Marșul relativismului
Totul este relativ este dogma relativismului, nimic nu este sfant, nimic nu este normal, normalul este un concept localizat, temporar, variabil, difuz, specific culturilor, neamurilor, locatiilor, religiilor, varstelor, afinitatilor personale etc. Relativismul, desi inca neformulat si neutilizat ca ideologie este totusi extrem de asemanator unei religii. Are, asadar, o dogma, are porunci (chiar daca putine si simple: nimic nu este absolut + corolarele), are profeti (filosofi nihilisti, artisti dezinhibati care ataca tabuu-urile, luptatori pentru “drepturile” omului, etc), are preoti si mai ales are adepti. Relativismul moral a fost prezent de cand lumea. De la prima porunca data de Dumnezeu omului: “sa nu mananci din pomul cunostintei binelui si a raului”, a aparut si prima idee relativa: dar, chiar asa a zis Dumnezeu? Poate specific relativismului moral este ca acesta niciodata nu se opune direct normelor, ci le ataca tangential, cautand o fisura in baraj, punctul slab, momentul de slabiciune, descendentul starii de spirit. Atitudinea contrara directa, specifica de exemplu satanismului (in religie), nihilismului sau scepticismului (in filosofie) ar trage semnale de alarma precum prezenta unei bacterii straine intr-un organism atrage reactia sistemului imunitar. De departe insa, relativismul este unealta folosita in toate domeniile sociale cand se doreste “alterarea cursului lucrurilor”, pregatirea pentru “o lume noua”. Precum celulele canceroase care se aseamana celulelor normale pentru a face inutil sistemul de aparare al organismului, relativismul se muleaza pe structuri normale care sunt greu de depistat si eliminat, mai ales atunci cand vectorii relativi nu au fost inca activati sau concentratia de relativitate este inca sub pragul de declansare a cancerului. Relativismul moral abordeaza normalul ca pe … o versiune, o instanta a adevarului. O instanta specifica unei culturi, o pozitionare subiectiva care apartine unui timp, etc. Daca eu vad o rosie rosie, un adept al relativismului imi va raspunde: tu o vezi rosie, dar eu prefer sa o vad roz. De ce tu ai avea mai multa dreptate? Ajungem astfel, la o noua specificitate a relativismului: ignorarea realitatii, trecerea ei in derizoriu, in paranteza, crearea unui cadru artifical, nascocirea unei realitati paralele care sa incadreze realitatea si normalitatea intr-o noua dimensiune. Realitatea este folosita ca un obiect pe care il mutam mai in sus, mai in jos, mai indreapta sau stanga, il modelam cum vrem noi pentru a picta un tablou nou care sa convina unor scopuri obscure sau aiuristice, la fel de succite ca si metodologia folosita la analizarea si comentarea realitatii. Vorbind despre relativism, nu putem sa nu amintim de Einstein. Sunt unii care il arata cu degetul pe Einstein cand vine vorba de relativism. Nimic mai fals. De la relativitatea lui Einstein la relativism este o cale lunga, in ciuda asemanarii cuvintelor. Einstein si majoritatea oamenilor de stiinta actuali, chiar dintre cei care se ocupa cu fizica cuantica se considera realisti si critica asocierea lor cu relativismul. O stiinta bazata pe relativitate este o stiinta care ar permite orice, si mai presus, care nu ar ajuta la nimic si ar face imposibila comunicarea, ar fi intr-un fel intoarcerea in Evul Mediu din punctul de vedere al intelegerii realitatii. Este relativismul o problema pentru omul de rand, pentru viata noastra de zi cu zi,
Read more