Vine războiul, vine și pacea

“Judecata se va face şi i se va lua stăpânirea,
ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna (Daniel 7#26)

Am repetat deseori că trăim instanțierea în realitate a războiului nevăzut din plan spiritual. Mă simt puțin vinovat că am spus doar jumătate din ceea ce trebuia spus și poate am ajutat la propagarea sau menținerea unei stări de deznădejde.

În general darea pe față este de dorit totdeauna deoarece cea mai periculosă pentru noi este confuzia, amestecul de bine și rău, amestecul de adevăr și minciună, starea de suspans în care nu știm ce să facem, cine suntem, încotro mergem. Lucrurile care s-au întâmplat, se întâmplă și se vor mai întâmpla vor adăuga cu vârf și îndesat la cernerea grâului de neghină și la separarea umbrei de lumină. Totul va fi clar.

Indiferent de cât de rău urmează să se întâmple, trebuie să ne bucurăm deoarece vom știi măcar cum stau lucrurile. Vom știi multe lucruri despre mulți oameni, despre noi și despre Dumnezeu. Vom vedea – cum vedem deja – și purtarea de grija a lui Dumnezeu și poate vom vedea și pedeapsa lui Dumnezeu dacă vinovați fiind, vom merita certare și ne vom învrednici de ea. Zic asta deoarece cel mai grav lucru care ni se poate întâmpla este să ne uite Dumnezeu și să nu mai fie loc nici măcar de certarea Lui prin care am cunoaște măcar că încă ne mai iubește. Dar Dumnezeu îi iubește pe toți, de ce se zice că ceartă pe cine iubește? Este doar un fel de a spune … Dumnezeu ceartă pe cine – în atoataștiința Lui – consideră că mai are șanse să se mântuiască certat fiind.

Acestea fiind zise, poate suntem îngrijorați că nu ne va place ce vom vedea cu privire la noi că suntem. Ne vom cunoaște pe noi față în față cu o chemare la care nu ne putem ridica. Ne vom cunoaște pe noi față în față cu greutăți pe care poate nu le vom putea duce. Dar viața oricum asta înseamnă, o mare aventură în care nu știm niciodată ce va veni. Trăiam în amăgire dacă până acum noi ne gândeam că vom avea o viață liniștită și plină de fericire până la adânci bătrâneți. Nu avea nimic în comun cu urmarea lui Hristos o asemenea amăgire. Pe cât de afundați eram în ea, pe atât de mult ne sperie acum viitorul.

Frica de viitor mai înseamnă și altceva – înseamnă prea multă mândrie. Ne temem dacă ne-am încrezut în noi și acum, văzând puterile întunericului care se ridică, ne temem că noi nu le vom putea face față. Aceasta se întâmplă deoarece nu credem că Dumnezeu există și că toate se întâmplă cu voia Lui. Sau dacă credem, doar zicem așa, nu avem ca pe o realitate tangibilă această credință. Pe semne că nici în viața noastră nu am trăit multe minuni și nu am apucat să ne încropim o credință măcar cât un bob de muștar. Acesta însă nu este motiv de frică și de deznădejde. Istoria sfinților ne ajută din nou cu atâtea pilde. Iată una care mi-a venit în minte chiar scriind acest rând: când acei sfinți din Crimeea erau duși la moarte să fie înecați într-un lac, ei erau legați și împinși spre moarte de către soldați necredincioși și păgâni, un fel de “autorități”, cum ar fi astăzi. “Oameni în halate”, altfel spus. În drumul spre moarte, unul dintre cei 40 de mucenici (mă iertați dacă nu îmi aduc aminte bine, poate comentează cineva completând cu detalii mai complete) s-a temut și i-a fost frică de moarte. S-a lepădat de Hristos și a primit vaccinul. Apoi a fost eliberat. Ceilalți însă au continuat drumul și când au fost băgați în apa rece, văzând credința lor, unul dintre soldați a fost atât de mișcat încât a zis: vreau și eu să mor creștin. A mărturisit pe Hristos și a luat locul celui care s-a lepădat pe drum. Nu ne spune istoria dacă acel soldat poate fusese creștin, avusese ceva tangențe. Dar chiar păgân de-ar fi fost, este un exemplu că ne putem trezi din adormire chiar în ceasul al 11-lea și putem dobândi o credință atât de puternică încât să îmbrățișăm cu nerăbdare lucruri de care nu ne-am crede în stare.

Tot un alt exemplu îmi vine în minte, de data aceasta încurajarea Sf. Paisie Aghiritul cu privire la ajutorul extraordinar (comparativ cu alte vremuri) pe care Dumnezeu îl dă creștinilor în aceste vremuri apocaliptice (erau pe vremea lui, așa cum sunt și acum), ținându-i – cum spunea sfântul – “cu două brațe”. Suficient ar fi un deget al lui Dumnezeu care să ne sprijine, darămite două brațe! Sfântul se referea la faptul că deoarece răul s-a înmulțit și deoarece creștinii de astăzi – din motive complexe și greu de analizat aici – sunt cum sunt, Dumnezeu acordă mai multă atenție și mai mult sprijin, așa cum un părinte are grijă de cel mai slab și pricăjit copil.

Nu că nu are Dumnezeu putere ca să ajute toți copiii în toate timpurile la fel de mult și să îi țină pe toți cu două mâini. Chestiunea care trebuie însă menționată este că avem totuși și noi datoria de a face ce ține de noi, de a încerca să ne luptăm cu păcatul până la sânge și de a menține flacăra credinței aprinse. Dumnezeu ne ajută după ce am făcut și noi ceva și mai ales dacă ne dorim ca El să ne ajute și să ne poarte de grijă. Lumește dacă vom încerca să rezolvăm problemele, soluții lumești vom găsi și în ele ne vom încurca. Pas cu pas, vedem că sporește nevoia ca să rezolvăm problemele mai puțin lumește și mai mult să chemăm pe Dumnezeu în ajutor ca să le rezolve El.

Starețul Efrem vorbea în prima sinaxă pro-vaccinistă că atunci când avem dileme, trebuie să rezolvăm dilemele duhovnicește. Se referea în particular la dileme medicale, dar evident soluția lui este bună pentru orice fel de dilemă avem.

Chiar dacă am pornit cu stângul și vremurile ne-au găsit nepregătiți, nu este deloc timpul pierdut și vom avea încă nenumărate oportunități de a exersa chemarea lui Dumnezeu și de a trăi minuni pe care El le va face pentru că altfel nu se vor putea rezolva problemele. Să nu pierdem zic eu din vedere că dacă Dumnezeu nu ne credea în stare, s-ar fi folosit de acest virus și deja ne-ar fi chemat la El, pentru a nu ne pierde de capul nostru. Faptul că suntem în viață înseamnă că Dumnezeu crede în noi. Asta dacă nu cumva suntem dintre cei care spurcați catre trebuie să se mai spurce încă … (Apocalipsa 22#11)

One comment

  • Ultimul paragraf ar putea constitui foarte bine un nou motto al acestui blog. Mai ales ultimele 2 propozitii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.