Concertul [2009] – cultura muzicala pe paine

Nu stiu sa comentez filme fara a arunca cu spoilere in dreapta si stanga si nici nu intentionez, prin urmare cei care nu au vazut filmul si doar au incredere in recomandarile mele, sa il vada si sa revina sa citeasca articolul dupa aceea.

Dar un film care nu mai merita vazut si dupa cei ai dat cu voie sau fara voie de spoilere, parerea mea e ca oricum nu ar trebui vazut, fiind doar o pierdere de timp, daca plusul de simtire pe care ni-l provoaca e doar dependent de niste fapte si informatii pe care nu le-am stii inainte de a-l vedea, iar daca le stim, acum nu mai are rost sa vedem filmul. Nu neg ca exista exceptii de la argumentul meu, dar personal, rareori ma feresc de spoilere.

Despre filmul Concertul am aflat intamplator din documentarul extraordinar despre lautarii din Clejani realizat de Adevarul:

Din documentar am aflat doar ca unul dintre lautari a avut un rol intr-un film in care a avut un mic duel cu o violonista profesionista (min 26:19), tiganul reusind sa interpreteze perfect o bucata din Paganini (daca nu ma insel) pe care o invatase dupa ureche si sa o lase cu gura cascata pe marea interpreta cu renume international. Mai mult nu aflam din acest documentar, dar mi-a ramas in minte filmul si de curand l-am vazut in sfarsit.

La o simpla clasificare filmul este comedie, desi sincer nu am ras prea mult. Umorul nu este tocmai de nota 10, pe mine m-a atras in principal tensiunea legata de trairea muzicala a personajelor principale si emotia si pasiunea cu care traiesc muzica.

Filmul are multe lacune la interpretarea unor personaje, multe probleme venind si din faptul ca multi rusi trebuie sa vorbeasca in limba franceza si cum putini regizori romani reusesc sa realizeze dialoguri cat de cat realiste, daca mai vedeti si fimul subtitrat si nu stiti franceza, o sa aveti ceva de strambat din nas la unele scene.

Nu ar mai fi prea multe de zis despre film decat ca este o reusita notabila a unui regizor roman care pe nisa de filme care stimuleaza pofta de muzica, se situeaza destul de bine. Daca ma gandesc, din toate filmele vazute de mine, nu stiu sa fie vreunul care sa se apropie cat de cat, poate serialul Mozart in the Jungle.

O mare enigma personala in legatura cu acest film, este care parte este realitate din toata povestea? In genericul filmului este mentionat ceva de genul “dupa o poveste reala relatata de xxx”, insa pe IMDB, pe Wikipedia si pe site-ul oficial nu am gasit nimic, ba din contra, tot cautand, am gasit ca unul dintre cei mai buni interpreti ai concertului cu pricina din film este un evreu David Oistrakh care insa nu reiese ca ar fi avut vreo problema pentru ca era evreu, nu a fost persecutat de Brejnev precum evreii orechestrei teatrului Balsoi din Moscova din film.

Din conexiuni in conexiuni, ajungand la Oistrakh, am ascultat concertul care este extrem de laudat in comentariile de pe youtube fiind de multi considerat tehnic ireprosabil si capodopera a interpretarii respectivei piese. Personal am perceput unele nesincronizari intre solist si orchestra, mai precis defazari de tempo si intrari iesiri diferite intr-o masura, dar nefiind specialist sunt rezervat si doar sunt curios daca am sau nu am dreptate, parerile din comentarii fiind de departe dominante in favoarea interpretarii ireprosabile a artistului. Cu sau fara aceste nesincronizari, maestria lui Oistrakh nu poate fi negata.

Si chiar de ar fi lacune in tehnica, nu astea conteaza de fapt. Intr-un documentar despre marii pianisti ai secolului al XX-lea chiar era subliniata ideea ca majoritatea nu aveau deloc o tehnica perfecta. Paradoxal, nu interpretarea fara gres si nota cu nota, masura cu masura, accent cu accent a partiturii dadea frumusetea intepretarii ci acel plus pe care fiecare interpret genial il aduce. Bunaoara, multi gresau intentionat sau nu repetau niciodata interpretarea in acelasi mod, fiecare executie aducea ceva nou.

Sunt invidios pe cei care au ajuns la acest nivel incat sa sesizeze diferentele intre interpretare si partitura – eu nu stiu daca voi reusi vreodata, oricat de multa muzica as asculta. Asta nu inseamna insa ca nu ma pot bucura de maretia muzicii clasice si filmul Concertul reuseste sa aprinda pofta si sa ridice niste semne de intrebare, sa zvarcoleasca nitzel tainele sufletului omenesc la intrepatrunderea trairilor starnite de muzica cu intrebarile fundamentale. Caci nu pot asculta Ceaikovski fara sa iti pui intrebari fundamentale …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.