Sfântul si Marele Post care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.
În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.
MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie si în Dumininica Floriilor.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.
Am subliniat “ca la carte” pentru ca Biserica ne invata ca cine nu poate sa tina Postul Mare ca la carte, trebuie sa intrebe duhovnicul cum sa tina el (sau ea), iar cine nu are duhovnic sa stie ca tine postul degeaba, mai de folos i-ar fi sa isi caute duhovnic, sa se spovedeasca si sa isi puna viata in ordine pentru ca a tine postul fara a avea un duhovnic si fara a te spovedi e ca si cum te-ai juca de razboiul fara sa fi soldat, fara sa ai un comandant si bineinteles fara sa ai nici o eficienta in lupta impotriva dusmanului. A tine deci post in afara Bisericii este o absurditate, o anormalitate insa destul de comuna in zilele noastre cand multi incearca sa-si linisteasca constiinta si sa isi urmeze o credinta personala in care imprumuta elementele care ii convin din crestinism.
Aproape ca a devenit o moda a tine postul: nu putine vedete TV si nu putini din cei care imita vedetele TV marturisesc ca tin post, desi nu fac parte de fapt din Biserica, adica nu fac minimul cerut de Biserica pentru a fi considerat crestin. Cu siguranta, in ziua noastra cam fiecare intelege cum vrea ce inseamna prin “a fi crestin”. Insa in vremurile in care oamenii nu aveau mintile sucite de televizor, a fi crestin insemna a te impartasi sau a fi sub canon. Adica nu se discuta venitul la biserica, postitul, spoveditul, faptele bune, impacarea etc. Cine nu se impartasea e clar ca facuse ceva grav si era aratat cu degetul. Cine nu tinea post se spunea ca spurca satul. Cine nu asculta de preot era afurisit. Chestii destul de anacronice, nu? De ce atunci cei care le considera anacronice mai tin postul si se prefac ca sunt crestini cand de fapt nu sunt? Din fason si dintr-o moda perversa: diavolul si prin acesti oameni isi bate joc de Biserica si terfeleste traditia si obiceiurile crestine si desacralizeaza, banalizeaza si relativizeaza un mijloc de sfintire.
Ajungem asadar la intrebarea: ce este postul? Voi incepe din nou cu raspunsul din Catehism si voi continua cu cateva detalieri personale:
“Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”.
Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.
Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului»598 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 54, p. 327).”
Eu vad postul mai intai ca o empatie fata de Hristos care S-a jertfit pentru noi si totodata fata de toti ucenicii Sai contemporani si peste veac care au aratat ca intr-adevar, sfarsitul nu-i aici! Deci daca sfarsitul nu este aici, avem nevoie de o perioada de pauza de la bunatatile acestei lumi pentru a intelege bunatatile celeilalte lumi. Este adevarat ca in toata vremea ar fi bine sa fim infranati, sa nu facem raul si sa avem treaza constiinta vremelniciei noastre, dar asa cum avem nevoie de somn pentru a ne odihni – un cucait nu-i de-ajuns – , tot asa avem nevoie si de post pentru a ne trezi macar putin ochiii duhovnicesti si pentru a ne stimula dupa puterea fiecaruia constiinta importantei vietii si a iminentei mortii. Daca postul de miercurea si vinerea sunt precum o pauza de cafea la un drum lung, Postul Mare este precum o odihna de noapte. Dupa o noapte dormita, cu siguranta ne vom putea conduce viata mai bine, evitand caderea in prapastie. Pentru ca perpetuarea nepasarii nu poate avea alta consecinta decat accidentul care va veni mai devreme sau mai tarziu, iar perioadele de post sunt precum niste moteluri care ne apar in drum. Noi in loc sa oprim, sa intram si sa ne odihnim pentru a putea continua drumul lung si anevoios pe care il avem de facut in aceasta viata, apasam si mai tare pe acceleratie si zburdam catre nicaieri nestiind nici macar ce ne asteapta dincolo de urmatoarea curba.
