Încă dinainte ca Trump să devină preşedinte (ultima dată) am spus clar şi fără ocolişuri: Trump nu va schimba nimic, politica externă americană este constantă şi preşedinţii nu sunt decât nişte actori care joacă un rol. Fiecare aduce o notă personală, o interpretare particulară. Dar în cele din urmă, marşul antihristic către Apocalipsă continuă.
Spun că fermentarea războiului din Ucraina precum şi alte războaie proxy pornite de Imperiu sunt un marş antihristic către apocalipsă deoarece cei care doresc să îl aducă pe antihrist au mai multă putere ca niciodată. Iar îndrăzneala şi motivaţia – ca să spunem aşa – Imperiului este din ce în ce mai mare, pe măsură ce nivelul de trai al cetăţenilor de rând se degratează şi controlul total al clasei politice prin ingineriile sociale şi financiare devine din ce în ce mai puternic, datorită inteligenţei artificiale dar şi controlului total asupra finanţelor.
Spun că Trump nu a avut niciodată intenţia să facă pace şi tot ce a adus el a fost un mac-mac similar “change”-ului adus de Obama deoarece informaţiile erau clare şi cei din spatele lui Trump nu au fost niciodată timizi sau discreţi cu privire la scopurile urmărite. Speranţele naivilor care credeau că Trump va face pace se bazau pe declaraţiile lui Trump. Dar nu doar că orice politician minte, însă profilul psihologic de megaloman 100% al lui Trump ne face să credem că este foarte posibil ca Trump să îşi creadă şi propriile minciuni. Altfel spus, Trump este un instabil psihic controlat ca un automaton de cei care îi dau informaţiile care nu au nicio dificultate în a previziona ce impact acestea au asupra lui Trump şi ce decizie va lua Trump dacă este pus în faţa acestor informaţii.
Unii comentatori apropiaţi de Trump care au fost parte sau aproape de primul mandat şi scuipaţi de acesta la al doilea, spun că Trump este puternic influenţat de ultima persoană cu care discută pe un subiect.
Nu încerc să fac acum o demonstraţie a instabilităţii mentale a lui Trump şi a faptului că nu este deloc foarte inteligent şi nu joacă deloc şah tridimensional. În afara schemelor sale legate de negociere, anume curajul de a cere aberaţii şi a te mulţumi în final cu puţin în plus faţă de cât aveai înainte, Trump nu are nicio abilitate specială care să îl ajute în conducerea SUA şi a lumii.
De aceea, dar mai ales deoarece dacă nu ascultă este elimiat, poate şi familia lui, Trump face ceea ce i se spune să facă. Are evident o marjă de mobilitate. De exemplu, deşi i se spune să dea ultimatum de 10 zile ruşilor, Trump îşi permite “luxul” să declare la presă 50 de zile, doar pentru ca apoi să fie “convins” să îl reducă la 10 zile.
Care să fie scopul acestei escaladări?
Nu putem răspunde la această întrebare fără a clarifica contextul pe care am încercat să îl conturăm în introducerea articolului: nu Trump decide politica SUA, ci alţii. El doar execută. Are puţină libertate.
De aceea Trump va escalada şi războiul cu Rusia, va da arme Ucrainei în continuare şi ulterior va permite chiar intrarea României în război alături de Ucraina şi de aceea până la finele anului vom avea un nou atac asupra Iranului.
Scopul escaladării actuale se încadrează în planul general de subminare a puterii de influenţă a Rusiei şi de împingere a graniţei NATO cât mai mult spre est. Evident, marele plan este distrugerea Rusiei şi împărţirea acesteia în zeci de stătuleţe, după modelul statelor baltice. Culmea e că chiar păsărici prea ciripitoare din aceste ţări au declarat acest scop, probabil din cele auzite la întâlniri de nivel înalt în vest unde din politeţe au fost şi ele invitate şi au aflat care e scopul final al “susţinerii” Ucrainei: schimbarea regimului din Rusia şi spargerea acesteia în mai multe republici, cu planul de a le băga una câte una pe rând în UE şi în NATO, sub “umbrela” americană. Altfel zis, continuarea planului lui Brezinsky şi ale altor “colegi” de la departamentul “externe” al celor care fac politica SUA.
The “Choice” Facing America: The central thesis of the book is that the U.S. faces a fundamental “choice”: whether to pursue a path of global domination (hegemony through unilateral force and imposition of its will) or global leadership (exercising its power responsibly to foster a more stable and cooperative world order). He argues that the former is unsustainable and will lead to increasing global hostility and instability, while the latter is essential for long-term American security and prosperity.
