De ce stă cuminte Lukașenko?

Neimplicarea directă a Belarusului în război are multe aspecte și deoarece am cam neglijat până acum, ne-am gândit să completăm și acest blind-spot deoarece este posibil ca Belarusul să fie o mare surpriză în viitor, fiind un titirez care se poate învârti în orice direcție.

Un analist invitat The Telegraph, comentând despre Belarus săptămâna trecută zicea că o dictatură are o dinamică aparte: rezistă mai mult decât te-ai aștepta, dar când încep primele fisuri și are loc mișcarea de revoltă a populației prăbușirea are loc mai repede decât să o poți observa. Este o viziune optimistă deoarece lansează speranța că în ciuda faptului că noi nu vedem nimic în monitolitul dictaturii a la Ceaușescu a lui Lucașenko, o cădere a acestuia se poate întâmpla oricând. Mie unul, mi se pare însă puțin probabil – poporul belarus a avut deja ocazia să ne arate tot ce poate. Și să facă față tancurilor rusești nu a putut. Asta înseamnă pentru mine că nu va mai exista nicio tentativă de debarcare a lui Lukașenko câtă vreme Putin îl tolerează și dacă va exista, va fi un nou vasal al lui Putin, în niciun caz o revoluție care să dea jos cu sistemul și să pună în loc o nouă putere care să propună decuplarea de Rusia.

În continuarea viziunii optimiste, același analist lansa opinia că și Putin este în aceiași oală, adică în ciuda aparențelor, e posibilă oricând o revoluție, sau o schimbare radicală a conducerii. Din nou, gogoși. Nu știu de ce, dar în ciuda informațiilor și a focsului asupra Rusiei și a evenimentelor recente, britanicii par a trăi pe lună. Printre alte prostii, mai ziceau că lui Putin îi este frică să declare starea de război și să mobilizeze armata deoarece s-ar vedea atunci cu adevărat suportul populației. Că acum, dacă e doar “operațiune” rata de aprobare e mare, deoarece lumea vede operațiunea la televizor. Dar dacă se declară război și vezi că tinerii sunt luați cu arcanul și trimiși în focul ucrainienilor, atunci o să îți schimbi perspectiva … Săracii britanici, nu au habar de lumea rusească. Pentru ruși nu contează dacă este operațiune sau război, contează dacă se dă vodkă, dacă se dau ruble și dacă au femei. Dacă da, fie că îi trimit la operațiune, fie că îi trimit la răzbel, rușii sunt fericiți și luptă cu eroism pentru taica Putin.

Întorcându-ne la Belarus să vedem puțin starea acestei țări. În prima parte a războiului, a permis trecerea trupelor rusești și prin urmare, și-a asumat o poziție clară. Au fost ceva tentative să facă ei pe arbitrii și să organizeze primele negocieri, dar evident ucrainienii au renunțat rapid, pe bună dreptate, de vreme ce Belarusul nu este o țară neutră și fără interes în acest război. Părerea mea este că Lukașenko nu s-a pregătit de război, deoarece ca și Putin, credea că Rusia va ocupa instant Ucraina și că singura problemă va fi să facă față sancțiunilor din afară. De facto, Belarusul nu poate să ducă un război de vreme ce vedem că și Rusia are unele probleme, în ciuda resurselor imense și a pretenților și mai imense. În fapt, mare lucru nu s-a schimbat în fostele țări URSS cu privire la război. Ca și în alte domenii ale societății, incompetența sistemului comunist a produs o armată incompetentă care în ciuda numărului mare, a dotărilor și a banilor băgați, bani scoși din exploatarea țărilor subjugate nu a performat niciodată și a dus inevitabil, prin corupția din ea, la consumul într-o asemenea măsură a resurselor încât până și politicienii comuniști s-au decis că ajunge, trebuie să terminăm cu comunismul că nu mai avem cum să continuăm … o să murim de foame. Vedem că în Koreea de Nord unde nu au terminat se moare de foame și oamenii mănâncă șobolani ca să supraviețuiască. Practic, traiul de azi din Koreea de Nord este mai greu pentru omul de rând decât traiul sclavilor în evul mediu. Asta ar fi fost inevitabil și soarta sovieticilor, dacă nu acceptau să facă ceva.

Așadar, eu cred că tot dracul roși post WW2 nu a fost decât un dragon de paie. Doar frica exagerată a americanilor și precauția extremă a permis URSS-ului să își răspândească influența în țările din Europa Centrală și de Est și în Germania de Est. Doar oboseala războiului și dorința de a sărbători cât mai repede victoria i-a oprit pe americani să rezolve și problema rusă, la acel moment (ca și acum de altfel) având la îndemână o superiortate netă incontestabilă care le-ar fi permis să pună la punct pe ruși și să-i întoarcă în stepele lor de unde au venit. Puțină lume realizează că fără sprijinul SUA, URSS ar fi fost ocupată de nemți. Rușii au dat într-adevăr un număr mare de morți în război dar asta este semnul incompetenței nu al curajului sau al capabilităților. Cultul martirilor în fosta URSS nu a fost decât un simulacru de religie, un asterisc al ideologiei bolșevice de care se folosea pentru a-și proiecta autoritatea dar mai ales controlul asupra maselor – lucru redescoperit și folosit în zilele noastre de Putin.

Am făcut această scurtă paranteză ca să explic de ce Belarusul nu a putut intra în război – nu are cu ce, nu știe să lupte. Pe lângă asta, lui Putin îi este frică că dacă intră Belarusul, al cât de bine s-au comportat ucrainienii inițial, există riscul ca să și-o fure nasol și să constituie o mare problemă, Rusia fiind atunci obligată să intervină rapid pe fronturi multiple. Ori din ce vedem, rușii pot acum doar să pună presiune pe est, în nord maxim ce mai pot face este să trimită ceva rachete. Dacă ucrainienii nu ar fi contrânși de americani și ținuți în frâu și ar avea liber să atace în nord, situația ar fi mult mai complicată pentru ruși. Dar deoarece americanilor le este frică de o escaladare, în sensul că rușii, fiind atacați pe propriul teritoriu for avea casus beli ca să foloseasca nucleara și deoarece folosirea nuclearelor va impune obligatoriu un răspuns din partea NATO (ca atacul la șah, când iei șah, trebuie să muți regele), ceea ce nu este deloc un scenariu de dorit pentru americani în acest moment, ucrainienii sunt blocați și trebuie să se milogească săptămânal la vest ca să primească arme și ajutor.

Deci abținerea Belarusului este mai mult o condiționare dată de realitatea concretă – starea armatei belaruse, riscul unui război civil sau chiar a întoarcerii armelor, riscul pierderii în fața Ucrainei – decât o prudență sau o concesie a rușilor (care de fapt decid dacă Belarusul intră sau nu în război).

Dar în ciuda stării actuale, asta nu înseamnă deloc că avem un echilibru de durată. Dacă o revoluție peste noapte este imposibilă, o schimbare a situației în sensul escaladării conflictului cu multe consecințe în diverse direcții nu este deloc exclusă. Un posibil scenariu, firesc, pe baza a ce am văzut până acum în război, ar fi deschiderea unui front în vest, poate chiar aproape de Polonia, pe unde intră “donațiile” americanilor și britanicilor în Ucraina. Cum s-ar realiza concret noul front?

Scenariul unei invazii rapide, similare primelor zile de război cred că este exclus. Ca o subliniere, evident că invazia belarusă ca și operațiunile în amănunt probabil, vor fi coordonate de ruși, belarușii fiind doar executanți. Deci putem presupune că rușii au învățat lecția și s-ar începe cu bombardamente aviatice și/sau de artilerie, avans de tancuri, urmate de infanterie care să vizeze infrastructura, podurile, stațiile de tren etc.

Din prima zi a invaziei însă, Belarusul s-ar expune pe întreaga graniță cu Ucraina (1000km) și dacă în cazul Rusiei, Ucraina are ordin de la licurici să nu atace și/sau să încerce să ocupe teritorii rusești, în cazul Belarusului situația nu mai este aceiași. Ucraina ar putea deci contra-ataca în alte zone, punând probleme majore și încercând atragerea armatei și a populației de partea Ucrainei. De altfel, deja se zice că exista un batalion de partizani pro-ucrainieni veniți din Belarus.

Pe lângă riscurile imediate care ar veni din contra-atacul ucrainienilor, intrarea Belarusului în război ar escalada tensiunea până la un punct atât de mare încât NATO ar putea să ia în discuție intrarea în război sau cel puțin ceva atacuri aeriene asupra Belarusului, deoarece Belarusul nu este Rusia și chiar dacă are protecția garantată de ruși, mă îndoiesc că rușii vor lansa nuclearele dacă NATO va pedepsi Belarusul pentru că atacă Ucraina. Și chiar dacă NATO nu va interveni direct, acest atac va obliga NATO să ofere un ajutor mult mai mare și mai puternic ucrainienilor, oferind posibilitatea de a justifica politic chiar unele riscuri care acum nu sunt asumate, cum ar fi de exemplu dotarea Ucrainei cu artilerie de rază lungă, modernă care poate schimba total ecuația în război. Aș sublinia aici că în ciuda faptului că vestul a donat ceva HIMARS-uri ucrainienilor, contează și numărul și rachetele pe care li le oferă. Că de exemplu ucrainienii ziceau că au nevoie de 100, dar până acum au obținut vreo 20, iar rușii pretind că au distrus deja vreo 6 lansatoare. De asemenea, rachetele disponibile lansatoarelor pot fi între 15-92km, dar noi avem de exemplu (dacă nu cumva le-am donat ucrainienilor) HIMARS cu rachete care pot lovi ținte la 300km – ceea ce ruși nu pot. Deci este clar că intrarea în luptă a Belarusului, ar schimba total situația și ar obliga vestul cel puțin să treacă la un alt nivel suportul militar. Asta ar însemna probleme nu doar pentru Belarus cât și pentru Rusia, deoarece vestul are mult mai multe arme și mai puternice decât le-a dat deocamdată ucrainienilor. De exemplu, francezii au niște arme care pur și simplu bruiază total dronele și le fac inoperabile. Fără drone, rușii nu mai pot scana teritoriul și nu mai pot să identifice ținte de atacat cu artileria. De asemenea, dacă am văzut că ucrainienii au dat jos cu ceva elicoptere și avioane care zburau jos și aproape, imaginați-vă ce ar însemna pe câmpul de luptă niște lansatoare Akeron care pot da jos cu un elicopter la 30km distanță – de asemenea, pot fi lansate din drone!

