High Hopes degeaba

Azi este o zi de speranta. Speranta aiurea. I-am vazut pe romanii de la Londra cum au si tras o hora in jurul urnei ca niste naivi. Ce e de sarbatorit si de ce sa ne bucuram? Ca scapam de ciuma rosie? Dar chiar scapam?

Pe langa faptul ca nu scapam de ciuma rosie ci doar taiem unul dintre cele 7 capete autoregenerative ale balaurului rosu, ciuma rosie e in noi. Am explicat intr-unul din sutele de articole anti-comuniste, ca poporul roman are in sange afinitatea catre compromis si dragostea atavica fata de un tatic care “sa ne dea” si care sa aibe grija ca sa fie bine pentru toti, ca sa nu fie rau.

Evident, exista tinerii si generatiile noi au un timp de uzura necesar pentru a scapa de iluzii – ca putem schimba tara noastra. Unii o fac mai repede si gresit, punandu-si speranta in iluziile altor natii si crezand ca daca primesc pe tava ce s-au luptat altii secole ca sa puna pe picioare, vor avea o viata implinita. Nu ca as dori sa aduc vreo umbra morala asupra celor care au propriul fel de avedea lumea si s-au carat de aici lasandu-ne pe noi fraierii din tara care nu se adapteaza la bolsevism ci se lupta cum pot si cat pot cu el sa ducem steagul romanismului mai departe. Caci Romania profunda, adevarata, este o Romanie profund anti-comunista, nu tembel-socialista cum o prezinta Puric, Basilica si altii.

Dar sa vedem mai concret de ce nu putem avea sperante – nici ca scapam de ciuma rosie, nici ca lucrurile se vor schimba real in bine.

Aici as face o mica paranteza. Multi zic “lucrurile s-au mai schimbat totusi in bine in ultimii ani”, exista progres. Blah, blah. Ni se pare ca lucrurile se schimba! Apartenenta la UE, banii gratuiti pe care ii primim, mormanele de fonduri europene, banii trimis de capsunari, progresul tehnologic global evident ca mai schimba pe ici pe colo lucrurile. Dar, in esenta, cata vreme nu se schimba mentalitatile, nu am castigat nimic. Banii pot sa dispara asa cum au aparut, peste noapte. In plus, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in trastie. Si de aceea, de fapt, toate oportunitatile de dezvoltare pe care le-am pierdut sunt de fapt regrese care se vor vedea mai concret in viitor. Dar nu o lungesc mai mult in argumentarea iluziilor ca totusi exista mici schimbari in bine si pe la noi – cei care nu sunt convinsi, ii invit sa citeasca acest articol din Ziarul Financiar unde desi tonul general este unul optimist (contrar opiniei mele), “economistul” ne da un mic amanunt interesant: Polonia nu a avut niciun trimestru de scădere din 1991! Cam asta inseamna schimbare, nu importul formelor fara fond de la noi si puseurile consumeriste.

Un al doilea motiv de ce nu putem avea sperante: suntem inconjurati de rusi. Ne place, nu ne place, istoria ne este potrivnica inca o data. Chiar daca noi am fi cum trebuie, am avea istoria impotriva. Nu zic ca e imposibil sa te lupti cu istoria, dar nu ne vad pe noi luptand cu istoria, din contra, in general, romanii sunt invatati la scoala ca codrul e frate cu romanul: adica cand vin invadatorii si ne violeaza femeile si mamele, tinerii si bravii barbati romani isi ia talpasita si se ascund in codru. Asa cum astazi fug in afara … Afara este de fapt codrul romanului din prezent. Romanii bravi de astazi fug afara in loc sa se lupte cu invadatorii sau cu mostenitorii acestora – caci ce altceva sunt bolsevicii de astazi decat genele pierdute ale gunoailor de invadatori care au violat femeile romanesti acum 70, 100, 150 de ani?

In final doresc doar sa fac un scurt apel la claritate. Sa ne imaginam un scenariu optim: PSD pleaca, devine mic, cam cat PRM-ul, tine ciocul mic, nu mai are un cuvant de spus in politica romaneasca. Ce credeti ca o sa se intample? Reforme structurale majore? Reducerea aparatului administrativ? Introducerea de criterii de performanta in administratia publica? Politici inteligente si eficiente de investitii care sa prioritizeze corect, sa aloce echilibrat si la timp, sa monitorizeze cum trebuie proiectele si sa evite riscurile, capcanele si amanarile bine stiute? O sa introduca noul guvern sau noile guverne un sistem de taxare corect, care sa stimuleze munca dar in acelasi timp sa descurajeze evaziunea? O sa poata noul guvern sa ajunga la o intelegere cu taticul Isarescu pentru sincronizarea unei policiti fiscale care sa ajute si sa nu puna piedici inutile in politicile fiscale si in general in managementul datoriei – caci oricum ministerul finantelor la noi s-ar numi mai corect ministerul datoriei, caci in principal asta face, datorii. Dar cine sa fie oamenii care sa faca toate acestea? De unde o sa apara ei peste noapte?

Si chiar daca s-ar intampla asta – sa zicem ca prin minune vom avea o guvernare perfecta, care va stimula economia in mod real, va diminua dezechilibrele si va face reformele mult amanate pana acum (privatizari, taieri cheltuieli, reduceri taxe, investitii destepte etc) – cum vor reusi companiile romanesti sa se dezvolte si cum va putea Romania sa imite Polonia, daca forta de munca este deja in deficit si premizele sunt pesimiste? De fapt, desi in campul fortei de munca stam prost, in campul demografic stam extrem de grav. Problemele demografice se vor transfera in piaca muncii.

Altfel spus, raul facut este deja prea mare, situatia nu pote fi salvata, maxim ce se poate obtine va fi o amanare a afundarii irecuperabile similare Greciei. Grecia a ajuns o populatie infima (tinerii au fugit) tinuta pe linia de plutire cu linii de credit de la europeni si care si-a pus toate resursele la mezat (aur, ape, insule, porturi etc). Grecul de rand o duce din ce in ce mai prost. Nu moare de foame, dar nici sperante prea mari nu are. Tinerii greci spera sa emigreze in Germania sau in Australia sau macar in Romania.

Romania insa nu mai are nici aur, nici paduri iar apele sunt deja concesionate pe sute de ani. Nu vom avea prea multe de oferit gaj pentru credite si vom fi tinuti pe linia de plutire cu un os aruncat din cand in cand pentru a pazi granita de est a uniunii. Asta e soarta noastra inca o data, pe care singur ne-am cladit-o, sa fim paznic de noapte pe salariu minim.

15 comments