1. Argument

Pare ceva aberant şi totodată arogant să scriu un articol pe tema asta. Cititorii vechi ai blogului cunosc că subiectul a mai fost abordat pe larg şi ultimele articole pe tema asta au fost inspirate de Annie Jacobsen şi de cartea ei “Războiul nuclear. Un scenariu” [1]. Nu am citit cartea dar am urmărit mai multe interviuri date de autoare după lansarea cărţii, dintre care probabil cel mai cunoscut ar fi al lui Lex Friedman [2]. Pe scurt, Annie Jacobsen susţine câteva mari şi solide puncte:

• riscul nuclear este unul existenţial, adică nu va exista viaţă după războiul nuclear; autoarea prezintă şi aderă la scenarii făcute în Războiul Rece şi care prevestesc faimoasa “iarnă nucleară”.

• orice lansare de nucleară va duce în cele din urmă la lansarea tuturor nuclearelor. De asemenea, are o argumentare geopolitică legată de implicaţii şi raţionamente prin care oricare putere, mare sau mică, ar lansa o singură nucleară, în cele din urmă propagarea va duce la lansarea totală.

De atunci, mai nou, sunt abonat al canalului Youtube T. Folse Nuclear [3], unde un inginer nuclear comentează diverse alte clipuri legate în special de subiectul rachetelor sau centralelor nucleare, pe lângă alte topicuri tehnice. Altfel zis, canalul este unul de tip “reacţie” la alte clipuri, importantă fiind însă expertiza celui care are reacţia. Pe scurt, Tyler este mai rezervat cu privire la impactul unui război nuclear şi explică în amănunt ce se poate întâmpla după nucleare, susţinând că nu doar că viaţa va merge în continuare mai departe pentru oameni, dar că supravieţuirea are mari şanse şi chiar propagarea societăţii. Ţări sau regiuni care vor fi afectate mai puţin, sau deloc, dacă sunt bine pregătite şi au rezilienţă vor putea supravieţui fără discuţie unui război nuclear.

De asemenea, Tyler rejectează scenariul iernii nucleare şi spune că a fost un simplu model, realizat simplist şi care lua în calcul nenumărate variabile excepţionale, în sensul că toate erau la valoarea cea mai negativă. Ca să exemplific doar unul dintre rezervele lui Tyler legat de scenariul “iarna nucleară”, menţionez doar argumentul adus de el conform căruia acest scenariu a fost făcut luând în calcul daunele produse în Al 2-lea Război Mondial de bombardamente asupra oraşelor, însă atunci clădirile erau mult mai expuse la foc ca în prezent când atât structurile cât şi materialele sunt mult mai rezistente atât la foc cât şi la şocuri structurale. Prin urmare calculele care au dus la “iarna nucleară” care ar veni în urma răspândirii în atmosferă a fumului rezultat din incendiile provocate de exploziile nucleare, sunt exagerate.

În concluzia argumentului, recunosc că exerciţiul meu poate fi considerat unul arogant, dar nu unul aberant. Aberant este să îţi faci planuri de pensie în ziua de azi, orice vârstă ai avea.

2. Poziţionare

Voi face acum o detaliere a poziţiei din care propun eu acest plan pentru a fi clar de la început pentru toată lumea şi a încerca o reducere a explicaţiilor ulterioare. În primul rând, perspectiva războiului nuclear este clară. Fie că începe acum cu Iran, fie peste câteva luni cu Rusia vs UE, fie peste 5 ani cu SUA-China, câtă vreme tensiunile geopolitice sunt în creştere şi avem chiar război la graniţă, este evident clar de ce un asemenea plan trebuie făcut.

Perspectiva mea este una relativ optimistă, în sensul că prevăd posibilitatea supravieţuirii la războiul nuclear şi rejectez din start atitudinea fatalistă conform căreia nu are rost să facem astfel de planuri deoarece dacă vin nuclearele, lumea va înceta.

Totodată, susţin că riscul nuclear nu este neapărat cel mai mare, mai ales pentru cei imobili. Dacă mobilitatea ne poate salva de implicarea României în război cu Rusia, se înţelege că probabil pentru cei care vor rămâne, un astfel de scenariu poate fi chiar mai fatal decât scenariul nuclear în care putem spera că România va fi ocolită de prea multe nucleare. Deci faptul că aici tratez scenariul nuclear, nu înseamnă că nu există alte scenarii chiar mai nasoale pentru români.

