A trecut weekend-ul și a trecut și zvonul despre un “memorandum” între SUA și IRAN și totodată nu vedem nici re-începerea bombardamentelor care părea să fie anunțată de americani după ce Trump și-a anulat participarea la nunta flăcăului său, Vance a fost adus de urgență iar mai multe mișcări de asseturi care de regulă indicau începerea unor bombardamente au avut loc (plecări de cisterne, patrule de fightere, etc).


Principalele puncte de negociere au fiecare în spate nenumărate aspecte. Le vom lua pe rând.


Deschiderea strâmtorii Hormuz


Pe scurt, SUA cere redeschiderea strâmtorii așa cum era înainte de război, adică Iran să nu ceară taxe și să permită trecerea liberă a navelor petroliere.


Iran are capacitatea să blocheze strâmtoarea prin drone și nave de capacitate mică, asseturi care nu pot fi anihilate 100% de armata americană. Am explicat pe larg de ce în articolul din 25 Aprilie 2026 intitulat „De ce Iran a câștigat războiul” (https://chiazna.ro/post.php?id=105)


Trump a sperat că prin atentatele asupra liderilor va forța mâna iranienilor să accepte orice le va cere, chiar dacă regimul nu va pica. Premiza inițială a fost că regimul va putea fi dat jos, fie prin revoluție internă, fie prin mașinațiunile Mossadului. Ulterior, chiar când a fostr clar că regimul nu pică, Trump a încercat să ceară măcar ceva "mizilicuri": renunțarea la îmbunătățirea uraniului, renunțarea la taxarea strâmtorii, etc.


Nu doar că bombardarea Iranului nu a clintit „regimul”, dar Iran ca stat este mai puternic ca niciodată. De ce? Deoarece incompetența politicienilor a fost înlocuită cu organizarea militară, altfel spus generalii au preluat cumva conducerea și acum avem un alt fel de regim, care nu este doar unul religios, ci unul religios, naționalist și militarist.


Trump a distrus practic echilibrul și a făcut dintr-un Iran fricos, care răspundea cu jumătăți de măsură la loviturile primite (așa cum face acum Rusia cu Ucraina) un Iran atât de curajos încât cere în negocieri nu doar clauze care să îi asigure continuitatea și suveranitatea ci impune deja condiții legate de încheierea atacului asupra Liban-ului din partea Israel-ului.


Privind de-a lungul anilor recenți, Iran a pierdut să zicem capacitățile externe, de influență în zonă (cum a pierdut Rusia de exemplu capacitatea să influențeze politica europeană sau alegerile din anumite țări, prin prețul petrolului și al gazelor) însă când s-a ajuns la nucleara iraniană (controlul asupra Hormuz-ului) Iran a ajuns să pună condiții.


Făcând acum o mică paranteză, ceva similar se poate întâmpla și cu Rusia. Să zicem că dronele ucrainienilor ajung atât de puternice și cu informațiile oferite prin satelit, pot să îl omoare pe Putin. Ce va urma? Va urma trezirea rușilor și folosirea armelor nucleare care vor schimba total mersul războiului și Rusia va putea negocia direct cu SUA cerând mult mai mult decât poate cere acum.


Făcând o paralelă, înainte de escaladare, Iran era tăcut și fricos. Se pregăteau de lovituri, nu știau ce va fi. Știau că au capacități, știau că sunt pregătiți, dar nu știau evident cum va reacționa populația, dacă vor fi mișcări de protest care să ceară schimbarea puterii, pace cu evreii și cu americanii, cedarea suveranității etc. Ca o paranteză la paranteză, SUA are mai mult o imagine a unei puteri, în realitatea capacitățile concrete de a face rău unei țări sunt limitate. SUA nu au reușit să distrugă Turcia deși au încercat chiar să îi omoare președintele. Au reușit însă în Venezuela deoarece poporul acolo era complet demotivați iar conducerea politică era coruptă. Însă la momentul potrivit vom asista la o revoluție anti-americană și în Venezuela, dacă americanii vor continua să îi sece de resurse fără să ajute la ridicarea nivelului de trai, ceea ce deocamdată nu se vede.


La capitolu taxare, există posibilitatea ca Iranul să renunțe la taxarea navelor dacă SUA vor debloca banii Iranienilor blocați în bănci de câțiva zeci de ani (cei pe care Obama îi deblocase parțial). Asta va însemna însă o umilire maximă pentru Trump deși cu siguranță se pot găsi narative care să distorsioneze această asociere, că Trump va da bani iranienilor mai mult ca Obama.


