Se pune întrebarea dacă după măcelul pe care îl vor face americanii în Iran, chienzii vor ataca Taiwan-ul. Personal nu cred: chinezii vor aştepta în continuare pentru a prinde o oportunitate şi mai bună de a face unirea pe cale paşnică şi nu prin forţă armată.

Chinezii ştiu principala lecţie din Arta Războiului a lui Sun Tzu: victoria trebuie câştigată fără a scoate sabia. Operaţiunea militară va fi folosită de China abia atunci când SUA va pune probleme Chinei prin prisma transportului naval al mărfurilor chinezeşti SAU atunci când pe câmpul de bătălie al inteligenţei artificiale plăcile şi circuitele construite în Taiwan vor fi vitale pentru realizarea unui salt spectaculos şi decisiv care să decidă câştigătorul pe toate planurile.

Altfel spus, condiţiile pentru ca China să atace Taiwanul nu sunt în niciun caz reciprocitatea sau răspunderea unor mişcări ale SUA în Iran ci ţin de riscurile existenţiale ale Chinei.

Totul pare simplu şi clar pe acest subiect, însă trebuie totuşi să reamintim că orice plan de război făcut în avans este complet depăşti după prima tragere a unui glonte. Adică situaţia poate să se deterioreze complet.

Sunt elemente în acest sens. Unul poate fi importanţa petrolului din Iran pentru China. Din ce ştiu eu cam 8% din necesarul chinezesc vine din Iran. Nu ştiu cât venea din Venezuela, dar acum probabil nu mai vine nimic deoarece aşa cum am văzut la ştiri, Venezuela trimite în premieră petrol Israel-ului, deşi nu ştiam că Israel are rafinării atât de avansate încât să îl folosească. Cel mai probabil însă fie ştirea este fake fie transportul este doar simbolic pentru a arăta cine conduce lumea şi cine dictează portavioanelor americane.

Sprijinul chinezesc asupra Iranului nu va trece de anumite limite. Avem a menţiona oferirea gratuită a informaţiilor sateliţilor chinezeşti şi a detectărilor de navele chinezeşti din zonă. Foarte probabil la acestea se adaugă şi submarinele chinezeşti care sigur patrulează în zonă, în proximitatea portavioanelor şi pot detecta orice lansări. China a mai trimis câteva avioane cargo către Iran, dar nu ştim ce conţineau. Sunt speculaţii că ar fi echipamente de radar avansate, rachete antiaeriene şi ar fi culmea să nu conţină drone. Este foarte posibil ca la viitorul război să vedem şi ceva lovituri frumoase ale unor drone chinezeşti care să folosească Inteligenţa Artificială şi care să lovească puternic în armata şi echipamentul SUA. Ce mai a trimis China? Poate echipament să depisteze deţinătorii de antene de internet prin satelit ale lui Musk. Se zice că după proteste, după ce au tăiat internetul, agitanţii au folosit aceste antene şi autorităţile i-au depistat şi urmau să îi execute.

A venit acum să discutăm de prudenţa chinezească. Îi zicem prudenţă dar poate fi laşitate. Nu aş merge însă chiar până acolo, la nivelul statelor funcţionează mai degrabă calcule decât emoţii ale conducătorilor. Pe cât de emoţional pare Trump, el execută ordine care merg pe o linie continuă de politică de la George Bush încoace. Iar dacă Biden a fost senil şi nu mai asculta de Bibi oricât de mult l-au lucrat cu feciorul său şi cu laptopul pierdut, să reamintim că în trecut problema neascultării a fost rezolvată prin executarea preşedintelui (Kennedy) iar lui Trump, i-a trecut literal glonţul pe la ureche, deloc întâmplător zic eu. A fost cu siguranţă un avertisment şi o ultimă funie cu care Trump a fost legat de păpuşari.

Aşadar ce putem spune despre modul cum acţionează chinezii? Mai întâi redăm teoria generală şi răspândită că chinezii nu sunt expansionişti şi sunt mai mult focusaţi spre interior, politica externă fiind doar o continuare a obiectivelor interne, ceea ce nu se întâmplă în SUA unde polictica externă este contrară intereselor şi obiectivelor interne, fiind controlată total din exterior.

Angajarea prudentă a Chinei atât în războiul din Ucraina unde putea trimite trupe şi armament care să decidă soarta, cât şi în Iran este datorată faptului că China nu este încă gata să se rupă total de Imperiu. De ce? Motivele sunt mai mult culturale şi relaţionale decât economice şi financiare. Conducerea Chinei este realistă: zeci de mii de studenţi dacă nu mai mulţi învaţă în SUA. Zeci de mii de chinezi au plecat şi au afaceri în SUA, au rude, au proprietăţi. China nu doreşte neutralizarea şi distrugerea SUA ci ar dori doar relaţii de la egal la egal. China nu este ideologică, nu ţine să le bage pe gât americanilor “modelul chinezesc” deşi vedem că UE adoptă în ritm rapid elemente de tehnicraţie autoritară testate şi folosite în China.

Prudenţa Chinei se explică prin păstrarea posibilităţi ca în cazul în care Imperiul recâştigă teren puternic şi Euroasia pierde, să nu fie complet de partea pierzătoare şi să poate continua mai departe să vândă şi să facă afaceri cu Imperiul. Şi putem înţelege că această dorinţă de a păstra ambele oportunităţi, de a lupta pe de o parte cu Imperiul prin construirea Brics şi de a menţine totuşi relaţii economice şi financiare depline, fără implicarea nici măcar parţială în războaiele Imperiului, poate fi o opţiune legitimă, mai ales pentru un regim fără personalitate, fără pretenţii, fără aspiraţii care are ca singur obiectiv să nu crească şomajul în China pentru a nu avea de a face cu revolte sau revoluţii, altfel spus supravieţuirea.

În concluzie, cu privire la războiul din Iran, China va sta în expectativă deşi va protesta vocal. Nu va face însă niciun gest nesăbuit de atac al Taiwan-ilui ci maxim ce va putea face va fi să facă apel la membrii şi aspiranţii BRICS să i se alăture.