Iluzii de ziua Nationala

Sunt multe iluzii vehiculate, dar doresc sa trec in revista doar cateva:

  1. am scapat de comunisti; cu iluzia asta se imbata mai ales fosta opozitie – actuala putere (interimara, pana la parlamentare); chiar si presedintele parca a macanit ceva de genul … astazi; am scris despre asta aici, cel mai recent;
  2. suntem pe o cale buna, sigura; exista o euforie la nivel oficial al declaratiilor, cum ca apartenenta la UE si NATO sunt mari realizari si ne-a plasat deja pe o orbita stabila; a fi in UE si a fi linistit este specific orbilor care nu inteleg implozia unui sistem financiar bazat pe credit si etapele pe care le presupune aceasta refacere tectonica a sistemului financiar actual; nu intru in amanunte, doar doresc sa subliniez ca traim intr-o criza chiar daca nu o simtim, care criza are mai multe etape; ca in orice crize, beneficiarii si profitorii sunt cei care sunt constienti de ce se intampla si sunt flexibili, putand sa se adapteze noilor realitati aduse de schimbare; flexibilitatea si realismul nu sunt deloc atribute ale noului soviet european, un cancer birocratic de politicieni profitori nealesi si ajunsi acolo prin negocieri si jocuri de culise ca sa castige sume imense, cu mult peste meritele lor dar mai ales cu mult peste realizarile lor; UE nu a facut un pas infim inspre abordarea realista a crizei financiare si in atenuarea viitoarelor socuri; autoritatile romane care macane ca ce bine ca suntem noi in UE, au o singura umbra de adevar in declaratiile lor: puteam sa fim mai rau, puteam sa fi guvernie ruseasca cum e Moldova; in rest nimic; daca e bine sa ne mandrim cu asta, suntem micii eroi ai provinciilor fostei Dacia Felix; Basarabia e cotropita, in Bucovina de Nord romanismul este pe cale de disparitie, Voivodina e la sarbi, etc; Romania care a mai ramas, intr-adevar mai are ceva vorbitori de limba romana si o populatie care pastreaza o oarecare afinitate culturala cu trecutul; insa este doar o chestiune de timp pana emigrarea va distruge totul si va crea premizele ca la viitoarea criza, sa putem cu usurinta sa fim asimiliati de vecini
  3. diaspora este romaneasca; romanii doresc sa se intoarca dar nu au unde; romanii isi iubesc patria desi au fost goniti de politicienii corupti, insa daca facem autostrazi, multi o sa se intoarca; adevarul este ca indiferent daca am avea sau nu autostrazi tinerii ar pleca oricum; cata vreme granitele sunt deschise, exista un exod al valorilor direct proportional cu conditiile economice; cei care muncesc se vor duce mereu acolo unde sunt platiti mai bine si/sau unde au conditii de viata mult mai decente; raman fraierii si incompetentii; nu doar in Romania – Polonia si-a pierdut generatia tanara; tinerii greci fug de asemenea in afara, desi e de munca si in Grecia, doar ca evident ca este mai frumos acolo unde majoritatea oamenilor muncesc, unde legile sunt respectate, unde societatea a facut unele progrese; societatea moderna este apogeul cetatii din trecut: locul unde mai multi oameni se strang sa traiasca impreuna, sa adere la un set de valori, sa munceasca si sa contribuie la un guvern care sa le ofere anumite servicii: securitate, sanatate, drumuri, ajutor in caz de nevoie, acces la cultura si invatamant de calitate etc; exista societati mai dezvoltate in care individul adera mult si foarte mult la legile comune si exista societatii slab-dezvoltate in care indivizii nu adera la conventiile sociale ci cauta mai mult sa profite de pe seama comunitatii; acolo unde exista o traditie a societatii, evident progresele sunt spectaculoase – si nu doar din punct de vedere economic, ci si al felului cum se comporta oamenii; acolo unde nu exista o traditie a orasului – cum e pe la noi, Romania fiind inca o comunitate de sate – capetele luminate duc o munca epuizanta de a construi ceva si cum se face ceva, gramezile il darama pentru ca nu exista aderenta si doar o mana de oameni nu pot construi un drum – de exemplu – daca locuitorii din dreptul drumului vin noaptea si fura materialele de constructie, in loc sa puna si ei umarul la constructia drumului; deci, diaspora nu mai este romaneasca si nu mai pote contribui cu nimic pentru tara; ne amagim sa credem ca un vot din cand in cand poate schimba ceva, sau o “imagine” buna – care oricum este doar in capul nostru – ajuta in vreun fel concret pe cei de acasa; cata vreme romanii din afara muncesc pentru straini, beneficiile vor fi in primul rand ale strainilor pentru care muncesc romanii nostri; evident ca si ei isi vor primi salariul si poate unii vor face ceva bani si poate o parte dintre bani va fi trimisa inapoi; insa acesti bani inapoi, pusi in balanta cu deficitul de forta de munca si de coeziune sociala, plus valoare, plus cultural si educational pe care acesti oameni l-ar aduce, este nesemnificativ; chiar daca situatia se va schimba, se vor intoarce doar cei care nu s-au integrat acolo si care sunt oricum cam de mana a doua: cei care muncesc serios, ii duce capul sa invete o limba, se prind cum merg lucrurile pe-acolo si nu fac ilegalitati sau alte prostii, aceia nu au de ce sa se intoarca decat daca cine stie ce mega eveniment va distruge vestul (de exemplu un asteroid) si noi vom scapa prin minune;