Nu de putine ori probabil am auzit ca postul este de asemenea ascultare de Dumnezeu, desi catehismele mai noi se feresc sa sublinieze ca Dumnezeu ne da totusi porunci, ca sa nu mai zic ca nu cumva sa speriem oamenii daca subliniem ca uneori Dumnezeu mai si pedepseste pe cei care nu asculta de porunci. Putem obseva ca unii teologi moderni au oarece complexe in a sublina aspectul punitiv al impotrivirii fata de Dumnezeu, in ideea de a-L prezenta cat mai “bland” pe Dumnezeu si de a atrage oamenii incetul cu incetul. Stupid, daca ma intrebati pe mine, asta nu mai e crestinism. Dumnezeu ne pedepseste daca suntem rai, oricat de mult ar incerca unii sa interpreteze si sa imbrobodeasca lucrurile. Exista intr-adevar nuantari si explicatii, dar nu pana acolo in a spune ca Dumnezeu nu se supara daca noi nu tinem post si ca nu tinem post pentru Dumnezeu ci pentru noi. Pai daca intram in logica asta a interpretarilor, o sa ajungem ca catolicii sa zicem ca Dumnezeu a facut lumea, a lasat niste reguli si apoi omul e de capul lui, daca urmeaza regulile e bine, daca nu se arde. Sa ne intoarcem insa la post. Cei care am fost la biserica azi si nu am dormit cand a predicat parintele poate am auzit chiar ca Adam a fost dat afara din rai pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu si a mancat din mar. Ca o mica paranteza, iata deci ca postul nu e pentru sanatatea trupului, altfel Dumnezeu i-ar fi interzis lui Adam sa manance carne de porc (desi inca nu stia ce e aia). Asadar postul inseamna si ascultare de Dumnezeu iar Adam prin nepostire, a fost dat afara din rai. Putem adauga ca postul inseamna si aderenta la poruncile Bisericii: adica daca ne numim crestini si vrem sa ne mantuim, trebuie sa postim, altfel suntem in afara Bisericii. Cum vor putea sa stea la Judecata cei care se cred crestini si nu tin post alaturi de cei care au tinut? Oricum vom avea probleme si noi cei care tinem post cand vom sta alaturi de un Sf. Ioan Botezatorul sau de Sf. Ilie, daramite cei care mananca mititei si bea bere cand unii nu mananca nici macar cu ulei?
Mai ne invata catehismul ca postul este si exercitiu de vointa. Unii ar putea sa spuna ca isi exerseaza vointa prin a nu tine post, deci e nevoie de o detaliere. Este clar ca omul are multe miscari in el, vointa omului nu este un compartiment bine definit, bine localizat pe care il putem analiza fara probleme. Un om este un univers, asadar si vointa lui este o taina mare, iar cel care o intelege si o stapaneste, se numeste stapanul universului. De aceea uneori auzim ca omul este cununa creatiei, ca a fost facut de Dumnezeu pentru a stapanii creatia. Cum poate omul stapani creatia daca suntem cateva milarde? Iata deci un punct de unde ar putea porni un raspuns la aceasta intrebare: prin cunoasterea miscarilor vointei, slefuirea acesteia, alinierea ei la vointa lui Dumnezeu, monitorizarea continua (directia) si intarirea constanta (acceleratia), omul este cu adevarat stapanul sau si deci stapan al universului. In general insa, noi oamenii de rand, atat crestini cat si necrestini, suntem fiinte foarte fragmentare. Vointa noastra este in bataia vantului: cand trupul ne conduce unde vrea el, cand mentalitatea societatii ne impune ce si cum sa facem, cand o voce nestiuta din adancul nostru ne face sa ne dorim aprig ultimul model de Ferari etc. Asta nu e bine, daca nu ne putem stapani vointa si nu o indreptam catre ce trebuie, nu suntem cu mult diferiti fata de animale. Prin post, avem asadar posibilitatea sa ne exersam vointa. Vointa trebuie insa sa o exersam si cand nu este post, nici atunci nu inseamna ca putem manca cat vrem aiurea, putem bea fara nestire, putem face pacate cu nemiluita, nu trebuie sa facem fapte bune, nu trebuie sa iertam etc. Insa asa cum de picioare ne folosim si cand mergem si cand alergam, postul este mai mult ca o alergare. Iar pentru cine alearga mult, plimbatul este mai apoi o placere nu o corvoada, precum este pentru cei care prefera sa mearga cu masina.
