Moartea domnului Trandafir

“Trandafire, ce zici bă?” – acesta era salutul nepotului batranului care tragea sa moara in salon in ultimul stadiu al unui cancer de esofag. L-au taiat si l-au cusut la loc, deja cancerul incepuse sa ii perforeze intestinele si abdomenul si nu se mai putea face nimic, decat morfina … Nu prea avea rude, sau cel putin nu veneau sa-l viziteze in spital. Avea un baiat de la Bacau care a venit insa abia dupa vreo 2-3 zile de cand se internase si l-a vizitat vreo 10 minute dupa care a plecat la cules via la Dabuleni. Cu el a stat in noaptea de dupa operatie doar un nepot de vreo 50 de ani care fuma non-stop si vorbea idem. Am avut placerea sa petrec cu el o noapte pe culoarele spitalului si mi-a facut capul calindar. Dilema principala era cand sa-l ia din spital. Asta era problema care il framanta pe nepot, pentru ca daca il lasau era riscul sa moara in spital si apoi sa plateasca mai mult la transport, iar daca il luau, era problematic ca tocmai se culegea via si nu avea cine sa stea cu el sa ii tina lumanarea. “Daca il luam, cineva tre’ sa stea cu el, ca nu stii ce face. Ori acum la noi e cu viile, toti sunt la vie” se vaieta nepotu’. Si mai tragica decat situatia in sine mi se parea moartea pe care o are neica Trandafir. Nu stiu cat de mult stia el despre situatia lui, si daca era constient ca … “o sa i mierleasca”, cum zicea nepotu’. Nu prea era 100% ca stie pentru ca pe de o parte doctorul nu ii luase bani – si de-aici nea Trandafir putea deduce clar – iar pe de alta parte, vedea si el ca nu mai poate sa inghita nimic. De fapt de asta a si venit in spital ca nu mai poate sa inghita mai nimic, nu cred ca i-au spus ca are cancer si ca e pe moarte. Nu prea avea cine, daca singurul copil era la Bacau si cea mai apropiata ruda a lui era un nepot din Craiova. De nevasta nici nu am auzit in toate discutiile daca mai traieste si m-ar mira sa mai traiasca daca nu a venit la el niciodata. Zic ca nu cred ca nea Trandafir stia ca o sa moara pentru ca intr-una dintre noptile de dupa operatie, cand incepuse sa scuipe sange combinat cu alte chestii si care mirosea ingrozitor, am avut “onoarea” sa ii tin tava sa scuipe in ea pentru ca nu era nimeni cu el atunci si cand am dat sa plec cu ea sa o arunc la toaleta, m-a zis sa o las ca poate trebuie sa o vada doctorul dimineata. Bineinteles ca nu l-am ascultat, m-am facut superman pentru cateva secunde, mi-am tinut respiratia si am zbughit-o catre veceu unde am varsat instant tava cu sange, m-am inapoiat si i-am pus-o la loc sub pat, m-am intors la ciuveta si m-am

Read more

Viaţa în spital

Viaţa în spital este cu totul alta decat cea din afara. Problemele si preocuparile din afara sunt cu totul altele decat cele de dinauntru si intersectarea celor doua lumi are loc mai ales prin ziarele imprastiate dezordonat pe cearceafurile mizere cu care (ziare) isi mai pierd timpul bolnavii care mai au posibilitatea sa citeasca, caci suferinta, neputintele si deznadejdea ii impiedica pe multi sa se bucure macar si de un asemenea lucru marunt cum ar fi cititul unui ziar. Ca sa va dau doar doua exemple: cum sa citeasca ziarul un bolnav care a fost operat la trahee si care de ieri de cand a fost operat si pana azi cand l-am vazut ultima data nu prea a avut voie sa-si schimbe pozitia capului decat cand musai trebuia sa se usureze in plosca? Sau cum sa citeasca ziarul un bolnav operat de cancer de colon care vineri a intrat in sala de operatie si sambata dupa-amiaza s-a trezit prima data dupa operatie cu mainile si picioarele legate pentru ca cica ar fi fost recalcitrant? Si pe langa maini si picioare – care intre timp i-au fost dezlegate – s-a mai trezit si cu un tub in nas prin care se scurge voma din stomac. Fac cam doua saptamani de cand am mers aproape zilnic in spital – tata s-a operat de cancer – si vrand-nevrand am inceput sa vad si eu lucrurile altfel. Altfel e putin spus, dar nu am timp si stare sa nuantez. Spitalul si boala te imping cu sau fara voia ta sa te nasti din nou, sa vezi lumea altfel, sa ai alte nazuinte si alte asteptari de la viata. Spun fraze banale dar cuvintele sunt slabe. Lucruri care in afara par banale, in spital sunt nepretuite. Exemplu: a merge la toaleta. Urinatul este  un lucru minunat in spital, daca reusesti sa il duci pana la capat. Caci exista posibilitatea ca in urma sondei de urina care se pune la toti cei operati, sa faci infectie urinara si sa ajungi pana la imposibilitatea sa urinezi. I s-a intamplat unui “vecin” de salon care o noapte intreaga a stat in picioare si a facut ture intre pat si veceu pentru ca ii venea sa urineze si nu putea. Mirosul de urina este “parfumul” care s-a impregnat in spital pana si in mentalul infirmierelor pana acolo incat o infirmiera a intrebat daca nu cumva o sticla cu ceai de musetel pusa pe pervazul ferestrei este cu urina. Cat de smintit sa fie cineva sa puna o urina intr-o sticla de jumatate de litru si sa o puna pe pervazul ferestrei? Urina se masoara ca sa vada doctorul cata este in fiecare zi. De aceea, fiecare are la pat o plosca destul de low-tech (la unii o banala sticla cu gatul taiat) care de cele mai multe ori nu este acoperita. Saloanele unde nimeni nu urineaza pe el si nici o sonda nu da pe langa sunt exceptii. Treaba mare e insa cu adevarat mare in spital: ea prevesteste

Read more