Nici rușii, nici europenii nu au scos poate la luptă tot ce au. Europenii mai mult din … lipsa de motivație. În ciuda inconvenientului cauzat de ruși care au atacat ucrainienii și au stârnit opinia publică până la punctul în care politicienii trebuie să facă ceva, alte constrângeri și riscuri nu sunt și Macron vedem că a terminat cu tentativele de a face pace și cu mesajele pro-ucrainiene după ce au trecut alegerile. Cu siguranță intrarea în război a Belarusului va oferi un nou impuls Europei (și mai ales SUA) ca să trimită Ucrainei tot ce poate, nu doar vechituri care le scoseseră la casat.

Iată deci suficiente argumente zic eu care explică de ce deocamdată Belarusul stă pe bară. Asta nu înseamnă însă că nu se pregătește. Am văzut tot felul de antrenamente și mișcări de trupe și cu siguranță că rușii îi pregătesc și se vor folosi de belaruși când vor avea nevoie musai. Privind în oglindă, de asemenea poziția Ucrainei este similară – s-a abținut să atace până acum Belarusul (ca și Transnistria) deoarece nu a avut motivația suficientă. Pe măsură ce armele din vest vin, eu sunt sigur că fortificarea vestului Ucrainei este din ce în ce mai solidă, după ce au scăpat de urs prin minune, ucrainienii acum lucreaza din greu la cosolidarea unei apărări și mai puternice decât cea inițială care oricum i-a secat pe ruși și i-a determinat să renunțe. De unde existența Ucrainei era pusă sub semnul întregării și exista riscul ca după căderea Kievului întreaga țară să dispară, acum văzând că ucrainienii i-au respins pe ruși și că se poate, vesticii sunt siguri că au grijă în primul rând ca Ucraina să supraviețuiască măcar în partea de est și îi ajută pe ucrainieni să poată opune rezistență când/dacă va fi nevoie. O zonă buffer pare a fi dorită și de o parte și de alta, ucrainienii fiind singurii care nu se împacă cu ideea să cedeze teritorii. Această consolidare a vestului, le oferă însă încrederea ucrainienilor ca la nevoie, în cazul unor pierderi masive pe frontul de vest să fie mult mai agresivi și eventual să provoace Belarusul în vest. Deja este mainstream opinia în Ucraina că după experiența cu rușii, ucrainienii sunt curajoși și pot să bată fără probleme pe belaruși dacă va fi nevoie.

Ce mă miră este că atacurile rușilor asupra zonei de vest aproape au încetat. Cu excepția atacurilor artileriei din vest, nu am mai văzut de mult avertismente aeriene în zona de vest, deși recent se aștepta o ripostă la atacul asupra aeroportului din Crimeea. Fie rușii sunt în vacanță, fie nu mai au piese de schimb pentru avioane. Am auzit că piloților avioanelor civile li s-a trimis un “howto” în care li se recomandă să folosească mai puțin frânele (să încerce frâna de motor mai mult). Motivul fiind ca să nu uzeze piesele deorece există probleme cu aprovizionarea. Ori dacă rușii nu mai au frâne pentru avioanele civile, oare mai au tot ce le trebuie pentru avioanele militare care sunt de 10 ori mai complexe ca cele civile?

Este acesta un semn că puterea rușilor scade și sancțiunile funcționează? Mă îndoiesc, problemele pot fi temporare, dar nu cred că rușii nu vor găsi tot ce au nevoie de la chinezi, așa cum și noi luăm tot ce avem nevoie de la chinezi.

Personal, cred că influența Rusiei în Belarus este limitată la Lukașenko și cultural cel puțin nu mai au ce face, populația fiind “pierdută” pentru URSS, așa cum pierduți sunt și rușii din țările foste sovietice aflate acum de cealaltă parte a cortinei. Nu văd posibilă o schimbare a regimului de vreme ce deja o tentativă a fost contracarată și prin urmare mecanismele de control îmbunătățite. Nu văd probabilă implicarea Belarusului în război, dar dacă se va întâmpla va fi semnalul unei escaladări periculoase care trebuie să ne dea de gândit serios.

Unirea cu Moldova ar fi singurul semn că articolul 5 funcționează

Trăim vremuri interesante în care s-a dovedit că puterea unor tratate sau înțelegeri între state este slabă și depinde de circumstanțe. Mai precis, Ucraina avea un tratat cu SUA, Rusia și Marea Britanie prin care teoretic, dacă era atacată de ruși, Ucraina era apărată de SUA. Puțină lume realizează asta și în general în presa românească este ascuns acest adevăr deoarece ar pune sub semnul întrebării cât de solid este NATO și cât de real este parteneriatul cu SUA.

În general, dacă este amintit acest tratat, se accentuează laxitatea lui, în sensul că SUA nu s-au angajat că vor interveni militar … Dar să ne gândim puțin, dincolo de textul exact al tratatului, care era situația și care a fost justificare acestui tratat. Din start, trebuie să subliniem, că dacă SUA nu ar fi strâns cu ușa la acel moment Ucraina ca să renunțe la arsenalul nuclear, probabil nu s-ar fi aflat în situația de astăzi, să fie călcată în picioare de Rusia.

Anii 90 – pentru cei care nu știu istorie fiind prea tineri sau nu prea au știut pe ce lume trăiesc totuși fiind bătrâni, s-au caracterizat printr-o dominație totală a SUA. Rusia era în genunchi după prăbușirea URSS, președintele Elțân era un bețivan incompetent care deși a avut meritul să deschidă Rusia spre democrație și spre capitalism, ca orice rus, vodca la oprit să ducă treaba la bun sfârșit sau măcar să pună început bun. Singura problemă a SUA din acea vreme era riscul nuclear – îi era prea greu să gestioneze o relație cu mai mulți jucători deoarece URSS a fost mare și când s-a spart exista riscul ca mai multe republici care moșteniseră nuclearele să nu poată fi controlate la fel de ușor. De aceea s-a decis ca Rusia să fie singurul moștenitor și prin urmare SUA au făcut presiuni masive (practic șantaj economic și subversiuni operaționale de control politic și militar prin inflitrați) pentru a determina minionii să doneze nuclearele Rusiei.

Calculul american era (și poate a fost ok) ca să aibă un singur partener cu care să trateze și totodată exista speranța că finanțele americane vor pune control pe sistemul politic rusesc și prin urmare era doar chestiune de timp până când Rusia devenea colonie SUA.

Cum totuși armele nucleare aveau și pe atunci o importanță și o relevanță la fel ca în ziua de astăzi (sau poate chiar mai mare!), țările nu putea renunța doar pe mită la ele ci trebuia totuși măcar în aparență unele garanții. Pe care naivii de ucrainieni le-au acceptat. Iar aceste garanții au venit din partea SUA și a Marii Britanii. Care astăzi au lăsat Ucraina cu fundul în baltă, să se descurce pe cont propriu. “Ajutoarele” sunt apă de ploaie și au venit mult prea târziu, după ce ucrainienii au rezistat neașteptat și au dat pe față slăbicinuea rușilor. Abia dându-se pe față oportunitatea ca Rusia să fie bătută convențional au început vesticii să pompeze armament și echipament în Ucraina pentru a slăbi în primul rând Rusia, nu din considerentele tratatului semnat atunci care presupuneau efectiv, fără nicio interpretare, ca în momentul intrării trupelor rusești în Ucraina (chiar în Crimeea), SUA și Marea Britanie să declare război Rusiei.

Se pune deci problema pentru noi dacă Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic va fi respectat. Cum putem fi siguri de asta? După mine, singura garanție că SUA ar fi dispuse să declare război Rusiei în cazul atacării unei țări NATO cum este România ar fi dacă având în vedere circumstanțele actuale, SUA ar permite și chiar ar stimula unirea Moldovei cu România.

Dar Moldova are unele probleme, am putea zice – DA, dar oficial, conform standardelor internaționale, Transnistria nu există. Prezenta rusească de acolo ar putea fi rapid anihilată de un batalion NATO, evident după ultimatumurile corespunzătoare. Dar în ciuda riscului asumat, acest risc este de fapt unul calculat deoarece nu exista alternativă la războiul cu Rusia, sunt naivi cei care cred că rușii se vor opri la Donețk și Ucraina va face pace cu ei curând. Este doar chestiune de timp până rușii vor ataca România și vor provoca NATO de aceea provocarea rușilor prin unirea Moldovei cu România ar fi un minim gest gepolitic ferm care ar arăta angajamentul clar al SUA de a proteja “flancul estic” (observați că deja suntem împărțiți în flancuri … semn că în gândirea NATO deja există calcule “separate”).

Dar iată că deja se fac pași de integrare a Moldovei în UE – ar zice cineva. Acelea sunt gogoși este răspunsul meu, deoarece nu au nicio legătură cu NATO și cu articolul 5.

Da, situația din Moldova nu este tocmai una conformă tratatului NATO, care prevede ca unele țări să nu aibă tensiuni cu vecinii. Dar nici situația Turciei care este un partener de nădejde al rușilor nu este tocmai conformă tratatului NATO. De asemenea, dacă e să ne gândim la condițiile unor relații bune cu vecinii, nici Finlanda și nici Suedia nu sunt tocmai conforme, în fapt situația Moldovei fiind similară, în oglindă. În ciuda riscurilor, analizat la rece, rușii nu ar avea ce să facă dacă mâine s-ar declara unirea Moldovei cu România și Moldova (inclusiv Transnistria) ar intra sub umbrela NATO.

Evident, că acest articol este unul fictiv, visător deoarece realitatea dură este ca România este marginea influenței americane și va fi aruncată la mezat oricând au nevoie, așa cum au făcut cu ucrainienii pe care i-au momit cu zăhărelul NATO până în ultima zi, înainte să îi lase singuri în fața ursului. Așa vor face și cu noi – ne pun să sancționăm Rusia la minereu de fier și la îngrășăminte agricole în timp ce ei importă metale grele și alte minereuri de care au nevoie pentru industria spațiului (în SUA) sau importă gaz ca nesimțiții în timp ce ne bagă nouă pe gât panouri solare și facturi astronomice.