Evident că acești bani au aparținut de drept Iranului, și vin din vânzarea de petrol în scurtele perioade de ridicare a sancțiunilor. Este vorba de 6 miliarde de dolari. Dacă primesc acești bani, ar fi logic ca Iran să nu mai ceară taxă per baril (estimată acum la 1$). Sumele blocate sunt deci mult mai mari decât ar scoate Iran în câțiva ani de taxare, chiar dacă taxarea ar fi o lovitură de imagine extraordinară. De fapt, este greu de estimat care lovitură de imagine ar fi mai puternică, cea în care Iran taxează orice trece prin strâmtoare sau cea în care Trump deblochează bani mai mulți ca Obama.


Asigurarea suveranității Iranului


Este un alt subiect de negociere. Evident este greu de pus într-un tratat așa ceva, dar Iran cere explicit de exemplu retragerea trupelor americane din zonă, mai precis din Peninsula Arabică. Nu am auzit și nu cred că vor merge până acolo încât să ceară retragerea americanilor din Israel. Dar retragerea bazelor americane din Kuweit, Irak, Emiratele Arabe Unite, Oman și poate Arabia Saudită.


O astfel de cerere ar însemna evident o puternică lovitură de imagine pentru americani, deși Trump a tot vorbit în campanie de retragerea trupelor.


O abordare pragmatică din partea SUA, ar putea totuși justifica retragerea trupelor și a bazelor cu faptul că oricum nu au fost suficiente pentru a „rezolva” Iran-ul.


În realitatea concretă însă, acele baze sunt distruse și vor avea nevoie de reparații majore. Bani pe care SUA nu îi are. Ca paranteză la capitolul asseturi militare, SUA a amânat livrarea de arme la câțiva clienți deoarece producția este înceată și SUA are nevoie de arme pentru propria armată, nu își mai permite să livreze comenzile deja contractate.


Dar chiar dacă SUA ar fi de acord cu retragerea și ar garanta suveranitatea Iranului și ar promite că nu îi mai atacă și că nu îi vor mai considera dușmani pe viitor, problema este Israel-ul care nu va tolera nicio țară suverană și care nu poate fi controlată. Irak, Siria, Libia de aceea au fost distruse. Iordania, Egipt și țările din peninsula Arabică de aceea sunt acum în relații bune cu Israel-ul deoarece conducerea este supusă total Israel-ului.


Deci ca argument de ce pacea este imposibilă, la acest capitol cerut de Iran, anume „garanții de securitate”, este simplul fapt că Israel nu poate tolera un Iran suveran chiar dacă SUA ar accepta


Uraniul


Se discută prea mult despre uraniu deoarece a făcut parte din narativul inițial care a justificat războiul. În realitate Iran nu dorește să facă nucleara, deși dacă reușeau înainte să fie atacați și nu abandonau din cauza fostului lider care a impus acea fatua împotriva nuclearelor, acum nu ar mai fi fost atacați. Este clar că arma nucleară asigură suveranitatea unui stat. Coreea de Nord este cel mai simplu și reciclat exemplu.


Convențional SUA cu Coreea de Sud puteau de mult să distrugă „regimul” nord-corean dacă nu exista nucleara. Culmea este că atunci când au făcut-o, chinezii nu au fost de acord, nu au ajutat și nu au încurajat deloc Coreea de Nord să dezvolte arma nucleară. De ce? Deoarece un eventual conflict între nord-coreeni și americani ar fi asociat China din prima în război și dacă din startul războiului nucleara va fi fost folosită, asta înseamna un risc și pentru chinezi. Strategic, este același motiv pentru care rușii au făcut tot ce au putut ca să retragă nuclearele de la toate celelalte republici din URSS, nu deoarece le era teamă că cine știe când acestea ar fi putut întoarce armele.


Iran va fi dispus să accepte și să cedeze la acest capitol deși deocamdată, surprinzător, nu au cedat nimic. Adică susțin în continuare că nu vor da uraniul la nimeni și că își rezervă dreptul de a dezvolta în continuare și de a folosi pentru producerea de energie nucleară.


Capitolul „uraniu îmbunătățit” va fi după părerea mea folosit ca narativ de americani și în etapele următoare de escaladare a războiului. Fie acum, fie peste un an, la viitoarea confruntare.


Retragerea Israel-ului din Liban


Este una dintre cerințele explicite ale Iranului care nu au legătură cu propria situație și care ar părea logic să renunțe deoarece dacă obțin celelalte, oricum este o victorie imensă, chiar dacă pe moment pentru Iran.


Însă Iran aplică strategia de negociere a lui Trump, care este simplă: ceri maxim pentru a obține ceva. Au învățat de la maestru, altfel spus.