Sursa: Gemini
Cum putem atunci justifica încercările lui Trump de a termina războiul şi tentativele de “negociat” cu ruşii? Ca un teatru, ca o scenă necesară a acestei piese de teatru pentru ca spectatorii să accepte măcelul care va urma. “S-a încercat pacea, am încercat de toate, dar nebunul de Putin nu vrea!” va spune poporul. Evident, boporul nu are habar de balanţa de putere şi semnificaţia acestei ecuaţii care dictează în ce condiţii pacea poate avea loc în cadrul unei confruntări între două părţi. În vechiul blog aveam un articol pe larg, dar pe scurt, trebuie doar să spun că câtă vreme ruşii nu au de ce, nu pot să oprească măcelul ci vor continua. De ce? Deoarece pot! Puterea este singurul argument. Chiar dacă Brezinsky spunea că Rusia trebuie să fie parte a Europei, dar nu ca o mare putere (adică ca o colonie) (sursa), deocamdată Rusia crede altfel şi până nu e “convinsă” de acest lucru, va lupta.
Aşadar, ecuaţia de putere obligă Rusia să continue războiul deoarece ce i s-a oferit la “negocieri” a fost nimic. Nu păstrarea graniţelor, nu ridicarea sancţiunilor, nici măcar ridicarea sechestrului pe fondurile băncii naţionale blocate în exterior (din ale căror dobânzi se alimentează acum Ucraina de către europeni).
Este foarte clar pentru toţi că “negocierile” nu au fost negocieri. Ucraineinii nu au oferit nimic. Ca şi altă dată s-a încercat fraierirea ruşilor să înceteze războiul pentru a da răgaz ucrainienilor şi pentru a înarma mai puternic, pentru a porni fabricile de arme, pentru a recupera din deficitul de capacitate de producţie a armelor, care este în prezent un avantaj clar al Rusiei.
Orice pauză pentru ruşi ar fi fost sinucigaşă, aşa cum întârzierea atacului asupra Ucrainei a fost o decizie foarte proastă pentru care Putin va plăti mai devreme sau mai târziu. Dacă ataca în 2014, chestiunea Ucrainei se rezolva la fel de rapid ca a Georgiei. Acum este mult mai complicat şi mai dificil, dar în perspectiva unui război mondial, pentru ruşi, acest război prelungit este posibil să fie un antrenament salvator. Nu doar economic, dar şi militar. Unul câte unul, soldaţii ruşii au avut parte de antrenament, mai cu banul, mai cu mobilzarea “parţială” dar totuşi voluntară, ruşii au învăţat din nou să lupte şi deşi sunt în scădere ca număr şi demografic stau mult mai prost ca China, de exemplu, au capacităţi cu mult peste NATO. Iar rezolvarea Ucrainei va aduce la pachet şi rezolvarea altor probleme. Cel puţin a Transnistriei dacă nu şi a ţărilor baltice.
Par îndrezneţe predicţiile mele, dar de ce după terminarea Ucrainei nu ar continua urşii şi în ţările baltice? Până atunci, până când Ucraina va fi gata, cu siguranţă NATO va fi făcut deja multe greşeli şi multe escaladări nepermise, care vor “deschide” Rusiei posibilitatea să predindă cel puţin un culoar către Kaliningrad.
Am scris prea mult şi trebuie să termin deşi am sentimentul că nu am comentat suficient legat de sancţiunii. Evident că acestea sunt imposibile şi că maxim ce va face Trump vor fi unele sancţiuni punctuale asupra unor companii sau bănci din China care fac afaceri cu Rusia. SUA nu poate tăia China deoarece se sufocă şi efectiv dispare fără produsele chinezilor. Nici măcar pe indieni nu îi poate sancţiona deoarece dacă strâng prea mult cureaua îi pot pierde complet în detrimentul BRICS şi de asemenea India poate fi model de urmat pentru multe alte ţări mai mici.
Marele risc şi marele poker pe care îl joacă Trump este următorul: să sancţioneze o ţară mică (sau medie) care nu se aliniază la sancţiunile secundare, aceasta să scape fără probleme şi să coalizeze şi mai mult BRICS şi de asemenea aceasta să fie model pentru altele în sensul că economia acestei ţări penalizate de SUA să aibă în urma sancţiunilor o integrare mai profundă cu China şi prin urmare o dezvoltare şi mai puternică, ducând astfel nu doar la conslidarea BRICS dar şi la oferirea unui model pentru alţii.
Aşa cum şi blaf-ul cu Iranul s-a terminat cu un mare fâs, americanii au declarat victorie deşi Iran e mai motivat şi mai pregătit ca înainte să facă nucleara, tot aşa va fi şi cu ruşii: Trump va declara victorie prin impunerea unor sancţiuni “dure”, când de fapt, aceste sancţiuni vor întări şi mai mult BRICS, nu vor afecta cu nimic Rusia şi va duce şi mai mult la scăderea relevanţei economice a SUA care acum vedem că se simte nevoită să stoarcă taxă de protecţie din ce în ce mai mare de la colonia UE.