Firesc pentru România ar fi să facă o întoarcere de 180 de grade cât mai rapid către cine oferă mai mult. Trebuie ca pentru poziția pro-NATO și pro-Ucraina să cerem ceva, nu să stăm cu mâinile în sân așteptând tancurile rusești care vor veni cu sau fără stimularea NATO. Ce ar putea să ceară România? Credite mai multe ar fi un prim lucru. Unirea cu Moldova ar fi singurul lucru bun care ar merita jertfa care ni se cere, de a fi colonie SUA.

Simbolistica insectelor în epoca post-plandemică

După ce oile erau mema dominantă care au reprezentat mulțimile în perioada plandemică, de când plandemia a trecut brusc terminată de evoluția total neașteptată a virusului (neașteptată de inițiatori), în actuala perioadă inflaționistă caracterizată de creșterea rapidă a prețurilor și de spectrul unei sărăciri crunte care să reducă populația prin alte mijloace decât prin virus și vaccin, noua figură de stil care este folosită în legătură cu mulțimile este insecta. De la oile (sau vacile) mânate spre abator unde să fie injectate s-a ajuns la memele cu lăcuste.

Faptele concrete care au determinat această transformare sunt următoarele. În istoria recentă (nu știu să dau referințe) în rândul unor elite a fost lansată ideea că pentru a face față suprapopularii (deși populația este în scădere și producția agricolă în creștere) trebuie să mâncăm insecte. Motivul? Insectele sunt multe și creșterea animalelor nu este sustenabilă. Pe lângă faptul că suntem prea mulți și umplem aerul de CO2, dacă toți o să mâncăm numai cotlet și ceafă de porc și copănele, ne vom sufoca prin urmare trebuie să ne dăm pe insecte.

Repet, ideea a fost lansată de minți turbate din cadrul elitelor, preluată de conspiraționiști și apoi reconfirmată de elite, devenită “propunere futuristă”. Ulterior acestui episod, a fost rândul autorităților ca să completeze mesajul lansat de elite prin legalizarea și reglementarea consumului alimentar de lăcuste. De unde dacă aveai muște în bucătăria restaurantului, riscai să te închidă, acum Sanepidul nu mai caută decât șoareci care urmează și ei să fie legalizați într-un alt viitor. Așadar, după legalizarea / reglementarea atât peste ocean cât și în UE a consumului alimentar al lăcustelor, a urmat preluarea acestui subiect de “presa oficială” care în general a prezentat știrea la categoria varietăți, curiozități, miscelanea, ca pe “umplutură”. Dar evident că nimic din ce este emis de presa oficială nu este aleator ci face parte din “programă”. Inevitabil, subiectul a fost preluat pe rețelele sociale și amplificat la maxim.

Să facem acum o analiză simoblică. În primul rând a fenomenului, în al doilea rând a mesajului în sine.

Nu este ușor să lansezi un mesaj. Marketingul este o meserie grea. Multe minți se unesc și se folosesc de experiențe cumulate de zeci de ani în domeniu, pompează bani mulți și folosesc instrumente complicate pentru a realiza awarness-ul unui brand. Privit la rece, atât mesajul elitelor că vom fi nevoiți să mâncăm lăcuste, cât și legalizarea acestora sunt niște întâmplări fără o semnificație anume. Tot elitele au lansat ideea că nu vom mai deține nimic în 20 de ani și deși mesajul a fost popularizat, raportat la penetrarea consumului de lăcuste, ideea că vom fi săraci și fericiți putem spune că nu a avut succes. Pot aduce și mai multe exemple de mesaje lansate de “elite” care nici măcar nu au ajuns la publicul larg deoarece nu orice mesaj se propagă la fel de ușor, indiferent de cât de absurd sau anormal pare. Bunăoară un alt mesaj lansat de elite este că religia va fi folosită ca instrument de inginerie socială, altfel spus liderii religioși vor fi subordonați elitelor mondiale pentru implementarea “programului”. Acest fapt este știut pe ici pe colo, dar nu a ajuns memă …

De-a lungul ultimilor 3 ani, Banca Mondiala a revitalizat angajarea sa cu organizațiile religioase și bazate pe credință (faith-based) , recunosând faptul că misiunea și scopurile sale (adică ale Băncii) nu pot fi atinse fără un parteneriat (da, cu siguranță parteneriat) mai eficient cu actorii din societatea civilă (care o fi aia) incluzând cei din domeniul religios.

Sursa: ONU

Deci fenomenul penetrării acestui subiect în conștiința publică, mai ales că este unul total nesemnificativ (în esență, chestiunea este o glumă, fiind nu doar imposibil de realizat, dar și imposibil de acceptat) denotă unele chestiuni. Prima ar fi că a existat din start o atenție sporită a “presei oficiale” asupra subiectului. Putem justifica asta prin faptul că subiectul fiind “spicy” ajută la creșterea ratingurilor. Dar sunt și alte subiecte promovate mult mai agresiv care din contră, dau jos cu ratingul (cum ar fi promovarea ideologiilor sexualității fluide). Deci factorul rating nu are nicio relevanță în presa oficială, după cum am spus subiectele promovate nu sunt întâmplătoare, nimic nu este la întâmplare. Cenzura implicită și explicită din televiziuni, ziare mari, site-uri de știri oficiale (care apar în căutări și nu sunt banate pe rețelele sociale) nu prea dă loc de alegere redactorilor, fiecare știre trebuie să fie în consens cu “community guidelines” și în acord deplin cu “politica companiei”.

Suspectăm deci o operațiune conștinentă de pompare a acestui mesaj care vedem că a fost reușită. De ce zicem asta însă, că operațiunea a fost reușită? Deoarece evident mesajul a fost primit cu dezgust și este tratat pe rețelele sociale cu batjocură de oameni, fiind folosit ca un fel de semnal de alertă și stimulare a rezistenței la presiunile resetiste ale elitelor.

Am repetat și o fac din nou: promovarea unui mesaj este 80% din campania de programare mentală, indiferent de atitudinea pro sau contra a oamenior cu privire la acel mesaj sau la un personaj anume. Cel mai clar exemplu, este al scandalurilor din media – când “o vedetă” simte că pierde din imagine, deoarece ar fi foarte greu să reapară în atenția publică prin ceva pozitiv, lansează un scandal și încearcă să facă ceva cât mai șocant pentru a reapărea în prim-plan cu o știre chiar negativă, deoarece populația actuală (oile din plandemie) este atât de retardată încât nu mai are criterii prea solide de evaluare a binelui sau a răului ci precum animalele care se familiarizează cu un stăpân oricum ar fi acesta, bun sau rău, oile sunt influențabile doar vizual, la nivelul precepțiilor primare (imagine, sunet, zgomot). Mecanismul este unul standard, o știre negativă se propagă la fel de ușor sau chiar mai ușor decât una negativă. Pentru știri pozitive, companiile trebuie să plătească bani mulți la TV și interesul publicului este limitat. Promovând știrea, chiar dacă percepția este negativă, mesajul ajunge la destinație. Și ce conține mesajul, vom vedea în continuare prin tentativa de decodificare simbolică a acestuia.

Insectele în sine ce reprezintă ele? Cele mai josnice ființe! O muscă este nimic, te îndeamnă să o strivești. Dacă pui 100 de oameni să facă o propoziție cu o muscă, 90 vor fi legate de strivirea acesteia. Când spunem insecte, nu ne gândim în niciun caz la albine – cele mai nobile dintre ele. Ne gândim la muști, țânțari, ploșnițe, gândaci, lăcuste. Tot omul se gândește cum să se ferească de ele, cum să le omoare dacă le prinde, cum să le extermine etc.

Mâncarea de asemenea – căci insectele ne sunt propuse ca mâncare – are o simbolistică aparte. Mâncarea este viață, dacă nu mănânci mori. A mânca este viață, bucurie, plăcere. Mâncăm împreună cu alții, este comuniune. Majoritatea oamenilor, mai ales omul post-modern fără Dumnezeu nu își imaginează viața fără hyper-market și fără miile de opțiuni de mâncare disponibile la un click distanță. Personal nu pot folosi aplicațiile de comandă mâncare – mi se par prea multe opțiuni și pierd prea mult timp alegând. Dar popularitatea acestora și în general abundența de mâncare sunt strâns legate de fericirea omului post-modern care trăiește pentru a mânca și pentru a se uita la Netflix. În esență, scopul vieții în ziua de astăzi la asta se rezumă – alergi ca nebunul toată ziua, ca să poți ajunge seara acasă, după 8-10 ore de muncă, după cel puțin o oră de cumpărături și încă una pe drum, ajungi acasă și mânânci și bei. Apoi te uiți la Netflix, sau începi deja să te uiți în timp ce mănânci.

De aceea se atacă mâncarea și sunt pregătiți oamenii mental că vor mânca lăcuste. Mâncarea de lăcuste este ceva grotesc. Provoacă vomă oricărui om normal. Atacarea ideei de mâncare și a ce înseamna mâncatul pentru omul modern este însăși atacarea ființei acestuia și a vieții în sine. Imaginea grotească a unei mese de lăcuste înseamnă simbolic distrugerea totală a stilului de viață actual și degradarea lui într-o asemenea măsură încât dacă te gândești îți vine să vomiți. Asta stă în spatele ideii de lăcuste. Suntem programați mental că vom ajunge să trăim ca niște lăcuste, omul va fi strivit de istorie, nu va putea să schimbe cursul lucrurilor, așa cum o insectă nu poate face nimic, trebuie doar strivită.

Oricât de mult am căuta o justificare rațională a lansării inițiale a unei asemenea idei, oricât am dori să cautam o bază “științifică” aceasta nu există. Obligatoriu trebuie să evaluăm simbolic această inițiativă și interpretarea mea aceasta este. Oamenii sunt programați că nivelul de trai va fi unul scârbos, trecerea va fi ca de la o friptură gustoasă de ceafă de porc la o mâncare de lăcuste care îți produce vomă.

