Copiii haloween – generația marshmallow

Nu va speriati! Vor fi doar fantome prietenoase si vrajitoare dragute! Ia-ti coada de matura si hai la petrecere! Petrecaretii se vor putea indulci cu o groaza de dulciuri, degete de vrajitoare, placinta cu dovleac, sucuri si cate si mai cate…. Anutuțul de mai sus este extras dintr-un material promoțional la o petrecere de Haloween pentru copii organizată aiurea undeva în București. O căutare publică pe Facebook după cuvintele “petrecere Haloween” ne dă o imagine clară a fenomenului Haloween în România, mai ales în cadrul educațional. La o școală din București, unei fetițe, pentru serbarea de Haloween, i-a fost “alocată” poezia “In The Graveyard” pe care o puteți vedea mai jos. Definesc generația marshmallow puștanii până în clasa a 8-a sau a a 9-a (granița e fluidă) care sunt crescuți în epoca Internetului cu desene la smartphone, tablete, jocuri, X-Box, Playstation și în care părinții lor și-au pus nădejdea că o să reușească în viață fie “cu calculatoarele” (cei mai optimiști), fie emigrând afară și integrându-se în străinătate după modelul atâtor români care au reușit deja și stârnesc nu de puține ori invidia (total nevinovată) celor care nu au reușit încă să fugă, fie din neputință, fie din … inerție (ca să nu divagăm). Fenomenul acesta social este extrem de puțin explicat și înțeles: opțiunea emigrării ca formulă de succes în viață – idealul majorității covârșitoare a românilor. Vor trece mulți ani până când fenomenul va fi înțeles și explicat deoarece acest fenomen este în plină floare. Fiecare avem rude sau prieteni care au plecat. Fie că ținem sau nu prea mult legătura cu ei, fie că ne vedem și vorbim doar de Crăciun sau de Paști, emigranții sunt în general bine, sau cel puțin așa se prezintă. Evident că pentru a nu ne face inimă rea prea mare, românii rămași se gândesc: ce dacă, măcar aici sunt cu ai noștri, nu sunt tratat ca străin. Sau: eu nu aș putea să sufăr umilințele și greutățile din afară. Altfel spus, când invidia ne roade, instinctul nostru de autoconservare ne aduce gânduri liniștitoare din categoria “Fie pâinea cât de rea …”. Nu vreau să par fin observator social. Însă visul la emigrare este atât de profund întipărit și impregnat în mentalul colectiv al românilor încât este de multe ori rumegat și adus în discuții chiar dacă nu este luat serios în calcul până și de românii care o duc bine aici și care dacă ar emigra nu doar că nu ar duce-o în afară la fel ca aici, dar ar avea și serioase probleme de adaptare. Pentru ca una este adaptarea pentru muritorul de foame care nu are alternative și alta pentru un român care aici trăiește boierește. Nu mică mi-a fost mirarea când până și un amic politician destul de bine plasat amintea într-o discuție recentă că a intrat în discuții cu soția să plece și chiar ajunsese să facă calcule financiare. În general însă, tema emigrării este folosită doar ca glumă, materie de refulare sau este păstrată în punguța de soluții de criză și scoasă de acolo doar când e

Read more