Cum se poate desfășura un război economic SUA vs UE?

A trecut un an de președenție Trump și apocalipsa încă nu a venit. Avem gogoașa cu implicarea Rusiei în alegeri, mesajele lui Trump de pe Twitter care săptămânal lansează o bombă, cearta continuă cu presa, mișcările anti-globaliste și cu iz de propagandă pe care Trump le-a făcut în privința taxelor vamale, amenințările repetate cu taxe pentru chinezi, care au rămas verbale și faptic nu a făcut mare lucru etc.

În SUA se întâmplă însă chestii și din ce în ce mai mulți încep să recunoască un oarecare succes economic al lui Trump. Este binecunoscută imaginea de mare negociator pe care o are în ochii unora care explică exagerările lui prin tehnici de negociere împrumutate din business și din strategii agresive prin care ceri ceva imposibil ca să obții măcar ceva. De exemplu, în cazul Koreei de Nord, Trump amenința cu războiul pe koreeni dar a obținut măcar să nu mai facă Rocket Man experimente. Sau în cazul Chinei, Trump amenința cu introducerea taxelor vamale și alte de-astea dar nu a băgat taxe decât pentru câteva categorii de produse mai mult sau mai puțin relevante pentru economia americană, cum ar fi panourile solare. Taxarea panourilor solare de la chinezi este din punctul meu de vedere o prostie de vreme ce oricum producătorii locali au fost de mult eliminați. Însă e posibil ca prin asta Trump să ajute noi companii să ia în considerare mutarea de fabrici din China sau pornirea de la zero, deși peste 10 ani de experiență și investiții majorie făcute de chinezi și germani sunt greu de recuperat de către americani.

La un an de Trump, dolarul a evoluat de la cvasi paritate cu euro la 1.25, adică o devalorizare cu 25%, în condițiile dublării dobânzii în acest an de la 0.75 la 1.5. Mărirea dobânzii trebuia teoretic să întărească dolarul. În schimb, dolarul a picat în ciuda faptului că Fed-ul a fost cam singura mare bancă centrală care a mărit dobânzile (de cealaltă parte având BCE și Japonia unde dobânzile sunt pe zero sau chiar real negative de prin 2016, cele două bănci neavând curajul măcar să mărească nici măcar cu o iotă, ba chiar continuând politicile de expansiune a capitalului prin achiziția nu doar a bondurilor dar și a altor instrumente cum ar fi acțiunile – o premieră).

Nu doar dolarul arată foarte bine (din punctul de vedere al exporturilor și al stimulării economiei americane) dar și piața acțiunilor duduie iar bondurile stau în picioare mândre și fumoase. Război vamal este mult spus pentru mișcările lui Trump. Mai din vorbe, mai din fapte, Trump a reușit însă să ducă economia americană într-un sweet spot cu perspectivă de revenire: moneda slabă, obligațiuni solide, clienți mulți pentru emisiuni, șomaj redus. Și nici măcar nu s-a votat încă legea cu reducerile de taxe. Ce-o fi făcut Trump în spate, în măruntaiele reglementărilor, în simularea investițiilor sau în prăbușirea controlată a monedei ca să obțină aceste rezultate nu putem explica.

Există, bineînțeles, mereu marele semn de întrebare în ce măsură căderea dolarului este una controlată și peste noapte nu ne putem găsi în scenariul din documentarul The Day the Dollar Falls.

Ca o mică paranteză, Peter Schiff are aceeași poveste la peste 13 ani de la realizarea documentarului, iar mai nou are și probleme cu clienții pe care îi sperie de-atâta ani că dolarul o să pice și că aurul o să explodeze, încât a început să se jelească în podcastul periodic de pe Youtube, amenințând clienții că o sa regrete amarnic că îl părăsesc și că în viitoarea criză nu o să mai poată să facă față la cât clienți o să aibă.

Americanii au însă opțiunea finală în fața unei eventuale crize a dolarului: pornirea unui război: Siria, Iran, Africa, Venezuela etc, de fiecare dată războiul ajută dolarul când se devalorizează prea mult.

Însă amenințările de război economic cu UE ale lui Trump pot să însemne o cu totul altă poveste. Spre deosebire de chinezi care cumpără în continuare obligațiuni și nu au (încă) alternativă de desfacere a mărfii la SUA, UE poate amenința SUA cu schimbarea totală a macazului în privința alinierii la blocuri și în ciuda tradiției și afinității culturale, se poate alia cu Rusia și China, caz în care nici măcar șantajul militar al SUA nu va mai funcționa. Germanii deja o fac, în Februarie împlinindu-se un an de când China a depășit SUA în topul partenerilor de comerț exterior ai Germaniei. Cu ieșirea Marii Britanii din UE, nu va dura mult până când China poate deveni principalul partener de comerț pentru întreaga UE, dacă nu este deja.

Deocamdată auzim însă doar zăngănitul armelor în războiul comercial SUA-UE: amenințări din partea lui Trump, amenințări de răspunsuri dure din partea UE: EU threatens trade WAR with Donald Trump as US ramp up trade sanctions worldwide.

De departe, cea mai gravă consecință a unui astfel de război, pe lângă posibilul haos economic și financiar în care UE ar fi aruncată (în care haos oricum se află) ar fi golul potențial de securitate pe care antagonismul economic l-ar aduce inevitabil și în plan militar. UE nu are și nu va avea o armată prea curând. Europa de Est este deja căzută victimă Rusiei și fără o revenire economică rapidă care să atragă din nou atența estului și să îi facă pe estici să își dorească să vină și ei la petrecerea UE, se va alege praful de UE. Și mai ales de noi.

 

2 comments

  • Deci sa inteleg ca vezi dolarul cazand mai departe, ca asta este de folos Americii…poate va cadea de tot pana la urma, cum zice si cel care a facut documentarul…sau poate doar pregatesc un big crash ca sa aduca in prim plan criptomoneda lu’ peste prajit, pregatita bine in deep/back world government.

  • nu vad nimic decat haos; pe de o parte dolarul slab ii ajuta sa plateasca rate mai mici, pe de alta le creste costul la importuri; dolarul slab ajuta exporturile insa intrebarea e daca profiturile o sa creasca nivelul de trai in general si o sa aduca locurile de munca inapoi in state; e o ecuatie complicata; Obama prefera un dolar puternic, cu plati de ajutoare sociale pentru melteni si cu importuri ieftine din China; sub Trump, se schimba strategia: dolar slab ca sa stimuleze exporturile, deci productia interna, deci veniturile la stat si locurile de munca bine platite; daca va reusi asta Trump, va fi in top 10 presedinti SUA all time, dupa dezastrul lasat de Obama