Chiar dacă științific ar exista – presupunând prin absurd – o justificare a stimulării consumului de lăcuste este evident că niciun om normal nu va fi în stare să mănânce lăcuste și că este logic că înainte de a ajunge aici, oamenii se vor omorî între ei și societatea se va autodistruge dacă mâncarea chiar va fi o problemă. În particular, noi românii știm totuși că se poate trăi și fără mâncare sau cu mâncare mai puțină, mult mai puțină decât este acum, dar a spune asta unui vestic este evident absurd. Nu mai discutăm de argumente logice cum că populația este în scădere, producția agricolă în creștere, tehnologia de asemenea face ca producția să fie din ce în ce mai eficientă și este exclus ca oamenii să moară de foame și să fie nevoiți să consume insectele.

Cum de s-a ajuns aici ne-am întreba și cum de nimeni din presa oficială nu a investigat această idee și nu a ajuns la sursă, încercând să trateze subiectul serios și să vadă ce descreierat a putut să lanseze aceste idei, nu este de mirare. Ca fapt divers, deși este în general inclus în rândul elitelor criminale, Bill Gates nu poate fi la sursă deoarece el cumpără tot ce poate pământuri agricole unde crește vaci, semn că își dorește să producă mâncare bună în viitor pe care să o vândă la oameni pentru a nu ajunge să mâncăm lăcuste. Simplul fapt că mema este rumegată fără discernământ și fără introspecție, fără a investiga sau a analiza măcar superficial chestiunea, denotă un aganajment tembel și îngrijorător al presei oficiale, care pare a fi un monolit complet controlat și coordonat de miți întunecate care se joacă cu noi, lansând simboluri, propagându-le, elaborând subiectul, lungindu-i viața chiar prin determinarea unor legi și a unor reglementări etc. Care din nou repet, nu au nicio putere – lumea nu va mânca insecte!

Tropa cu insectele pun pariu că va trece curând. Din păcate, vedem deja că ucrainienii trăiesc o viață de lăcuste, fiind bombardați zi și noapte, hăituiți de război, de foamete, de lipsuri, alergând fiecare unde poate și încercând să se ascundă, să se ferească de rău, ca niște lăcuste. Pentru ei simbolistica a devenit deja realitate.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS: Petre D’aia a declarat că el, ca inginer agronom combate lăcustele, nu le mănâncă. Aceasta este un nivel superior de simbolistică, pe care vă las singuri să îl decodificați.

Cum să-ți schimbi mintea – Netflix – Psihedelice

Unul dintre capetele hidrei care distruge omenirea și lucrează la venirea lui Antihrist este legalizarea consumului de psihedelice. Nu doar legalizarea ci chiar promovarea consumului. Există un curent mondial puternic de promovare a acestora care curent este strâns legat de “renașterea spirituală” și în general de curentele spirituale holistice în care știința este băgată la grămadă cu o pseudo-filosofie (de facto religie) care promovează pacea, ecologia și alte-deastea. Evident toate astea sunt drăcovenii dar să vedem ce e nou.

Personal vad războiul nevăzut al forțelor întunericului asupra luptei omului pentru luminare și dezrobire de legăturile iadului mai ales ca un atac asupra identității și personalității umane și ca un asalt al confuziei. Putem compara confuzia din plan spiritual și religios cu gazele lacrimogene și fumul folosit ca decoy din război – are rolul ca să diminueze percepția, să atenueze simțurile și să stimuleze o cvasi-adormire pentru ca în spatele acestei confuzii, inamicul să avanseze. Și avansul are loc pe toate planurile – fizic, medical, alimentar, economic, psihologic și în final fizic, prin război și distrugere totală.

Folosirea drogurilor ca unealtă de control a populației nu este ceva nou. Ani 60′ sunt consecința unor experimente militare eșuate prin care armata SUA dorea producerea unor droguri care să atenueze dorința de luptă a inamicilor. Sperau ei, că în loc de gaze ucigătoare, să lanseze niște gaze pe care soldații inamici din tranșee când le vor inhala să se simtă atât de fericiți încât să se dea bătuți. Evident, mai încercau și substanțe pentru “rezolvarea” problemei de reținere a soldaților în a ucide, o problemă binecunoscută în psihologie și pentru care armatele moderne au dezvoltat tot felul de “gadget”-uri – instrumentele remote, interfețele de comandă similare jocurilor și tot sistemul de control al armelor au ca scop în primul rând detașarea operatorului de victimă.

Întorcându-ne la droguri, LSD-ul a fost studiat de CIA în perioada 50-70 cu scopuri militare, dar din greșală (sau nu) a ajuns la public, ceea ce a schimbat lumea. Practic, din ce am înțeles eu istorie, pierderea războiului din Vietnam de către americani se poate pune fără discuție pe spinarea drogurilor dintre care LSD-ul este principalul vinovat. De ce altfel, ar fi fost interzis ulterior, dacă nu exista o cercetare amănunțită care a dovedit că drogul acesta afectează puternic tineretul, până acolo în a distruge fibra societății.

Să ne întoarcem însă în prezent, deoarece asistăm la o “renaștere” puternică a drogurilor care are loc pe mai multe planuri: legislativ, cultural (prin influenceri), economic (prin middle pharma) și spiritual prin new age (încă un cap al hidrei care deși tăiat o perioadă, vedem că renaște alături de unul mai nou și mai perfid – transhumanismul).

S-ar pune din start întrebarea dacă creșterea recentă a interesului pentru droguri este o consecință a disoluției culturale a vestului sau invers – disoluția este rezultatul unei intoxicări prin droguri a oamenior care a dus astfel la scăderea puterilor și vigorii societății prin refularea mecanismelor de autoreglare care ar fi dus la îmbunătățirea situației și o eventuală revigorare cum putem observa în est (Asia, mai precis China, Japonia, Koreea). Nu doresc să dau un răspuns la această întrebare, altul decât cuvântul Pr. Teofil Pârâian – “ce faci, te face”, adică implicațiile sunt reciproce.

Deci pe plan politic avem o mișcare de constrângere și determinare a politicienilor ca să voteze legi care să elimine interdicția consumului de droguri. Deja sunt state în SUA unde s-a întâmplat asta. Deja chiar dacă sunt ilegale, sunt state unde autoritățile tolerează consumul și poliția nu intervine. Nu doresc să despic firul în parte, întrând în clasificarea drogurilor și a riscurilor. Este evident că canabisul este un Gateway drug și este evident că așa cum după căsătoriile homosexuale au venit adopțiile cuplurilor homosexuale, după legalizarea canabisului va veni legalizarea heroinei. Un pas în jos, aduce cu el încă unul și tot așa mai departe.

Dacă mișcarea “de eliberare” este accentuată mai ales în SUA, evident curentul este “exportat” (ca toate bunătățile Imperiului) și în colonii. De exemplu, Suedia a legalizat recent studiile de cercetare a LSD-ului, care evident urmăresc publicarea de “studii” care să demonstreze că e bun și că trebuie legalizată folosirea acestuia.

Să trecem acum la componenta de “influenceri”. Aceștia sunt o legiune, dar notabili pe radarul meu ar fi Netflix, Joe Rogan și Elon Musk. Nu intru un detalii, semnalizez doar ipocrizia lui Joe Rogan care pe de o parte se declară adept al disciplinei, al sănătății, al alimentației corecte, al unui stil de viață sănătos (sport și alte BS-uri de astea) dar pe de alta este un agent de marketing al drogurilor, fumând live, oferind invitaților droguri, invitând autori de cărți care promovează drogurile etc.

Netflix să zicem că ar avea scuza că interesul comercial determină “grila de programe”, dar cum știm de obsesia și strategia clară de programare mentală a noilor ideologii woke, nu ne miră că la pachet cu acestea, Netflix împinge în față și consumul de droguri prin serialul “How to Change Your Mind” dar nu numai.

Serialul are clar un manifest: drogurile sunt bune, drogurile sunt științifice, te ajută să îți “extinzi” “viziunea”, drogurile sunt interzise pe nedrept, deoarece știința le aprobă.

Culmea este că după o perioadă de tembelizare plandemică în care știința a fost religia obligatorie și oamenii de știință preoții noii ideologii, acum se încearcă păstrarea programării mentale și “mufarea” consumului de droguri nu (doar) pe direcția plăcerii pe care acestea o aduc ci pe direcția arugmentări pseudo-știițifice. În rezumat, “lupta” se duce pe eliminarea reticențelor (că drogurile ar face rău sănătății) prin proiectarea unei imagini de “ev mediu întunecat” asupra interzicerii acestora tot de către oameni de știință și de doctori după dezastrele observate în trecut. Ca bonus, tot “științific” se prezintă sumar mecanismele prin care drogurile funcționează sugerând că prin “reformatarea sinapselor” pot avea consecințe benefice nenumărate cum ar fi vindecarea traumelor vechi sau stimularea imaginației și chiar a inteligenței.

În subsol, în acest documentar, dar în general, se recunoaște impactul drogurilor asupra mecanismelor de autocenzură și control al minții dar se consideră ca un lurcu bun că drogurile “dezleagă limitările” și stimulează “explorarea necunoscutului”.

Care necunoscut este evident nimic altceva decât lumea diavolilor unde cei care se lasă de bunăvoie conduși în ea, învață cum să fie influențați și cum să asculte de demoni, bucurându-se ca niște retardați de experiențe sumare și periculoase, care deși le consideră ei ca fiind semnificative, în primul rând nu sunt reale și în al doilea rând nu contribuie la adăugarea vreunui beneficiu concret pentru personalitatea sau caracterul celui care se lasă adâncit în ele.

Faptul că mulți din cei care expriementează fie cu anumite droguri, fie cu anumite substanțe, ciuperci sau molecule sintetice declară că au avut “experiențe”, ceea ce nu realizează ei este că de fapt nu au avut experiențele ci doar și-au lăsat capul pompat cu cine știe ce otrăvuri care cine știe ce impact văzut sau nevăzut au asupra lor, afectându-le complet identitatea și punându-le în pericol nu doar viața dar integritatea lor mentală, psihologică și spirituală.

