Category: Filme / Cinematografie

Netflixul nu are un sistem prea bun de recomandari si nu ofera niciun tool de selectie cat de cat utila. Pana si gruparea pe categorii personal mi s-a parut total inutila prin faptul ca nu exista niciun criteriu de calitate, nici macar rating-ul userilor. Nu imi explic de ce o companie atat de puternica si aflata pe val nu poate sa faca o interfata cat de cat prietenoasa, utila, facila si la indemana pentru utilizatori. Nu mai zic de sistemul de recomandari pe baza de filme care ti-au placut care este vax. Imi vine sa rad uneori cand aud afoni in ale inteligentei artificiale ca dau ca exempl de IA sistemul de recomandare al Netflixului care nici macar nu te intreaba varsta sau sexul ca sa faca cat de cat o personalizare. De Shtisel eu am dat total intamplator, dupa ce am vazut Unorthodox – un miniserial cu 4 episoade. Dupa vizionare, am cautat cateva articole despre film, printre care si acest articol in care se amintea de Shtisel. Nefiind interesat de topic, am zis totusi sa vad ce zice IMDB care prin sistemul de rating ajuta macar la o filtrare grosiera. Nota de 8.7 m-a convins sa dau o sansa Shtisel-ului. Shtisel este de nota 10 din aproape toate punctele de vedere. In primul rand, daca ar fi sa spun in doua vorbe despre ce este Shtisel, desi daca as zice despre familie nu este gresit, eu as raspunde despre viata. Serialul este unic dupa parerea mea din multe puncte de vedere. Si amploarea temelor abordate dar si intensitatea si suspansul mentinut sunt la superlativ si nu stiu sa existe un serial cu care Shtisel sa se poata compara macare de-aproape. M-ar tenta sa fac o enumerare a temelor dar mi-e teama de orice spoiler cat de mic si doresc prin acest mic semnal doar sa starnesc interesul celor care dau doi bani pe cuvintele mele. In continuarea argumentarii recomandarii doresc sa subliniez si productia care este excelenta. Productia a crescut foarte mult in ultimul timp, semn ca sunt bani grei in domeniu. Dar poate fi doar perceptia mea, pentru ca vad doar varful iceberg-ului. Insa in cazul Shtisel filmarea, sunetul, scenele sunt totul la superlativ. Personal, fiind foarte sensibil la abuzuri tehnice, cum ar fi accelerarea tempoului in incercarea de pregatire a privitorului pentru un moment tensionat, probabil in cazul Shtisel ce mi-a placut cel mai mult este tocmai naturaletea si firescul care nu sunt insa insotite de plictis sau uzura ci din contra, cursul povestii este antrenant cap-coada, nu exista nimic de umplutura si nicio scena fara sens. Cu privire la aspectul religios, in ciuda cadrului ultraortodox, accentul nu se pune deloc pe religie ci cumva pedagogia care nu lipseste deloc, ba chiar este abundenta se face intr-un fir paralel cu povestea si total neagresiv, lasand libertatea fiecaruia sa extraga ceea ce voieste. Astept cu nerabdare o eventuala analiza a lui Jonathan Peageau, expert in analiza simbolistica, desi a marturisit ca nu prea are timp de filme,

Daca Weinstein imi era un nume necunoscut si despre care nici acum nu stiu prea multe (nu pot numi de exemplu un film produs de studioul lui), iesirea la iveala a lui Kevin Spacey m-a scuturat putin facand sa regret si mai mult ca mi-am pierdut timpul cu House of Cards. Nu-mi explic de ce m-a atras acest serial, asa cum nu-mi explic nici de ce m-a atras Breaking Bad. Raul are o atractie, poate este cea mai sumara explicatie si asta e de-ajuns. In esenta, actorii si regizorii filmelor sunt profetii nostri: ei sunt cei la care ne holbam, ei sunt cei pe care incercam sa ii imitam sau sa ne comportam ca ei, de la ei invatam cum sa fii “cool” si altele. A fi politician in ziua de astazi si a privi House of Cards, nu te poate lasa rece. Trebuie sa ai o personalitate puternica si un caracter de piatra ca sa nu incerci sa “furi” si tu ceva lectii. Desi in paranteza fiind spus, americanii au de luat lectii de la noi la acest capitol. Mare parte din cultura si din aspiratiile omului contemporan sunt formate prin cinema. TV-ul are si el rolul lui dar imersia cea mai profunda in virtual, pe langa jocurile pe calculator, o are de departe cinemaul. Vrem, nu vrem, aceasta este realitatea. Da, scoala poate are un impact, da, poate parintii mai pot face si ei ceva si evident ca Facebook-ul are si el grija sa “puna umarul” la formatarea creierului tinerilor de astazi. Dar nu doar a tinerilor. In rau sau in bine. Insa cinema-ul este de departe sursa de eroi (rai sau buni), sursa de povesti si matricea universala care apasa pe capul omului modern oriunde s-ar afla el si orice limba ar vorbi. Si vedem zilele acestea – daca mai era nevoie – cine sunt cei care fac matrița, ce au ei in cap, ce viata au ei, ce valori respecta (sau nu). Cu privire la Kevin Spacey, multi au apreciat cat de bine a intrat in personaj in House of Cards. Acum, cei care credeau ca este doar un actor bun care incearca sa redea niste realitati ale politicii americane, realizeaza de fapt de ce isi intrase el atat de bine in rol. Pare redundant si oricum lipsit de importanta sa tragi semnale de alarma cu privire la gunoiul mediatic in ziua de astazi. E ca si cum ai spune unor oameni care se zbat sa iasa dintr-o mlastina, “vedeti ca v-ati udat pe haine”, cand oricum problema principala nu e atat namolul si apa, cat supravietuirea. Supravietuirea sufleteasca este evident compromisa si misiune imposibila in ziua de astazi incat in aceasta privinta nu putem spune decat “cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu”. Dar asta nu inseamna ca trebuie renuntat la lupta si ca nu putem face nimic. Auto-educatia, auto-cenzura si atentia sporita cu privire la ce consumam, mici sau mari fiind, in ziua de astazi trebuie sa devina la fel de importanta ca

“The Truman Show” este o tragi-comedie extraordinara din toate punctele de vedere. Truman traiste intr-o mare minciuna: toata lumea din jurul lui este o mare scena plina de actori. El insa nu stie si ii ia ani buni pana sa lege fir cu fir micile “scapari” si sa inteleaga ce se intampla. De la vanzatorul de ziare, pana la colegii del a munca si chiar pana la sotie, toti sunt actori platiti ca sa joace intr-un film macabru in care Truman este personajul principal, cu diferenta ca el isi traieste viata si nu stie ca viata lui este un spectacol privit de milioane de telespectatori care comenteaza fiecare scena. Nu poti sa nu te intrebi – dupa ce privesti acest film – daca nu cumva si noi traim intr-o mare minciuna, daca nu cumva si lumea din jurul nostru este doar o mare scena, plina de actori si de himere fara consistenta. Nu este singurul film care ne arunca o astfel de provocare, primul care in vine in minte este Matrix. Truman este insa mult mai usor de digerat dar si mai putin pretentios. Filmul este realizat in 1998. Imaginati-va cum ar arata o ecranizare in ziua de astazi, dupa ce intre timp a aparut Internetul, Facebook, Twitter, etc.