Starea actuală a Ucrainei este programată

Nu contrazic cu nimic cele zise acum 2 luni în COLAPSUL FRONTULUI DIN UCRAINA prin ce voi spune în continuare. Este o diferenţă între starea lucrurilor şi care e factorul principal care a dus la această stare. Aşa cum dezastrul economic din România, subjugarea totală şi lipsa oricărei speranţe de viaţă normală sunt o realitate palpabilă dar totodată consecinţa cedării suveranităţii către UE, tot aşa şi Ucraina în prezent nu face decât să joace un rol, cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă.

Rolul Ucrainei a fost tot timpul acela de a împunge ursul, de a încerca să îl sece de energie, de a încerca destabilizarea politică, de a încerca provocarea unor eventuale greşeli strategice majore. Folosirea Ucrainei a fost şi ea o variantă la care s-a ajuns după alte încercări, cum a fost Georgia de exemplu. Şi mai înainte de Georgia, Cecenia. Dar lumea în general uită şi oricum aceste lucruri nu le veţi putea auzi la TV sau la vreun analist serios care doreşte să câştige o pâine în România de astăzi.

Ca fapt divers, în cazul Georgiei, problema a fost nealinierea armatei georgiene cu recomandările “consultanţilor” militari ai SUA. Pentru cei care îşi amintesc evenimentele, intrarea ruşilor în Osetia s-a făcut printr-o strâmtoare foarte îngustă unde dacă doreau georgienii îi puteau căsăpi pe ruşi. Evident era doar o victorie de moment, dar cine ştie …

Sursa: wikipedia

În schimb, în Ucraina americanii au învăţat lecţiile şi s-au asigurat că armata a fost “curăţită” cel puţin la nivelul conducerii de liderii “pro-ruşi” pentru a evita situaţia catastrofală cu Crimeea când preluarea s-a făcut fără ca soldaţii să tragă un foc de armă. Vă amintiţi cum plecau autobuzele cu soldaţi ucrainieni din Crimeea? Unde plecau aceştia? Acasă la ei, deoarece ei nu erau din Crimeea, deoarece majoritatea locuitorilor din Crimeea au dorit aderarea la Rusia.

Fiind curăţită armata şi oferind armament şi pregătire, rezistenţa Ucrainei în urma invaziei ruşilor a fost nu doar de gherilă cum calculaseră ei iniţial. De altfel, rezistenţa batalionului Azov în acea fabrică din Mariupol este explicată tocmai prin pregătirea intensă pentru un război de gherilă. Cum ruşii au făcut un atac în pripă, din motive explicate aici, reculul ucrainienilor a fost spectaculos şi a forţat retragerea ruşilor în toamna anului 2022. Atât de puternic a fost ajutorul americanilor, atât de puternice armele şi suficientă muniţia, încât ucrainienii ar fi dorit să pornească un atac înspre Moscova. Evident că americanii nu au dat ok-ul la aşa ceva deoarece creştea riscul folosirii nuclearelor şi escaladării războiului nuclear pre devreme. Ori pentru a crea premizele unui război nuclear, este nevoie de creşterea treptată a tensiunilor, de finalizarea bunkerelor pentru elite, de transmiterea mesajului în rândul fericiţilor aleşi care speră să treacă de iarna nucleară etc. Prin urmare, americanii au forţat un acord cu ruşii ca în nordul Ucrainei să nu se ducă lupte. Evident, din când în când ucrainienii mai trăgeau câte o scatoalcă la Belgorod şi recent chiar au încercat unele manevre. Ruşii au răspuns, dar au evitat atacul pe acea direcţie tocmai din cauza acordului pe care eu bănuiesc că îl au cu americanii.

De altfel, nimeni nu explică de ce ruşii nu au încercat deloc o invazie şi pe la nord (cu excepţia atacului iniţial) deşi evident că cea mai scurtă cale către Kiev prin nord este. De asemenea, ruşii au superioritate şi numerică şi a armamentului şi a aviaţiei. De ce preferă să menţină o linie a frontului doar în est, nu poate nimeni da o explicaţie. Cea mai apropiată cât de cât justificare ar fi că deoarece ei au interesul provinciilor istorice din est, au ales să lupte doar acolo deoarece nu sunt interesaţi de restul Ucrainei. Dar evident, deşi este oarecum corectă explicaţia, dacă o relaţionăm la discursurile şi afirmaţiile conducerii ruşilor, militar, indiferent ce pretenţii ai, nu poţi să nu foloseşti toate oportunităţile pentru a ajunge la rezultatul dorit. Ori inhibaţia ruşilor de a ataca prin nord (ca să nu mai zicem de Belarus) este total inexplicabilă militar, altfel, decât probabil legată de o înţelegere cu americanii, de care depinde întreaga “rezistenţă” ucraineană.

Deci după invazia iniţială a Ucrainei de către Rusia, deşi era planificată şi deşi vestul se pregătea de susţinerea rezistenţei ucrainiene printr-o luptă de gherilă (posibilă datorită teritoriului vast, imposibil de protejat), în urma bâlbâielilor şi eşecului iniţial, s-a ivit ocazia unor lovituri mai puternice şi a unei rezistenţe ucrainienilor mai fermă. De unde au început să curgă ajutoarele armate. Şi au curs atât de mult încât ucrainienii i-au dat înapoi pe ruşi foarte mult în toamna anului 2022 şi exista chiar planul de recuperare a Crimeei. A venit iarna şi toată lumea discuta despre marea operaţiune de recucerire a Crimeei când vine primăvara în 2023. A venit primăvara şi ruşii au început să recupereze, deşi cam tot anul 2023 a fost concentrat pe Bahmut.

