Doar un război SUA-Turcia mai poate salva dolarul

În anii care au urmat după criza din 2008, băncile centrale au jucat un dans bine coordinat de tipărire treptată și coordonată pentru a evita mari dezechilibre. Când dolarul creștea prea mult, americanii tipăreau. Când dolarul pica prea mult, americanii mai făceau niște manevre cu port-avioane în proximitatea Iranului pentru a crește tensiunile geopolitice.

De când Trump a venit la cârmă, cu toată tensiunea legată de Koreea de Nord, dolarul a picat chiar în timp ce dobânda a crescut, după cum am elaborat într-un articol anterior. Un fenomen greu de explicat.

O posibilă explicație ar fi că așa a vrut Trump și a folosit capacitatea americanilor de manipulare a piețelor financiare pentru a scădea dolarul. O altă explicațăe ar fi că Trump a impus chinezilor să nu mai țină moneda atât de slabă, dar dolarul a picat și în raport cu Euro și cu Yen-ul. În plus, în ciuda aparentelor tensiuni între SUA și China, volumul de bonduri americane deținut de chinezi a crescut în ultimul an, semn că chinezii nu doar că nu încearcă să iese de pe dolar și să amenințe status-quo-ul prin subminarea pieței bondurilor, dar pariază din ce în ce mai mult pe dolar.

Chinezii pariază pe orice pot, au atât de mulți bani că nu au ce să cumpere cu ei. Au investit imens în noul drum al mătăsii (denumit pompos Belt and Road Initiative) care însă pare a fi o mare gogoașă fără impact deocamdată. Impactul acestui proiect de aducere mai rapidă și mai ieftină a mărfurilor chinezești în Europa va avea succes abia când vom cumpăra chinezeriile la jumătate de preț din magazin. Până atunci, sunt doar vorbe.

Este greu de găsit o explicație clară a picării dolarului deoarece lui Trump îi convine și america industrială este în extaz în fața acestei mane cerești. Ce poate fi mai propice pentru export decât un dolar slab la dobânzi încă infime, apropiate de zero? Însă pe lângă america industrială există america financiară care este mai puternica și care se teme că lumea se va prinde că împaratul nu are haine și cum industria americană nu poate susține un dolar pe linia de plutire, este de-ajuns ca China și Rusia să convingă europenii că poate să existe finanțe și după dolar și o lume multi-polară nu este tocmai una rea. Marea dilemă este armata cu care parte este.

Conform Zerohedge, săptămâna trecută Turcia le-a cerut americanilor să părăsească districtul Manbij. Americanii au refuzat și un general american a declarat că trupele americane nu se vor retrage din Manbij.

O săptămână mai târziu în ultima escalare dramatică între cele două țări membre NATO, un ministru turc a amenințat SUA că dacă trupele americane o să lupte alături de kurzi pot să fie ținte pentru armata turcă din cauza dificultății distingerii lor în toiul bătăliei.

Asistăm așadar la trecerea turcilor de la vorbe la fapte. După nenumăratele proteste cu privire la suportul pe care americanii îl dau kurzilor, turci trec la fapte. Dacă pe vremea când exista Isis, americanii aveau o justificare pentru susținerea kurzilor, acum când rușii i-au cam exterminat, suportul oferit de americani kurzilor este văzut de turci o adevărată declarație de război și un risc existențial. Nu este greu de anticipat ce ar însemna un stat kurd sau măcar o prezență kurdă puternică în regiune. Americanii au mai făcut-o în Kosovo unde au reușit să creeze o enclavă în mijlocul balcanilor care le permit să intervină în caz de orice se întâmplă în zona. Între timp, nici Serbia și nici Albania nu pot folosi resursele acestui teritoriu. Divide et impera. Teritorii independente, mici statulețe și enclave în proximitatea unor state naționale cu risc pentru Imperiu sunt noua politică americană. Haosul și dezordinea din Libia, Irak, Siria sau Kosovo nu sunt întâmplătoare, sunt politica Imperiului.

Așa se face că americanii nu vor renunța la suportul kurzilor câtă vreme Erdogan rămâne la putere și Turcii tatonează cu ruperea de Imperiu.

Turcii s-au grăbit însă în declararea victoriei în Afrim. După cum menționam în articolul anterior, un consilier al lui Erdogan îi amenința pe greci că vor păți la fel ca kurzii din Afrim dacă încearcă să pună piciorul pe insula Kardak/Imia din Marea Egee.

