Creșterea dobânzilor – poate stăvili inflația?

Reamintesc înainte de toate că după criza din 2008, băncile centrale împreună cu politicienii “au salvat” băncile “TO BIG TO FAIL” deoarece dacă ar fi picat, ar fi produs dezastru – ziceau ei. Temerea excesivă de confruntarea realității – nu există bănci prea mari pentru a pica – și ascunderea sub preș a problemelor (hazardul moral, năravurile care nu se vor vindeca și pe scurt zis, sistemul corupt) nu a făcut decât să amâne rezolvarea în altă parte. [1]

Și în ce parte a fost împinsă problema? În viitor … Băncile centrale au finanțat (tipărut) găurile și statele au preluat datoriile fie cumpărând obligațiuni pe termen scurt ale băncilor, fie închizând ochii la intervențiile total neconvenționale și pervers din punct de vedere economic și moral. Tehnicile au fost multe și s-au tot prelungit, an după an, direcția în care s-a mers fiind spre scăderea dobânzilor de cătr băncile centrale în speranța ahinilării datoriilor prin inflație.

Banii tipăriți au o anumită valoare, cei care îi primesc mai repede ca să îi folosească (bancile și guvernele care primesc credit de la băncile centrale) pot să îi folosească la valoarea x. O inflație de 2% roade din valoarea banului și când guvernele plătesc salariile sau deponenții își primesc banii peste o perioadă, valoarea lor este cu 2% mai mică. Dar deponenții nu primesc dobândă? Nu! băncile trebuie să facă și ele un profit și prin urmare oferă mereu dobânzi sub dobânda de referință, doar dacă nu cumva stau prost pe moment și au nevoie de finanțare, iar banca centrală nu îi poate ajuta pe moment.

Mecanismele financiare sunt însă mult mai compelxe și există multiple mijloace prin care banca centrala avea nevoie de o dobândă de 2% coroborată cu o creștere economică măcar de 1% pentru a putea “băga la apă” datoriile acumulate. Nici măcar o inflație de 10% nu este rea. Câtă vreme meltenii nu scot furcile și nu amenință viața guvernatorilor și angajaților băncii centrale și câtă vreme eventualul zgomot făcut de melteni nu sperie investitorii, inflația este mană cerească pentru băncile centrale deoarece astfel datoriile se plătesc mai ușor. Repet însă – condiția este ca să există și o oarecare creștere economică. Cum avem acum la noi de exemplu o inflație de 7-8% și o creștere a PIB-ului de 7-8% este o situație ideală.

Ce este însă îngrijorător – pentru cei care scot capul puțin din nisip – este că o inflație de 7% nu se oprește cu una cu două și există premizele unor creșteri mult mai mari. Poate chiar a unei hyperinflații. Premizele sunt în principal cantitatea de bani tipărită (stimulare monetară) dar și ajutoarele date de state peste tot cu ocazia plandemiei (stimulare fiscală). Alți factori ai inflației i-am mai tratat (blocajul logistic, creșterea Chinei și eventuala pregătire a ei de război – de unde scăderea exporturilor, scadența obligațiunilor deținute de chinezi care sunt retrase și cu dolarii se cumpără resurse – deci presiune pe prețuri, etc, etc).

Un alt mecanism nedorit prin care inflația este stimulată, este – culmea! – tocmai această creștere a dobânzilor. Băncile vor fi încurajate de această creștere să mărească creditarea deoarece ele câștigă acum dobânzi mai mari, prin urmare e loc de crescut profiturile. Prin urmare, dacă se pompează pe credite, cum mare parte sunt credite de consum, există un impact asupra inflației.

Dar oare ce fac firmele când cresc dobânzile? Nu sunt afectate? Cum funcționează inflația este complicat de spus în două vorbe. În general inflația este un foc care se cam alimentează singur. Firmele sunt reticente cu privire la viitor și măresc prețurile pentru a nu fi prinse descoperite. Statele pun presiuni de control al prețurilor, prin urmare companiile folosesc orice pretext pentru a mări prețurile.

Un alt mecanism prin care băncile sunt stimulate (paradoxal) să ofere credite mai multe odată cu creșterea dobânzilor este faptul că dobânzile mai mari atrag depozite mai multe și cum funcționăm într-un sistem fracționar (chiar dacă a cam dispăruit de facto), având depozite mai multe, băncile pot oferi creditare mai mare, prin urmare iată două motive pentru bănci să ofere creditare mai multă.

Creditarea în mod normal trebuie făcuta cu atenție și responsabilitate. Nu însă când creditarea pentru companii este garantată de stat – cum se întâmplă de exemplu acum. Dacă statul garantează, băncile nu mai sunt atât de interesate de starea unei companii și de perspectivele ei iar analiza dosarului este sumară deoarece statul preia riscul. Indiferent ce se întâmplă cu acea companie, statul va plăti la nevoie. Prin urmare constrângerile de acordare sunt din ce în ce mai laxe și date fiind cele două argumente de ce creșterea creditării are sens, menționând acest aspect al preluării de către stat a riscului (cu ocazia plandemiei) concluzia este că hazardul moral și gunoiul de sub preș se adună din ce în ce mai mult

Deși creșterea recenta a dobânzii la BNR este infimă, trendul este clar și tonul este dat de Fed-ul american. Dincolo de influența asupra inflației, trebuie totuși să subliniem că statul va avea de plătit dobânzi și mai mari atât la creditele făcute cât și la cele ale companiilor pe care le-a garantat și care probabil vor falimenta în noul val inflaționist. Este cunoscut că în vremuri de inflație există un … “reshuffle” al mediului economic, puține firme reușind să facă slalom printre pericole. Un exemplu este piața energetică de la noi unde deja peștii mici sunt înghițiți de peștii mari deoarece aveau deja contracte cu clienții să le ofere energie la un preț și cum prețul pe piață s-a mărit și bufferul lor financiar nu e suficient ca să îi treacă peste acest haos politic care are loc la noi, singura soluție este închiderea ușilor sau mai bine zis vânzarea către competiție.

Tragismul situației din Românika este că indiferent de cât de mult s-ar mări dobânzile, poate chiar până la prețul în care oamenii nu ar mai cheltui aiurea și s-ar îndrepta spre depozite, chiar dacă excesul consumerist ar fi temperat, cum asistăm la o inflație globală, eventualul efect (utopic) pozitiv al măririi dobânzii de referință asupra inflației ar fi estompat total de trendul global. Poate de aceea a și început Isărescu mai repede ca alții să mărească dobânzile deoarece cum el nu are cohones să facă mișcări bruște deoarece vrea să intre în istorie ca mare maestru al macrostabilității și cum o creștere peste noapte de 5% ar fi șoc și duș rece, trebuie să crească în doze homeopate. Care sunt toxice oricum indiferent de cantitate, bisturiul fiind calea firească de ales și care ar extirpa cancerul.

NOTE

[1] Ca fapt divers, sub stindardul salvării omului de rând care ar fi rămas șomer dacă economia ar fi avut de suferit în urma falimentului băncilor, s-au luat măsuri care au dus la îmbogățirea și mai mare a bancherilor și la creșterea și mai mare a diferenței între 1% și restul. Ca să nu mai zicem de cei 0.1%. Tot în același mod, acum, sub stindardul protecției sanitare, se pompează pe frică, sunt speriați oamenii și se tipăresc bani, care ajung tot la cei 0.1% care aproape și-au dublat averile în ultimul an în timp ce restul oamenilor au luat-o în jos din cauza căderii economiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.