Cum ar fi să pice net-ul?

Nașpa, ar fi un prim răspuns. Dacă pică mai mult de 2-3 minute, chiar e nasol. Iar dacă pică mai mult de o oră este revoltă împotriva ISP-ului. Mai mult de 24 de ore, depinde de la om la om. Nu am cunoscut cazuri, nu cunoaștem cazuri, dar putem să ne imaginăm.

Eu sunt de părere că dacă pică internetul și curentul, ne trebuie maxim 2 zile pentru a avea pe stradă Mad Max. Spartul magazinelor ar fi începutul. Crimele și violurile continuarea. Totul se va mișca însă oricum prea repede pentru a putea să analizăm semnele și să ne pregătim atunci.

Se amăgesc cei care uitându-se la Imperiu zic: uite că lumea de azi nu e chiar așa de sălbatică cum o cred unii. Au fost ceva spargeri, ceva bătăi, dar în general, nu a fost Mad Max. Mă refer la acele zone în SUA unde a avut loc fenomenul SHTF. De ce zic că se amăgesc: în acele zone nu a fost o disoluție necontrolată a societății ci un haos organizat, tolerat, ținut sub control. Spargerile, protestele, bătăile nu au fost consecința incapacității statului să le rezolve, ci o metodă modernă de protest. Mai concret, datorită toleranței conducătorilor democrați din acele state/orașe, poliția a primit ordine să stea deoparte și să lase oamenii să … protesteze.

Când însă un EMP va distruge întreaga rețea electrică a unei țări și când telefoanele nu vor mai funcționa, situația va fi cu totul alta.

Dar de ce spun aceste banalități și de ce atrag atenția că “blestemat este cel care își pune nădejdea în om”? Deoarece cred că trăim exact în amăgirea că Mad Max este departe de noi și că societatea umană a evoluat foarte mult, până acolo încât ne putem pune nădejdea totală în portavocea care ne spune ce să facem și vom fi total în siguranță.

Încă de la începutul acestui articol țin să subliniez că nu sunt anti-social și nu sunt împotriva societății. Doresc doar să subliniez cât de mare este diferența între a ne pune nădejdea în societate și în a fi oameni cu adevărat liberi care nu se tem de orice situație ar putea să apară neprevăzută și sunt gata pentru orice. Sunt de acord că nimeni nu este gata pentru orice și nu poate fi gata pentru orice, dar cel puțin mental, există o diferență colosală între țăranul care trăiește în vârf de deal și are un beci și are doi saci de cartofi și trei de ceapă, juma’ de sac de grâu, ceva făină și are fântână în curte și lemne pentru foc și hipsterul care câștigă patru salarii medii, poate să mănânce cât 3 vaci la un loc în fiecare zi, dar dacă pică netul 24 de ore, e ca și cum i-ar fi luat foc casa țăranului mai înainte amintit.

Poate a venit momentul acum să subliniez ce doresc și ce nu doresc să spun prin acest articol, pe care vă rog să îl citiți cu răbdare și să tolerați incoerența și lipsa planificării lui. De altfel, din motive de sănătate este posibil să nu mai scriu deloc în viitorul scurt și acest blog să rămână idle o perioadă după care să dispară.

Sunt sigur că oricărui muritor i s-a părut că trăiește vremuri importante, seculare, de amplitudine, cum nu au mai fost și poate chiar apocalipsa. În vremea ciumei din timpul împăratului Iustinian, chiar credeau oamenii că trăiesc apocalipsa. 25% din populație a fost decimată de ciumă. În orașe, mai întâi au îngropat morții la margine, până s-au umplut cimitirele. Apoi îi îngropau pe lângă casele lor, până nu au mai făcut față la făcutul gropilor. Apoi, îi duceau pe mare și le dădeau drumul în larg. Evident unele cadavrele ajungeau la mal și nu rezolvau nimic cu asta. În cele din urmă, morții erau lăsați să putrezească în drumul mare, oriunde se găsea o mână de pământ.

Ce pare specific vremurilor în care trăim este încrederea nețărmurită a oamenilor în sistem. Au mai fost astfel de vremuri, am putea spune. Da, dar nu a existat o tehnologie prin care turmele de oi să poată fi controlate și manevrate atât de eficient. Altfel spus elasticitatea dinamicii sociale nu a fost niciodată la nivele atât de flexibile ca acum și posibilitățile de reformatare a gândirii, de manipulare a informației și de transformare a comportamentelor cum sunt în vremurile noastre – asta este într-adevăr ceva nou, despre care nu cred că ne înșelăm dacă spunem că “așa ceva nu a mai fost niciodată”.

Amintind cuvântul sistem, poate ar fi util să explic ce înțeleg eu prin aceasta, deoarece nu îmi place să fiu și să par un conspiraționist trivial care rumegă aceleași mantre ca întreaga gloată de duși cu pluta. Ca o mica paranteză, Jonathan Peageau subliniază deseori câ în vremuri de haos, când toate sunt cu susul în jos și cu josul în sus, clovnul prin specificul său de agent de inversiune, arată de fapt cum ar trebui să fie lucrurile, arată direcția corectă înspre centru – un alt concept peageauian. Prin “sistem” doresc să mă refer la centrul de greutate în jurul căruia se învârt oamenii din ziua de astăzi. Pentru știri – massmedia, pentru informații – wikipedia, pentru căutat informații – google, pentru conectat la “ce se întâmplă” – Facebook, etc. Lipsiți de exercițiul libertății, demnității și autodeterminării, oamenii de astăzi, dependenți pe toate planurile de altcineva și de altceva, sunt în realitate sclavi.

Libertatea înseamnă și să spui ce vrei și să gândești ce vrei. Se spune – pot spune unii – că nu putem cunoaște libertatea dacă nu am cunoscut lipsa ei. Total fals, zic eu. Libertatea – dacă există – nu face decât să descătușeze energiile latente ale omului și să îi stimuleze tot potențialul creativ și de iubire al omului. Vi se pare că lumea în care trăim ne copleșește prin iubirea dintre oameni și prin descătușarea energiilor creative, prin explozia culturii și a artei la cote nemai-întâlnite? Mie nu – rata analfabetismului nu a fost niciodată mai mare. Dacă tinerii știu să butoneze pe un gadget si să tasteze omg și lol, asta nu înseamnă că știu să scrie sau să citească. Dacă un om nu poate să citească o pagină fără să îl doară capul, este clar că este analfabet, chiar dacă cunoaște literele și poate să vocalizeze silabele. Iar cititul este o formă de gândire considerată de Socrate inferioară. Știm că Socrate nu a vrut să scrie nimic deoarece considera că dacă o idee nu este atât de importantă încât să o țină minte și să o explice verbal, a o scrie nu are niciun sens.

Avem așadar o problemă: majoritatea oamenilor sunt sclavi și există în prezent capacități infinite de control și coordonare a mulțimilor de sclavi. Există bineînțeles și “iluminați” care sunt conștienți de această situație și care cad în tentația iluziei că este de datoria lor să aibă grijă de sclavi deoarece sclavii sunt incapabili să se apere de virus. Și de altele, dar acum e fierbinte virusul.

În orice situație 1 plus 1 fac doi, concluziile nu sunt greu de tras și este doar o chestiune de timp până când internetul va fi luat pentru ca sclavii să înceapă show-ul. Căci pentru cei care apasă pe butoane, filmează și se distrează văzând cum toată lumea dansează pe muzica pe care ei o pun la casetofon, nevoia de a vedea ceva nou în fiecare nou episod și în fiecare nou sezon este una extrem de puternică.

Se pot face paralele foarte ușoare cu începutul comunismului. În Rusia, să zicem, comuniștii au atras pe cei care nu aveau nimic al lor și nu aveau de pierdut nimic: nu aveau proprietăți, nu aveau terenuri, nu aveau o meserie. Toți oamenii care munceau și care prin muncă ajunseseră să aibă avuții, toți cei care aveau o meserie și s-ar fi putut descurca fără probleme și fără comuniști – aceștia nu au fost atrași de partidul comunist, de vreme ce comunismul era împotriva proprietății private. Nu doar “burghezimea” a fost distrusă, nu doar marii latifundieri cu multe pământuri. Toți cei care aveau ceva, cât de puțin, au fost nevoiți să cedeze în fața statului salvator care a pus pe cel care avea o casă cu 2 camere, să se retragă cu familia lui într-o cameră și să primească și pe “tovarășul” și familia acestuia în altă cameră. Cine credeți că erau cei care populau aceste case “naționalizate”? Erau scursura societății: toți leneșii, hoții și paria care nu au fost în stare să aibă o casă a lor. Au profitat de acele vremuri tulburi și au schimbat lumea. Neavând nimic, neavând Dumnezeu, neavând o morală, neavând o conexiune cu neamul și cu oamenii din orașele și satele în care trăiau, bolșevicii erau practic suflete pribege în căutarea unui scop în viață. Parditul le-a umplut acest gol din sufletul lor, așa cum partidul în ziua de astăzi umple și sufletele a zeci de mii de activiști români de partid mari, mici și mijlocii care tânjesc la o bucățică de ciolan la viitoarea împărțeală.

Fenomenul este însă unul global. Generația Y (20-30 de ani) s-au născut într-o lume prea bună. Atât în vestul Europei cât și în SUA și în Asia. Căderea blocului comunist, terminarea războiului rece și avansul tehnologic a dus la o lume în care viața a fost suficient de ușoară și binele a fost servit pe tavă fără prea mare efort. Pe jertfa morților din al 2-lea Război Mondial și pe jertfa supraviețuitorului războiului care de atâta bucuriie că au trecut de hop au muncit apoi pe rupte pentru a face un viitor copiilor, s-a născut Brave New World – o generație care are totul pe tavă și care consideră că i se cuvine totul deoarece banii se tipăresc din buton. Să facem venit minim garantat 2000 de lei, ca să poată trăi tot omul decent – zice Pinocchio. Dar de ce trebuie să trăiască decent cel care nu a muncit nimic în viața lui și nu a plătit niciun impozit pe spinarea celui care a muncit de o viați și duce lumea în spate? De ce, Ponta, idiotule?!

UBI (Universal Basic Income) cum îi spune în SUA este un nou nivel în jocul de-a societatea modernă pe care îl va juca lumea în curând. La pachet vor venii însă și ceva “challenge”-uri. Nu vei mai avea voie să spui orice. Nu vei mai avea voie să nu porți mască. Nu vei mai avea voie să nu faci vaccin sau dacă nu îți faci vaccinul, vei fi penalizat cu 100 de puncte. Nu vei mai avea nicio proprietate, vei plăti chirie și vei fi fericit.

În schimb vei putea avea bitcoini, vei putea avea orice sex vrei tu, vei putea avea un job la distanță sau o săptămână de 4 zile, vei putea vota online etc.

Cât timp va mai merge însă internetul când toți se vor juca online, rămâne de văzut. Deocamdată, roboții nu știu să facă singuri nici pâine, nici să schimbe generatorul la o centrală nucleară, nici să repare semafoarele când se strică etc. Pe măsură ce numărul celor care fac ceva concret scade și numărul celor care “muncesc de acasă” crește, tensiunea în eco-sistemul care ține în spate civilizația așa cum o cunoaștem crește și este doar o chestiune de timp până va face poc. Fukushima  a făcut pot din cauza unui dezastru natural, însă accidentele și dezechilibrele din fibra societății cauzate de idiocratizarea generalizată își vor arăta efectul rapid și în lanț, fie ca urmare a unor cauze naturale, fie ca urmare a creșterii entropiei pe măsură ce ordinea bate în retragere.

Putem spera însă la mecanisme de autoreglare? Nu știu ce să spun la acest aspect. Cert este că câtă vreme efectele disoluției nu sunt generale și schimbarea nu este prea rapidă pentru ca reglarea să aibă loc, există unele speranțe că lumea se va adapta și devierile vor fi corectate. Sunt însă chestiuni prea generale și singurul lucru pe care doresc să îl subliniez este că o corecție a mecanismelor de control și manipulare este imposibilă deoarece puterea acestora este prea mare și nimeni dintre cei care o dețin nu o vor ceda de bunăvoie și nici nu o vor supune vreunor corecturi care să aducă la o … echilibrare. Mă refer aici, că așa cum sistemul legal a evoluat și – ne place să credem – exista un sistem juridic real și solid, departe de autocrația monarhică de acum 200 de ani, tot așa sperăm ca și puterea comunicării să ofere posibilitate de creștere și unor sinapse corectoare care să contracareze devierile dictatoriale ale forțelor cu aspirații totalitariste. Să facem însă o paralelă cu domeniul militar: ar fi deschisă o putere militară deținătoare a armei nucleare să o împărtășească cu alte puteri? Evident că nu! Secretul armei nucleare a fost cel mai puternic apărat secret. În contextul paralelei, ar putea cineva să contra-argumenteze: dar iată că și alte țări au descoperit arma nucleară, au dobândit-o și amenințarea reciprocă cu o armă așa de puternic a dus la un echilibru care deși stresant, a oferit o pace acceptabilă, cel puțin până acum. La o asemenea paralelă, nu doresc decât să spun: stați să vedem cum se termină capitolul armelor nucleare în istoria umanității, deoarece nu au trecut nici 100 de ani de la apariția lor.

În concluzie, avem noul om, “conectat” la toate “feed”-urile bune, “deschis” la minte, rupt de istorie și de tot “balastul” cu care vine aceasta, un om “global”, “conectat” la întreaga “rețea”, capabil să caute pe wikipedia care este adevărul și să caute pe Google News care sunt știrile reale și atent la Fact Checker-ii Facebook-ului care îl ajută să se ferească de fake news-uri. Avem noul om care nu mai trăieste cu familia deoarece familia este o construcție veche, obsolete, este un simbol al rasismului omului alb. Netrăind cu familia, neavând familie și intenția unei familii, am putea spera măcar că meseria și locul de muncă reprezintă pentru el un oarecare punct fix în void-ul spațiului social. Însă nici vorbă: munca este la distață/de acasă sau în cel mai fericit caz într-un birou unde nu ai voie să spui ce crezi sau orice îți vine, unde trebuie să îți cenzurezi limbajul și comportamentul și unde colegii nu sunt deloc prieteni sau oameni ci în cel mai fericit caz sunt alți player-i care s-au nimerit într-o sesiune de joc alături de tine din întâmplare, dar fiecare având propriile obiective.

Care să fie totuși centrul de greutate în jurul căruia să se învârte omul de azi? Nu mai există un centru, nici măcar ego-ul. Omul de astăzi este fragmentar, este o grămadă de bulgări care se rostogolesc împreună cu alte grămezi de bulgări aparent întâmplător prin spațiu. Ei nu se învârt în jurul soarelui, nici măcar în jurul unei planete ci sunt ghidați doar de niște raze portante ca tractor beam-ul din Star Trek și se mișcă liber doar pe canalul pe care au voie să se miște liber, orice evadare fiind anihiliată de superlaserul Death Star. Scopul lor nu este să găzduiască viață și să fie host-uri de civilizații, ci sunt materie primă pentru generatoarele unor super-oameni (sau super-boți), cei care apasă de butoane și care nu se știe ce planuri au și ce au de gând pentru umanitate.

Ne amăgim dacă ne considerăm liberi și credem că noi suntem altfel decât sclavul descris până acum. Pentru a vă da singuri un răspuns dacă sunteți sau nu un om liber, iată o simplă întrebare: dacă vi se ia curentul în noaptea asta, aveți un plan?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.