După înmormântarea ayatolahului, un lanț de evenimente au început să se desfășoare și personal, fiind pasionat de teoria haosului în tinerețe, mi se pare un exemplu clar de butterfly effect, fenomen care pe scurt spune că într-un sistem de funcții neliniar – care uneori modelează sistemele complexe - cea mai mică alterare a parametrilor unei funcții poate duce la rezultate extrem de variate după un număr de iterație, adică după ce sistemul evoluează în timp.

Conceptul de bază al teoriei haosului, anume că mici diferențe în condițiile inițiale de start ale unui sistem pot duce la variații majore după un număr oarecare de iterații este greu de înțeles, dacă nu ai fost olimpic matematique ca Nicu-Nicușor (așa îl cheamă). De aceea, Mandelbrot, părintele (sau unul dintre părinții) acestei teorii a formulat metafora fluturelui care produce furtună sub forma: "Bătăile aripilor unui fluture în Chicago, poate duce la producerea unui taifun în Hong Kong".

Cu privire la măsura în care un eveniment minor, aparent aleator, poate duce la producerea unui lanț de evenimente sau poate doar observația noastră subiectivă vede astfel lucrurile, personal sunt rezervat. Adică evident că nu există lucruri întâmplătoare dar totodată poate să existe un declanșator al unei reacții în lanț, așa cum o scânteie poate declanșa o explozie, dacă gazul s-a răspândit într-o încăpere închisă. 

Dar pe cât de subiective sunt interpretările, unele sunt atât de interesante și fixează imaginația publicului, încât rămân înfiripate în conștiința colectivă, cum a fost cu uciderea prințului Austriei în Serbia care ar fi declanșat Primul Război Mondial.


După această scurtă introducere să trecem la evenimentul pe care el îl văd ca declanșator al unei situații care se poate sfârși cu război nuclear total. După înmormântarea ayatolahului, delegația hutiților se întoarce acasă cu un avion iranian. Zborul la dus cred că fusese realizat cu același avion deoarece singurul avion al hutiților fusese bombardat de americani sau saudiți înainte.


Până la momentul acestui zbor, hutiții aveau interzis la zbor, adică saudiții le impuseseră no-fly zone. Cu această ocazie însă hutiții au încălcat interdicția și cu ajutorul iranienilor au venit la înmormântare, unde au venit și saudiții. Ei bine, la aterizare, saudiții au încercat să dea jos cu avionul în care se aflau liderii hutiților. Hutiții au lovit și ei un aeroport ca represalii și au anunțat o nouă politică în relația cu saudiții: aeroport pentru aeroport și blocadă pentru blocadă.


După o lovitură asupra aeroportului, hutiții nu au mai atacat saudiții deși puteau să o facă. Aici a venit poate momentul să spunem un lucru important: chiar dacă hutiții sunt prezentați de propadanga imperială ca fiind un proxy iranian, culmea este că în tot războiul care a fost cu Iranul, aceștia nu au prea intervenit. Au mai lansat dacă nu mă înșel, ceva rachete spre Israel ca protest pentru Gaza. Dar deși puteau să dea în conductele saudiților sau și mai rău, puteau să blocheze complet strâmtoarea Bab-El-Mandeb, nu au făcut-o.


Unii analiști puneau reticența și comportamentul pasiv al hutiților pe ditamai șah jucat de iranieni care și-ar fi păstrat din așii din mânecă pentru a-i folosi la nevoie, dar realitatea este că deși sunt de partea iranienilor, hutiții au propriile obiective, anume independența și recunoașterea lor ca forță conducătoare în Yemen.


Deci, după represaliile ca urmare a atacului asupra aeroportului, hutiții nu au mai atacat Arabia Saudită deși au avut frecușuri cu triburile yemenite aflate în acord cu aceștia, dar asta în Yemen. Apoi, pe 7 septembrie, fără provocare, Arabia Saudită a lansat un atac aerian asupra hutiților care a dus la escaladările actuale și la situația în care prințișorului îi tremură chiloții că mâine-poimâine e tras în țeapă, fie de hutiți, fie de alte forțe locale competitoare.


Deci hutiții au arătat forță și capacitate și există riscul unei invazii a acestora în Arabia Saudită, la care saudiții nu au cum să răspundă sau este sub semnul întrebării. Avem deci următoarele riscuri majore:


  1. conducta de petrol e lovită. Este vorba de cea prin care saudiții mai reușeau să transfere la porturile de la Marea Roșie o parte din petrol și să fenteze astfel blocada. Mai ales livrările către Europa veneau de aici. Acum însă, după loviturile date de hutiți, conducta are mai multe pompe distruse și reparațiile vor dura ceva luni bune, dacă nu se escaladează conflictul.

  2. Riscul existențial pentru Arabia Saudită. Invazia terestră îi poate distruge complet pe saudiți, hutiții fiind clar mai bine pregătiți și mai buni luptători decât mercenarii saudiților, cel mai probabil indieni. Aici mai e de amintit că americanii au refuzat cererea de sprijin a saudiților catre între timp s-au milogit chiar și la evrei.


Pe ambele puncte, evoluțiile pot fi din ce în ce mai nasoale. Cu privire la conductă, hutiții vor putea să lovească din nou și să facă daune și mai mari. Între timp Hormuz rămâne închisă, deci petrol lipsă mai mare ca acum o lună ...


Pe al doilea punct, conflictul se poate extinde. Saudiții au tratat cu Turcia și Pakistan-ul și acete țări evident pot să renunțe la clauza care specifica că conflictele actuale nu sunt incluse și pot să trimită trupe și ajutoare pentru saudiți. Ori asta, va stimula și mai mult hutiții să extindă bombardamentele asupra navelor care trec prin strâmtoare și să copieze și ei modelul iranian.


Închei articolul reamintindu-vă că azi la ONU Trump a amenințat că va distruge poporul iranian, deci că vor urma nucleare. În acest context, atât criza petrolului cât și riscul refacerii complete a granițelor statelor din Golf și evident sirizarea acestora, pare scenarii optimiste.