Astăzi, 4 februarie, New York Times relatează că a fost cea mai nasoală zi pentru turci în recenta operațiune denumită curios “Ramura de măslin”: armata turcă a pierdut 7 soldați și un tanc. Evident, performanța kurzilor nu poate fi ruptă de sprijinul american și este încă dificil de dat un pronostic în ce măsura turcii pot reuși să cucerească complet provincia mai ales având în vedere că rușii controleaza spațiul aerian și deocamdată nu s-au declarat de acord cu intrarea turcilor, deși cu siguranță Erdogan nu ar fi intrat în Siria fără acordul lui Putin. Assad a gesticulat un protest, dar nu a făcut nimic, fiind doar o păpușă a lui Putin în prezent. Rușii au pierdut și ei un avion și pilotul fiind omorât probabil de turkmeni sprijiniți de Quatar, partenerul Turciei.

Erdogan a declarat  sâmbătă că Afrin va fi cucerit în curând și că deja armata avansează în munți. Turcii totodată declară că kurzii sunt sprijiniți de Syrian Democratic Forces, o subsidiară a kurzilor. Cu privire la kurzi, există două grupări, una considerată de americani teroristă (PKK) și alta pe care americanii o pregătesc și o ajută cu arme, inclusiv posibil artilerie grea și rachete (YPG). Dacă americani doresc, cu siguranță turcii nu vor reuși să ocupe Afrin.

În final aș dori să atrag atenția că Afrin este un teritoriu în partea de nord-vest a Siriei care era ocupat de Isis și care a fost cumva dăruit de americani kurzilor în încercarea de a le oferi ieșire la mare, ceea ce le-ar permite exportul petrolului. Subliniem că principala problema a kurzilor este faptul că nu au ieșire la mare și sunt dependenți de vecini pentru a exporta petrolul. Ori toți vecinii le sunt dușmani: Turcia, Iran, Irak, Siria, kurzii fiind singurul popor care nu a reușit să devină stat. Un stat kurd puternic în zonă, mai ales rezultat în urma ajutorului oferit de american, ar fi cu siguranță un asset important pentru Imperiu. Ceea ce Turcia împiedică cu tărie, deși este clar că americanii nu i-ar încuraja și i-ar sprijini pentru destabilizarea Turicie decât la nevoie. Ori turcii nu vor să se riște deloc, de aceea consideră un potențial conflict cu americanii mai puțin riscant decât pasivitatea cu privire la expansiunea kurdă înspre vest.

Americanii nu au o prezență în Afrin, însă au trupe în Manbij, unde i-au amenințat turcii că îi vor ataca, deoarece ei vor să atace teroriștii și nu pot să îi distingă pe americani. Vă dați seama în ce hal sunt relațiile turco-americane, dacă turcii ies cu astfel de declarații public, sperând să intimideze soldații de la fața locului și să dea ultimatumuri americanilor. Ce mai rămâne? Să îi declare direct pe soldații americani din Kurdistan ținte?

Este clar că situația este extrem de tulbure și Siria este un butoi de pulbere. Dacă până acum am vorbit despre războiul Turcia-Rusia, nu este deloc exclus ca turcii să fie atât de proști încât să se lase aruncați de Putin în gura leului.

În final, doresc să citez un paragraf dintr-un articol The Economist, care mi se pare extrem de interesant pentru naivitatea cu care americanii văd Turcia. Adică ei îi consideră pe turci doar semi-detașați, ca și cum ar mai exista vreo șansă ca Turcia să lupte alături de NATO în cazul izbucnirii unui război NATO-Rusia.

ANXIETIES about Donald Trump’s commitment to NATO and Russia’s military assertiveness remain at the top of the alliance’s agenda. But close behind looms the problem of semi-detached Turkey, a country that not only possesses NATO’s second-biggest armed force, but also straddles a critical geopolitical fault-line between west and east.

Iar mai jos:

According to one Turkish military analyst, 38% of Turkey’s generals were sacked. Many were singled out for being pro-Western secularists. Some 400 Turkish military envoys to NATO were fired and ordered home—many fled abroad rather than face jail—to be replaced by less qualified Erdogan loyalists, some of whom are actively hostile to NATO and sympathetic to its adversaries. General Curtis Scaparrotti, the alliance’s supreme commander, has complained of “degradation” in staff quality.

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.