Ieșiți din lume …

“Ieșiți din lume și scoateți lumea din voi”
Pr. Savatie Baștovoi – Lumina celuilalt [56]

Ieșirea din lume nu este un moment, nu este o dorință, un plan, este lupta de zi cu zi. Se înțelege că nu doar fizic trebuie să ieșim din lume. Dar cum? În primul rând mental. Lumea ne obișnuiește să vedem materia și taie orice tentativă de a vedea dincolo sau deasupra materiei. Asta ne incomodează – ca să zic blând – să ne exersăm vederea a celor care sunt dincolo de lume. Căci cu siguranță sunt multe și de unde știm asta? Sufletul nostru ne spune.

Un al doilea plan, pe lângă cel senzorial și al percețiilor este planul aspirațional. Scopul lumii este eficientizarea: maximizarea turbată a unor parametrii aleși de cei puternici. Pe vremuri, regii și împărații căutau să le fie lor bine și scopul oamenilor era să le slujează lor. Oamenii erau robi. Acum nu e prea mult diferit, doar că subjugarea nu mai este explicită deoarece minciuna a avansat imens de-a lungul anilor și adevărul simplu nu mai poate fi transmis prea ușor ci omul trebuie convins altfel pentru a se comporta ca un sclav.

“Pâine și circ” este într-adevăr veche, dar nu mai sunt suficiente. Circul trebuie să fie puțin elevat, complex, să aibă nuanțe de misiune de salvare a umanității. Altfel lumea nu mai acceptă circul și capătă idei contrare cezarului, caz în care apar tulburări.

Ieșirea din lume, prin prisma lațului care ține captivă lumea – pâine și circ – presupune aceste două lucruri: renunțarea la pâine (postul) și depărtarea de circ (rugăciunea, meditația, cugetarea la Dumnezeu).

Ieșirea doar fizică și doar în cadrul resorturilor materiale cu care suntem angrenați în lume nu ajută prea mult deoarece << dacă acasă nu este locul spre care să alergați și să vă liniștiți, atunci niciun alt loc nu vă va liniști >> [52]

Sfatul de a ieși din lume nu este nou și nu este mai discret decât altă dată. Contexul poate diferi, căci un părinte zicea să ieșim din cauza cipurilor, altul din cauza “certificatului” etc. Dincolo de motivul care este sau nu unul întemeiat, ieșirea din lume în sensul propus de părintele Savatie vizează în primul rând aspirațiile. Cele mai nobile aspirații propuse de lume sunt eficientizarea maximă, obținerea randamentului suprem în cadrul procesului de producție standardizată în care prețul unei vieți este de 5 milioane de dolari [1].

Nu putem sa nu discutam despre iesirea din lume fara a aminti de Epistola către Diognet – “creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume”. Acolo ni se dau câteva detalii concrete, dar cel care dorește astăzi să nu fie din lume, nu prea are indicii clare ce trebuie să facă. Bineînțeles despătimirea este clar că trebuie desăvârșită pentru că altfel vom fi stăpâniți de frica care vine din lipsa exercițiului virtuțiilor. Să însemne însă asta că cei păcătoși sunt condamnați să piară cu lumea? Este cernerea actuală deja o judecată înainte de vreme a celor păcătoși care nedorind să se lipsească de junk-food-ul de la curțile (cantinele) din mall, vor intra în hora certificatelor și a vaccinării perpetue?

Nu putem spune altceva decât că așa se pare. Trăim o cernere și dacă pe vremea cardului cu cip, primirea sau neprimirea era considerată o scădere a puterii a înfrunta ispitele diavolului, de data aceasta cum constrângerile sunt (deocamdata) mult mai mici decât cele în cazul cardului este clar că intrarea în horă este într-o oarecare măsură un indicator al dependenție față de lanțul standardizat de producție și distribuție de bunuri, servicii și ideologii.

Câtă vreme, deja există mii de oameni care arată că sunt capabili să se opună și să iese în afara sistemului (vedem în toate țările) este cu adevărat rușinos și îngrijorător pentru un creștin să facă pe niznaiul și să mimeze ascultarea față de Cezar, mai ales în etapa actuală în care constrângerile nu fac decât să dea puțină bătaie de cap în plus – cel puțin în aparență, deoarece în fapt aceste constrângeri, după cum am explicat în articolul anterior nu fac decât să ne deschidă noi oportunități și să ne simplifice viața. Ori simplifarea este un pas către a scoate lumea din noi, după îndemnul Pr. Savatie.

NOTE:

[1] cf. Unui oficial FDA https://www.activenews.ro/stiri/Angajat-FDA-expus-de-Project-Veritas-Vrea-inregistrarea-nevaccinatilor-ca-la-nazisti.-VIDEO-169528

Satul Paralel

Așa cum băieți deștepți din camarila de “oameni de afaceri” cu statul nu se îngrijorează de cine este la putere deoarece există un stat paralel în care ei sunt integrați și în care sunt cetățeni de vârf cu puteri depline – indiferent de ce partid este la putere – tot așa există un sistem economic paralel cu economia “contabilizată”. I-am zis satul paralel, dar evident că nu e vorba doar de viața la sat ci și viața la orașe a unor cetățeni care vin de la sat sau care au relații cu satul sau mai bine zis cu locul unde se produc bunuri și servicii care nu sunt administrare de lanțul standardizat de producție și desfacere de bunuri, servicii și ideologii despre care am mai vorbit aici.

Deși i-am zis paralel, e de la sine înțeles că satul paralel (cu lanțul standardizat) nu poate avea aceeași amplitudine, nu are aceeași calitate și cantitate a ofertei deoarece în primul rând se adresează unor oameni încă ne-remodelați complet care au aspirații și nevoi normale, nu fluide și pre-programate de fabrica de consens care modeleză comportamentul maimuței moderne angrenată complet în lanțul standardizat.

Satul paralel și lanțul standardizat sunt într-un fel trecutul cu viitorul în competiție. Omul vechi cu omul nou. Sunt mult de zis, cum ar fi faptul că există o populație fringe, la granița între cele doua, că există oameni complet independenți, că există codependența unor componende din satul paralel față de lanțul standardizat (mai ales la nivelul autorității și al legilor) etc.

Ce doresc eu însă să subliniez, că ce ni se pune în față – segregarea prin “certificat” – nu este neapărat un lucru rău, nu este neapărat pedeapsa lui Dumnezeu sau începutul sfârșitului. Este într-adevăr o provocare, deoarece este un test (ușor zic eu) de credință. Revin obsesiv – dar nu am ce face – la a repeta că plandemia este pătrunderea în planul real a unor fronturi din războiului nevăzut, mai pregnant decât altă dată – și pe lângă componenta de testare a credinței, pot să mai existe nenumărate alte aspecte, care țin de pronia divină și nu putem decât a specula în legătură cu ele.

Ascultam, de exemplu, pe JimBob care o dă într-una cu smart-citi-urile, cum că păpușari vor să bage cât mai mulți în congolomerate numite smart-city-uri unde va exista un proces de digitizare, totul fiind tokenizat, de la bani până la experiențele personale. Cum nu vor putea controla toată lumea (nici acum de fapt, la țară statul nu este prezent 100%, legea pământului este încă oarecum mai puternică), vor oferi zăhărelul doar la cei care acceptă să fie integrați în blockchain, certificatul, prin caracteristica sa globală fiind un prim pas către asta.

În afara orașelor, zice JimBob, vor fi comunități independente, fiecare cu specificul și personalitatea ei – cum deja se întâmplă și acum. De aceea, el pune accent pe dezvoltarea abilităților, a comunității și deconectarea voluntară din lanțul standardizat de producție și desfacere de bunuri, servicii și ideologii.

Sfaturi simple de dat, dar greu de conceput pentru hoardele de zombi care se grămădesc acum la centrele de vaccinare deoarece nu vor mai avea acces la junk-food-urile din mall-uri.

Satul paralel nu înseamnă deloc autosuficiență și nici producție a ceea ce mănânci. Un cizmar va putea supraviețui fără probleme în satul paralel deoarece lumea va avea nevoie de încălțăminte reparată de la gropile de gunoi ale smart-city-urilor. Satul paralel este însă strâns legat de comunitate. Este necesar ca comunitatea să fie capabilă să ofere orice are nevoie o persoană pentru supraviețuire. Oarecum putem deja testa dacă în prezent facem parte din satul paralel. Dacă peste tot pe unde am umblat această vară nu a fost nevoie să scoatem masca putem spune cu certitudine: posibil. Dacă mai ales, de unde ne-am cumpărat mâncarea, cel puțin jumătate din cei care ne-au vândut-o îi cunoaștem personal sau sunt vecini cu noi, putem spune da. Dacă pentru traiul nostru de zi cu zi am putut să ne mișcăm fără mască și la locul de muncă să stăm fără mască și să interacționăm complet cu alți oameni fără mască putem spune da, e posibil ca să fim parte dintr-un sat paralel. Cumva granițele actuale ale “regulilor de igienă” denotă și puterea de penetrare a viitorului gulag. Dacă nu cumva va fi chiar mai restrâns, deoarece foarte probabil nu va putea rezista și controla un teritoriu atât de extins.