O alta intrebare legata de post care sunt sigur ca ii framanta pe multi este daca sa spunem sau sa nu spunem ca tinem post? Din nou sunt sigur ca exista mii de raspunsuri, desi doar doua sunt posibile. De fapt, exista mii de explicatii la raspunsul nu, desi pare de minim bun simt si extrem de firesc sa spunem “da” (daca tinem post, bineinteles). Nu inteleg de ce mai exista unii care se gasesc sa intoarca lucrurile pe o mie de fete si indeamna oamenii sa nu spuna ca tin post, ca nu cumva sa se mandreasca, ca nu cumva sa ofenseze pe altii, ca nu cumva sa piarda rasplata postului etc. Baliverne, daca tii post, tii. Daca te mandresti, asta e alta problema, dar nu vei scapa de ea daca vei minti ca nu tii post. Mai zic unii ca nu trebuie sa ne afisam ca tinem post. Adica cum sa ma afisez, chiar nu inteleg. Ca doar nu o sa ma apuc sa dau anunt oficial ca tin post. Dar bineinteles, daca ma invita un coleg la pizza il refuz si ii spun omului de ce. Unii oameni au capacitati infinite de a complica lucrurile simple. Tot din aceeasi categorie mai se pune si problema daca suntem invitati la masa sau daca ne ofera cineva ceva, ce facem “ne spurcam” sau “nu ne spurcam”. Am auzit chiar si o idee geniala ca mai bine nu spunem ca tinem post si mancam si apoi facem ajunare ca sa vada Dumnezeu ca ne ostenim. Iata asadar retete infinite pentru cum sa nu muscam din mar dar sa muscam totusi si apoi sa scuipam bucata sau o inghitim si eventual sa mancam pamant ca sa ne ierte Dumnezeu. As concluziona problema asta cu raspunsul Pr. Tanase: trebuie sa spunem ca tinem post, ca sa auda altii ca mai exista oameni care tin post. Iata deci un raspuns simplu care sper sa spulbere indoielile celor care tin post dar fiind nehotarati si rusinosi din fire sunt in dileme cum sa se comporte cand e cazul. Nu vreau sa mai amintesc de cei care nu spun post pentru ca le e rusine de ceilalti, ca râd ceilalti de ei. Acestia sa stie ca daca le e rusine ca sunt crestini, sunt cu adevarat de râs. Iar daca ceilalti râd de ei, sa nu puna la inima, nimeni nu a murit deocamdata de râsul altora, dar multi râd din prostie sau din nepasare. Ranjetul oamenilor de nimic nu trebuie sa ne afecteze, nici sa ne starneasca mandrie ca suntem “prigoniti” si nici sa ne provoace repulsie sau tristete, caci poate ca intr-adevar suntem de râs, chiar daca nu pentru ca postim, cu siguranta avem altele vrednice de rasul dracilor.
In final, m-as referi la aspectele medicale ale postului. Acesta este un alt capitol care pe mine ma intristeaza. Nenumarati parinti (dar nu numai) fac “reclama” la post ca la nu stiu ce dieta, ca si cum asta ar conta si ca si cum chiar ar fi asa. Despre “virtutiile medicale ale postului” s-au scris chiar si carti, unii gandind ca prin asta vor atrage oamenii si ii vor aduce incet-incet pe calea cea buna. Mie mi se pare trista o astfel de abordare pentru ca in primul rand mi se pare o minciuna pe fata: cine baga mana in foc ca daca cineva va tine postul va avea beneficii medicale? Sau oare s-a gandit cineva ca poate cineva chiar va crede in postul ca dieta si nu il va descoperi niciodata pe Hristos? Erau unele statistici ca nu stiu cate procente din crestini cred in viata de dupa moarte. Uimitor, am putea spune, dar intr-adevar exista oameni care vin la biserica doar ca sa aiba sanatate, sa aiba noroc etc. De ce sa incurajam o astfel de credinta bolnavicioasa si prin construirea unor astfel de mituri ca postul ajuta la sanatate? Ma indoiesc ca cineva care intelege credinta cum trebuie are nevoie de o asemenea justificare pentru a tine post, asa cum ma indoiesc ca cineva care va tine post doar ca sa fie sanatos sau ca sa se vindece de boala, va intelege credinta cum trebuie. Sa nu banalizam lucrurile si sa nu cadem in derizoriu: postul nu este dieta nici macar 1%, iar cui i-ar trece prin cap asta, vai de el, inseamna ca nu a inteles nimic.
In final, va recomand un articol al Pr. Savatie Bastovoi, intitulat:
Post si libertate. Iata un fragment:
Ce poate fi mai absurd decat postul, intr-o religie care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii de la lucrurile care iti plac, cand trebuie sa faci ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum sa nu vezi in aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din cate le are omul – libertatea? ( =>
CONTINUARE )
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
Links:
