De ce nu trebuie judecați cei care fac compromisul?

În general nu trebuie să judecăm. Dar trebuie să atenționăm și să ne informăm între noi pentru a menține unitatea. Bunăoară deși pare grav că arătăm cu degeul către anumiți ierarhi sau clerici, trebuie totuși să subliniez că acest deget este un îndemn la trezvie și la atenție ca să nu ne lăsăm trași la groapă cu cei care se duc spre groapă, căci dacă nu văd semnele timpurilor când ispitele sunt mici, cum le vor vedea când ispitele vor fi și mai mari?

Dar cum putem noi știi că vedem semnele timpului și cum ne putem încredința de care păstori să ascultăm? Proba timpului este prima probă – trebuie să ascultăm de păstorii pe care i-am ascultat și am văzut că ne-a fost bine. Există căderea acum ca mulți care au ascultat de un anume părinte și le-a fost bine, din cauza provocărilor, li se pare mai ușor să schimbe și să asculte – cel puțin în unele privințe – de alți păstori (străini) care le cântă în strună și îi îndreptășesc în înșelarea lor.

Am zis de mai multe ori că trăim instanțierea în realitate a războiului nevăzut care se duce între puterile întunericului și cei chemați. Dar nu am zis că în ciuda acestei instanțieri, lucrurile nu sunt la fel de clare pentru toți. Avem încă ezitări și nedumeriri, ne doare faptul că trebuie să ne schimbăm viața și nu avem pregătirea duhovnicească să facem față provocărilor. De aceea, ne îndulcesc liniștirile păstorilor căzuți care spun ce ne place nouă și ne “liniștesc” conștiința.

Povestea nu este nouă, doar că acum spre deosebire de mai înainte lucrurile se precipită. Bunăoară mai înainte, dileme aveau cei care aveau chestiuni complicate – de exemplu căsătorii cu cei de alte credințe, divorțuri și recăsătoriri a 5-a oară sau dezlegări la post pe motive neîntemeiate, sau altele. Și se duceau să asculte nu de cei care îi învățau cum se face în ortodoxie lucrul respectiv ci la cei care îmbrăcați în haine de preoți ortodocși, dezleagă orice fără niciun criteriu și fără nicio încredințare de la Dumnezeu. Cu încredințarea din nou e lucru greu, dar oare câți dezlegători de căsătorii eterodoxe au spus măcar că s-au rugat la Dumnezeu ca să îi lumineze într-o pricină și așa au ajuns la o soluție, ci mulți – cum ar fi PS Andrei din Ardeal – vin cu iconomii aberante de genul: cum să nu dezleg o căsătorie heterodoxă în Cluj unde am oameni de toate credințele, că una e unde 100% sunt ortodocși într-un sat și alta unde sunt 30% ortodocși. La ăia cu 100% se aplică canoanele, în rest … Evident este penibil un asemenea argument, unde sunt 30% ortodocși, sunt suficienți oameni ca să se poată căsătorii ortodocșii cu ortodocși și nu cu eretici, dar iată un exemplu de iconomie principială pe motive iraționale, doar din comoditate ecleziastică sau mai bine zis populism ecleziastic decât din duh și spirit ortodox.

La fel se întâmplă și cu situația actuală acum. Vor veni mulți cu argumente bine întemeiate raționale și cu vorbe liniștitoare suficient de puternice și autoritare pentru a înșela pe mulți. Deja asta se întâmplă în afară. Nici nu mai vreau să mă informez ce se întâmpă în Grecia, Suedia sau Canada cu ortodocșii – mă doare inima! Doar cele care îmi ajung la urechi din întâmplare îmi sunt suficiente să dau slava lui Dumnezeu pentru cât am fost noi de păziți deocamdată. Dacă asta e meritul ierarhilor, vor primi plată. Dacă este meritul credincioșilor (mă îndoiesc), avem nădejde. Dar chiar dacă toți am fi ca jarul, nu putem scăpa de prigoana care vine, în sensul că nu putem scăpa altfel decât trecând prin ea în felul în care ni se pune înainte.

Și culmea este, că deși vremurile sunt clare, mai sunt încă înșelați care au semne de întrebare. Nu vorbesc de cei care pur și simplu sunt hiptonizați de narativ, cum spune un psiholog belgian [1]. Un astfel de exemplu ar fi Pr. Sorin Mihalache care nu are altceva mai bun de făcut decât să apere Pfizer în lupta cu Fake News-urile [2]. Dar mă refer la cei care au cedat nu din cauza presiunii ci din cauza fricii de boală – aceste situații sunt cu adevărat tragice și strigătoare la cer.

De altfel, am vorbit de când au fost introduse cârpele despre riscul iconoclasmului și despre faptul că ierarhii tac în loc să îndrepte oamenii. Iată că deja avem exemplu cum o cădere mică sau mai bine zis o pasivitate în fața unei erori mici, a dus la trecerea la următoarea etapă în care ispita este deja mai mare. Tot așa, din cădere în cădere, vom ajunge și la pecete care acum e considerată conspirație și imaginație, deși în Suedia microcipul este o realitate și se inserează – ghici unde? – în mâna dreaptă [3]. Dar ce coincidență!

Să ne întoarcem acum la titlul articolului. Judecata este foarte periculoasă deoarece ne expune unor riscuri. A judeca este ca atunci când escaladând o stâncă, ca alpinist, te apuci să te uiți la ce face cel de lângă tine și îl critici și îl batjocorești. Poate să-ți fie fatal această judecată. Dacă tu ești poziționat bine (ai amplasament de tun, cum zice Pr. Arsenie Papacioc) și nu ești în poziție riscantă și dacă consideri că cel pe care vrei să îl ajuți, poate fi ajutat și poate să te audă și să facă ce îi zici, ești dator să îl ajuți. Altfel, dacă te apuci să scoți telefonul și să filmezi ca să postezi pe Tik-Tok, te riști foarte mult. Pierzi focus, pierzi timp, pierzi atenție și energie. Escaladarea e din ce în ce mai grea și cam toți trebuie să ne vedem de ale noastre și să lăsăm pe ceilalți în mila lui Dumnezeu.

E greu să rezistăm tentației deoarece pănă acum a fost cum a fost. Dar pur și simplu, pe măsură ce lupta se agravează și riscurile cresc, o componentă a întețirii luptei trebuie să fie și renunțarea totală la judecată și la sfătuirea altora. Nu doar a celor aiurea, ci poate chiar și a celor de lângă noi. Suntem legați mai mult sau mai puțini de toți cei de lângă noi și fibra societății este acum sfâșiată de diavol. Fibra Bisericii însă nu poate fi sfâșiată, doar cumva pe măsură ce trece timpul vom vedea mai clar și mai fără tăgadă cine sunt cei care sunt în barcă sau doar ni s-a părut că sunt în barcă, fiind nu cu trupul și cu sufletul cu doar cu proiecția lor virtuală în barcă. Mai mult asta o să ne sperie și o să ne zguduie, căci nu vor cădea cei din barcă ci cei care niciodată nu au fost în barcă și noi abia acum realizăm cât de puțini suntem. Deși Mântuitorul a zis “turmă mică” …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Referințe:

[1] Mattias Desmet on Our Grave Situation – canal Youtube al PeakProesperity.com (Chris Martenson)

[2] Fake News, Teorii ale conspirației, influența invizibilă – Pr. Sorin Mihalache

[3] Facing COVID passport mandate, more Swedes get microchip implants

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.