Satul paralel nu va fi neapărat localizat geografic. Comunitățile online de târguri virtuale de produse și servicii deja au început să se dezvolte în afară. De departe extrema sunt SUA unde mii de oameni au migrat către statele care au interzis folosirea “certificatului” și care sunt probabil un exemplu perfect de sat paralel – deși uneori diavolul este ascuns în detalii …

Una peste alta această segregare nu este deloc ceva negativ ci pentru viața noastră poate fi chiar un colac de salvare în contextul unui Titanic care a fost lovit de iceberg. Ce vreau să zic prin asta, am tratat aici. Spiritual este însă un test pe care poate unii nu îl vor trece. Este cumva un test facultativ, pe care mulți suntem tentați să îl dăm și mulți o fac din patimă și spaimă de bau-bau, deși majoritatea normalilor nici măcar nu îl văd ca un test și nu își pun în niciun caz problemele pe care le pun eu aici. Secularizarea este de departe o ciumă care a făcut cel mai mare rău Bisericii. De acea, așa cum cei călduți vor fi scuipați, deși nu sunt de acord că vaccinul este sau are a face cu pecetea sau cu vreo cădere, simpla pierdere a ocaziei de a da acest examen OPȚIONAL de credință trebuie să pună sub semnul întrebării pe cei care au aspirații dincolo de cele ale maimuței de mall.

Mall-ul – Ierusalimul cel de jos

Poate va plictisesc cu inca o analiza a mall-ului ca templu al maimutei moderne. Cu siguranta sunt nenumarate astfel de articole si pentru toti este simplu de vazut si acceptat ca da, mall-ul este oarecum, din multe puncte de vedere, templu pentru cei necredinciosi dintre care multi se cred credinciosi.

Mall-ul are o atractie perversa pentru omul modern, dar eu ma voi referi mai ales la romani, desi in ultima perioada (10-20 de ani), o data cu caderea vestului, am cam recuperat din diferenta de nivel de trai cu vestul destul de mult, mai ales daca ne uitam peste ocean la orasele de oameni ai strazii care traiesc si dorm pe strada.

Ce mi se pare cel mai trist, este ca macar duminica, cand omul simte nevoia sa faca ceva special pentru a iesi din ritmul diabolic al vietii de azi cand trebuie sa te faci ca muncesti opt ore pe zi, nu 12 ca chinezii de azi sau ca iobagi de acum cateva secole, in loc sa faca ceva inaltator, care sa aduca un plus valoare la fiinta umana, maimuta merge la mall. Nu cer maimutei aspiratii spirituale dar macar o relaxare in parc unde ochii pot sa mai vada o frunza, macar o plimbare prin oras, la terasa in aer liber, undeva unde e liniste si poti sa discuti cu prietenii, nu in food-court-ul malllurilor care sunt mai stresante ca cantinele puscariasilor unde miroase groaznic si forfota continua te face sa te simti ca intr-un film cu zombie, macar atat mi-as dori ca sa se prinda maimuta de mall ca e mai bine.

Insa mall-ul este ca o mega-capcana, construit sa atraga pe oricine, oricand, inevitabil. Nu poti merge in parc deoarece trebuie sa cumperi la copii haine pentru ora de sport si prin urmare, daca tot ajungi, mai faci si cumparaturile si dupa, deoarece ai obosit mai si bagi un fast food. Apoi, odihnit, tragi un caca la toaletele spectaculoase, de care nu ai parte si probabil nu vei avea in toata viata ta de locatar mostenitor in cutiile comuniste. Si dupa, deoarece te-ai refacut fizic, daca mai ai energie, mai tragi o tura si pe la fashion sa vezi ce mai au astia la reduceri, dupa ce dai sa platesti abonamentul de telefonie si sa vezi ce oferta iti fac deoarece iti expira contractul. Si asa se duce duminica.

Am scris o serie de articole despre lantul de productie si desfacere standardizata de bunuri, servicii si ideologii dintre care unul oarecare este acesta si de unde puteti sa le gasiti si pe celelalte 2-3 mai introductorii. Acest lant este strans legat de constrangerea eficientizarii maximale care este vrem-nu-vrem prima dintre cele 10 porunci ale capitalismului, fie el pur-sange (mai rar), fie pervertit sau alienat, oricum am vrea sa ii zicem. Aceasta lege nescrisa a eficientizarii a dus ca mall-ul sa fie perfect organizat si tunat pentru a atrage o gama cat mai variata de maimute in el, oferind raspuns tuturor necesitatilor mai primare sau mai putin primare. Ba chiar, mai mult, mall-ul e capabil sa produca nevoi noi si aspiratii noi. Cu cat volumul este oameni este mai mare, cu atat tehnologia si capacitatea expertilor mai avansata si astfel maimuta este antrenata ca are nevoie si ca trebuie sa cumpere asa ceva. Cine se gandea sa testeze parfume de masina si sa cumpere asa ceva? Cine se gandea acum 40-50 de ani sa ai in acealsi loc si spalatoria de haine, si chioscul de ziare si frizeria dar si oferta infinita de produse?

O piata mai mare am putea spune. Da si nu. Este o piata in sensul ca mare parte dintre lucrurile de acolo nu avem nevoie de ele (definitia pietei dupa Socrate) dar totodata, nu este o piata in sensul ca alti oameni nu pot sa vina de capul lor sa vanda orice si oricum. Exista … reguli. Si de aici puteti intelege unde fac trecerea si daca nu intelegeti, vedeti linkul de mai sus.

