japanificarea lumii

Nu ar fi rea o japanificare a lumii, desi la cat de deprimati sunt japonezii in ciuda prosperitatii economice, nu stiu daca ne-am dori-o chiar toti. Cel putin insa in domeniul financiar, japonezii sunt deschizatori de drumuri.

Japonia are deja cateva decade de stagflatie si de experimentare a tuturor metodelor posibile de stimulare financiara aflate la dispozitia bancii centrale. In afara de a arunca bani cu elicopterul, putine lucruri pe care ar putea sa le faca le-au mai ramas “eroilor macrostabilitati” din Japonia.

Eu am o teorie personala: asa cum americanii au testat nucleara pe japonezi ca sa vada ce se intampla, tot asa americanii testeaza pe japonezi tehnici pe care ulterior le folosesc la ei. Pentru ca alternativa ar fi terifianta. Ma refer aici la stimularea financiara, facuta de japonezi si inceputa chiar inainte de criza din 2008: reducerea dobanziilor, cumpararea de obligatiuni ale statului chiar de catre banca centrala, cumpararea chiar de asset-uri financiare toxice private etc. Tot ce au facut japonezii si nu a functionat, fac si americanii si europenii, desi cu un oarecare delay si cu particularitati specifice.

Poate este falsa teoria mea si “copierea” de catre americani (si prin ecou de intreaga lume) a stimularii fiannciare toxice este de fapt singura optiune, este ultima parasuta inaintea loviturii cu realitatea.

Sunt cateva diferente notabile intre ce fac japonezii si ce fac americanii (si restul lumii). Exista cumva un delay dar nu putem nega ca a repeta in SUA masuri de stimulare similare de cele luate de banca Japoniei si a spera ca rezultatul sa fie altul nu este decat nebunie. Dar este Fed-ul nebun? Este guvernul american nebun?

Sa lasam insa japonezii in pace (cat or mai putea) si sa ne intoarcem in prezent. Avem asadar schimbarea trendului de miscare a dobanzilor. Pauza luata la ultima sedinta este usor explicabila: Fed-ul nu ia masuri bruste si prefera sa anunte din timp ce face. In plus, datele economice sunt analizate “indelung” altfel spus, chiar daca apar niste date catastrofale, Fed-ul zice: mai asteptam putin, sa vedem daca e chiar asa. In schimb, daca sunt unele date pozitive, Fed-ul imediat arunca mesaje optimiste: lucrurile merg spre bine, dar noi suntem precauti si de aceea nu marim deocamdata dobanda.

Avem deci un moment de pauza dupa care urmeaza noi scaderi anuntate. Sunt varii scenarii legate de semnificatia acestei intorsaturi si ca orice intorsatura, mai ales coroborata cu “tatonarile” pietelor financiare cu o noua perioada “bear market”, nu poate sa aduca deloc semne bune. Poate singurele semnale pozitive sunt pentru speculantii care spera ca efectul pavlovian al stimulului financiar oferit de Fed va avea acelasi efect, de crestere a preturilor si prin urmare, noi oportunitati de castiguri pot fi fructificate.

Fara a lua la boabe marunte discursul lui Powell si fara a incerca sa emitem vreo opinie legata de starea economiei (cifrele pot fi citite cum vrem, iar starea reala este un mister chiar si pentru cei mai fini analisti), le vom trece in revista.

SCENARIUL 1: Trump a pus presiune pe Powell. Deoarece economia americana este “cea mai puternica din toate timpurile” – nu pot reda formula exacta, dar Trump are o formula prin care se lauda ca SUA nu a mai avut niciodata in istorie o economie la fel de buna ca acum – Fed-ul doreste sa stimuleze si mai mult economia pentru a mentine aceasta stare si a oferi conditii pentru cresteri si mai spectaculoase. Un citat aproximativ din Trump suna asa “Economia creste cu 3%, dar daca dobanzile nu ar fi atat de mari si Fed-ul ar da jos cu dobanzile pentru a stimula, am putea creste cu 4-5%”. Retorica parsiva, contrara total criticilor aduse de Trump Fed-ului si starii economiei in perioada Obama cand Trump acuza ca toata cresterea este o mare bula, Fed-ul tipareste prea multi bani, bugetul este prea dezechilibrat etc. Economia arata bine doar in cifre, insa la americanul de rand banii nu ajung – cu asta a castigat Trump alegerile.

