Să presupunem pentru o clipă că la procesul orchestrat lui Maduro, prin minune, acesta va câştiga. Ce se va întâmpla atunci? Îl va elibera SUA pe Maduro? Îi vor plăti despăgubiri pentru stresul şi deranjul cauzat? Dar Venezuelei, o vor compensa pentru faptul că i-au răpit preşedintele aiurea şi au bombardat ţara producând crime şi victime aiurea, deoarece de fapt Maduro este nevinovat?

Simpla punere a acestei întrebări va sparge narativul aberant care se propagă uimitor cel puţin în spaţiul pseudo-suveranist mioritic, cum că SUA are tot dreptul şi are toată justificarea să îl răpească şi să îl judece pe Maduro.

Este strigător la cer că există aplaudaci ai acestui act de barbarism internaţional al yankeilor. Despre ce valori mai merită să vorbim şi despre ce drept. Şi de ce să nu îl iubim pe Putin care are poate mânuşi mai puţin jegoase ca ale lui Trump, dar măcar ne dă gaz ieftin?

Culmea culmilor este că mai mulţi aplaudaci ai turbării lui Trump vin din tabăra aşa zis "suveranistă". Repet ca de fiecare dată că nu sunt de acord cu folosirea acestui termen "suveranist" deoarece face jocul satanei de a diviza oamenii încă o dată, deşi cu siguranţă oameni încă normali la cap există şi între cei care au mai puţin aderenţă la valorile naţionaliste, iar suveranitatea este în esenţă individualitate, devierea de la conştientizarea şi asumarea unei identităţi fiind un prim pas în pierderea raţionamentului şi a umanului. 

Iar aceast fenomen, de diluare în constructul pseudo-uman al inginerilor sociali (sau poate al unei deja trans-super-umane inteligenţe artificiale) este mai mult o boală şi un cancer al sufletului care nu trebuie etichetat şi în niciun caz cei afectaţi mai puţin de acest fenomen fac bine acceptând să fie etichetaţi suveranişti, ca şi cum restul ar vrea să fie sclavi de bună voie şi nu deoarece sunt victime ale războiului mental şi psihologic care se duce în lumea contemporană împotriva identităţii pe toate planurile, de la cel individual, la cel cultural, religios şi în final biologic.

Nu doresc să intru în prea multe comentarii şi analize legate de ce se întâmplă acum deoarece cred că cel puţin pentru cititorii acestui blog este clar. Cu mai mult de 10 ani de zile în urmă am prezentat un document al armatei SUA, oficial, publicat, prin care declara China ca risc existenţial şi princiapala problemă a SUA. Prin prisma acelui document am interpretat evenimentele geopolitice ulterioare şi am prezis dinainte tot ce va urma: că va fi război în Ucraina, deoarece SUA neputând să lovească direct în China, caută să lovească în Rusia, că ideal pentru SUA este un război ideal nuclear între UE şi Rusia şi că în cele din urmă SUA va folosi ultima armă pe care o are: nucleara.

Par predicţii fataliste şi extreme, dar nu de puţine ori, citind articole vechi, mă speriam pe mine de predicţiile făcute şi de ce implica continuarea cadrului de referinţă în care acestea au fost făcute. Parţial din acest motiv am şters şi blogul vechi, deoarece nu doresc să răspândesc prea multă panică şi mă gândesc că mai bine cititorii ar face să trăiască bucuria momentului decât să ajungă să trăiască ca mine aşteptând de pe o zi pe alta să facă poc nucleara.

Culmea e că Venezuela îndepărtează cumva scenariul apocaliptic deoarece sugerează cel puţin ca potenţial un acord SUA-Rusia de împărţire a lumii. Pe care scenariu, România însă va fi mazilită, prin trimiterea tineretului nostru pe câmpiile Siberiei, aiurea, de mână cu generalii francezi, pentru a justifica expansiunea Rusiei şi preluarea Europei de Est.