Planificarea centrala si politicienii ignoranti au falimentat sistemul financiar
De peste 30 de ani, politicienii din tarile democrate, mai ales in cele din vest, au cumparat voturi oferind programe sociale sub forma asigurarilor medicale, pensiilor, indemnizatiei pentru somaj, pensiei de handicap si altele asemenea. Ridiculitatea acestei situatii sa nu o tratam cu superficialitate. Pentru a fi votati, politicienii promit sa aloce fondurile stranse din taxe pe programe sociale de care vor beneficia contributorii. Ne referim aici doar la programele sociale, nu la investitiile in infrastructura, scoala, politie etc. Ideea ca platitorii de taxe ar putea sa pastreze banii si sa isi asigure singuri cele necesare, este in afara ecuatiei. Statul este precum un bunic grijuliu care are grija mai bine decat noi de banii nostri – aceasta suntem invatati de reclamele facute de ANAF recent prin care suntem indoctrinati sa platim taxe pentru ca statul are grija de noi cand ne imbolnavim, cand suntem dati afara de la serviciu pentru ca firmele intra in faliment, cand iesim la pensie si nu mai putem produce nimic, etc. Insa pentru ca toti politicienii si toti “furnizorii de servicii sociale” platiti din taxe, cheltuiesc banii altora, jocul merge mai departe. “Noi ne facem ca muncim si ei se fac ca ne platesc” nu este doar o sintagma aplicabila comunismului – in toate regimurile majoritatea populatiei doreste sa primeasca ajutoare de la stat pe cand cei care doresc sa fie independenti, sa isi aiba soarta in mainile lor, sunt in minoritate. Cand stii ca cheltuiest banii altuia, este foarte usor sa scrii un cec in alb, cum a fost de exemplu iertarea datoriilor Rompetrol de sute de milioane de euro cu care statul creditase compania si alte cazuri similare. Dar nu doar la noi, intr-un grad mai mare sau mai mic, peste tot in “lumea libera” guvernele promit la toti o pensionare sigura fara sa isi bata capul de unde o sa vina banii. Cand vine nota de plata, guvernele descopera repede ca veniturile curente nu pot sa acopere platile si cheltuielile si prin urmare emit datorie pentru a acoperi deficitul. Si astfel, bula a fost pompata. Marile banci, care au monopolul in administrarea tranzactiilor cu datoria suverana, au fost foarte fericite sa intre si ele in joc. Motivele sunt urmatoarele: 1) Bancile pot folosi aceste asseturi “fara risc” pentru a garanta tranzactii cu zeci de trilioane de derivate [1]. Un milion de dolari investiti in bondurile de trezorerie americane pot sa acopere in jur de 15 milioane de derivate, daca nu mai mult. Profiturile din derivate au fost, sunt si vor fi prima sursa de venituri pentru banci. 2) Guvernele sunt fericite sa salveze bancile mari atunci cand “pariurile” la derivate nu le ies bancilor. De vreme ce bancile sunt cele care detin obligatiunile, in caz de pierderi la derivate, bancile ameninta ca vand obligatiunile si dau jos cu piata acestora, ceea ce ar produce dezastru pe sistemul caritas al statului social modern. Amintim doar ce s-a intamplat in 2011-2011 in Irlanda, Spania, sau chiar si Austria – caz acoperit chiar recent pe acest blog si ale carui repercusiuni
Read more