  4. armata romaneasca ne face cinste; a patrula prin Afganistan ca momeala pentru talibani nu este neaparat o activitate profesionista performanta, desi evident ca a ramane in viata in camp de razboi nu e deloc usor; am tot respectul pentru mercenarii care au ales aceasta meserie, chiar daca au facut-o doar pentru bani; este o meserie frumoasa si palpitanta, care nu este pentru orice neica-nimeni; insa de la a-si face meseria cat poti de bine in conditii mizere (material, armata romana nu sta deloc bine) pana la a face cinste tarii e o cale lunga; suntem totusi in timp de pace si militarii romani nu au avut inca vreo provocare – sa lupte cu rusii din Transnistria, de exemplu; se tot macane de rolul in “spatiul cibernetic” pe care il joaca romanii – nici aici nu am auzit de nu stiu care centrala electrica din Rusia care sa fii fost oprita de “hackeri” romani; din contra, ma lupt zilnic cu hackerii rusi care incearca sa imi sparga conturile si cu cei chinezi care imi dau jos cu blogul; cand am avut un card cu seria furata folosit pentru shopping, am dat diviziei de “experti” a SRI-ului mura-in-gura pentru a-l prinde pe faptas: nume, adresa, IP; nu au facut nimic, la proces procuroarea a declarat ca nu s-a putut identifica faptasul si pentru ca nu s-a iregistrat nicio paguba (din fericire, am obiceiul sa nu tin bani pe card cand nu am nevoie) se inchide investigatia; nu vad de ce sa ne mandrim cu armata romana cata vreme nu am castigat niciun razboi si nici macar nu i-am descurajat pe rusi in vreun fel – altfel, cum sa ne jigneasca periodic in halul in care o fac? da, tine si de politica, dar cu ce e mai presus armata romaneasca fata de armata ungureasca, de exemplu? pana una alta, ungurii au obtinut avantaje nenumarate in ultimul timp, ajungand pana acolo in a flutura steagurile ungariei si a le da jos pe cele romanesti; si au facut asta chiar fara armata … in plus, nici ungurii nu au fost atacati si ocupati de rusi; deci sa nu macanim aiurea despre armata pana nu avem rezultate concrete pozitive in conflictul cu puteri care conteaza;
  5. suntem un popor crestin (sau crestin-ortodox); la cate sarmale si fasole cu carnati s-a servit astazi la manifestatii, nu prea inteleg cum de mai exista oameni care repeta aceste sloganuri aiuristice; nu zic de avorturi, divorturi, prezenta la slujba, felul cum votam hoti si corupti sau daca macar ne strangem sa votam pentru familia traditionala; crestinismul este infim in randul populatiei de pe aceste meleaguri si nu stiu daca are vreo legatura de fapt cu traditia; ma refer la faptul ca daca ai lua niste straini si i-ai aduce in Romania sa locuiasca aici si i-ai invata limba, data fiind istoria si exemplul inaintasilor nostri, probabil ar deveni niste ortodocsi mult mai fierbinti decat populatia nascuta pe acest teritoriu in vremurile noastre; din contra, respingerea tineretului fata de traditie si dezinteresul fata de istorie denota mai degraba o diluare chiar si a legaturii superficiale firesti pe care traditia o mai prezinta; care legatura, fiind superficiala, de multe ori mai mult rau face, prin stereotipurile defecte cu care sperie tineretul; insa adevaratul crestinism al poporului roman se vede in superficialitatea cu care este preocupat de erezia ecumenista; nu zic de ignorantii care se casatoresc cu “crestini” de alte religii ca si cum nu ar mai exista romani ortodocsi pe lume; dar zic de crestinii ortodocsi care merg la biserica, pupa moastele, fac pelerinaje, doneaza haine, dar nu le pasa cand Daniel se pupa cu Papa si slujesc impreuna in “catedrala neamului”
  6. avem si lucruri bune, dar avem tendinta sa vedem raul; asta nu e tocmai iluzie, dar este un refren deseori repetat de cei care doresc sa para “moderati” si “filosofi” avand o perspectiva “globala” asupra situatiei; personal, am fost oripilat de cresterea numarului de accidente in Oltenia Eterna Terra Nova Provincie Crestina si Latina si de la un moment dat, m-am gandit sa pun si un tag pe Facebook; am primit critici ca prea vad raul, ca si in alte privinte; ieri insa era sa mor daca plecam de-acasa in jurul orei 12-1 cand un tanar rrom intr-un mercedes gri ca un cal alb, a facut praf 3 masini pe strada unde locuiesc; de obicei la ora aceea, eu chiar plec cu bicicleta in parc; din fericire, de data asta am scapat, desi am mai avut incidente cu rromi in bmw care nu se impaca cu ideea ca un biciclist le poate lua fata la semafor si dupa ce il ajung din urma se fac ca il calca tragand de volan in dreapta; da, oate uneori eu – si altii ca mine – vad lucrurile prea rau; dar poate le vedem si prea bine; poate daca am fi intregi la minte ne-am lua si noi talpasita si am fugi; cunosc un caz similar care s-a lasat si cu morti (acum doar cu accidentarea tinerei printese care se afla in partea dreapta); pedeapsa judecatorilor care au acum lefurile dublate si ies la pensie anticipat pentru ca judeca greu si drept, a fost ca tanarul inculpat sa stea acasa sa se joace pe consola un an de zile; nu stiu concret daca legile au fost problema sau judecatorii, dar intr-o tara in care nu este dreptate, raul inevitabil va domina. Aceasta este imaginea globala a Romaniei – o pseudo-societate care importa doar forme, impinsa inainte de cativa nebuni care nu vad inutilitatea si lipsa sanselor tentativelor lor de a o schimba. O grupare de oameni care doresc sa primeasca de la stat, nu iubesc prea mult munca, o fac mai mult impinsi de la spate de descoperirile de pe card. O diaspora care a fugit de lupta cu raul de acasa pentru a se integra in rahatul altora.

Cu toate acestea, zic unii ca am putea spera macar. Adica, totusi nu suntem ca in Africa unde se moare de foame sau unde nu au net la viteza de Giga sau unde tinerii nu au console s.a. Aceast fel de a vedea lucrurile este al oamenilor slabi, plafonati, fara visuri, fara viziune, fara coloana vertebrala si macar fara respectul pentru cei care nu sunt ca ei. Caci a cere romanilor sa mai si urmeze exemplul vreunui visator cu viziune, cu coloana etc, este deja prea mult. Noi ne punem nadejdea fie in neamtul perfect care este intruchiparea imaginii noastre deformate fata de seriozitatea si calitatea nemteasca, fie in tovarasii care mai fura, dar macar mai fac cate ceva si pentru noi, mai lasa un WC de cateva sute de mii de euro la vreo scoala, mai lasa un drum asfaltat, chiar daca fara fundatie care peste 2 ani va avea nevoie de reparatie, dar macar e de-al nostru.

12 thoughts on “Iluzii de ziua Nationala”

  1. Uite pana unde poate ajunge dementa si retardismul!
    De fiecare data cand retardatii din vest ne uimesc cu cate un nou retardism, iti vine sa zici asa ceva nu se poate. Culmea este ca fac ce fac si gasesc noi modalitati de retardism si de dementa, care lor li se par absolut normale. In viitor va fi mai rau. Astia nu se potolesc pana nu ajung la razboi civil sau pana nu sunt macelariti in casele lor pana dispar fizic. Cand eu aspun ca marxismul este o boala mintala si ca democratia este dictatura prostilor, nimeni nu ma crede.

    https://www.thetimes.co.uk/article/huge-scale-of-terror-threat-revealed-uk-home-to-23-000-jihadists-3zvn58mhq

    https://sun9-55.userapi.com/c858424/v858424229/107048/I4q0DyV7D98.jpg

    https://dailycaller.com/2019/07/01/london-bridge-hero-deradicalization/

    https://dailycaller.com/2015/05/31/uk-police-tell-subjects-not-to-harm-their-attackers-get-a-rape-alarm/

    https://dailycaller.com/2018/11/01/uk-police-rotherham-grooming-case-suspects/

    https://breakthematrix.com/blog/uk-1400-children-some-as-young-as-eleven-raped-by-gangs-of-muslim-men/

    https://twitter.com/NJamesWorld/status/1201146642809966592

    https://twitter.com/OzraeliAvi/status/1202000026265776128

    https://twitter.com/LadBonnie/status/1201085898764562433

    etc.

    Referitor la intoarcerea polonezilor acasa si le cei care pleaca ca berbecii in vest sa traiasca si sa-si faca familii acolo:
    https://twitter.com/BasedPoland/status/1201267482671165440

    https://twitter.com/AmyMek/status/1201050493340061696

    https://sun9-15.userapi.com/c854428/v854428540/193ebc/3AcgnONMnJ8.jpg

    https://sun9-11.userapi.com/c854428/v854428540/193eaa/wu9-ZR7eL6c.jpg

    etc.

    Dar… sa nu cumva sa uitam si sa sarim peste retardismul mioritic.
    Dupa “Legea Antilegionara” a lui Antonescu si “Legea Antidefaimarii” a lui Dragnea, legi care pupa in cur evreii, incepand cu criminalii bolsevici care din criminali decerebrati plini de ura devin “victime” si “sfinti”, le dau drepturi incredibile in Romania si asupra poporului roman, parlamentari din grupul minoritatilor nationale, PSD, UDMR, USR, ALDE si PMP, va servesc direct in bot “Legea Antitiganism(e)”, lege care similar cu “Legea Antilegionara” si “Legea Antidefaimarii” pe langa faptul ca intruchipeaza absurdul absolut, dandu-le drepturi imense tiganilor fata de romani si deschizandu-le usa pentru orice fel de abuzuri si acuzatii de “hate speech” si “rasism”, sunt curios si eu cine si cum va mai trai in Romania.

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23528292-proiect-adoptat-tacit-senat-inchisoare-pana-10-ani-pentru-promovarea-practicilor-antitiganiste.htm

    Rade lumea de mine cand le spun ca viitorul nu este in vest ci in tarile Central Europene, cele din Grupul Visegrad, in tarile Baltice si apoi spre Est incepand cu Turcia, Rusia si apoi spre Asia incepand cu Asia de SE cu tari ca Tailanda, Malaezia, Singapore, si terminand cu China, iar mai apoi cu anumite state din America Centrala si de Sud ca Panama, Costa Rica, Chile, Uruguay, Sudul Braziliei si in cel mai rau caz Argentina.

    Asa cum se spune…
    To learn who rules over you, simply find out who you are not allowed to criticize.
    https://4.bp.blogspot.com/-1P5Mt7q7tWM/WRAEwHWoGxI/AAAAAAAARWM/5svIUlRSg6EKMtjVBoh0v6HDRl5M0IACgCLcB/s1600/FB_IMG_1491306174659.jpg

    https://nationalvanguard.org/wp-content/uploads/2017/01/not_voltaire_but_kevin_strom_said_this.jpg

    Toate “minoritatile” isi fac de cap in Vest/Occident si in Romania. Romanii din presul de sters pe picioare al ungurilor si al evreilor, acum vor ajunge presul de sters pe picioare al tiganilor.
    Asa cum spuneam mai sus…
    1. Sunt curios sa vad cine si mai ales cum va trai in Vest/Occident/Scandinavia?
    2. Sunt curios sa vad cine si mai ales cum va trai in Romania?
    …Astea sunt natiuni de retarzi. Inclusiv Romania care ia ce e mai rau de la altii si iar se afla de partea pierzatoare a istoriei.
    https://www.youtube.com/watch?v=3yU_-nmf7AM

    Reply
  2. Apropo de polonezii care parasesc Suedia, UK si alte tari cand vor sa-si intemeieze o familie si sa aibe copii. Marxismul si toate formele de egalitarism sunt boli mintale si trebuiesc tratate ca atare.
    https://www.rt.com/news/474813-church-sweden-lgbt-altarpiece/

    http://ohlson.se/index.php/utstallningar/ecce-homo/

    https://sputniknews.com/europe/201912021077458546-iraqi-christians-warn-sweden-of-islamist-rule/

    https://sun9-46.userapi.com/c855428/v855428042/177485/ZFYFSJbBSQM.jpg
    etc.

    Sa nu mai vorbim de faptul ca majoritatea oamenilor sunt lipsiti de orice forma de discernamant si sunt prosti de bubuie. Animale vorbitoare. Nimic mai mult.
    https://news-sky-com.cdn.ampproject.org/c/s/news.sky.com/story/amp/revealed-woman-killed-in-terror-attack-was-former-cambridge-university-student-11875401

    https://sun9-38.userapi.com/c858320/v858320721/111b9a/c3YV7kJ_Svg.jpg

    https://sun9-71.userapi.com/c854532/v854532594/189f7f/mxzLIf34jOQ.jpg

    https://sun9-46.userapi.com/c855616/v855616744/18f90a/MRBc8WH_hVs.jpg

    https://sun9-3.userapi.com/c857632/v857632637/109a31/QlIELqi12Mk.jpg

    https://sun9-69.userapi.com/c855120/v855120852/194c7f/ezmB17N84kk.jpg

    bonus:
    https://sun9-30.userapi.com/c856024/v856024400/18cdfe/6fcijCegzOY.jpg

    https://sun9-32.userapi.com/c854128/v854128004/191138/Yq9-WbNEjYs.jpg

    https://sun9-13.userapi.com/c855616/v855616762/18ee7f/iCH_Ht9KWGg.jpg

    https://sun9-42.userapi.com/c854532/v854532605/150443/kUaCM2ZWItg.jpg

    https://sun9-22.userapi.com/c857224/v857224033/587e8/aIyJg-5cVMs.jpg

    https://sun9-13.userapi.com/c855616/v855616762/18ee6f/brJ6kgxHDYw.jpg

    https://sun9-48.userapi.com/c855228/v855228555/17235c/Vzc52zf-EjM.jpg

    https://sun9-15.userapi.com/c855416/v855416465/14ed7e/FQN3j3ts7z0.jpg

    https://sun9-27.userapi.com/c854324/v854324946/1518c8/wyQTmqzNeyk.jpg

    https://sun9-56.userapi.com/c857620/v857620516/f1cb1/z_a1iH8h74o.jpg

    https://www.collective-evolution.com/2019/11/28/ex-chief-adviser-for-a-un-childrens-program-has-been-convicted-jailed-for-pedophilia/
    etc.

    Reply
    • singurul lucru corect observat tangential dar nu subliniat este faptul ca PNL nu are un program economic, nu are o strategie; sa zicem ca economic nu are cine sa faca ca numeri pe degete pe romanii care mananca economie pe paine si pot stabili strategii; dar macar enuntarea unor principii si listarea lor intr-un program se putea face cu mult inainte; in schimb, dupa preluarea puterii PNL a macanit non-stop despre trista mostenire; nu stiu ce rost are aceasta tanguiala, nu va convinge in niciun caz electoratul PSDist care pe langa ca este tembel, cel care nu este tembel este alergic la orice umbra aruncata asupra profesionalismului programului economic al PSD; in plus, oboseste si propriul electorat care doreste sa vada masuri in primul rand si daca nu e timp pentru masuri, sa vada un plan; dar nu inteleg de ce masurile necesita timp; oamenii astia nu inteleg puterea SEMNALULUI: PNL trebuia sa traga un semnal ca lucrurile se schimba si ca capitalismul este viitorul in Romania; de aceea trebuia macar sa reduca simbolic vreo taxa sau sa reduca macar simbolic acele accize pe produse de lux care scumpesc aiurea tigarile;

      o masura mai tembela ca supra-acciza pe tigari eu nu am vazut in programul economic al PSD: stimuleaza vanzarile la tarile prin prejur prin specula, consuma resursele politiei aiurea pe retelele de evazionisti si pune o greutate financiara imensa pe oameni; da, sunt rele tigarile, dar nu poti sa supra-taxezi aiurea fumatorii doar ca ai tu nevoie de fonduri sa maresti pensiile;

      o scadere a accizelor pe tigari ar fi scazut pretul si ar fi adus un boom de optimism maxim intr-o mare felie a romanilor; consumul ar fi crescut si ar fi acoperit eventualele pierderi la veniturile din taxe; chestia asta m-am gandit la ea in ultimele 10 minute, dar cu siguranta pnl-istii daca s-ar fi gandit ar fi venit cu mai multe idei si in loc sa macane de mostenirea psd-ista pe la TV ar fi aratat oamenilor ca fac ceva; e nevoie de multa actiune caci timpul e putin, dar astia nu au simtul urgentei si cred ca daca au dreptate – si poate au – ca psd a facut praf deficitele, a lasat dezechilibre etc si pierd timpul in certuri cu ei, o sa “arate poporuli” cum sta treaba; poporul e tembel si chiar daca ar intelege ceva, nu ii pasa; cine are hatul trebuie sa conduca cum trebuie si repede in directia care trebuie

      Reply
  3. “ma lupt zilnic cu hackerii rusi care incearca sa imi sparga conturile si cu cei chinezi care imi dau jos cu blogul”

    Nu inteleg de ce ar vrea sa faca acest lucru. Siteul tau este unul foarte mic si pentru un public restrans.
    Parerea mea este ca astia nu sunt hackeri ci doar niste pustani ce incearca sa invete si ei live niste tehnici de penetration testing si se joaca cu vreo distributie linux de pentest gen Kali, Parrot OS, Black Arch, etc.

    Reply
    • sunt botneturi, forteaza parole, incearca sa posteze comentarii etc; nimic care sa imi manance altceva decat timp si bani in plus pentru un server mai puternic; faza e ca avand mai multe bloguri pot observa valurile de atacuri cand se intampla si cu putin efort as putea contribui cu liste de ip-uri, loguri, etc; nimeni insa nu mi le-a cerut si dupa incidentul nefericit cu cardul, m-a cam convins de incompetenta SRI, nici nu prea cred ca are vreun sens sa ma obosesc sa ii ajut;

      Reply
  4. – “nu stiu concret daca legile au fost problema sau judecatorii”

    Amandoua.

