Moartea unui artist reacționar

În vremea de început a comunismului una dintre clasele opozante erau burghezii. Moartea unui “dușman de clasă” era încă un prilej de propagandă folosit ca să consolideze ideologia bolșevică și ca să demoralizeze opoziția.

Într-un mod similar, în zilele noastre, noua dictatură a resetului se folosește de orice prilej pentru ostracizarea rezistenței. Așa se face că moartea actorului Bogdan Stanoevici este folosită încă o dată (ca și la în alte cazuri de morți “de Covid”) pentru a pune în evidență opoziția (reacțiunea) acestuia la opoziția medicală.

Viața omului, dacă avea copii, în ce piese sau filme a jucat, etc, este irelevantă. Viața omului nu mai este nici măcar un asterisc sau o notă de fundal. Știrea este că a murit covido-scepticul. Așa i-a trebuit, și lui, și la toți retrograzii! Să moară ca să trăim doar noi ăștia, care respectăm cu strictețe regulile!

Iată câteva titluri de articole pentru a exemplifica ce doresc să subliniez:

• G4Media: Bogdan Stanoevici a murit de Covid. Actorul a criticat măsurile de protecție și a participat la mitinguri împotriva măstii sanitare
• Hotnews: Bogdan Stanoevici. O moarte care dovedește că nu există COVID
• Protv: Actorul Bogdan Stanoevici a murit de Covid-19. Nu credea că virusul este periculos

Enumerarea poate continua, în scurta mea căutare nu am găsit niciun articol în care să nu se arunce cu noroi pe crucea un om. Proverbul “despre morți numai de bine” a fost îngropat. Groparul acestuia definitiv, este din ce știu eu, Cristian Tudor Popescu care la moartea lui Maradona a pecetluit în presa mioritică această atitudine diabolică față de morți. “De ce să nu vorbim domle de rău la moartea unui om?” – a spus îndrăcitul. Vedem acum cum corul de draci din presa românească l-a ascultat și acum se lucrează fără nicio remușcare sau reținere, deoarece “clasa muncitoare” (moluștele fără coroană vertebrală și fără rețea neuronală care tremură de frica morții de o boală cu o rată de supraviețuire de 99.95%) este suficient de motivată încă să nu mai fie afectată emoțional de moartea unui om și să calce pe cadavre de covidioți jucând pe melodia fanfarei vacciniste.

Evident că a găsi câteva răspunsuri raționale și de a încerca să analizăm în ce măsură neîncrederea în existența virusului și ce față de ce anume protesta “actorul”. Nu mai contează însă argumentele raționale deoarece propaganda este angrenată în narativ, și este suficient să se arăte un deget și haita sare la lătrat și la sfârtecat cadavre. Deocamdată doar cadavre, căci încă mai trebuie lucrat puțin la spălat creier de om și înlocuit cu creier de maimuță pentru a porni adevărata lupta de clasă când covid-scepticii vor fi vânați de vii nu doar de oamenii în uniformă ci de orice “cetățean responsabil”.

Voi încerca totuși un răspuns pentru cei care sunt încă la limita de a cădea în capcana prozelitismului sanitar al companiilor producătoare de vaccinuri și al întregii cohorte a noului reset.

Cu ce schimbă rata de supraviețuire de 99.95% moartea unui om care nu a crezut în virus?