Problema principală este însă că majoritatea naivilor care se lasă adulmecați nu mai au o integritate de niciun fel ci sunt ființe distruse, caractere neconturate, personalități diafane, în general ușor influențabili, oameni fără capacitatea de a se analiza, de a se adapta la mediu, de a activa măcar minimal în societate, de a avea o relație cu alte persoane, de a avea aspirații și pasiuni, pe scurt zis nu prea mai sunt întregi la damigeană din start și de aceea ajung pe mâna drogurilor.

Faptul că există această operațiune satanică de influențare și prin cărți și prin filme și prin podcasturi în paralel cu găurile iadului care sunt oricum de ceva timp cum ar fi cluburile, festivalurile în “aer liber” îmbibat de fum sau alte locuri unde crima organizată distribuie substanțele, este ceva nou prin aceea că încearcă să atragă și pe cei mai timizi și reticenți, pe cei care la o primă analiză ar părea oameni normali, fără probleme mari, departe de categoria tinerilor instabili și pierduți care sunt victime ușoare pentru canalele clasice de distribuție.

Am putea face o paralelă a specificității “științifice (medicale)” a promovării de azi cu accentul evident de “rebeliune” din perioada anilor 60-70 când promovarea drogurilor avea ca filon de motivare, repulsia tradiției și lupta cu “tabuurile” conservatoare ale unei societăți care deja ajunsese la unele culmi pe care probabil omenirea nu le va mai vedea în următorii 100 de ani. Perioada anilor 60-70 din SUA a fost economic o epocă de aur. Cu un singur membru al familie care avea un singur serviciu, se putea trăi într-o casă, se putea cumpăra o mașină, se putea merge în concedii, se putea mânca pe săturate și femeia putea să stea acasă să aibă grijă de 2-3 copii fără probleme, ocupându-se de ei cum trebuie, ducându-i la școală, făcând temele cu ei etc. Iar bărbatul, ajungea acasă la ora 4-5, bea bere, făcea grătare, se uita la meciuri la TV, se întâlnea cu prietenii etc. Nu este foartă cunoscută la noi situația anilor 60-70 din SUA, dar comparați cu realitățile contemporane din SUA: rată dezastruoasă a divorțului, îndatorare peste cap, muncă la cel puțin 2 joburi, cel puțin pentru un membru al familiei pentru a întreține cât de cât o famile cu o casă luată pe credit și cu două mașini, cu emoții la orice cădere a bursei și cu frica că vei putea fi dat afară oricând din cauza instabilității pieței muncii.

De unde cetățeanul “standard” în anii 60-70 era un familist normal, cu job stabil, cu venituri ok, cu mașină, cu copii, cu timp liber, astăzi modelul este tânărul care stă cu părinții până la 35 de ani, are două-trei facultăți terminate, credite cât cuprinde, are 1-2 joburi la distanță, muncește de se spetește ca să plătească ratele la mașină, nu mai e interesat de familie deoarece nu își permite nici măcar să-și plătească chiria singur, cei care își permit stau la grămadă ca studenții mai mulți în același apartament. Și este slugă dedicată a sistemului, fiind activ politic, ancorat ideologic, militant apărător al științei, deși poartă adânc în suflet și în inimă rănile singurătății și ala goliciunii valorilor propunse de noile idelogii, fie știința coafată cu spoială de religie prin promisiunile utopice ale transhumanismului și progresului infinit, fie “lupta de eliberare” de subjugarea patriarhală a omului alb.

Către acest cetățean standard – care deși nu se află la scursura societății încă mai are o oarecare integritate și potențial de a fi salvat – se adresează campania de promovare “științifică” a drogurilor, scopurile fiind de două tipuri: pe față și pe ascuns.

Scopul pe față este evident controlul și oferirea unei alternative la “meandrele concretului”. Nu este ceva greu de ascuns că vestul a ajuns într-o fundătură și că urmează o perioadă nasoală. În acest context, drogurile oferă un recul care va permite controlul masiv la populației și evitarea unor tentative de revoluții care să schimbe centrele de putere actuale și să afecteze “status-quo”-ul echilibrului de putere. Mai ales pentru categoriile de jos, controlul se face prin oferirea acelor carduri EBT (electronic benefits) care au fost recent introduse și la noi sub titulatura “tichete sociale”. Acesta este un ajutor minim care oferă un os de ros celor lăsați în urmă și care altfel s-ar răscula. Nu știu în România, dar în SUA cu EBT-urile se pot cumpăra țigări și băutură. Când nu funcționează sistemul electronic sau vreun proprietar de magazin nu dă băutură și țigări pe EBT-uri (controlul statului este zero, legal nu e permis, practic se trece cu vederea) crește rata criminalității. Cât EBT-urile funcționează, partidul democrat are voturile asigurate.

Cum există mereu o categorie care indiferent de nivelul economic, are un nivel IQ suficient de ridicat pentru a înțelege cum merg lucrurile și cine apasă la butoane și ce urmărește, această categorie este targetată prin genul de cărți și documentare despre care discutăm aici. De asemenea, sunt folosiți influencerii despre care nu mă intereseaza și nu cred că trebuie demonstrat motivarea financiară a lor (nu e cazul la Elon Musk) ci în primul rând trebuie să subliniem afinitatea acestora ideologică față de consumarea drogurilor în urma experiențelor personale, care bineînțeles i-au făcut robi diavolului care acum lucrează prin ei ca să prindă în pânza lui pe cât mai mulți.

Ar mai fi multe de zis despre acest fenomen și voi încerca – în măsura timpului – să fac o analiză punctuală a documentarului, deoarece fiecare episod are specificul lui, discutând despre un anume tip de drog. Pare un domeniu întunecat în care nu are rost să ne pierdem timpul și efortul dar cum nu toți au o perspectivă religioasă asupra lumii și cum se invocă de către promotori de multe ori în acest documentar “realitatea spirituală” nu putem să rămânem indiferenți ci trebuie să atenționăm și să clarificăm aceste aspecte.

Pentru cei neinițiați și fără legătură cu religia, realitățile spirituale (influența diavolilor mai ales) sunt tratate destul de superficial și cu o atracție pervertită care mai bine ar fi direcționată către rugăciune și poate către studierea riguroasă și asumată a unei religii sau a câtor mai multe religii. Cei care au făcut-o, au biruit și Dumnezeu i-a ridicat din râul de foc care duce la iad. Un astfel de exemplu notabil este David Patrick care și-a povestit experiența proprie cu psihidelice și cum a ajuns la ortodoxie, aici:

Taiwan

  • stimularea Chinei să atace Taiwan-ul face parte din planul SUA de lovire în Rusiei și a Chinei prin războaie proxy (cu Ucraina respectiv Taiwan) care ulterior să se extindă în războaie regionale majore (cu UE respectiv Japonia-Coreea de Sud) urmând ca SUA să își conserve capacitățile și să analizeze intensiv inamicul pentru o pregătire optimă pentru lovitura fatală;
  • China nu va cădea în greșala Rusiei – nu are nevoie de Taiwan pentru a ajunge din urmă SUA; doar accidente interne pot produce această alunecare spre un război inutil;
  • acțiunile SUA de provocat China vor continua și pe alte planuri;

Încă un război va produce în primul rănd oboseală și … disconfort. Pentru cei care – deocamdată – ne aflăm sub Acoperământul Maicii Domnului. Dar nu știm pentru câtă vreme, deoarece Dumnezeu trimite ploaie … E bine să începem să ne schimbăm viața după cum vedem semnele vremurilor, dar asta este foarte greu. Psihedelicele nu sunt o soluție (în curând un articol despre serialul Netflix și acest capăt al hidrei – controlul mental și disoluția personalității)

Cititorii frecvenți ai blogului știu despre aceste evenimente din anii anteriori. Cum blogul nu cred că atrage decât aleator cititori care “se informează” din presa oficială și abia acum află că urmează un Război Mondial, nu mai repet tot ce am zis ci doar un citat ca un scurt rezumat a ce urmează.

Menținerea poziției de cea mai mare putere militară este însă din ce în ce mai mult dependentă de pornirea unui război în care americanii pot fructifica capacitățile actuale, care sunt una câte una neutralizate sau pe picior să fie neutralizate de către competitori. Știrea bună este că alegerea lui Trump a amânat pornirea unui război militar, acesta alegând mai întâi varianta unui război multiplu pe alte fronturi, cum ar fi pe cel economic. Cu siguranță, Hitlery ar fi fost o candidată mult mai sigură la pornirea unui conflict armat cu Rusia.

OCTOMBRIE 2018 – DE CE NU LE E FRICĂ AMERICANILOR DE UN RĂZBOI NUCLEAR CU RUSIA-CHINA?

Așa cum am prevăzut, Trump a amânat războaiele în timp ce democrații le precipită. Explicația este simplă – puterea de stăpânire și incompetența de a propune o soluție economică.

Mai exact, democrații (ca socialiștii și comuniștii) au nevoie de un război pentru a controla masele. Practic, ce face partidul în China … are nevoie de războaie perpetue cu “dușmanii țării”, cu “imperialiștii” pentru a controla poporul și a convinge prostimea că fără partid, țara dispare deoarece o ocupă imperialiștii. Dar de ce ar avea nevoie SUA de război, sub conducerea democrată? Deoarece economic SUA intră în implozie și tipărirea de bani nu mai rezolvă rahatul în care incompetența și delăsarea de decenii a băgat SUA încă de când Clinton, sub influența marilor coroporații a mutat producția în China, distrugând astfel industria din SUA, doar pentru profiturile proprietarilor și directorilor din marile corporații care pe spinarea chinezilor muncitori au făcut averi mari. La nivel național, armata nu a putut face mare lucru, deși dezastrul nu a fost deloc neprevăzut.

Problema este că China nu a putut fi colonizată ca Europa (care este în fapt un Porto Rico mai mare pentru SUA). Chinezii au furat tot ce se poate din tehnologie și know-how și au preluat ei controlul asseturilor americane, între timp dominând efectiv toată producția la nivel mondial și ajungând chiar să devină și ei exportatori de “progres” prin așa zisa “Belt Road Initiative”.

Toate predicțiile economice asupra Chinei, chiar și cele pesimiste duc la un singur scenariu – depășirea bugetului militar al chinezilor care recuperează din diferență rapid și singurele diferențe între scenarii este dacă acest punct de inflecțiune se va realiza în 5 ani sau în 10 ani (sau în 15 …).

