Ehereum va trece printr-un upgrade major în decembrie, atât la protocol cât şi la ecosistem. Personal nu am încă o imagine foarte clară a ecosistemului Ethereum, ca maximalist BTC rareori mă uit în jur. Însă nu am nimic împotriva Ethereum-ului ca instrument, însă cu privire la descentralizare, nu cred că va putea vreodată să compare cineva Ethereum cu Bitcoinul. Nu detaliez, exemplific cu o memă.
Cu toată bunăvoinţa şi generozitatea, Vitalik este încă factorul dominant în ecosistemul Ethereum.
Noul upgrade are câteva puncte care din păcate depărtează Ethereum de prospectul distribuţiei puterii şi sub stindardul avansului tehnologic, crează premizele formării unor centre ce putere mai bine coagulate în cadrul ecosistemului decât acum, care vor avea nu doar putere mai mare dar şi capacităţi mai mari.
Una dintre aceste upgrade-uri se referă la mărirea dimensiunii blocurilor ceea ce va permite ca un număr limitat de actori, care deja deţin puterea, să gestioneze un număr şi mai mare de tranzacţii decât acum, prin creşterea mărimii blocurilor. Totodată, prin introducerea unui sistem care va permite ca un singur bloc să fie gestionat autonom şi să poata opera în afara blockhainului, Ethereum devine de fapt un pseudoblockhain.
Nu înţeleg nici eu în amănunt aceste upgrade-uri încă, doar din auzite şi explicate de la alţii, dar ce cred că vor ei să introducă e similar cu Lightning Network din Bitcoin care încă nu a avut niciun impact major la propagarea tranzacţiilor sau cel puţin a permis supravieţuirea şi oferirea unei alternative celor care se plângeau de viteza scăzută a protocolului.
Upgrade-ul tehnic nu trebuie să pună mari probleme deoarece există consens şi experienţa a dovedit că schimbările pe Ethereum nu cauzează defecte şi probleme mai deloc. Cu privire la influenţa asupra preţului, dorim doar să menţionăm riscul inerent oricărei transformări. Dar partea frumoasă cu blockchain-urile este că în caz de probleme, există mereu soluţia de revert şi dacă mulţi vor adera la ea, va fi acceptată. Evident cu daunele inerente tranzacţiilor din sau după upgrade. Dar nu vreau să sperii deţinătorii de Ethereum: au fost schimbări şi mai majore ca asta şi totul va fi ok.
De data trecută, apariţia de ETF-uri pe Ethereum a resonsabilizat şi mai mult developerii şi cu siguranţă la ce bani sunt în joc, atenţia şi profesionalismul sunt maxime. De altlfel, poate singurul lucru pe care îl accept ca maximalist BTC este superioritatea şi diversitatea oportunităţilor.
Noul upgrade va creşte şi mai mult aceste oportunităţi şi există prin urmare şi perspectiva creşterii preţului, deşi unele din modificări vizează optimizări şi chiar cap pe gas pentru tranzacţiile mari, ceea ce pune presiune în jos pe preţ. Însă cu siguranţă dezvoltarea şi apariţia de noi use/case-uri şi eventuala scădere a costurilor reţelei va putea produce un boom în rândul userilor şi va crea premizele intrării unor bani de pe alte pieţe pe ETH. Deci pe de o parte, tehnic, schimbările vor optimiza costurile, dar totodată, prin facilizarea dezvoltării de noi aplicaţii, mai economice, poate creşte piaţa şi numărul de utilizatori.
Nu îneţeg încă deplin dacă prin noile îmbunătăţiri aduse, Ethereum va face obsolete anumite chainuri care actual rulează pe Layer 2. Cu siguranţă app-urile bune vor rezista şi chiar dacă vor avea noi concurenţi, afilnitatea unui user este faţă de un app anume, nu faţă de protocol sau alte aspecte care sunt dedesuptul aplicaţiei. Însă simpla creştere a concurenţei şi eventuala expansiune a pieţei, va da un mic boom jucătorului numărul 2 de pe piaţa crpypto, Ethereum.
Acest mic boost nu înseamnă deloc că Ethereum va fura ceva de la Bitcoin, lucrurile sunt destul de clare şi bine delimitate, în sensul că fiecare monedă are clar rolul ei. Personal nu înţeleg de ce Ethereum ar fi atât de limitat acum. Cu excepţia efectului CryptoKitties care a aglomerat reţeaua acum ceva timp, nu ştiu să fii fost recent probleme majore pe Ethereum. Evident probabil cerinţele sunt mult mai mari şi chiar dacă reţeaua a funcţionat, beneficiind şi de expansiunea puterii de calcul, asta nu exclude că nevoile sunt mult mai mari şi că viitorul upgrade va putea consolida şi mai mult rolul Ethereum ca soluţie principală pentru dezvoltatorii de aplicaţii complexe mai ales legate de tokenizare şi de trading.
Partea nasoală este că acest upgrade are loc tocma într-un moment în care presiunea în jos pe crypto este masivă, deşi lucrurile sunt incerte, având doar câteva luni de la schimbarea trendului. Relitatea este că în SUA există deja consens bipartid cu privire la dezvoltarea tehnologiei crypto şi riscurile existenţiale au fost de când cu Trump lăsate în urmă.
Foarte funny, noul protocol include şi ceva feature-uri legate de SEC şi posibilitatea de a controla şi a bloca anumite tranzacţii, nu ştiu dacă la nivel de blockchain sau doar la nivel de app, ca opţiuni în app-urile care aderă la un anume use case. Repet, nu am investigat şi pe cei interesaţi, vă recomand să căutaţi şi să vă documentaţi mai în amănunt deoarece foarte probabil greşesc. Intuiţia mea este că acest tip de upgrade l-au făcut pentru a permite cât mai uşor băncilor să ofere schimb direct în conturile userilor din FIAT în ETH. Ceea ce ar face evident din Ethereum un liant între sistemul financiar actual şi sistemul financiar al viitorului în care monedele crypto vor domina şi hârtiile tipărite acum de guverne, fără acoperire, vor rămâne doar expuse în muzee.