Pare o glumă, dar sincer nu cred că iranienii nu pot renunța la cererea asta dacă obțin toate celelalte. Se înțelege că de pe noua poziție de putere, vor putea ulterior să pună probleme evreilor și mai mult în viitor dacă acum scapă de bombardamanete, primesc retragerea americanilor din zonă, primesc deblocarea conturilor sau dreptul de a taxa.


Viitorul


Viitorul este strict legat de Israel și de capcitatea evreilor de a-l controla pe Trump. Pornind de la ce am văzut până acum, controlul este complet. Pe Trump îl pot controla. Ce se pare că nu au puterea încă să controleze evreii este valiza nucleară. În momentul în care Trump a cerut generalilor un plan de atac nuclear asupra Iranului în urma analizei din timpul războiului, când a văzut că nu pot face nimic, nici bombe, nici invazie terestră, se pare că generalii au dat înapoi și l-au refuzat pe Trump. O parte au fost dați afară, dar nu poate să îi dea afară pe toți.


De aceea am explicat de mai mult timp că este necesară escaladarea incrementală, atât în Iran cât și cu Rusia, deoarece nuclearele nu pot fi folosite până nu există justificare militară. Chiar dacă politicul controlează militarul, un stat încă are legi și regulamente și un politician controlat total nu poate dicta folosirea nuclearei din prima, fără să existe interesul național.


Ca să pornească bombardarea Iranului, Trump a reușit deoarece a adus explicația cu “riscul nuclear”. Ulterior însă, când Israel a fost măcelărit efectiv de rachetele iranienilor și avea nevoie de pace, Bibi l-a sunat urgent pe Trump să ceară iranienilor să facă pace. Atunci Trump a orchestrat lovitura asupra „bazelor nucleare” ale Iranului în care Trump zice că a distrus toate capacitățile Iranului de a face bomba nucleară. Cu toate acestea, argumentul a fost reluat o dată cu repornirea războiului în bâlbâiala argumentării, care inițial a fost „schimbarea regimului” și apoi „bomba nucleară” iar acum a ajuns “strâmtoarea”.


Pentru strâmtoare, Trump va fi nevoit să ceară invazia terestră, pentru care însă are nevoie de acordul Congresului și aici este puțin sub semnul întrebării sau e mai complicat deoarece poate dura și deoarece poate însemna distrugerea partidului republican deoarece democrații evident se vor opune și republicanii care se leagă de aceeași funie cu Trump vor intra la apâ cu el.


Primul scenariu: bombardarea “infrastructurii”


De aceea avem și ezitarea bombardamentelor asupra infrastructurii cu care Trump a tot amenințat deși ca argument pentru această amânare ar putea fi și consumarea rachetelor și faptul că americanii efectiv nu mai au bombe și combustibil pentru lovituri. Nu zic că nu pot să mai distrugă 2-3 poduri, dar după ce vor amenința maximal și vor bombarda minimal, imaginea Iranului va crește și mai mult și se va consolida percepția de invicibilitate nu doar în ochii propriului popor ci chiar în ochii altora, care deja sar din barca Imperială, cum putem vedea cu Emiratele Arabe Unite care a ieșit din OPEC, un eveniment șocant la nivel internațional și un ditamai cui în coșciugul petrodolarului despre care s-a discutat prea puțin ca implicații și ca consecințe pe termen lung.


Deci dacă americanii escaladează cum ar fi firesc cu un atac asupra unor obiective civile (drumuri, poduri, case, etc) din Iran, predicția este că asta nu va afecta prea mult status-quo-ul actual ci chiar va risca ca escaladarea să ducă la atacarea capacităților de extracție, transport și încărcare a petrolului a țărilor din zonă ceea ce ar putea duce la o criză financiară inițial și la un economică masivă care ar face irelevantă chiar o eventuală pace care ar urma acestor bombardamente deoarece o dată distruse capacitățile, chiar în situația finală ideală (căderea regimului) vor dura ani de zile și miliarde bune refacerea acestora, timp în care celelalte țări producătoare de petrol vor câștiga imens, mult mai mult decât bonusurile actuale realizate din creșterea prețului pe fondul tensiunilor și nu a unei lipse reale care dacă se face simțită pe alocuri, a fost aleviată cu eliberarea resurselor strategice.


