God’s Not Dead [2014] (recenzie)

Desi nu prea am curajul sa ma uit la filme cu nota IMDB sub 7 (are 4,ceva), am facut totusi o exceptie gandindu-ma ca poate filmul are nota proasta din cauza voturilor ateistilor. M-am inselat. Filmul are o nota chiar prea buna comparativ cu cat ar merita.

In primul rand este un scenariu foarte primitiv si niste actori destul de enervanti. Fete palide zambitoare, tremurici fericiti si care deja traiesc raiul pe pamant, atei diabolici care nu au pic de respect fata de nimeni si tot tacamul. Filmul nu are nici o tensiune si probabil nici o tangenta cu realitatea. Ma indoiesc ca situatia in mediul academic e atat de nasoala pentru crestini si ma indoiesc si ca “crestinii” din america sunt atat de fericiti si binevoitori. Dar nu asta conteaza, macar daca ar avea ceva esenta. Pentru un film insa cu un buget de doar 2 milioane de euro, asteptarile nu au insa cum sa fie prea mari. Paradoxal, pana la 1 August stransese 60 de milioane in doar 5 luni, doar in SUA (un ROI extraordinar), deci se pare ca la o anumita categorie de oameni filmul a prins.

Disperarea protestantilor de a se explica si conflictul lor permanent cu ateii vine in primul rand din persistenta unui sentiment al vinovatiei. Din tradarea istorica a catolicilor si mai tarziu a protestantilor, ruptura si departarea de mostenirea crestina au marcat (mai mult sau mai putin) atavic subconstientul eterodocsilor. Spun mai mult sau mai putin pentru ca in primul rand schimban credinta, dogmele si deci dumnezeul in care cred, dupa bunul plac, eterodocsii au ajuns sa creada in abstractiuni. Un Dumnezeu abstract, care este undeva departe si doar a dat niste legi pe care sa le respectam altfel o sa ne trimita in iad – un asemenea Dumnezeu chiar e greu de aparat in fata ateilor.

Protestantul, ca si catolicul, simte ca ii lipseste ceva, simte ca credinta lui undeva este subreda, “ceva e putred in Danemarca” si de aceea cauta sa se explice, cauta sa simta protectia turmei, cauta sa fie acceptat si recunoscut. Catolicii, de exemplu, simt nevoia sa fie recunoscuti de ordocosi ca fiind frati. Ei simt mai mult sau mai putin explicit ca Biserica Catolica si credinta lor a ajuns intr-un punct mort si isi doresc afilierea macar prin ceea ce se numeste ecumenism cu ortodoxia care in mod tainic excercita pentru ei o anumita atractie si o tainica autoritate.

Din conflictul modern al protestantilor cu ateii se nasc tot felul de dispute aiuristice si tentative de aparare a lui Dumnezeu, care uneori fac mai mult rau si ii departeaza si pe protestanti si pe atei si mai mult de Dumnezeu asa cum este El. In ortodoxie dialogul cu dracul este nerecomandat din doua motive: 1 – este inutil, 2 – este o pierdere de timp si nervi. Ba chiar, in experienta patristica, cei care au vorbit cu diavolul s-au cam ars, adica s-au inselat si ei, s-au intinat intr-un fel din intunecimea diavolului.

Chiar daca ateii nu sunt diavoli, dialogul cu ei este un dialog cu diavolul. Argumentatia rationala, fie ea si bine documentata si solid elaborata dupa criterii stiintifice si logice comun acceptate, nu poate duce in nici un caz la cunoasterea adevarului pentru ca in primul rand adevarul nu este deloc obiectiv, nu este o abstractiune demonstrabila si calculabila, ci este o PERSOANA pe care o pot descoperi in fata celor necredinciosi doar cei care se aseamana Lui, adica au trecut de la chip la asemanare, desavarsind chemarea omului si ajungand in punctul in care purtatori fiind al chipului Mantuitorului, sunt capabili si sa inteleaga si sa cunoasca sufletul omului care se afla in fata lor si sunt capabili sa il iubeasca si sa ii comunice pe limba si pe inima celui aflat in nedumerire.

Altfel spus, daca cineva ma intreaba ce este binele, nu insiruind toata filosofia binelui il conving, ci facandu-i binele de care are nevoie atunci cand nici nu ii trece prin cap. Poate eu nu ma explic bine: sa ascultam putin pe Sf. Apostol Pavel:

Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. […] Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (2 Corintei, 1-4)

Corintenii erau greci, iubeau filosofia, se aseamana deci oarecum mediului in care se desfasoara filmul. Deci Pavel nu ca un iscusit cuvantator i-a convins, ci prin adeverirea Duhului si a puterii. Ce pacat ca am uitat in ziua de azi asemenea adeveriri.

Daca nu as fi prea dur, as merge chiar pana acolo in a aduce filmului si acuzatia ca prezinta o imagine simplista si superficiala a credintei. Nu toti crestinii sunt atat de frumosi si veseli precum in acest film, nicidecum toti sunt la fel de tari si convinsi in credinta lor si in nici un caz concertele pop-rock in sali imense cu mii de oameni care striga Aliluia sunt o marturisire sau o traire crestina.

