Vaccinarea – eșuare și în laie și în bălaie

Culmea e că campania de vaccinare [1] eșuează și în țările care vaccinează la maxim și în cele care vaccinează la minim.

Din start țin să spun că câtă vreme lăsăm guvernul să decidă pentru sănătatea noastră și câtă vreme îi dăm puteri cât mai mari ca să facă ce consideră el că este mai bine, nu ne putem aștepta la rezultate prea pozitive. Ar fi culmea ca în România, țara unde se moare pe capete în spitale și unde sistemul medical este cum este (exod al valorilor, corupție în achiziții de echipamente și resurse, politizare funcții de management) oamenii au speranța că guvernul poate face ceva cu privința unei boli, oarecare ar fi ea.

Această iluzie vine mai ales din faptul că “și alții fac așa”. Resortul la mimetism este poate stigmata comportamentală cea mai păguboasă și cea mai penibilă a poporului român care nu denotă decât o incompetență și un nivel scăzut intelectual, incapabil atât de individualitate și curaj, dar mai ales de o minimă dreaptă socoteală. Eu pe cei care vin cu argumentul – când discutăm despre vaccin – că și alții fac așa (vaccinare masivă, obligativitate, restricții etc) nu prea mai am ce să discut cu ei deoarece din start observ că nu au capacitatea să analizeze și măcar să lege două fire între ele. Nici măcar clasicul recurs la Suedia al celor anti-vax ca mine nu mai are relevanță deoarece asumarea unei opinii contra valului presupune un minim de curaj și un minim de problematizare de care moluștele mimetice nevertebrate care mișună printre noi ca zombi nu sunt capabile.

Întorcându-ne la campania de vaccinare, vedem că “scenariile” de reacție de la noi merg pe închideri și pe certificatul verde deși Suedia a dovedit clar că închiderile sunt o prostie și Israel a dovedit clar că vaccinul nu ajută cu nimic. Prin urmare, campania nu are – teoretic – decât rolul să arate că guvernul face ceva, încearcă ceva. Ce se întâmplă în subteranele funebre ale mașinațiunilor acestei plandemii nu știm noi în amănunt, prin urmare discuția o facem despre gunoiul de la suprafață. Este clar că nici politicienii, nici factorii de decizie nu cred în vaccin. De ce zic asta? Deoarece o felie relevantă din lucrătorii din sistemul medical nu s-a vaccinat. Dintre aceștia, cei mai importanți ar fi – zic eu – asistenții. Doctorii au contact mai mic cu bolnavii decât asistenții care stau zi și noapte lângă ei și au contact (mai puțin în spitalele covid unde îi cam lasă pe pacienți de capul lor singuri, cu excepția orelor de tratament). Prin urmare, dacă virusul ar fi fost atât de periculos și vaccinul atât de salvator, asistenții medicali ar fi fost primii care să se arunce pe el. Ori realitatea este inversă.

Aș face aici o mică paranteză. Eu când zic realitate, mă refer la realitatea pe care eu o pot verifica, din jurul meu. Nu mă uit la TV și presa citesc sumar, pe ici pe colo. Nu înghit gogoșile oficiale sau neoficiale, judec pe ce văd în jurul meu. Și în jurul meu văd asistenți și chiar doctori care nu se vaccinează și care dau din colț în colț să-și facă patlamaua semnată ca să scape de nebuni. Jalnică atitudine zic eu, mai bine să își dea demisia, dar asta e altă discuție.

Pe de altă parte, chiar dacă procentul de vaccinați ar fi 100%, după cum am văzut în Israel, rezultatele nu au fost deloc pozitive și guvernul ca să spele imaginea a venit cu gogoașa unei de-a 3-a doze ca să mai toace niște bani. Evident că a avut și suportul narativ al “experților” pentru că Israel este și a fost de la început principalul promotor al Big Pharma. Problemele în Israel de acum sunt la fel ca cele din România și deși presa lor s-a cam plictisit de Breaking News-uri și populația nu e la fel de redusă ca la noi, mare brânză de “relaxare” nu le-a adus deloc vaccinul. Iată o știre aleatoare recentă:

Hospital chiefs warn of shortage of ECMO machines used for critical COVID cases

Parcă ar fi la noi sefa de la spitalul acela de a ars văietându-se la Digi24 că nu mai are ventilatoare, ca e full … Dar nu doar cele rele sunt la fel, ci și cele bune. Noi am avut Untold, ei au Sukkot, cu relaxări. Noi ne-am relaxat deoarece campania de vaccinare a eșuat, eu s-au relaxat (puțin, că prea mult strică) deoarece la ei a avut succes.

După cum am mai spus încă de anul trecut pe vremea asta, vaccinarea va fi perpetuă și nu sănătatea este preocuparea. Așa cum “războiul împotriva terorismului” a durat peste 20 de ani deoarece trilioane de bani s-au pompat în bombe, tot așa acest război psihologic împotriva oamenilor va dura până la o viitoare criză, deoarece orice criză este o oportunitate (pentru unii, evident).

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] campanie de vaccinare – este incorect spus așa, deoarece vaccinul nu este vaccin ci doar un ser experimental ineficient deocamdată; conform definiției, vaccinul imunizează, ori cum deja este acceptat și de “știrile autorizate”, vaccinul nu te imunizează ci doar îți oferă un avantaj marginal de 1-5% risc mai mic să mori (depinde însă de surse, deoarece pe unele studii situația e inversă iar dacă ne uităm la Israel … și comparăm cu țări vaccinate mult mai puțin putem clar trage concluzia că vaccinul nu ajută deloc

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.