Cu sau fara crestere, evident ca Trump vrea dobanzi mici pentru ca aceste dobanzi sa creasca pietele financiare, sa evite o recesiune economica si sa il ajute la viitoarele alegeri a caror campanie doar ce a inceput.

In apararea acestui scenariu am avea stirile pe ici pe colo ca Trump ar fi cerut deparamentului sau legal informatii despre cum ar putea sa il schimbe pe Powell. Asta pe langa criticile deschise pe care i le-a adus.

SCENARIUL 2: Fed-ul face ce trebuie si situatia pur si simplu este dezastruoasa: o continuare a cresterilor ratei ar spori riscul unei noi crize si ar scoate din portbagaj cadavrele (problemele nerezolvate din trecut)

Ce vreau sa spun? Pe scurt, orice recesiune, are rolul de a curata economia de acele companii, practici si piete ineficiente, asa cum buruienile sunt rupte de gradinarul harnic si priceput pentru a permite legumelor sa creasca. Gradinarul lenes insa spera ca se poate face gradinarit si fara a rupe buruienile: dam cu ingrasaminte peste toate si cresc si alea si alea. Din pacate, nu se poate. Ceea ce se numeste in engleza malinvestment nu este doar un fenomen marginal care apare pe ici pe colo ci este deja un cancer in stadiul de metastaza. Malinvestment-ul nu mai se manifesta la nivel doar de companii sau piete. Malinvestment-ul nu mai este doar o tentatie pentru lupii de pe Wall-Street. Malinvestment-ul devine o componenta obligatorie a oricarei afaceri, a oricarei companii, a oricarei piete, a oricarei politici economice pana la punctul in care sunt putini cei care pot rezista tentatiilor si cel putin de dragul principiilor economice solide sa urmareasca o activitate economica eficienta conforma cu bunele practici si reguli invatate de-a lungul a catorva secole de capitalism

Ar fi aici necesara o exemplificare si desi mi-e teama ca nu sunt tocmai pregatit sa explic cum pot banii tipariti aiurea si politicile de taiere a dobanzilor sa afecteze economia, voi incerca sa o fac. Un exemplu simplu de malinvestment din vremurile noastre sunt practicile de buyback ale actiunilor companiilor. Prin rascumpararea propriilor actiuni, companiile pot sa limiteze numarul de actiuni de pe piata si astfel sa creasca profitul per actiune in anii urmatori. Astfel, la o activitate similara si un profit similar la nivelul companiei, anul urmator actionarii vor castiga mult mai multi bani, proportional cu numarul de actiuni rascumparate. Pentru rascumparare, companiile folosesc fie profiturile actuale, fin, in general, datorita dobanzilor mici, fac credite. Deoarece dobanzile au ajuns la un nivel extrem de mic, a devenit extrem de profitabila practica prin care in locul creditelor pentru investitii in productie, cercetare, expansiuni, achizitii de noi companii pe scurt spus, in locul focusarii resurselor pe rentabilitatea economica, companiile prefera sa ia credite pentru buyback-uri de actiuni, deoarece in cele din urma profitul distribuit este mai mare in anii urmatori, chiar daca povara expunerii la creditare creste. Dar de vreme de dobanzile sunt mici si Fed-ul anunta noi reduceri, nimeni nu se teme de viitor si prefera aceste inginerii financiare in detrimentul investitiilor economice.

Sunt mii si mii de astfel de exemple de malinvestment. Orasele fantoma din China sunt un exemplu similar, care vine din necesitatea mentinerii unui ritm accelerat al cresterii economice in China, constrangere care vine mai ales datorita expansiunii creditarii in China care a depasit in procente chiar ceea ce se intampla in SUA sau in Europa. Deoarece accesul la bani ieftin este facil in China, si deoarece guvernul impune o rata de crestere cuantificata pe criterii gresite (productie si nu cerere), stimularea financiara a fortat cresterea economica la niveluri aberante, fara nicio legatura cu cererea pietei sau chiar macar cu unele criterii de utilitate publica a acestor investitii. Orase fantoma, poduri peste rauri in locuri unde nu era nevoie, autostrazi catre nicaieri, etc – toate acestea s-au facut deoarece bancile aveau norma de credite si partidul la nivel local avea norma de procente de crestere a PIB-ului regiunii respective. Prin urmare s-a investit unde nu era nevoie, in loc sa se consume resursele acolo unde era nevoie.