    – “intr-o tara in care nu este dreptate, raul inevitabil va domina”

    Exact.

    – “O diaspora care a fugit de lupta cu raul de acasa pentru a se integra in rahatul altora”

    Depinde de persoana. Oamenii inteligenti sunt cei constienti, felxibili, adaptabili, realisti. Asta nu inseamna integrare. Se merge pe pricipiul clasic Pupa-l in bot si papa-i tot!

    _____
    “Cu toate acestea, zic unii ca am putea spera macar. Adica, totusi nu suntem ca in Africa unde se moare de foame sau unde nu au net la viteza de Giga sau unde tinerii nu au console s.a. Aceast fel de a vedea lucrurile este al oamenilor slabi, plafonati, fara visuri, fara viziune, fara coloana vertebrala si macar fara respectul pentru cei care nu sunt ca ei.”

    Salvarea este individuala, nu de grup.
    Tine de educatia personala si de inteligenta nativa a fiecaruia.
    Marxistii au pus egal pe toate planurile intre un om educat si inteligent si un om needucat si prost. Am vazut cu torii ce a iesit. Oamenii inteligenti care ar trebuie sa fie in fruntea unei natiunii nu se baga pentru ca acolo ai sa gasesti o puzderie de needucati si de prosti. Ce sa caute niste oameni inteligenti si performanti sub conducerea unor Neica Nimeni ca Orban sau Dancila? Nu mai bine dezvolta propriile lor afaceri si ajung bogati fara sa depinda de nimeni iar in cazul in care se imput lucurile isi fac bagajele si pleaca prin alte parti presupunand ca nu au plecat de la inceput?
    In ziua de astazi in politica si administratie nu intra decat prostii si incompetentii care au doar un singur scop: parvenirea prin spaga, furt si privilegii. Oamenii educati si oamenii inteligenti stau departe si isi vad de treburile lor, fie local, fie in afara, emigrand.

    Reply
  5. “autoritatile romane care macane ca ce bine ca suntem noi in UE, au o singura umbra de adevar in declaratiile lor: puteam sa fim mai rau, puteam sa fi guvernie ruseasca cum e Moldova”

    Moldova de astazi e tot o Romanie, dar la o scala mai mica.
    Moldova de astazi este asa cum este pentru ca este locuita si condusa de oamenii aia de acolo, nu de Putin si Moskova.

    _____
    – “cata vreme granitele sunt deschise, exista un exod al valorilor direct proportional cu conditiile economice; cei care muncesc se vor duce mereu acolo unde sunt platiti mai bine si/sau unde au conditii de viata mult mai decente; raman fraierii si incompetentii”

    Capitalul si inteligenta nu au avut, nu au si nici nu vor avea vreo data granite.
    Si nici nu recunosc sau depind de natiuni.

    – “este doar o chestiune de timp pana emigrarea va distruge totul si va crea premizele ca la viitoarea criza, sa putem cu usurinta sa fim asimiliati de vecini”

    Asta este destinul tuturor oamenilor slabi si prosti si al natiunilor slabe si dominate de prosti.
    Esti slab si prost, dispari. Esti puternic si inteligent, supravietuiesti.

    – “nu doar in Romania – Polonia si-a pierdut generatia tanara”

    Am mai vorbit acum ceva timp despre comparatia Romania vs Polonia.
    In ultimul timp au aparut in presa nenumarate aricole in care zeci de mii de polonezi se intorc acasa decand Polonia si-a crescut nivelul de trai si de salarizare pentru diverse meserii. Salariile pentru calificari inalte si IT, inca nu sunt la nivelul din afara, dar sunt in crestere oricum.

    https://www.stiripesurse.ro/premiera-polonezii-se-intorc-acasa-din-marea-britanie-pentru-salarii-mai-bune-in-tara-lor_1403196.html

    http://www.ziare.com/brexit/marea-britanie/bloomberg-instalatorul-polonez-se-intoarce-acasa-cum-au-contribuit-brexitul-si-politicile-nationale-1585970

    https://www.g4media.ro/polonia-a-reusit-sa-inverseze-directia-de-emigrare-numarul-polonezilor-aflati-in-strainatate-a-inceput-sa-scada.html
    etc.

    Polonia va exista si va prospera in continuare, in timp ce Romania se afla in stare de dezintegrare, pe cale de disparitie si este inexistenta economic.