În final la capitolul poziţionare mai menţionez şi viziunea mea asupra lumii. Ca creştin-ortodox cred că lumea este ţinută de Dumnezeu şi diavolul oricât de mult ar dori să facă ce doreşte el, este doar un tolerat. Războiul fatal nu este neapărat 100% garantat şi fatalitatea lui, chiar dacă va avea loc, nu este neapărată una de 100%, adică nu vor muri nici toţi, nici 90% şi poate nici 5% dintre oameni. Dumnezeu poate ţine lumea şi omul poate influenţa voinţa lui Dumnezeu. Orice poate fi posibil, dar şi semnele vremurilor trebuiesc citit. Nu mă refer aici la profeţii ci simplu la atenţia la ce se întâmplă în jurul nostru. Ce credeau ucrainienii care vedeau cum armata bombardează copiii de grădiniţă în Lugansk sau tancurile trag în blocurile oamenilor? Că va veni UE peste ei cu salarii şi pensii mărite şi cu abundenţă de produse, credite ieftine şi maşini scumpe? Uitându-ne în jurul nostru, în poporul român vedem necredinţă, răutate, prostie şi toate relele. Campioni la avort, campioni la furturi, campion la judecat pe alţii şi la înjurat pe toată lumea. Campioni la săpat groapa vecinului.

Deşi sunt creştin-ortodox şi majoritatea fac recurs la nenumărate şi complicate profeţii, mărturisesc că sunt cumva nepregătit din acest punct de vedere, singurele profeţii cu care am avut contact şi oarecare aderenţă au fost cele legate de războiul Rusia-UE pe teritoriul Turciei. De mai multe ori însă am fost entuziastmat din vreme, aiurea pe aceste profeţii încât în prezent sunt rezervat şi în afară să confirm că contextul geopolitic poate oricând duce lucrurile în această direcţie, a spune şi a susţine mai mult mă abţin.

Viziunea mea, bazată pe urmărirea evenimentelor cu atenţie de atâţia ani şi chiar dinainte este că SUA încearcă lovirea Rusiei cât mai mult, chiar până la război nuclear. Ferocitatea şi ura cu care americanii doresc lovirea Rusiei are o continuitate din Războiul Rece care s-a terminat pentru ruşi deoarece a picat URSS, dar nu s-a terminat pentru americani.

După terminarea războiului rece, din informaţiile mele, am alfat că au fost dezbateri dacă Rusia trebuie să fie împărţită şi condusă pe bucăţi sau doar controlată prin bani şi servicii cum fac în România. S-a mers pe varianta băncilor deoarece la momentul acela, o Rusie divizată punea riscuri mult mai mari pentru SUA din punctul de vedere al propagării nucleare, al terorismului dar mai ales al resurselor. O Rusie suficient de puterică cât să ţină la respect fostele republici a fost tolerată şi s-a crezut că prin penetrarea finanţelor va putea fi controlată complet.

Ca prin minune însă, Rusia şi-a recăpătat independenţa şi şi-a revenit de la insolvenţă şi irelevanţă, la a fi o putere mare, jucătoare, care prin sinergia intereselor cu China, ameninţă şi mai mult statutul SUA de unică putere.

Deci, aşa cum în Războiul Rece, SUA au încercat provocarea unui război cu europenii şi au existat nenumărate tentative de aprindere a focului nuclear, fie prin scenarii de decapitare a conducerii URSS fie prin scenarii care prin implicarea ţărilor din vest în prima etapă, garantau lovitura de graţie dată de SUA ulterior, pe modelul celorlalte războaie anterioare, aşa se întâmplă şi în prezent.

SUA au produs, au finanţat şi continuă să alimenteze războiul din Ucraina. Vor implica deci ţările UE cât mai mult, cât de mult vor putea, până acolo unde pot face presiuni. Visul americanilor este să producă un război nuclear Rusia-UE în care ruşii să îşi consume prima salvă pe europeni, apoi SUA să le dea lovitura de graţie şi să neutralizeze tot ce a mai rămas funcţional a doua zi. Până la nuclear însă există mai multe etape de ars şi printre ele va fi şi implicarea în război a minionilor gen România, Ţările Baltice şi/sau Polonia.

3. Scenarii variate – Plan unic

Se înţelege că varietatea evoluţiilor poate avea implicaţii de asemenea variate şi prin urmare planificarea poate fi extrem de dificilă. Cu toate acestea, pornind de la anume principii, voi ghida un plan care deşi are anumite dezavantaje legate de implementare, poate fi adaptat şi ajustat indiferent de scenarii şi va putea face faţă de la cele mai “blânde” până la cele mai “extreme” scenarii.

Despre ruperea de sistem am mai avut articole pe larg în plandemie. Cei care au citit şi le-au aplicat, sunt acum mai bine pregătiţi pentru ce va urma. Să facem un exerciţiu mental simplist, să ne plasăm în perioada plandemiei şi să ne asumăm o stare de pesimism şi exagerare cu privire la viitor. Vă reamintesc care era starea mentală de atunci şi aşteptările chiar celor mai optimişti.

În primul rând, boala în sine a reprezentat un risc. Dacă virusul supravieţuia şi evolua, pentru cei care nu ar fi murit, ruperea de societate şi traiul în izolaţie era soluţia firească pentru a face faţă la virus.

Dacă virusul nu era suficient de mortal şi pericolele medicale erau depăşite, dacă privim economic, globalizarea putea foarte uşor să fie distrusă atunci. Vă amintiţi că oricum au fost şocuri, vă amintiţi cozile la peco-uri, rafturile goale, coşurile pline cu conserve şi hârtie igienică.

Şi în final, vaccinul. Paşaportul de vaccinare, prospectul vaccinării periodice, îndemna pe orice om întreg la cap să ia serios în calcul scenariul ruperii de sistem.

Nu este greu de afirmat că dacă luam în seamă semnele vremurilor de atunci şi adoptam rupere de sistem, ce a urmat şi ce vine acum ne prindea cu mult mai pregătiţi, iar prospectul războiului nuclear nu ar fi schimbat probabil cu nimic planul celor care s-ar fi trezit de atunci şi ar fi asumat strategia de supravieţuire prin ruperea de sistem.

Despre ruperea de sistem nu vreau să discut prea mult deoarece am mai făcut-o şi necesită în sine un articol poate mai lung ca acesta. Voi sublinia doar câteva idei ca să exprim ce înţeleg eu prin ruperea de sistem şi în ce măsură această propunere poate fi una realistă.

Ce poate nu am abordat prea mult pe blog este încă un avantaj al ruperii de sistem: pregătirea pentru o eventuală societate tehnocrată, condusă de IA. Chiar dacă IA nu va ajunge să conducă întreaga omenire, evoluţia acesteai poate duce la anumite accidente, extrem de variate, prin care ruperea de sistem ne poate proteja de ele. De la blackout şi blocarea accesului la internet, până la controlul total financiar sau introducerea eventuală a scorului social, ruperea de sistem are nenumărate recomandări chiar dacă nuclearele nu sunt o sperietoare suficient de mare ci “preferaţi” mai degrabă “apocalipsa IA”, sub orice formă ar fi ea.

4. Ruperea de sistem

Ruperea de sistem presupune planuri multiple şi grade diferite de realizare. Ca planuri aş menţiona planul psihologic şi material iar ca grade evident că depinde de posibilităţile şi fermitatea fiecăruia, în aplicarea planului ruperii intervenind şi factori particulari inevitabili cum ar fi colaborarea familiei, posibilităţile fiecărui individ în parte, capacitatea de a face un plan şi de a-l realiza, etc.

Se înţelege că ruperea de sistem este un proces continuu şi ceea ce pare iniţial ca un plan de urgenţă şi o acţiune exagerată, poate deveni în timp un stil de viaţă cu nenumărate beneficii indiferent de evoluţia societăţii. Simplul fapt că îţi propui ceva şi realizezi poate fi un exerciţiu şi un lucru bun de făcut, chiar dacă scenariul nuclear nu se va concretiza.

Cu privire la planul psihologic, ruperea de sistem presupune în primul rând renunţarea la orice aşteptări de la societate, de la stabilitatea financiară, la securitate şi la expectative cu privire la serviciile de sănătate sau disponibilitatea unui loc de muncă sau chiar a accesului la nevoile de bază. Ceea ce în prezent pare simplu de realizat şi la îndemâna oricui, anume un loc de muncă, o pâine pe masă, un duş cald, prin pregătirea psihologică trebuie să le abordăm prin inversiune.

Pregătirea psihologică pentru reset se aseamănă cumva folosofiei stoice, adică negăm orice aşteptări: considerăm că nu vom mai avea niciun ban, că nu vom mai putea să avem acces la nevoile de bază chiar aşa uşor, că nu vom mai avea neapărat acces la sericii mediale oricând avem nevoie şi că societatea nu va mai putea să ne ofere neapărat minimul necesar pentru a supravieţui.

A venit aici momentul poate să compar puţin ruperea de sistem propusă de mine de ceea ce în SUA se numeşte generic prepping şi care este poate cea mai apropiată comparaţie mentală pe care o avem. Deşi trăind în România, mai bine şi mai util ne-ar fi să ne inspirăm din viaţa ciobanilor sau a ţăranilor izolaţi pe la cucuieţi aiurea care trăiesc singuri şi îşi fac mare parte din treburi fără niciun ban, folosindu-se de ce găsesc în jur şi de abilităţile acumulate de-a lungul vieţii.