Încercând deci să vedem un scenariu probabil, pe cât de bun simț și fără de ieșire ar fi aceste lovituri asupra infrastructurii, promise de Trump și pentru care probabil armata este deja pregătită, dacă mergem puțin mai departe la consecințele acesteia, o analiză cost-beneficiu trece această ramură de evoluție în irelevanță: SUA nu câștigă nimic dacă doar bombardează obiective civile, caz în care Iran va răspunde în oglindă și va ataca țările arabe, posibil chiar capacitățile petroliere, așa cum am discutat mai sus. Aici am făcut o analiză sumară a acestei etape, dar pot să existe numeroase tipuri de obiective la care Iran ar putea răspunde care să nu fie chiar atât de catastrofale încât să producă din prima o criză financiară care să fie urmată de una economică care clar ar distruge nu doar pe Trump ci și SUA. Iran ar putea de exemplu să atace din nou aeroporturi sau fabrici de desalinizare a apei, care ar produce costuri imense țărilor arabe. Se înțelege că și intensitatea și numărul țintelor va fi probabil proporțional, dar când analizăm scenariul loviturilor, mergând către final, este clar că ne putem aștepta la distrugerea reciprocă a capacităților de extracție, rafinare și transport petroliere (mai întâi de către SUA și în răspuns de către Iran).


Acest scenariu este atât de nasol încât SUA tolerează blocarea actuală a strâmtorii, adică ruperea fluxului de petrol și alte derivate și a adoptat ca răspuns interdicția asupra navelor care transportă petrol iranian, tot în încercarea de a face măcar ceva, dacă escaladarea cu bombardamente mai multe nu poate duce la nimic.


Ca fapt divers, dacă e să lungim discuția despre aceste bombardamente, această „ramură” de evoluție nu este de fapt decât reluarea războiului, reluarea a ceva ce a mai fost, a ceva ceea ce americanii au mai încercat. Nu e ca și cum până acum SUA și Israel nu au lovit obiective civile sau drumuri sau poduri. Israel în ultimele zile de bombardamente a țintit aproape exclusiv universități și centre de cercetare. Au lovit chiar rafinării și Iran de asemenea a retaliat asupra unor rafinării deși loviturile au fost cu drone și au părut mai mult demonstrative ale unor capacități, nu retaliere totală. Reluarea loviturilor nu ar însemna decât continuarea și poate creșterea intenstității și a importanței țintelor.


De exemplu, Iran are o insula despre care am mai discutat unde încarcă 90% din petrolul exportat. Acum nu știu dacă o mai folosesc. SUA au bombardat cam tot ce era pe insulă dar au evitat să se atingă de conducte și depozite petroliere. De ce? Din motivul temerii că Iran ar putea răspunde la fel. Trump s-a lăudat că nu vrea să distrugă capacitățile petroliere deoarece SUA speră să le obțină și să le folosească ulterior, adică Trump credea că va face ca în Venezuela, va neutraliza o parte din conducere și restul vor colabora. Nu în Iran!


Toate zvonurile și scenariile legate de invadarea acelei insule uită ce insula a fost deja bombardată și nu mai pare operată în prezent. Au fost chiar observate pete de petrol ceea ce pare să indice că iranienii varsă petrolul în mare deoarece nu mai au unde să îl stocheze. De fapt, pe asta și mizează Trump când lungește negocierile și spune că are timp. Speră ca pe măsură de depozitele iranienilor se umplu, faptul că nu au ce să facă cu petrolul îi va determina să caute o soluție și să accepte un acord. Nu am tratat sau cel puțin nu îmi aduc aminte să fii explicat: puțurile de extracție nu pot fi oprite! Ele produc petrol continuu, care trebuie stocat undeva. Cum petrolierele maritime nu mai vin, chiar dacă depozitele sunt mari, acestea se umplu repede. Petrolul nu poate fi vărsat în mare. Este posibil ca mulți să aibă posibilitatea unor reversări în caverne subterane sau să creeze un fel de cisterne naturale. Asta e valabil însă atât pentru iranieni cât și pentru arabi, ambele părți au problema, chiar dacă unele mai au alternative, cum ar fi redirecționarea petrolului pe rute rutiere. Însă rutier doar un mic procent poate fi transportat. După mine însă, Iran este mult mai pregătit să facă față acestei probleme decât arabii deoarece are capacități tehnice și umane mai vaste. Arabii au însă la îndemână deșertul: cu siguranță pot deversa petrol în lacuri artificiale fără să afecteze prea mult comunitățile locale din cauza densității populației mult mai mică.


Al doilea scenariu: nucleare peste Iran


Așa cum am mai zis, Trump a mai încercat asta dar nu a reușit. Nu înseamnă că nu poate reuși. Poate că va schimba generalii, poate că va cere evreilor să dea ei primii cu nucleara și SUA apoi să fie obligată să urmeze Israel-ului. Problema nuclearelor este oarecum similară cu primul scenariu. Bombele nu pot rezolva totul, nu pot anihila toate capacitățile Iranului. E suficient 5% din drone să supraviețuiască la prima nucleară sau la prima rafală de nucleare pentru ca ulterior aceste drone să distrugă capacitățile petroliere ale țărilor arabe și să producă o criză financiară.