Orasele fantoma din China merita un articol separat deoarece sunt o anomalie pe care o putem vedea a unor politici gresite care se aseamana foarte mult cu anomaliile mai putin vizibile din domeniul financiar unde doar un ochi format si experimentat le poate intelege.

Ne-am pune logic intrebarea: cum sa ramana aceste orase fantoma nepopulate ca doar nu toti chinezii or avea unde sa stea si chiar daca pretul acelor apartamente este ridicat, dupa o anumita perioada, este logic ca pretul sa scada si sa ajunga pana acolo unde chinezii sa si le permita sa le cumpere. Pe scurt, explicat, asa ceva nu este posibil. O scadere a preturilor, ar face imposibila platirea creditelor de catre investitori. In multe locuri, investitorii au luat credite cu garantii fie de la stat, fie de la guvernul regional. Marcarea valorii de piata a acestor imobile la preturi mai joase, in vederea vanzarii, ar lovi direct in credite si le-ar face insolvabile. S-ar declansa atunci in lant garantiile statului (acolo unde sunt) sau chiar falimentul unor banci. Chiar daca alti investitori ar veni si ar cumpara acele imobile pentru a le vinde la un pret mai mic, fenomenul o data declansat, ar produce nenumarate reactii in lant care s-ar propaga pana la nivelul intregii tari si ar declansa o noua criza in China si ulterior in intreaga lume.

De aceea, japonezii au preferat sa lase banca nationala sa cumpere nu doar credite toxice si obligatiuni la companiile japoneze care aveau probleme, dar chiar peste jumatate din actiunile japoneze sunt deja detinute de banca centrala.

Desi pare socialism si pare o nationalizare treptata, luat la boabe marunte, politica de achizitie a asset-urilor toxice si de stimulare a creditarii nu este deloc socialism ci este doar cantecul de lebada al sistemului financiar actual Breton Woods si al apendicelui sau bazat pe petro-dolar.

Asadar, prin schimbarea trendului, Fed-ul recunoaste ca este strans cu usa si pentru a evita impasul, face ce stie sa faca: simuleaza. Sunt bineinteles cateva nuante aici legate de ce temeri are Fed-ul si de ce conteaza mai mult: caderea burselor sau o noua criza a creditarii. Oricum pietele sunt indeajuns de legate intre ele incat sa nu putem avea un crash bursier fara o recesiune economica (cel putin) si viceversa. Prin urmare, chiar daca PIB-ul are o crestere nesperata la americani (2.9%) si chiar daca somajul pare ok (desi labour force participation inca e slaba), in varianta optimista, Fed-ul incearca doar sa evite un crash bursier si asteapta ca cresterea economica sa se vada in dividende si piata sa poata accepta ulterior noi cresteri. In aceasta varianta optimista, Fed-ul clar a luat-o razna daca se teme doar de un bear market. Nu doar ca nu este misiunea Fed-ului sa manipuleze pietele financiare, dar un crash este imposibil de oprit, oricat de mult “armament” ai avea in dotare (ceea ce oricum nu e cazul).

SCENARIUL 3: Fed-ul nu e ingrijorat de economie si nici de piete, dar e ingrijorat de razboiul tarifar si de disolutia Europei

Din nou, aici Fed-ul si-ar incalca misiunea si s-ar preocupa de probleme prea mult peste ei. Da, orice factor afecteaza economia si Fed-ul trebuie sa urmareasca, dar politica de dobanzi nu se poate face pe baza spaimelor si a tensiunilor geopolitice. Chiar daca partial razboiul tarifar a fost invocat de Powell si chiar daca toata lumea accepta ca probabil Fed-ul nu a taiat dobanda pentru ca doreste sa vada ce se va intampla la G20, mai precis daca americanii se vor intelege cu chinezii si vor inceta razboiul tarifar, o plasare in aceasta argumentare nu denota decat fragilitatea cresterii. Daca cresterea economica ar fi reala (solida), Fed-ul nu ar avea de ce sa se ingrijoreze. In plus, daca era cazul, nu mai mentiona viitoarele scaderi ci doar nu facea nimic acum, lasand asteptarile in aer – ceea ce nu ar fi prima data.

Faptul ca au fost anuntate scaderi, denota clar ca exista probleme si ca Fed-ul, ca un dealer de droguri serios ce este, isi asigura clientii ca va aduce marfa buna in curand, deci sa stea linistiti si sa nu tremure prea mult pana atunci.