Evident, fiind facut de protestanti si avand scop propagandistic, filmul mosteneste toate metehnele protestantismului. Nu m-ar fi suparat asta daca insa filmul era macar facut calitativ, era sincer si nu intindea coarda atat de penibil. Nu stiu nici de data aceasta cum sa ma exprim prea bine. Filmul asta este precum o brosura protestanta propagandistica cand noi (la recomandarea altilor) ne-am fi asteptat sa citim un roman clasic de calitate.

Sa facem in final o scurta revizuire a ideilor de baza prin care filmul incearca sa convinga ca Dumnezeu nu a murit, facand abstractie de cantitatea sufocanta de sirop si trivialitate artistica.

1) curajul tanarului crestin care infrunta profesorul pentru a-si marturisi credinta; intelepciunea lui cu care raspunde tuturor provocarilor si discursul prin care isi convinge colegii ca God is not Dead, desi mari oameni de stiinta sunt atei si spun ca Universul nu are nevoie de Dumnezeu pentru a se naste;

Evident un film nu poate include un discurs serios si oricat de mult s-ar fi lucrat la ideile incluse, se vor gasi cu usurinta alte idei care sa combata “apararea”. Curajul tanarului nu este deloc eroic, in schimb este prea pompat si coafat. Orice crestin este dator sa marturiseasca credinta si in timp ce protestantii din america fac filme siropoase, crestinii din Siria sunt crucificati de gruparile extremiste inarmate de SUA si incurajate de liderii de dreapta care sunt crestinii evanghelisti filo-sionisti care asteapta sfarsitul timpului si venirea lui Antihrist si cred ca atunci cand va veni Antihrist ei vor fi ridicati la cer, prin urmare sprijina Israelul ca sa vina Antihrist mai repede. Sesizati penibilul? Nu, nu vorbesc aiurea, sunt lucruri bine stiute.

2) efectul de turma este important; peste tot in film se face simtita nevoia de apropiere intre crestini, prietenia calda si puternica, unitatea indisolubila si simtirea uniforma.2 Cat de departe de adevarul lumii protestante in care fiecare “pastor” are o versiune proprie a credintei si fiecare “congregatie” este un trib cu particularitati si “flavours” cu totul diferite. Cel mai bine, “unitatea” si “caldura” “crestinilor” protestanti o explica Bogdan Mateciuc care a trecut prin bratele multor “frati”.

3) ateul care nu e ateu, ci doar un crestin care il uraste pe Dumnezeu; personajul negativ din film, profesorul de filosofie este destul de penibil conturat, ca sa nu spun “politic incorect”; el isi trateaza urat prietena crestina si nu ii permite sa il paraseasca, isi trateaza elevii cu aroganta si superioritate, ignora argumentele si nu este dispus la un dialog; ce sa mai zic, tot tacamul! Paradoxal ca protestantii incearca sa convinga ateii daca prototipul ateului vazut de ei este un asemenea tip. Nu sunt nici corecti si nici macar tensiunea cinematica pe care acest personaj ar trebui sa o alimenteze nu este una provocatoare si mai degraba confuza si tulburatoare. In cele din urma aflam ca profesorul nu era ateu ci doar il ura pe Dumnezeu. Pe final, pare sa se razgandeasca, citeste scrisoara mamei si isi cauta iubita mergand la concertul trupei “crestine”. Intre timp il calca masina, e in pragul mortii si tot nu s-a pocait. Cu greu un “pastor” protestant aflat primprejur “din intamplare” reuseste sa il traga de limba sa spuna ca crede in Dumnezeu.

Inchei aici dupa ce am dedicat oricum prea multe cuvinte unui film prost spunand doar ca pentru unii Dumnezeu nu exista si pentru altii exista. Cuvantul lui Nietzsche este din pacate doar o fraza enervant de mult repetata si folosita. Macar 1 la suta din cei care o folosesc, daca l-ar fi citit pe Nietzsche sau macar daca ar citi ceva, orice …

One comment

  • Te-as ruga sa citesti mai multe despre crestinism inainte de a emite atat de multe opinii suferficiale si false. Iti dau doar cateva exemple:
    1. “Chiar daca ateii nu sunt diavoli, dialogul cu ei este un dialog cu diavolul.” – de evanghelizare ai auzit? Ai idee cate orase a evanghelizat Sf. Andrei, de exemplu?
    2. “efectul de turma” – n-ar trebui sa fie specific crestinilor, sau cum? nu e iubirea aproapelui principala regula a lui Dumnezeu? vezi turme in fiecare biserica, fie ea ortodoxa sau protestanta…
    Ai multe lacune pe care incerci sa le maschezi prin fraze elaborate, pline de cuvinte pompoase, dar cu mesaj neclar.
    Iar in legatura cu concluzia articolului… te rog, citeste Biblia inainte de a mai scrie orice articol cu tenta religioasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.