Nici nu mai discutăm despre aspectele geopolitice ale folosirii nuclearei. Pe lângă riscul escaladării la nucleare în Ucraina, există riscul ca China să atace Taiwan (nu neapăra cu nucleare) și există riscul ca Pakistan-ul să vină în ajutorul Iranului. Turcia de asemenea, văzând ce pățește Iranul și fiind următoarea pe lista evreilor, poate sărea din letargie și SUA pot avea nenumărați cartofi fierbinți după aceste nucleare și rezultatul cu Iranul poate fi același: zero. Adică, după nucleare nu este exclus ca nimic să nu se schimbe. Nuclearele sunt ca la poker. Poți câștiga și poți pierde. Nu sunt careu de ași, deci poți și pierde, caz în care mai bine mărești miza sau te retragi.


Dacă intrăm însă în disecarea subiectului nuclearelor, evident putem despica puțin firul în patru. Anume, una e să dai o nucleară, sau două, deși depinde și de putere. Alta e să dai 100 sau 500 de nucleare și să faci din Iran doar praf și pulbere. Dar oare ce procent din arsenalul SUA ar fi necesar ca să facă praf și pulbere Iranul? O întrebare bună de pus boților de IA, dar nu știu dacă vor răspunde. Dar oare își va asuma armata SUA acest risc după experiența cu bombardamentele convenționale în care au consumat un procent relevant al rachetelor, atât de relevant încât au fost nevoiți să ceară rachete din Coreea, Japonia și alte colonii deoarece în stocurile armatei nu erau suficiente?


Ce va face SUA dacă după 500 de nucleare aruncate peste Iran, se trezește că Putin dă 2 nucleare: una peste București și una peste Varșovia. Chiar dacă raportul va fi de 500 la 2, asta poate însemna chit, adică SUA nu vor risca să atace Rusia cu nucleare, după ce au consumat 500 pe Iran și poate chiar și atunci vor mai vedea că zboară câteva drone din când în când spre navele care traversează strâmtoarea.


Geopolitic este clar că folosirea nuclearelor în Iran va obliga Rusia să răspundă tot cu nucleare, pentru simplul fapt de a trebui să demonstreze că și nuclearele lor funcționează și sunt puternice. Mai ales că în afară de nucleare, rușii nu prea mai au arme pe care le pot folosi în Ucraina. Am putea chiar spune că așa cum atacarea Iranului a resolvat criza de lichidități a rușilor, prin creșterea prețului petrolului, folosirea de nucleare în Iran, va face tolerabilă și justificată și folosirea de către Rusia a nuclearelor în Ucraina, ceea ce ar putea duce la rezolvarea războiului și finalizarea ocupației totale. Un scenariu de asemenea negur pentru americani. Poate nu și pentru evrei.


Al treilea scenariu: invazia terestră


L-am lăsat la urmă deoarece nu prea am multe de zis despre el. În primul rând necesită acordul Congresului și în al doilea rând este imposibil. Pe unde să intre trupele americane în Iran și câte să fie? Poate 50.000, poate 100.000? În primul rând, vor avea nevoie de mobilizare. Apoi, efortul financiar va fi imens. Apoi, la fel ca la celelalte, invazia terestră, ca risc existențial pentru Iran, poate duce la acele lovituri esențiale asupra infrastructurii petroliere care să detoneze sistemul financiar global și să garanteze o criză economică pentru ani buni de acum înainte.


Concluzie


După cum vedem, nici pacea nu are soluții și nici războiul, dacă începe nu va duce spre o finalitate fără consecințe destul de nasoale pentru noi (de la criză economică pentru ani de zile, până la nucleară peste București). Paradoxal, status-quo-ul pare cel mai rezonabil și acceptabil scenariu deși sunt voci care spun că deocamdată tăierea strâmtorii încă nu a ajuns până la peco deoarece drumul petrolului este încet, adică la noi încă au ajuns nave care au plecat în ianuarie și abia acum începe o perioadă în care se vor simți lipsurile de aprovizionare. Adică prețurile mari de până acum au fost doar speculative și emoționale și acum urmează adevărata creștere.


Cu siguranță, SUA ar putea însă da înapoi și răul făcut ar putea fi întors sau cel puțin scenarii mai sumbre ar putea fi evitate. Pentru asta însă e nevoie ca Trump să accepte umilința și ca evreii să fie dați la o parte din decizie, ceea ce ambele sunt imposibilități.