Acum, desi poate trebuia sa pornesc cu asta, a sosit momentul sa spun ca din principiu nu sunt impotriva mall-ului deoarece personal ma simt stapan pe portofelul meu si nu ma las manipulat prea usor. Chiar si online, dupa alunecarea in capcana consumerismului necontrolat, mi-am impus procedura ca sa comand in doua etape: azi bag in cos si maine cumpar (pana maine urmand sa las creierul sa calculeze daca chiar am nevoie de ce am bagat in cos). Evident, exista exceptii si caderi, dar in mall rareori cumpar ceva daca nu am nevoie musai. Problema cu mall-ul este insa ca este un extrem consumator de energie si este dusmanul de moarte al comunitatii. Nu poti stabili nicio relatie cu niciun om din mall, cu niciun vanzator, cu niciun magazin etc. Daca cofetaria preferata o ai in cap si tanti care vinde poate chiar te stie si stie ce prajituri iti plac, la mall nici vorba de asa ceva. Sunt eu paranoic ca vin cu asemenea pretentii? Daca vi se pare, inseamna ca esti deja spalat pe creier de sistemul de desfacere “moderna” standardizata de produse si servicii care vin la pachet cu “educarea” consumatorului (a se citi programarea lui sa vina repetat si sa consume cat mai mult).

Ce este nou cu privire la mall este ca cifra de afaceri nu prea mai conteaza. Niciun mall nu va intra in faliment daca se baga un nou lockdown si niciun mall nu prea are de suferit daca primariile locale deschid 10 piete in jurul lui. Omul (maimuta) moderna este atat de “fidelizat” incat nu are nici cea mai mica ezitare in a accepta 10 vaccinuri ca sa poata intra in mall cand i se va cere, chiar daca in parcarea mall-ului vor fi deschise piete cu produse similare (nu chiar la fel de variate) in aer liber unde nu se va cere vaccinare pentru accesul in ele.

De aceea mai ziceam printr-un articol anterior ca traim vremuri de cernere, de limpezire a apelor, de separare a apelor in care razboiul nevazut din plan spiritual metafizic trece in realitatea tangibila, se instantiaza langa noi, la magazinul de la colt, la mall-ul unde mergem o data sau de doua ori pe saptamana, la peco-ul unde bagam benzina etc. De aceea, e importanta rezistenta, pentru a exersa opozitia si pentru a ne disocia de un sistem care ne ofera un Ierusalim pamantesc, cazut, plin de bunuri atractive, stralucitoare, care insa nu ne aduc niciun sambure de implinire, sunt pur si simplu proteine pentru a supravietui inca o zi.

Comparativ, parcul, filarmonica, terasa, ca sa nu exagerez sa zic biserica sunt … altceva, sunt locuri care ne intaresc umanitatea si ne confirma ca fiinte care au intrebari si se zbuciuma cautand raspunsuri, doresc mai mult decat cea mai buna oferta.

Vaccinarea – eșuare și în laie și în bălaie

Culmea e că campania de vaccinare [1] eșuează și în țările care vaccinează la maxim și în cele care vaccinează la minim.

Din start țin să spun că câtă vreme lăsăm guvernul să decidă pentru sănătatea noastră și câtă vreme îi dăm puteri cât mai mari ca să facă ce consideră el că este mai bine, nu ne putem aștepta la rezultate prea pozitive. Ar fi culmea ca în România, țara unde se moare pe capete în spitale și unde sistemul medical este cum este (exod al valorilor, corupție în achiziții de echipamente și resurse, politizare funcții de management) oamenii au speranța că guvernul poate face ceva cu privința unei boli, oarecare ar fi ea.

Această iluzie vine mai ales din faptul că “și alții fac așa”. Resortul la mimetism este poate stigmata comportamentală cea mai păguboasă și cea mai penibilă a poporului român care nu denotă decât o incompetență și un nivel scăzut intelectual, incapabil atât de individualitate și curaj, dar mai ales de o minimă dreaptă socoteală. Eu pe cei care vin cu argumentul – când discutăm despre vaccin – că și alții fac așa (vaccinare masivă, obligativitate, restricții etc) nu prea mai am ce să discut cu ei deoarece din start observ că nu au capacitatea să analizeze și măcar să lege două fire între ele. Nici măcar clasicul recurs la Suedia al celor anti-vax ca mine nu mai are relevanță deoarece asumarea unei opinii contra valului presupune un minim de curaj și un minim de problematizare de care moluștele mimetice nevertebrate care mișună printre noi ca zombi nu sunt capabile.

Întorcându-ne la campania de vaccinare, vedem că “scenariile” de reacție de la noi merg pe închideri și pe certificatul verde deși Suedia a dovedit clar că închiderile sunt o prostie și Israel a dovedit clar că vaccinul nu ajută cu nimic. Prin urmare, campania nu are – teoretic – decât rolul să arate că guvernul face ceva, încearcă ceva. Ce se întâmplă în subteranele funebre ale mașinațiunilor acestei plandemii nu știm noi în amănunt, prin urmare discuția o facem despre gunoiul de la suprafață. Este clar că nici politicienii, nici factorii de decizie nu cred în vaccin. De ce zic asta? Deoarece o felie relevantă din lucrătorii din sistemul medical nu s-a vaccinat. Dintre aceștia, cei mai importanți ar fi – zic eu – asistenții. Doctorii au contact mai mic cu bolnavii decât asistenții care stau zi și noapte lângă ei și au contact (mai puțin în spitalele covid unde îi cam lasă pe pacienți de capul lor singuri, cu excepția orelor de tratament). Prin urmare, dacă virusul ar fi fost atât de periculos și vaccinul atât de salvator, asistenții medicali ar fi fost primii care să se arunce pe el. Ori realitatea este inversă.

Aș face aici o mică paranteză. Eu când zic realitate, mă refer la realitatea pe care eu o pot verifica, din jurul meu. Nu mă uit la TV și presa citesc sumar, pe ici pe colo. Nu înghit gogoșile oficiale sau neoficiale, judec pe ce văd în jurul meu. Și în jurul meu văd asistenți și chiar doctori care nu se vaccinează și care dau din colț în colț să-și facă patlamaua semnată ca să scape de nebuni. Jalnică atitudine zic eu, mai bine să își dea demisia, dar asta e altă discuție.

Pe de altă parte, chiar dacă procentul de vaccinați ar fi 100%, după cum am văzut în Israel, rezultatele nu au fost deloc pozitive și guvernul ca să spele imaginea a venit cu gogoașa unei de-a 3-a doze ca să mai toace niște bani. Evident că a avut și suportul narativ al “experților” pentru că Israel este și a fost de la început principalul promotor al Big Pharma. Problemele în Israel de acum sunt la fel ca cele din România și deși presa lor s-a cam plictisit de Breaking News-uri și populația nu e la fel de redusă ca la noi, mare brânză de “relaxare” nu le-a adus deloc vaccinul. Iată o știre aleatoare recentă:

Hospital chiefs warn of shortage of ECMO machines used for critical COVID cases

Parcă ar fi la noi sefa de la spitalul acela de a ars văietându-se la Digi24 că nu mai are ventilatoare, ca e full … Dar nu doar cele rele sunt la fel, ci și cele bune. Noi am avut Untold, ei au Sukkot, cu relaxări. Noi ne-am relaxat deoarece campania de vaccinare a eșuat, eu s-au relaxat (puțin, că prea mult strică) deoarece la ei a avut succes.

După cum am mai spus încă de anul trecut pe vremea asta, vaccinarea va fi perpetuă și nu sănătatea este preocuparea. Așa cum “războiul împotriva terorismului” a durat peste 20 de ani deoarece trilioane de bani s-au pompat în bombe, tot așa acest război psihologic împotriva oamenilor va dura până la o viitoare criză, deoarece orice criză este o oportunitate (pentru unii, evident).

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] campanie de vaccinare – este incorect spus așa, deoarece vaccinul nu este vaccin ci doar un ser experimental ineficient deocamdată; conform definiției, vaccinul imunizează, ori cum deja este acceptat și de “știrile autorizate”, vaccinul nu te imunizează ci doar îți oferă un avantaj marginal de 1-5% risc mai mic să mori (depinde însă de surse, deoarece pe unele studii situația e inversă iar dacă ne uităm la Israel … și comparăm cu țări vaccinate mult mai puțin putem clar trage concluzia că vaccinul nu ajută deloc

SIMPTOMELE UNEI INFLAȚII CARE NU E TRANZITORIE [2]

partea [1] aici

Întrebare: Dar de ce ne intereseaza simtomele unei inflatii? Nu o simtim pur si simplu in preturi? Ce alte simptome pot sa fie?

Pe scurt, intr-adevar simtim inflatia prin faptul ca vedem cum cresc preturile. Dar eu doresc sa discut despre o inflatie care nu e tranzitorie ci este mai mult decat tranzitorie. M-am tot ferit de cuvantul hiperinflatie deoarece nu e cazul la ce traim acum – nu din cauza ca inflatia pe care o avem este mai putin periculoasa decat una cu prefixul hiper inainte ci pentru ca ce traim noi este mai degraba o inflatie programata, dorita si produsa de anumite centre de putere care sunt in stare sa o produca si are rolul ca sa faca viata grea pentru oameni la un nivel cu totul spectacular, nemaintalnit in istorie.

Parerea mea este ca inflatia netranzitorie (si care nu e hiperinflatie) pe care o traim este mult mai nasoala decat plandemia deoarece prin preturi poti de departe ucide miliarde de oameni mult mai repede decat printr-un virus la care oamenii se adapteaza si dobandesc imunitate.

Intorcandu-ne la simptomele inflatiei … De ce este important sa incercam sa le indentificam? Pentru a putea sa vedem incotro o ia omenirea si daca cele mai sumbre predictii care plutesc in jurul nostru se confirma sau nu. Ce facem cu aceasta informatie este alta discutie. Asadar, sa zicem ca avem acum cresterea aceasta recenta (de cateva luni) a preturilor la energie si sa zicem ca e cauzata de certificatele verzi. Problema e ca acestea sunt doar inceputul, vor urma si alte cresteri in lant care vor pune gaz pe foc.

Ca sa nu o mai lungesc, iata un prim exemplu de gaz pe foc care va alimenta si va propaga inflatia, ajutand la perpetuarea acesteia chiar daca sa zicem ca economia prin resorturile ei, ar putea sa constranga cresterile si sa le mai tempereze – cum avem si de partea asta niste semnale. Marirea salariului minim este un prim astfel de exemplu. Asa cum cresterea pretului energiei electrice (sau al motorinei) se propaga in toate celelalte preturi deoarece orice este produs foloseste si electricitate (ca sa fie produs) si motorina (ca sa fie transportat), tot asa si salariul minim se regaseste in toate salariile si prin urmare in forta de munca care a produs ceva. Doar cand robotii vor ocupa 100% din munca la un produs, cresterea salarului minim nu va afecta pretul final al unui produs. De notat, cu privire la salariul minim ca desi salariul minim este de jure componenta in salariile a unui procent mic de oameni (sa zicem 30%?), de facto toate celelalte salarii sunt cumva raportate la salariul minim. Adica o afacere care doreste sa nu piarda oamenii, cand va mari statul salariul minim va fi nevoita sa mareasca si salariul celorlalti care nu au salariu minim, altfel ceilalti se vor simti defavorizati. Cresterile de preturi evident ca afecteaza si pe cei care nu au salariul minim si este imposibil sa cresti la unii si sa nu cresti la ceilalti.

Asadar cresterea salariului minim va produce o recuperare (mai mare sau mai mica) a puterii de cumparare pierdute in urma inflatiei recente care va produce un nou puseu de consum. Cresterea cererii de produse intr-o perioada de sincope ale lantului de distributie (sa le zicem asa, desi nici astea nu mai sunt tranzitorii se pare) nu va face decat sa consolideze preturile si sa puna bazele unor noi salturi de preturi. De data aceasta insa nu doar cresterea puterii de cumparare va impinge preturile (cum s-a intamplat acum, desi nu doar asta a fost cauza cresterilor) dar si cresterea salariului minim va pune presiune pe costul de productie si va determina companiile sa faca tot ce pot ca sa isi pastreze o margine oarecare de profit.

Ca fapt divers, desi in general inflatia este analizata si comentata din punctul de vedere al consumatorilor, companiile au de asemenea de suferit deoarece si ele au costuri. Dar ca sa nu o mai lungim, inflatia este un monstru si o data scos din cutie … nu il mai putem baga la loc.

Iata ca bancile centrale, desi mai toate au ca prim punct in responsabilitatea lor “stabilitatea preturilor” (haha) au reusit sa produca instabilitatea (in sus) mult dorita in speranta ca vor mai sterge din datorii. Dar cum se intampla asta? Simplu: dumneavoastra nu v-ar conveni sa aveti credite cu dobanda de 1% si intre timp, din cauza inflatiei, salariul sa creasca in fiecare an cu 10%? Evident. Dar asemenea vremuri nu se vor mai intoarce curand in Romania deoarece doar statul si bancile private la care putem adauga smecherii din camarila de partid care stiu si pot sa acceseze fonduri europene, granturi si alte de-astea au parte de dobanzi mici. In perioada post-comunista, cum multi aveau de platit rate pentru apartamentele (cutiile de chibrite) cumparate de la stat si cum contractele erau vechi si dobanda fixa, dupa ce a venit inflatia, multi au reusit sa plateasca in 2-3 ani apartamentele din cauza inflatiei. Totul s-a putut deoarece dobanzile la apartamente erau fixe (1-5%) si inflatia era galopanta (100-500% pe an sau chiar mai mult). Astfel, inflatia a sters datoriile. De data asta, doar statele si marii milardari vor beneficia de aceasta “curatire” a creditelor. Cei de jos, vor continua sa traiasca doar pe credit si vor fi expusi la cresterea dobanzilor la care se va apela inevitabil cand hiperinflatia va fi prea mare pentru a mai mentine o economie functionala si asa cum s-a intamplat in Rusia si in Turcia, bancile centrale vor fi obligate sa mareasca peste noapte dobanzile cu valori formate din 2 cifre …

PS: nu am zis dar subliniez ca comentariile nu sunt specifice Romanicii, ci dupa cum deja ne-am obisnuit tot globul joaca aceeasi hora – problemele care se pun la noi, se pun peste tot si reactiile. De fapt problema-rectie este aceeasi peste tot, ce difera sunt micile “customizari” la plan local, care tin de specificul locului si rezilienta locala.

Simptomele unei inflații care nu e tranzitorie [1]

Întrebare: ce este inflație tranzitorie?

Răspuns: Inflația “tranzitorie” e o gogoașă pornită de la Fed și repetată – ca orice măcănitură – de vasalii băncii private care conține în titulatură “Federală” și care deși include “Reserve” nu are nicio rezervă ci doar crează bani din aer, tastând cifre la tastatură. Probabil principalul merit al experților de la Fed este acela de a fi în stare să tasteze trilioane și să opereze cu transferuri de trilioane – căci atâta este bugetul (datoria emisă) Fed-ului – de ordinul trilioanelor.

Așadar Fed-ul a lansat ideea că inflația este tranzitorie – o minciună, bineînțeles o tentativă de a calma spiritele. Dar ce alternativă ar fi fost? Să zică Fed-ul: da, datele noastre arată că urmează hiperinflație? Niciun bancher nu va spune asta deoarece efectele unor declarații atât de sincere sunt catastrofice. Pe când minciuna cu “tranzitorie” … măcar mai dă speranțe naivilor care dau doi bani pe declarațiile angajaților Fed-ului. Ca fapt divers, de facto, președintele Fed-ului nu are mari puteri – el este doar un angajat, un subaltern al proprietarilor Fed-ului – cele mai mari 12 bănci locale din SUA care se prezintă ca “subsidiare” dar de facto sunt un cartel regional al celor mai puternici cămătari dintr-un anume teritoriu, care au ajuns la o înțelegere să nu se calce unul pe călcâiele altuia și să facă toți bani – prin urmare au inventat Fed-ul, noaptea ca hoții (vezi cartea “The Creature from Jekyll Island”).

Recent (să fie 2-3 luni), președintele Fed-ului a explicat ce înțelege el prin tranzitorie (cu privire la inflație): o inflație care nu crește continuu repede, ci are și momente când crește mai încet. Altfel zis, prețurile nu vor da înapoi, dar vor fi momente în care prețurile nu vor mai crește – zice el – sau mai bine zis nu vor mai crește la fel de repede (10-50% pe ani) ci mai încet (2-10%). Un moment de sinceritate, aș putea spune …

Evident că a da explicații de ce va fi așa (și Powell nu a dat) este inutil. A crede asemenea explicații e aberant deoarece pentru bancherii centrali creșterea prețului este obiectivul pe care s-au focalizat cu acrivie încă din criza din 2008 și abia acum le-a ieșit. Singura lor dilemă – dacă există – este cât de mult pot continua această inflație fără ca să iese meltenii cu furcile în stradă …

continuare aici

Fog of War în criza economică care ne așteaptă

Ce este foarte clar vizibil este că Fed-ul (și oriunde zic în articol, evident mă refer și la celelalte bănci centrale, unele aghiotante, altele nu, dar majoritatea acționând relativ în tandem) NU POATE MĂRI dobânzile. De ce? Deoarece orice mărire de dobândă – oricât de infimă – va da jos cu nenumărate companii care și-așa abia rezistă la suprafață.

Nu doar plandemia, dar toată această perioadă post-2008 a fost marcată de tentativele de stimulare a economiei prin tipărirea de bani și reducerea dobânzilor în speranța atingerii unei cifre de inflație goldilike care să înghită treptat din datorii și să nu sugrume dezvoltarea. Aceasta însă nu s-a reușit nici înainte, nici după plandemie. Motivul? Complicat de zis în două vorbe, cert este că keynesianismul este la fel ca comunismul: frumos teoretic, dezastruos practic.

Dar plandemia a venit ca o gură de aer pentru dezastrul politicii fiscale bazată pe transferul datoriilor de la privat la state (salvarea băncilor și fondurilor șmecherilor sub pretextul Too Big To Fail) deoarece a adus un pretext nou de prelungire și scalare la un nou nivel al datoriei. Acum că plandemia trece, se pune problema CE FACEM CU COMPANIILE?

Închiderile mai drastice sau mai puțin drastice, cheltuielile cu vaccinurile și alte tunuri plandemice dar mai ales preocuparea și focusul guvernelor a afectat economia ireversibil. Efectele încep să se simtă prin creșterea prețurilor coroborată cu sincompele lanțurilor de aprovizionare, întârzierea sau chiar eliminarea unor produse din anumite sectoare, fanionul fiind semiconductoarele, dar probleme fiind de fapt la orice există pe pământ, cum ar fi de exemplu roțile de bicicletă – care sunt lipsă în Africa de Sud.

Ca o mică paranteză, lipsa de produse este foarte neomogenă. Sectorul auto și tot ce ține de semiconductoare, se știe că au probleme, dar în rest nu știm ce fel de probleme și la ce anume. Fiecare sector are specificul lui și dacă este un factor comun care poate fi legat de această “tăiere a macaroanei” poate acesta ar fi transportul maritim. Bunăoare e pusă problema lipsurilor pe creșterea costurilor transportului maritim datorită scăderi capacității. Dar orice sector pe care există creștere mare, cu siguranță poate atrage investiții și rescalări ale agenților, mai ales într-o perioadă cu dobânzi aproape de zero. Cum se explică atunci faptul că nici măcar creșterea de 10x a prețului la transportul maritim nu a rezolvat încă criza, la mai mult de un an de la manifestarea acesteia. Zic asta deoarece inflația și deficitele s-au manifestat peste ocean cu mult înainte să ajungă efectul și pe la noi …

În continuare să presupunem însă că această iarnă economică nu este programată și calculată ci Fed-ul trebuie să vadă ce poate face pentru “a reporni” motoarele. Ce poate face Fed-ul sunt două măsuri în esență: să scadă dobânzile și să crească dobânzile. Evident, mai poate opera pe multe alte paliere, dar pe scurt fie stimulează financiar (scădere de dobânzi, oferire de linii de creditare generoase, mărirea balanței) sau invers – mărește dobânzile pentru a se pregăti de zile negre.

Dar știm că Fed-ul a încercat să mai facă niște măriri timide înainte de plandemie și a eșuat nasol. A produs un mini-crash pe piața bursieră, deși creșterile au fost de 0.25-0.5% (mari oricum față de UE sau de alții ce să mai zicem, care UE nu își permite nici 0.1% să mărească …). Asta s-a întâmplat deoarece de-a lungul timpului, piețele financiare s-au cam mufat la conducta de bani ca de un drog și cea mai mică amenințare de tăiere, deja produce efecte de sevraj încă dinainte de apariția măsurilor concrete.

Problema actuală este însă că Fed-ul nu poate scădea dobânzile. Alte mijloace de creștere a balanței de creditare există, evident, doar că sunt ca serul pentru un bolnav de cancer: nu ajută cu nimic dacă pompezi niște minerale și săruri în organism când deja toate organele sunt pe moarte. Și piața liberă și capitalismul care le-au adus vesticilor prosperitatea actuală sunt cu adevărat pe moate, de vreme ce toate companiile trăiesc prin creditele “de reziliență” oferite de bănci cu garanții de la stat iar populația este “ajutată” de asemenea cu donații de la stat prin diverse scheme de (pseudo)ajutorare care sunt menite să evite o dramă socială într-un ritm mai accelerat decât noua dictatură tehnocrată pote controla mulțimile fie soft fie hard.

Orice creștere de dobândă va pune probleme masive atât statelor cât și companiilor. Nu doar panica produse pe piețele financiare, dar insolvențele în lanț vor produce o undă de șoc și o criză nasoală. Dacă veți auzi de creșteri de dobândă, eu vă sfătuiesc să vă cumpărați arme și să fugiți la bunkerul pe care sper că îl aveți deja plin cu ce trebuie. Dacă plandemia e reală și vor să reducă populația, folosinudu-se de virus doar ca pretext să distrugă întreaga economie, cea mai clară dovadă a acestui plan malefic va fi creșterea dobânzilor.

Practic nu vom auzi de creșteri de dobânzi decât din următoarele motive 1) plandemie / noul reset – scopul urmărit, distrugerea societății și producerea de haos prin insolvențele masive și somajul aproape generalizat 2) hyperinflație care nu poate fi stăvilită altfel (am văzut în Rusia și în Turcia astfel de măsuri) – cum ratele nu vor mai putea fi plătite, fie va exista un default parțial suveran (și al companiilor, evident) fie vom asista la naționalizarea a 99% din companiile private actuale 3) revenire economică și crearea condițiilor sigure de mărire a dobânzilor (ca să folosesc limbajul Fed-ului) – ha,ha, ha – dacă nu a ieșit înainte, va ieși acum?!

Cum dobânzile negative nu sunt posibile, mai există unele variante – penalizarea deținerii de cash (fie fizic, fie în bănci) și obligarea investitorilor să reinvestească. Deocamdată cryptomonedele au constituit un buffer de refulare pentru cei care caută randamente, dar grosul banilor nu caută randamente și caută preservarea măcar a unui procent din valoare – ori bancherii nu suferă pe deponenți, deoarece ei vor și velocitate, vor ca banii să circule pentru a “stimula economia”. Așa cum doctorul ar vrea circulație sanguină pe un picior putrezit, așa vor bancherii central, ca după ce au distrus orice feedback de autoreglare al pieței libere prin care companiile proaste intră în faliment și altele bune cresc pe spinarea lor, acum vor să pedepsească pe cei care au făcut profituri și au acumulat averi și să-i “simuleze” nițel ca să cumpere mai multe Tesle care să ia foc și să miște economia – vezi invazia extraterestră de care zicea un mare economist câștigător de hârtie (zis)nobilă …

1 2 3 291