Fă în fiecare zi un lucru care te sperie – Eleonor Roosvelt

Terapia de soc este binecunoscuta in psihiatrie. Confruntarea cu fobiile fie intr-un mediu controlat, fie incremental este una dintre putinele “tratamente” care functioneaza in psihiatrie. Foarte mult ajuta si detalierea si analizarea scenariilor si a consecintelor confruntarii cu spaimele, in unele cazuri mai … speciale.

Insa indemnul lui Eleonor Roosvelt este bun pentru noi toti, nu doar pentru cei cu fobii, in sensul confruntarii zonei de confort si a dobandirii de reflexe de destructurare a tabieturilor si ordinii din viata noastra, asa cum o intelegem si asa cum am construit-o noi. Presararea voluntara a unor firimituri de haos pe ici, pe colo in viata noastra, poate sa ne echilibreze si sa ne intareasca, clarificand si totodata oferind senzatii tari – in cel mai nefericit caz, senzatia ca traim, ca suntem vii. Nu mai zic de oportunitatile in care confruntarea spaimelor ne poate aduce oarecare succese, cata bucurie si fericire pot sa razbata din aceste reusite.

Nu de putine ori viata ne pune in fata evenimente care ne sperie sau schimbari de soc si la o prima vedere acest indemn ar avea rolul sa ne pregateasca pentru greutati si sa ne stimuleze sa ne depasim. 

Insa deschiderea catre spaimele noastre si luarea taurului de coarne poate fi o oportunitate de transformare totala a noastra, poate fi o lucrare in sine asupra noastra care ne poate aduce acolo unde nici nu aveam idee ca putem ajunge. Si chiar daca rezultatele nu se vad si chiar daca pare o joaca, confruntarea “spaimelor” este poate o directie prin care ne luptam cu conformismul si cu plafonarile inerente chiar si unei vieti banale, mai mult sau mai putin linistita.

Evident, sunt unii oameni care parca sunt urmariti de necazuri sau care au o minte ca si cum ar fi in stare de razboi desi au o stare de invidiat de catre altii. Acestia au posibilitatea ca facand unele mici ajustari si corecturi la deraieri, sa dobandeasca o stare de pace si multumire la care nici nu viseaza. Doar incercand sa isi confrunte spaimele si sa testeze noi rapoarte cu acestea. Este insa nevoie de curaj si de atractie catre necunoscut. Poate de aceea doar cei care “au fost acolo” pot sa povesteasca desi povestile lor par povesti si nu sunt intelese de cei care “nu au fost acolo”.