In final punem intrebarea: a avut sau nu a avut succes cumulul de masuri de stimulare financiara, daca la peste 10 ani de la criza creditelor, datoria a explodat la niveluri inimaginabile, economia se bazeaza inca pe dobanzi cat mai mici si pe creditare infinita iar puterea de cumparare a omului de rand este cu mult diminuata fata de perioada pre-criza (pre-2008) atat in SUA cat si in UE. Cu exceptia Chinei care cel putin in cifre creste ca Fat-Frumos si cu exceptia unor tari din Asia de Sud-Est, putine tari se pot lauda cu o crestere a nivelului de trai al populatiei dupa criza din 2008. In plus, si mai putine se pot lauda cu un nivel sustenabil al raportului PIB/datorie.

In mod jalnic, singura varianta linistitoare ar fi coruperea lui Powell de catre Trump, cu scoupl de a amana un crash bursier si de a stimula si mai mult economia pentru a-i permite castigarea alegerilor. Doar in aceasta varianta am putea spera ca desi ar putea creste in continuare dobanda fara riscul unor efecte negative majore, Powell nu o face de dragul lui Trump, dar o va face ulterior. Din pacate, pretul aurului nu confirma deloc aceasta speranta, aurul spargand plafonul de 1400 zilele acestea, dupa anuntarea scaderii dobanzii la viitoarele sedinte, Plafon care nu a fost spart din 2011 cand Europa trecea printr-o criza financiara de proportii, existand riscul imploziei.

Parerea mea este ca Fed-ul are totusi interesul normalizarii situatiei si nu s-ar fi riscat aiurea: daca era posibila cresterea sau macar stagnarea, o faceau. Din pacate, situatia este probabil atat de riscanta incat cu greu au evitat o scadere deja. De altfel, scaderea era deja inclusa in pret inca de la sedinta din luna aceasta. Brexitul, Iranul si razboiul tarifar nu sunt decat alte cateva fronturi mai mult sau mai putin active, in stadii diferite de intenstitate, care vor pune la mare incercare pietele si economia in viitorul apropiat. Nu este exclus nici ca masurile care se iau in Japonia de banca centrala sa fie „exportate” si in SUA in cazul inrautatirii situatiei. Caz in care probabil atat aurul cat si bitcoinul o sa explodeze.

PS: cu ocazia schimbarii trendului, renunt oficial la a recomanda dolarul pe termen scurt si mediu, desi SUA ramane in continuare cea mai promitatoare economie; insa obsesia lui Trump de a obtine aceste scaderi si focusarea pe razboiul valutar, vor produce un nou razboi al devalorizarilor tuturor monedelor, caz in care in mod spectaculos, leul poate deveni o optiune, oricat de jalnica ar fi situatia la noi

2 comments

  • Superba analiza. Si povestita in mod amuzant. Voi adauga doar cateva exemple din experienta personala apropos de nivelul de trai. Deoarece am si multi colegi francezi la munca, le-am pus urmatoarea intrebare, lor, si colegilor belgieni: Este mai buna viata acum decat in urma cu 20 de ani? Raspunsul lor a fost in unanimitate: NU. Acceasi intrebare am pus-o in Hong Kong si Thailanda. Raspuns in unanimitate: DA. Am convingerea ca polul de putere s-a schimbat deja, insa ne este teama sa recunoastem. Iar Romania, ca de obicei se aliaza cu tabara pierzatoare, cum a facut in WWII. Caci si dpdv militar e clar ca NATO a pierdut Orientul Mijlociu, iar Rusia este cea care dicteaza acolo acum. Cat despre “razboiul tarifar” ar fi multe de spus, ma voi limita la atat: Trump e un geniu. Deoarece este singurul care a reusit sa taxeze propriul popor cu 25%, si in loc de proteste, sa obtina suportul populatiei! Mersi pt articol, caci in afara de faptul ca este cat se poate de realist, mi-a si facut plinul la buna dispozitie.

  • nu stiu cu nivelul de trai ce sa zic: este cumva si obisnuinta cu binele; asia si restul lumii au recuperat diferenta; eu zic ca totusi nivelul de trai a crescut si in vest dar perceptia e cu totul alta; am incercat sa fiu alarmist in articol, se pare ca nu am reusit; poate nu am pus punctul pe i: schimbarea trendului denota recunoasterea de catre Fed ca programul de stimulare financiara a esuat, deci urmeaza implozia; se continua kicking the can down the road, dar cat o sa mai mearga treaba asta? aurul deja trage semnale de alarma