Soluția lui Trump era una pacifistă – regruparea SUA prin întoarcerea acasă a trupelor și reîntoarcerea producției. Altfel zis, prin deducție Trump propunea fortificarea și solidificarea economică a SUA pentru a putea face față amenițării chinezilor în contradicție cu alternativa războiului, favorizată nu doar de democrați ci și de o mare parte din republicani. Ceea ce nu mai este cazul acum. În al 2-lea an al președenției lui Biden, deja avem războiul din Ucraina și în curând vom avea războiul din Taiwan, toate cu scopul de a oferi un pole-position favorabil SUA în viitorul război mondial, altfel zis, aceste războaie au rolul de a diminua capacitățile militare ale celor două mari puteri militare care contestă SUA în speranța unei lovituri fatale în perspectiva escaladării mondiale a conflictului care ar implica Europa – în cazul Rusiei și Japoinia + Koreea de Sud în cazul Chinei. Care lovitură fatală, se speră să fie una nucleară rapidă – după consumarea capacităților convenționale.

Ca fapt divers, plandemia este inclusă în acest scenariu de lovire hibridă a Chinei, perfect – pe de o parte, s-a încercat o lovitură pe frontul demografic (3% din populație moartă ar fi însemnat foarte mult!). De unde și reacția turbată a chinezilor prin politica “zero cazuri”. Chiar un 3% pentru chinezi ar fi fost prea mult. Nu pentru americani care au un sistem sanitar mult mai bun pentru a face față unei boli similare pneumoniei. Omicronul însă a schimbat ecuația și practic a terminat plandemia, de aceea avem “întoarcerea” la planul A – război militar.

Nu cred însă că chinezii vor cădea în capcană. Ca fapt divers, China nu are nevoie de Taiwan ca să ajungă SUA din urmă la bugetul de investiții militare. De asemenea, China nu este încă pregătită să ocupe Taiwan-ul și nici să se descurce cu cutremurul economic care ar însemna un eventual atac. Doar blocarea unui canal maritim cum este Suezul cu o navă plătită de taiwanezi ca să facă harakiri, ar da peste cap exporturile chinezilor. Constrângerea este că partidul trebuie să facă gălăgie ca să satisfacă cimpanzeii. Totodată, China va profita de ocazie pentru a face mici progrese strategice – deja vedem că Pelosi a evitat să zboare peste Marea Chinei de Sud – deși americanii își mai trimit pe acolo din când în când navele.

În concluzie avem așadar încercarea americanilor de a stimula un nou război. Așa cum Ucraina a fost atacată doar pentru că politicieni americani făceau vizite la Kiev și americanii le dădeau arme și îi ajutau militar pe ucrainieni să se pregătească, tot așa în Taiwan, SUA speră ca prin “susținerea democrației” și viitoarele ajutoare militare oferite, să forțeze chinezii care să iese din schema lor de auto-control strategic și să reacționeze emoțional, bazat pe calcule sumare și să atace. Pe scurt, americanii speră că chinezii vor face aceiași greșală ca rușii. Ceea ce nu cred, deoarece partidul nu ar fi rezistat atât timp la putere dacă nu ar fi calculat la rece soluțiile la toate provocările puse de supraviețuirea unei insule de comunism într-o lume în continuă schimbare. “Rețeta chinezească” este culmea maleficului, un demon care își schimbă fața, care poate deveni tolerant uneori pentru a-și realiza anumite scopuri, care pare deschis uneori, care se închide mai apoi, care declară puternic anumite ideologii și principii pentru a le omite total în anumite situații și pe anumite locuri, altfel zis, există o evoluție demonică sistemică în cadrul partidului comunist care are riscul să cuprindă întreaga lume.

Nu degeaba acel permier descreierat al Canadei afirma că este invidios pe partidul chinezesc deoarece este foarte eficient și se pote mișca rapid în implementarea unor “politici sociale eficiente” – ce-or înțelege dracii prin asta. “Modelul chinezesc” este și va fi exportat în întreaga lume, dacă SUA nu vor reuși să taie capul dragonului … ceea ce vedem că încearcă să facă acum.

În final, dilema mea nu este ce vor face chinezii (pregătirile și rachetele acele sunt zgomot) ci ce vor face americanii în continuare …

[P] dacă tot e vară, ai nevoie de nișite ochelari de soare buni

Știri despre Turcia

Deoarece turcii urmăresc cu atenție acest blog, ma simt nevoit ca să urmăresc și eu mai mult Turcia. De aceea iată un colaj de știri despre Turcia.

  1. Bayraktar fabricate în Rusia?

Nu știu câte bayraktare mai există pe cerul Ucrainei. Ultima de care am auzit, a filmat “operațiunea” ucrainienilor de plantare a unui steag pe insulă după ce rușii au părăsit-o. Nu am abordat deloc atunci subiectul deși era breaking news-ul zilei. Insula Șerpilor nu are nicio relevanță strategică ci doar simbolică. Rușii au încercat să plaseze acolo niște lansatoare de rachete – nu știu ce rachete, scopul fiind descurajarea unor tentative de reocupare a insulei de către ucrainieni cu eventuale ambarcațiuni. S-a dovedit însă inutil deoarece insula fiind mică, oricare parte poate folosi rachete și/sau artilerie pentru a face praf întreaga insulă. Prin urmare …

Întorcându-ne la Bayraktar, acum cam aproximativ 2 săptămâni (nu bag mâna în foc) compania a oferit gratuit o dronă ucrainieilor după ce a văzut că cetățenii ucrainieni dintr-un număr de orașe din vest au făcut o campanie de strângere de fonduri pentru a cumpăra o dronă pentru armată. Iată mesajul postat atunci pe rețelele sociale de către companie.

Gestul deși pare a fi unul de marketing, eu nu văd nicio utilitate de marketing din partea companiei. Este pur și simplu un gest de simpatie și solidaritate cu ucrainienii. O dronă de asta nu e deloc ieftină, nu e ca și cum ar face un discount. Per total, Ucraina a cumpărat 20 de drone și acum turcii le-au donat 3! Iată mai multe detalii despre acest gest aici.

Cum putem descifra acest gest? Repet, de marketing nu este cazul – drona deja și-a arătat performanțele! A apărut chiar și un cântec despre ea.

A venit vremea de o mică paranteză. Sunt multe drone militare pe piață. Sunt și mai multe care nu sunt militare dar ucrainienii au arătat că se pot folosi și adapta. Deci există o competiție mare, va fi o cerere imensă la care probabil companiile nu vor face față. Cu atât mai mult, companiile care product ieftin – și asta este unul dintre marile avantaje a Bayraktar-ului că fiind dezvoltată în Turcia și motorul în Ucraina, prețul a ieșit destul de bunicel, de unde și cumpărarea acestora de către Ucraina înainte de război. De fapt, războiul a prins dronele în producție, deoarece nu toate au apucat să fie terminate.

Am mai tratat acest subiect, legat de drone și am subliniat – lui Putin nu i-a prins deloc bine că atâtea tancuri au fost făcute praf folosind dronele turcilor – pe care dacă el știa că acesta le va da ucrainienilor, probabil le-ar fi cumpărat la preț dublu înainte. Nu știm deloc toate dedesubturile, dar am auzit – pe surse de pe net – că turcii s-au dus mai înainte la ruși care i-au rejectat. Adică, aveau nevoie de motoare că turcii se pricep la asamblat lego-uri dar nu îi duce capul să facă motoare nici măcar pentru amârâtele de drone. Dacă rușii i-au refuzat, turcii s-au dus la ucrainieni. Putin i-a ignorat și probabil – lipsit de informații din lumea reală și de gardă veche – nu a realizat că dronele vor decide câștigătorii în războaiele care vor urma.

Ca să vă dați seama cam cât de departe sunt rușii de tehnologia dronelor, va reamintesc acea dronă veche de pe vremea URSS-ului care a aterizat tocmai în Croația. Deși nu știm 100% povestea ei, faptul că a fost lăsată să zboare și faptul că a ajuns aiurea tocmai prin Croația și culmea, deși a picat, armamentul ei nu s-a detonat, denotă tocmai precaritatea și lipsa de dotări a rușilor cu privire la drone. De altfel, nu prea am văzut deloc drone de la ruși. Au avut câteva, dar ucrainieni le-au dat jos repete. A fost chiar un film cu una dintre ele în care am putut vedea cât de artizanal erau făcute.

Nu e rău că rușii fac drone artizanale, dar e penibil pentru pretențiile pe care le are. E bine că se descurcă cu ce au, dar asta denotă că nu au.

Și … acum VOR! Așa cum bănuiam că Putin turbează, se pare că am avut dreptate.

Dar poate cel mai mare mister al acestui război este cum de în ciuda succesului Bayraktar-urilor, rușii nu i-au rugat pe turci să nu le mai trimită. Rusia – dacă dorea musai – putea foarte ușor să strângă puțin cu ușa Turcia în Siria și să îi bage în față pe sirieni în câteva misiuni ca să îi convingă pe turci să nu mai trimită ultimele tranșe de drone către Ucraina – pe care turcii le-au trimis. E posibil altele chiar să fie pe drum … –

5 MAI 2022 – Tembela celebrare

Evident că sunt multe lucruri care i-au enervat pe ruși. Faptul că scot fumuri la fiecare tranșă de transport nou de armament îl putem deduce din mai multe gesturi. Lavrov de exemplu, nu s-a abținut și a comentat recent ca deoarece vestul trimite arme, obiectivele lor s-au schimbat și nu mai sunt interesați doar de “eliberarea” Donbasului ci acum vor ocupa mai multe teritorii (le-a enumerat el pe care, dar oricum nu contează deoarece vor ocupa tot ce vor putea).

Ieșirea lui Lavrov a fost tratată de corul de cucuvele ca “un avertisment”, deoarece încă nu este înțeles războiul în general de public și mai ales de presă (că politicienii sunt oricum în aer) prin prisma balanței de putere care este abc-ul războiului, se predă la școală. Noi am tratat puțin subiectul aici.