    Uite cum arata un politician polonez:
    https://vk.com/wall541321430_6025

    https://www.youtube.com/watch?v=ccOp0I8ZPho

    – “cata vreme romanii din afara muncesc pentru straini, beneficiile vor fi in primul rand ale strainilor pentru care muncesc romanii nostri”
    – “insa acesti bani inapoi, pusi in balanta cu deficitul de forta de munca si de coeziune sociala, plus valoare, plus cultural si educational pe care acesti oameni l-ar aduce, este nesemnificativ; chiar daca situatia se va schimba, se vor intoarce doar cei care nu s-au integrat acolo si care sunt oricum cam de mana a doua: cei care muncesc serios, ii duce capul sa invete o limba, se prind cum merg lucrurile pe-acolo”

    In general asa stau lucrurile, dar mai sunt si unii oameni care merg in tari mai avansate sa faca bani mai rapid si mai multi dupa care se retrag in alte tari cand vor sa-si intemeieze o familie. Am postat cred ca saptamana trecuta un film documentar despre Suedia actuala. Nu stiu daca l-ai vazut. La un moment dat era interviat un polonez mai in varsta care spunea ca tinerii polonezi din Suedia cand vor sa-si intemeieze o familie si sa faca copii se intorc in Polonia. Pe langa faptul ca este mai sigur si nu gasesti hoarde de imbecili si salbatici cu drepturi importati de prin toate gropile de gunoi ale lumii, nici nu vor sa-si bage copii intr-un sistem educational in care se face propaganda marxista pro corcire rasiala, pro LGBT, etc.
    Asta este o alegere foarta inteleapta. Nu este doar cazul Suediei, ci cazul tururor tarilor vestice care au intrat in starea full retard:
    https://hslda.org/content/hs/international/unitedkingdom/20191113-welsh-government-takes-aim-at-homeschooling.aspx

    https://www.independent.co.uk/news/uk/politics/labour-public-private-school-abolish-eton-vote-conference-corbyn-education-policy-a9115766.html

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-7643251/Charity-hounds-birth-coach-post-saying-women-children.html

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-7693927/Anyone-allowed-identify-black-according-Left-wing-university-lecturers.html

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-7588769/Transgender-woman-claims-discrimination-snubbed-porn-having-penis.html

    https://pluralist.com/transgender-athletes-wreak-havoc-in-womens-rugby/
    etc.

    https://i.redd.it/ysny7fczi8l31.jpg

    Reply
    • referitor la intoarcerea acasa a polonezilor: evident exista o zona goldilike care include anumite categorii de oameni in anumite profesii cu anumite aspiratii pentru care putem spune ca poate exista un trend al intoarcerii; de exemplu, manufactura in Polonia a preluat grosul din Germania; in Germania se finalizeaza procesul cam 1% pentru un produs pentru a putea scrie pe el Made in Germany desi e facut 99% in Polonia si 1% in Germania; prin urmare, cum cererea de munca este mai mare in Polonia decat in Germania pentru anumite categorii de oameni care muncesc in manufactura in acest tip de produse, e normal ca procesul de transferare a productiei catre Polonia sa ii traga tot inapoi in Polonia; dar asta nu e consecinta dezvoltarii Poloniei la un nivel care sa opreasca fluxul;

      bineinteles ca exista un nivel social si economic care poate frana trendul si il poate duce la un nivel care sa nu mai constituie risc existential major pentru acea tara; nu cunosc in amanunt si poate polonezii l-au atins deja, desi ma indoiesc; noi insa nu doar ca suntem departe, dar nu exista premizele atingerii unui nivel care sa minimizeze migratia pana la un nivel tolerabil;

      referitor de zona goldilike este vorba de raportul salariu mediu din sector raportat la costurile vietii in zona; in balanta se mai pune si atractivitatea unui loc; de ex, poate deocamdata Bucurestiul este indeajuns de “dezvoltat” incat sa ofere unui tanar programator tot ce isi doreste: salariu ok, preturi restaurante, baruri, transport ok, “vibe” suficient de atractiv; este insa doar o chestiune de timp pana ce acel tanar programator fie se va mai plimba prin lume si va descoperi ce pierde consumandu-si viata in Bucuresti, fie il vor atrage noi oportunitati; un amic acum pleaca in Suedia pt 6 luni pe super salariu pentru ca Ikea angajaza doar programatori pe care ii vede la fata, nu pe video; ma indoiesc ca dupa 6 luni se va intoarce si probabil va ramane acolo pe viata, desi acum nici el nu stie, ca oricum de tentat nu l-a tentat pana acum sa plece; nu il preocupa chestiunea imigratiei din tarile nordice sau cat de usor iti poti pierde copilul, din contra sunt convins ca o sa ii placa felul cum este tratat de spalatii aia pe creier, oameni cu 2 fete care iti zambesc in fata si te injura de mama in gand sau in suete in limba aia a lor scarboasa;