Deci deşi în aparenţă ruperea de sistem se poate asemăna preppingului, eu aş dori doar să punctez că dacă în prepping se pune mai mult accentul pe stocare de bunuri şi resurse, de organizarea materială a unui potenţial de autonomie, resetarea de sistem cum o văd eu merge puţin mai departe, în sensul că ancoraţi în nădejdea creştină, printr-o schimbare a minţii, nu doar nevoile dar şi felul de abordare şi rezolvare a problemelor trebuie schimbat. Pare puţin tehnic ceea ce spun, dar simplificat prin asta înţeleg două mari lucruri: să nu mai avem nicio nădeje în lume, în societate, în patrie şi chiar în comunitate, pe de o parte şi în al doilea rând, orice problemă pe care o avem să începem cu rugăciunea şi cu convingerea că prin puterea divină putem rezolva şi putem aborda orice dificultate.

Acestea fiind spuse, un bunker plin de conserve nu este tocmai finalitatea şi viziunea mea asupra ruperii de sistem ci mai degrabă viaţa simplă la marginea unui sat depărtat de oraşe, ideal la marignea unei păduri într-un teritoriu pe care îl cunoşti şi lângă oameni pe care cât de cât îi cunoşti, având grijă de câteva animale, de câteva răzoare, lucrând cu mâinile, făcând diverse joburi fizice cerute şi având în sat renumele că te pricepi la ceva şi este nevoie de tine cel puţin pentru o meserie sau un anume tip de activitate. Iar ca nivel avansat, în loc de excursii în zone exotice, excursii cu cortul în sălbăticie, studierea faunei, dezvoltarea abilităţii de a vâna folosind arme cât mai simple, construirea de mici locuinţe din materiale naturale, folosind instrumente şi materiale cât mai simple, care vor fi tot timpul disponibile în cazul unor scenarii negative.

Dar poate nu e nevoie să tratez prea mult pe larg scenariul ideal, cunoscut şi intuit cumva de oricine. Mai degrabă, poate ar trebui să vorbesc despre etapele intermediare şi despre gradele de rupere de sistem.

Indiferent de context, oricine are posibilitatea să facă un pas, sau doi în direcţia resetării. Pregătirea psihologică şi motivaţională poate fi cu siguranţă un prim pas. Aici din nou repet că ar fi mult de vorbit, dar cert este că autoîndocrinarea este cel mai greu lucru de făcut. Obişnuinţa, lumea şi demonii ne influenţează mental atât de mult încât dobândirea unei stări mentale autonome în care să ne urmărim un plan, să credem în el, să nu ezităm în aplicarea lui şi mai ales să evaluăm periodic şi să corectăm progresul, sunt lucruri mult mai greu de realizat.

Ruperea de mentalul lumesc este primul pas către libertate. La capitolul pregătire psihologică şi automotivare, cu siguranţă există o suprapunere şi cu aspectul spiritula al fiecăruia. Dar pe vreme ce timpul va trece şi lucrurile se vor înrăutăţi, cu siguranţă că de voie, de nevoie, ceea ce nu realizăm din proprie iniţiativă, ne împinge din spate timpul în care trăim.

Şi deşi cel puţin pe meleaguri mioritice există o autosatisfacere şi o părelinice autoamăgire că noi avem aspiraţii şi performanţe spirituale, realitatea este că mai dependent de salariul de la stat sau de pensie decât românul, cu greu vom găsi pe acest pământ. Românii se dau peste cap ca să se ţină cu dinţii de taica stat, ca să fie “aranjaţi” chiar dacă uneori mai dau pe lături la capitolul păcate sau credinţă şi fac pactul cu diavolul. Prin urmare, dacă şi atunci când lumea merge bine şi e pace şi prosperitate, avem fireasca aderenţă la un tătuc, fie el sub forma preşedintelui, partidului sau a unchiului care e nu ştiu ce ştab la nu ştiu ce mare firmă sau instituţie, ce curaj să mai avem să recomandăm o gândire autonomă, eliberată de promisiuni şi aşteptări lumeşti şi orientată către Dumnezeu. Nici măcar ţăranii pe care îi admirăm uneori şi îi vedem ca modele de “subzistenţă” şi rezilienţă în faţa vicisitudinilor istorice, luaţi la boabe mărunte nu sunt chiar modele demne de urmat, suficient fiind să mergem prin sate să vedem, câţi mai au o ceapă în curte sau o găină, ca să nu mai zicem de câţi îşi mai fac mămăligă din porumbii pe care i-au muncit în curte cu mâna lor sau chiar cu motosapa lor.

NOTE

[1] Razboiul nuclear. Un scenariu - Annie Jacobsen – https://www.librarie.net/p/496066/razboiul-nuclear-un-scenariu

[2] Annie Jacobsen: Nuclear War, CIA, KGB, Aliens, Area 51, Roswell & Secrecy | Lex Fridman Podcast - https://www.youtube.com/watch?v=GXgGR8KxFao