Sărind la ziua de azi, toată lumea vorbeşte cum ucrainienii nu mai au bani, nu mai au oameni şi nu mai au ajutoare militare. Evident că noi nu ştim nimic, presa minte mereu, nu putem pune nicio bază pe nicio informaţie. Putem însă specula. În esenţă, deşi problema oamenilor contează, Ucraina nu face mobilizarea, nu declară război, din motive … politice. Evident că aşa ceva este penibil, SUA ar putea foarte uşor să spună clar: “dacă mai vreţi ajutoare, declaraţi mobilizarea. Vă dăm arme, dar să vedem că şi voi vreţi să luptaţi”. Ori SUA nu a spus aşa ceva, deşi presa încearcă să speculeze că există “unele” presiuni, că de aceea s-a certat Zelenski cu fostul şef al armatei care şi ăla cerea mobilizare deoarece se vedea că are nevoie de oameni pe front. Culmea e că ăla nu zicea nimic de arme atunci.

Cu privire la arme, de departe posibilităţile americanilor nu se pot compara cu ale ruşilor. SUA poate oricând produce şi oferi arme Ucrainei, banii nu sunt o problemă şi nici acordul politic. Nimeni nu poate controla şi nimeni nu ştie câte arme şi ce fel de arme sunt trimise ucrainienilor, de unde putem deducă că în aceeaşi măsură SUA poate oferi arme puternice, suficiente cu care ucrainienii să poată să îi bată pe ruşi, până la a nu le mai oferi nimic, caz în care după terminarea stocurilor, ucrainienii să se dea bătuţi. Deci este clar că SUA cumva decide cine poate câştiga acest război convenţional, până va fi folosită nucleara.

Dacă ipotetic există clar imposibilitatea verificării armelor trimise Ucrainei şi dacă tot ipotetic SUA are posibilităţi de a transmite arme multe şi puternice cu care ucrainienii să câştige războiul, de ce am crede că “lipsa de consens” sau faptul că “opinia publică” sau faptul că “sunt alegeri” sunt factori în determinarea acestui ajutor? Doar din necunoaştere am putea trage asemenea concluzii. Ritmul războiului are însă alte explicaţii şi doar speculând despre intenţiile şi capacităţile celor care au pornit războiul, putem să tragem unele concluzii.

Ei bine, actuala situaţie de băltire eu o pun pe capacităţile americanilor care în prezent sunt mai mult focusate pe Iran deoarece Israel deja a pornit Al 3-lea Război Mondial fără ca mulţi să realizeze. Dar care capacităţi să fie focusate mai mult pe Iran şi să ţină Ucraina în balanţă? Ei bine, tot ce tine de război de la informaţii şi sateliţi până la calcule de scenarii, mobilizare de trupe, pregătit armament, organizat lovituri pe frontul asimetric, etc.

Despre frontul asimetric nu putem discuta prea mult, dar de departe în ziua de astăzi este mult mai uşor să mituieşti nişte terorişti şi să le promiţi marea cu sarea pentru a da anumite lovituri duşmanului, decât să lansezi rachete sau bombe riscând un răspuns direct şi escaladând la război total. De aceea vedem în Iran mişcări de protest, grupări ostile guvernului şi în paralel cu asta vedem lovituri punctuale ale Israelului asupra unor personaje importante. Totul este calculat pentru a oferi un Return of Investment cât mai mare organizării militare deoarece toate aceste misiuni aparţin tot de armată şi dacă un război total poate avea unele incertitudini legate de evoluţie, războiul asimetric poate aduce aceleaşi rezultate cu costuri şi riscuri mult mai mici.

Războiul asimetric creşte în importanţă în ziua de astăzi datorită comunicaţiilor în primul rând. Totul este din ce în ce mai transparent, sateliţii, comunicaţiile, inteligenţa artificială care poate traduce automat şi monitoriza fluxuri de date imense pentru a căuta acul în carul cu fân sau chiar în ditamai câmpul deschis. Asta permite un avantaj strategic major celui care are capacitatea să ducă acest război deoarece inamicul nu prea se poate apăra, nu are cu ce. Exemplul României este cel mai clar. Datorită banului şi a propagandei televizate şi datorită faptului că boporul român are un IQ scăzut şi pune botul la propagandă ieftină, cu puţini bani Imperiul şi-a securizat nu doar câteva baze militare importante, dar chiar se foloseşte de asseturi locale pentru “colaborarea” în lupta cu “Axa RăuluiŢ. Astfel, asseturile interne ale României, de la clasa politică până la servicii, agenţii, armată, economie etc, nu mai acţionează pentru bunăstarea, prosperitatea şi pacea boporului, ci prin subordonare, din prostie sau din angrenarea automată în acest mecanism construit pe o perioadă relativ lungă, acţionează defacto în interes străin care nici măcar parţial sau într-o oarecare măsură nu converge interesului naţional, ba chiar după mine subjugarea actuală faţă de Imperiu, prezintă risc existenţial pentru noi, cel mai clar exemplu fiind Ucraina.

Deci dacă blocajul luptei de eliberare din Ucraina îl explicăm prin pierderea focusului de către armata Imperiului care are acum probleme nu atât mai mari cât mai prioritare cu Iranul, ce predicţii putem face? Din păcate, predicţiile nu sunt bune, în sensul că războiul asimetric prezintă şi el unele riscuri şi variabile care pot oricând să îl transforme în război total. Riscul unui război total cu Iranul este foarte crescut şi pe măsură ce opţiunile se reduc şi forţele oponente Imperiului se adaptează şi ele, timpul până la lansarea războiului total scade rapid.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.