      Reply
  6. “beneficiarii si profitorii sunt cei care sunt constienti de ce se intampla si sunt flexibili, putand sa se adapteze noilor realitati aduse de schimbare; flexibilitatea si realismul nu sunt deloc atribute ale noului soviet european, un cancer birocratic de politicieni profitori nealesi si ajunsi acolo prin negocieri si jocuri de culise ca sa castige sume imense, cu mult peste meritele lor dar mai ales cu mult peste realizarile lor”

    Beneficiarii si profitorii sunt cei constienti, felxibili, adaptabili, realisti, adica cei inteligenti. Forta bruta este benefica doar in anumite situatii pe termen scurt. Pe termen lung, fara inteligenta nu faci nimic si nu ai nici un viitor.

    Cel mai mare si mai “fortos” imperiu a fost cel al lui Ginghis Han. Ce a ramas in urma lui?
    NIMIC! Uita-te sa vezi cum arata Mongolia de astazi. Sunt inca nomazi, primitivi si subdezvoltati.

    Lumea de astazi este fondata pe valori greco-romane: arta, cultura, matematica, stiinte, filozofie, legislatie/drept, structura administrativa, organizare statala, etc. Pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi modial, 97% dintre inventiile si inovatiile existente la nivel mondial au fost facute de omul alb si de civilizatia europeana alias civilizatia greco-romana. In ziua de astazi, dupa ce alte natiuni au inceput sa se dezvolte de aproape un secol, civilizatia europeana inca detine 90% dintre inventiile si inovatiile existente la nivel mondial. Fara sa mai vorbim despre chestiuni ca arta, muzica, literatura, filozofie, etc. unde ceilalti sunt aproape inexistenti, iar acolo unde exista, pur si simplu te apuca rasul. Trebuie sa fi cel putin diliu sa compari “arta” asiatica, hindu, inca, maya, africana, etc. sau “arta” inexistenta din imperiul lui Ginghis Han cu realizarile unuia ca Botticelli.

    Problema se pune ca mare parte din civilizatia europeana bazata pe fundamente greco-romane este in colaps si pe cale de disparitie. Cauza principala este marxismul, care este nimic altceva decat dictatura prostilor.
    Dupa cel de-al doile razboi mondial in Estul Europei s-a implementat marxismul economic alias comunismul, care a colapsat, iar in Vestul Europei, Scandinavia, SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda s-a instalat marxismul cultural, alias socialismul, care se indreapta spre colaps in aceste momente.
    Un comunist internationalist este un marxist cu arma in mana.
    Un socialist multiculturalist si globalist este un marxist cu stampila in mana.

    Atat comunistul cat si marxistul, sunt ceea ce numeau Lenin si Stalin idioti utili. In orice natiune in care idiotii utili au ajuns forta dominanta si eventual au preluat si puterea s-au instalat abuzurile de functii/putere, furturile legalizate, haosul si in final colapsul. Nici o civilizatie sau natiune nu a fost creata, construita, implementata si mentinuta de oameni prosti si nici in democratie, ci in dictatura. O tara/natiune se conduce ca o afacere, iar afacerile sunt bazate pe dictatura, nu pe democratie.
    Proprietarul unei afaceri nu supune la vot cu angajatii incepand de la portar si femeia de servici pana la manageri strategia de dezvoltare a firmei. Proprietarul unei afaceri stabileste directia si angajatii executa. Cine nu este de acord, nu poate sau nu vrea, zboara de acolo imediat.

    Democratia de astazi, este un rahat marxist ce nu are nici o legatura cu democratia ateniana, care a si dus la dezvoltarea fulminanta a civilizatiei ateniene. In democratia ateniana, dreptul al vot era rezervat doar barbatilor care erau sefi ce “clan” sau de famile extinsa, un fel de inteleptii satului. In democratia ateniana dreptul la vot al tineretului, al femeilor si al celorlalti barbati de rang inferior sau mai tineri era inexistent.
    Cu alte cuvinte, atenienii aveau ceea ce astazi s-ar putea numi o democratie elitista, nu una de mase in care orice tampit si oligofren cu IQ de cimpanzeu si fara realizari si experienta de viata are drept de decizie.

    Am postat recent un articol care spunea ceea ce supeam si eu mai sus: colapsul civilizatiei vestice din cauza marxismului. Cine nu l-a citit sa-l citeasca.
    https://www.zerohedge.com/economics/five-scary-new-rules-upside-down-capitalism

    Luati unul si despre “democratie”:
    https://www.zerohedge.com/news/2019-07-18/demonocracy-great-human-scourge

    In cazul in care nu cunasteti ce fel de oameni devin marxisti si adera la comunism sau la socialism:
    http://wallstreetplayboys.com/what-is-a-regular-person/

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.