Eu consider însă ieșirea lui Lavrov nu ca pe un semnal sau act premeditat sau strategie de comunicare, de intimidare sau altceva. Este pur și simplu o ieșire nervoasă a unui urs care nu s-a mai putut controla și în felul specific a mormăit de-ale lui. Semn că pe ruși chiar îi dor armele vestului.

Care arme îi dor mai mult este greu de spus, aici nu prea intrăm deoarece este mult fog of war. Bayraktar-urile au fost bune la început deoarece rușii au avut o strategie tembelă, au intrat pur și simplu cu picioarele în război și s-au ars. Acum, când rușii au schimbat strategia, Bayraktar-urile nu mai ajută la nimic.

Modul de operare actual este: artileria bombardează tot ce poate, de-a lungul graniței (destul de lungă) se plimbă câteva unități de infanterie cu recruți din Dombas (deci nu soldați profesioniști care sunt mult mai în spate). Dacă sunt întâmpinați de ucrainieni, se retrag. Dacă nu înaintează, ocupă și artileria se repoziționează bombardând mai departe din noile poziții. Tehnic (în gaming), termenul ar cam fi “turtling” deși nu este chiar același lucru dar îl pun aici ca să înțeleagă cei care s-au jucat jocuri de strategie.

Din ce am observat, ocazional rușii mai aduc și profesioniști pentru a face unele incursiuni puternice pe anumite flancuri slabe pentru a realiza acea manevră de înconjurare deja familiară tuturor observatorilor războiului.

Poate din această cauză nu am mai auzit nimic recent de Bayraktar – cum rușii avansează încet și cum anti-aeriana este în priximitatea artileriei pentru a o proteja și de drone dar și de avioane, cred că putem spune că deocamdată, la cum decurge războiul nu vom mai auzi prea curând de Bayraktare.

Dar totuși Putin nu uită și a venit vremea să îi ceară lui Erdogan socoteală pentru problemele care această dronă i le-a cauzat. Colaborarea cu ucrainienii a fost rana principală, masivă și apoi sare peste rană s-a pus cu această donație de 3 drone, donație recentă, care nu se putea face fără acordul liderului suprem deși oficial turcii nu știu să fii declarat ceva.

Recent Putin s-a văzut cu Erdogan în Iran. Am văzut mai ales chestii irelevante, cum a fost acea umilire a lui Putin care a fost făcut să aștepte vreo 10 secunde deși Putin altă dată l-a făcut pe el să aștepte și mai mult. Asta nu contează, sunt probabil șotii între retardații care ne conduc și probabil pentru ei – deși pe moment par ofticați – nu au mare importanță. Dar Putin nu va uita prea ușor pierderile cauzate de Bayraktar de unde și propunerea (făcută chiar atunci, în Iran), ca turcii să le producă în Rusia. Erdogan a rejectat deocamdată, motivând că deja fabrica are planuri în Emiratele Arabe Unite, planuri negate de companie. Știrea a ieșit la iveala acum, aici.

Din nou avem destul fog of war. 1 – Erdogan spune asta la partid unde putem zice că poate doar se laudă – nu se laudă oficial … 2. mai zice Erdy și că l-a refuzat deoarece i-a zis ceva de genul “Sorry Vlad, dar deja suntem ocupați – deschidem fabrică în altă parte, nu mai căutam alți parteneri, dacă nu ne-ai vrut …” 3. patronul zice că nu a deschis nicio fabrică în EAU și că nu sunt planuri 4. patronul a declarat că nu va vinde drone Rusiei deoarece are o relație strategică cu Ucraina.

La care aș mai adăuga eu 5) Erdogan va merge în vizict la Sochi în câteva zile să discute cu Putin. Repede i-a venit dorul de el … vedem cât și dacă îl lasă și Putin să aștepte.

Cam mult am zis despre aceste drone și poate că de fapt Erdogan și Putin fac afaceri mult mai mari, cu acele S400 sau poate cu alte arme pe care turcii le exportă la ruși. Sau poate cu alte schimburi comerciale deoarece turcii deși sunt NATO sunt relativ … autonomi.

Am mai menționat în articolele despre război că Turcia chiar permitea la un moment dat zborul avioanelor militare rusești care se întorceau din Siria și care poate chiar transportau mercenari. Bănuiala mea este că probabil turcii aveau semnat vreun tratat cu rușii și nu au putut să le interzică. Deși unele țări NATO sunt strânse cu ușa să își sugrume economia pentru “a da o lecție rușilor”, altele – cum e Turcia – vedem că fac bani și continuă relațiile comerciale, turistice și chiar militare cu rușii. Nu îi invidiez pe turci – din contră – doar exemplific cât de irelevant a ajuns NATO încât nu poate să proiecteze autoritate și putere nici măcar în rândul propriilor membri, darămite în fața dușmanilor.

Dau 50-50% șanse ca propunerea lui Putin să fie reală, foarte posibil ca Erdogan doar să se laude. Vedem cum va fi întâlnirea și dacă mai transpiră ceva.

2. Războiul medicamentelor

O știre mai puțin interesantă dar totuși importantă deoarece arată că Imperiul luptă cu Turcia prin anumite organisme și cât o mai putea, face presiuni, e legată de o dispută între Turcia și UE cu privire la medicamente. Mai exact, Turcia a dat lege ca să subvenționeze pe rețete doar medicamente care sunt produse în Turcia. Nu știu detaliile, bănuiesc ca sunt excepții și legea se referă doar la medicamentele care există nu și la cele care nu se produc deloc în Turcia. Sau poate legea se referă la categorii de produse similare, adică dacă sunt 3 medicamente pentru diabet și doar 1 e produs în Turcia, înseamnă că doar acela va fi subvenționat de stat.

UE a dat în judecată Turcia la Organizația Mondială a Comerțului și acum a câștigat. Încă un semnal al ruperii Turciei de Imperiu și al manifestării unei autonomii. Iată deci că la nivel de comerț s-a găsit o procedură de “punere la punct” a Turciei. Cum de nu se găsește oare o posibilitate de a contstrânge Turcia ca măcar să nu mai primească turiști ruși în vacanță. Cred că dacă UE ar cere țărilor membre ca să interzică vacanțele europenilor în Turcia dacă Turcia mai primește turiști ruși, între Europa și Rusia, turcii ar alege Europa deoarece ei sunt mari oameni de afaceri și pot să calculeze de unde le vine profit mai mare. Dar oare chiar vrea Imperiul să taxeze Rusia?

3. Siria

Am detaliat în numeroase articole că riscul existențial pentru Turcia vine de la sud, atât prin kurzi cât și prin Assad. Assad este un risc potențat de ruși dar care poate pune probleme și fără să fie ajutat sau stimulat prea mult de ruși. Ce vreau să zic? E suficient că rușii l-au salvat pe Assad – mai nou Assad se întârește și este doar chestiune de timp până când va pune probleme din ce în ce mai mari turcilor care sperau și visau la refacerea Imperiului Otoman măcar cu 10km la sud în ce au denumit ei “fâșie de siguranță”. Turcii și-au întețit atacurile asupra sirienilor deși încă nu au terminat treaba cu kurzii.

De ce nu au realizat “fâșia de siguranță” e greu de spus. Poate fi incompetență, poate fi presiuni de la americani (protectorii kurzilor) sau de la ruși (protectorii lui Assad). Dar acum turcii intră direct în conflict cu Assad și deci – poate în curând – cu rușii.

Alternativă la fâșie, care din nu știu ce motive nu se realizează, turcii au decis decapitarea liderilor kurzi pe care îi urmăresc și îi anihilează cu dronele. Asta nu este însă suficient pentru Erdogan deoarece nu are cu ce să se laude – nu e suficient de dus cu pluta să se laude cu niște crime lașe ca Hitlery Clinton care zicea despre omorârea lui Ghadafi – “we came, we saw, he died!”

Turcii par nehotarăți ce să facă – parcă ar ataca viesparul dar parcă nu l-ar ataca. Pe de o parte, rușii sunt deja ocupați cu Ucraina și teoretic nu prea pot face mare lucru în Siria, deci ar fi cumva mai lacsi, deși Putin vedem că e nervos pe turci pentru drone și poate mai trimite și el câteva avioane peste turkmenii lui Erdogan – cum s-a întâmplat în timpul războiului.

Ce este interesant, mai nou, este că în fața amenințării turcilor și vâzând că liderii le mor pe capete, kurzii se întorc la Assad și o reunificare pare mai probabilă ca oricum, cel puțin pe alocuri. Asta încearcă să evite turcii. Dacă steagul Sirian va fi pus peste tot kurdistanul și cum rușii protejează Siria … de aceea se grăbesc turcii.

La ce haos este aici, culmea e că varianta optimistă (în care nu începe război Rusia-Turcia din cine știe ce scânteie) este “doar” reluarea hoardelor de refugiați de război. Cel puțin din zona asta, de fugit nu se poate decât la nord, căci Assad evident nu îi primește.

În aparență, pentru a rezolva riscul kurzilor – pe care îl tot fâlfâie Erdogan, tot ce trebuie să facă este să se împace cu Assad. O pace Turcia-Siria garantată de Rusia va distruge pentru o perioadă aspirațiile statale ale kurzilor, va oferi garanțiile necesare turkmenilor (turci) din nordul Siriei și ar calma pe toată lumea. Culmea e că turcii nu fac pacea pe care o pot face, dar se dau mari negociatori și se prefac că lucrează pentru pace în Ucraina, oferindu-se ei ca mari negociatori.

Ce îl oprește oare pe Erdogan să se înțeleagă cu Assad, care oricum este doar un actor acum și face orice îi cer rușii. A face pace cu Assad ar însemna garanții de securitate și întoarcerea la status-quo-ul dinainte de război. Evident există problema kurzilor, dar asta ar cădea pe felia lui Assad și de asemenea, americanii ar putea să pune și ei umărul cumva și să îi facă pe kurzi să înțeleagă că războiul s-a terminat și deocamdată ei au pierdut. Oricum Assad le oferă deja destulă autonomie și cred că nu va mai fi niciodată ca înainte în sensul că pacea nu ar însemna decât trasarea unor teritorii și acceptarea acestora de către toate părțile. Ori kurzii nu sunt deloc într-o situație în care să spere mai mult de vreme ce americanii au plecat. Singura speranță pentru kurzi ar fi fost eliminarea totală a lui Assad și declararea unui stat care – cu sprijinul SUA – să poată fi acceptat, așa cum e Kosovo, deși nu e deloc mare brânză.

Deci sunt condiții mai mult decât optime pentru o pace în Siria, singurul care nu și-o dorește este însă Erdogan – deoarece opoziția deja a declarat că prima măsură când va veni la putere va fi normalizarea relațiilor cu Siria.

Big Bang-ul – o poveste trasă rău de păr

Principalul argument cu privire la Big Bang vine din depistarea efectului Doppler la lumina galaxiilor. Mai precis Hubble a observat ca majoritatea galaxiilor se departau de noi (aveau shift spre roșu). Și cum nu există nicio metodă prin care putem observa orice cu privire la ce s-a întâmplat în trecut (doar dacă ar exista niște extratereștrii sau ființe superioare din alte dimensiuni/universuri care să ne povestească), se folosește deducția. Dar deducția deși este bună, uneori e folosită ca un ciocan bun la toate. Ce se deduce deci dacă toate galaxiile se depărtează de noi? Că la un moment dat toate au fost aproape de noi. Și astfel au dedus ei că la un moment dat totul a pornit dintr-un punct în care s-au întâmplat niște chestii magice (în afara legilor universului) și după această magie, toate galaxiile și universul “a evoluat” și s-a ajuns la ce vedem noi acum că majoritatea se depărtează de noi, deci universul se extinde.

Dar cum se extinde universul? Cu ajutorul câmpului “extinsor” (inflaton field) care face extinderea universului deoarece avem nevoie de un astfel de câmp și deși nu s-a descoperit și nu există nicio dovadă pentru existența lui alta decât o mărgea din lănțișor de deducții una din alta, trase de păr, coafate și periate în toate chipurile, de la observația inițială – singura certitudine științifică – că majoritatea galaxiilor se depărtează de noi. Zic că asta e cert ca să nu lungesc prea mult acest articol deși ar fi mult de zis chiar la acest prim pas, cum că galaxiile se depărtează de noi deoarece au shift spre roșu. Este de asemenea o presupunere trasă rău de păr.

Dacă însă tragi de mână pe un adept al acestei povești de adormit copiii care nu au spirit critic numită Big Bang (interesantă și istoria numelui acesta), îți va zice – da, dar avem mai multe dovezi. Nu doar că modelele noastre se pupă cu Big Bangul dar mai avem și unele observații care îl aprobă. Bunăoară e vorba de radiația de background – considerată un fel de “reziduu” al exploziei big din vremea bangului. Dacă această radiație ar fi fost descoperită dinainte de teoria Big Bangului și s-ar fi împământenit deja o altă explicație (de exemplu, poate cel care ar fi descoperit-o înainte de Hubble poate inventa și el un câmp care produce această energie în prezent, așa cum câmpul “expansionist” a fost inventat (modelat) doar pentru a explica cum de universul se lărgește. Deci preoții teoriei Big Bang susțin că deoarece entropia din energia de background este cât-de-cât asemănătoare cu entropia din modelele (poveștile din formule) care simulează un univers născut prin Big Bang, e musai că una o confirmă pe cealaltă (adică radiația de background pe Big Bang) deoarece fără acest picior șubred, doar observația că galaxiile se depărtează ar fi mult prea subțire pentru a putea încropi o teorie care să nu fie prea hazlie pentru mințile iscoditoare care au tupeul să pună sub semnul întrebării teoriile oficiale, care deși au cam dus la o fundătură în cercetarea experientală legată de particulele elementare, nu este încă contestată de nimeni din sistem.

A face însă legătura între două observații, una mai trasă de păr decât alta este hilar. În primul rând, deși s-a măsurat de mai multe ori background radiation, nu este deloc exclus existența unui câmp așa cum am menționat, prin urmare are aceiași probabilitate cu alipirea ei de conceptul de “reziduu” al exploziei inițiale. Așa cum nu este deloc exclus ca rotunjirile din măsurători cumulate cu rotunjirile din modelarea Big Bangului să dea mult cu virgulă când vom avea niscavai calculatoare mai performante și de asemenea senzori mai buni pentru a face o nouă măsurătoare. Nu ar fi prima dată! După ce teoria Big Bangului tocmai prinsese avânt și avea tracțiune și după ce descoperirile particulelor elementare de asemenea păreau să meargă în consens (sau măcar să nu nege) teoria Big Bangului, o observație mai atentă a rotirii galaxiilor a dedus că sunt mari probleme în legile fizici în sensul că materia observată nu explică de ce o anume galaxie se mișcă atât de repede. Prin urmare, pentru a rezolva problema, s-a inventat efectiv (și inventată a rămas) materia întunecată (dark matter) care este pur și simplu un placeholder care adaugă diferența de materie lipsă din observați care să justifice viteza de rotație a galaxiilor. Deci au mai fost semne de întrebare chiar majore și s-a mers mai departe în speranța că se va găsi acea materie lipsă, întunecată. Miliarde bune de dolari și euroi s-au ars între timp încercând să se descopere. Atât materia neagră, cât și câmpul inflaton, cât mai ales câmpul higs care ar explica existența materiei și fluctuațiile cuantice.

Culmea este că dacă am face o paralelă cu alte domenii, raționamentele prin care background radiation este adusă ca sprijin pentru teoria Big Bang sunt pur și simplu hazlii. Două potriveli pot să aibă loc întâmplător sau chiar printr-o oarecare relaționare, dar dintr-un snapshot de umbre nu putem deloc deduce ce s-a întâmplat cu adevărat.

tren macheta
tren real

Practic, mișcarea galaxiilor este o consecință care urmează la miliarde de ani (conform teoriei), timp în care poate multe s-au schimbat și nu are niciun sens să deducem că dacă acum se mișcă într-o direcție înseamnă că toate vin din același loc și că altă dată toate erau într-același punct.

De asemenea background radiation, nu este nici măcar ca o umbră a ce s-a întâmplat. Poate este un fel de praf impregnat pe un perete, care a trecut peste umbra produsă de lumina presupusă la momentul în care a făcut bang și faptul că se potrivește un anumit atribut (entropia) cu modelele lor poate fi pur și simplu un artefact de calcul.

Deși poate trebuia să încep cu această observație, doresc să răsplătesc pe cei care au ajus până aici prin a le spune că dacă li se pare exagerat comentariul meu, îi invit să asculte conferințele altora mai mari, cum ar fi Leonard Susskind, un fizician mult mai bun decât mai faimosul Stephen Hawking. Dacă Big Bangul este o poveste simplă, Susskind este un fel de Petre Ispirescu deoarece a dus Teoria Big Bang-ului mai departe, la Teoria Stringurilor. Dar spre deosebire de ideologii infocați ai scientismului tembel irațional, Susskind recunoaște că nu știu nimic și că principalul motiv pentru care el susține această teorie este deoarece aceasta oferă singura explicație “naturală” la alternativa “supra-naturală” (adică Dumnezeu) adică la principiul antropic conform căruia universul este creat de o inteligență conform unui plan și are clar ca scop producerea vieții și a rațiunii umane.

Și dacă totuși v-am convins că Big Bangul este o poveste, nici nu încep să discut despre basmele teoriei multi-versurilor care pare să fie dominantă în ultimul timp deoarece nu vreau să vă distrug total încrederea în oamenii de știință de astăzi. Magia modelării matematice a atras ca o himeră pe cei mai mulți fizicieni care își consumă aiurea energia într-un domeniu în care culmea – chiar se afirmă – că chiar dacă ar fi adevărat multi-versul, prin definiție nu există nicio posibilitate de a demonstra existența acestuia sau de a comunica cu alte universuri.

Întunericul diabolic care cuprinde mințile celor care fug de Dumnezeu a dus ca o teorie care prevede universuri inifnite și prin urmare și cel care trăim noi acum să fie acum principala teorie agreată de cea mai mare parte dintre cercetători. Cum se poate asta? Este greu de deconspirat mecanismele diavolului, o explicație sumară ar fi că modelele matematice primează inconsistențelor filosofice (și mai degrabă logice) ale unei asemenea teorii. Culmea este că deși logica stă teoretic la baza oricărui raționament, știința s-a înălțat până acolo încât pur și simplu scuipă logica și o neagă, propunând teorii total fantasmagorice care nu doar că nu au baze observaționale, dar proponenții lor au demonstrat și acceptă că pur și simplu nu pot fi dovedite vreodată, deci pur și simplu trebuie acceptate ca atare și nimic mai mult. Dar ce utilitate și ce răspuns aduce teoria multi-versului? Niciuna! Sinceritatea lui Susskind, că asta este doar o alternativă la principiul antropic problematic pentru atei, este tot ce trebuie să știm deoarece nimic altceva nu se poate folosi din modelele elaborate, formulele complexe și presupunerile halucinante ale acestor basme care se răsfiră din Teoria Big Bangului precum capetele unei hidre.

Secundar fugii de Dumnezeu, teoria stringurilor mai are o caracteristica care o face atractivă și predispusă la rumegare mulți ani de aici înainte – există vaste spații de creat modele, practic există o infrastructură și orice absolvent de matematică care lucrează bine cu ecuațiile diferențiale poate să producă noi modele sau să modifice modelele altora, să le extindă, creând noi și noi modele care apoi sunt testate și pe structura lor se pot scrie rapid teze de doctorat și articole științifice. Practic, știința a fost eliminată din cosmologie și înlocuită cu modelarea matematică care este facilitată din ce în ce mai mult de puterea de calcul și de tehnologiile de inteligență artificială. Altfel zis, corupția științei a ajuns până acolo încât nu mai primează căutarea adevărului ci iluzia afirmării academice și eventual a obținerii unui loc de muncă bine plătit într-o universitate de profil unde religia multi-stringurilor se răspândește, face prozeliți, obține fonduri și tot așa mai departe.

[P] Mari idei ale matematicii. Volumul 29: Bioinformatica. Intre biologie si tehnologie

PS. există 5 teorii ale stringurilor viabile și unii tatonează cu una unificatoare a lor, care se numește M-theory, unde M vine de la “magic” – cf Wikipedia

1 2 3 308