Socialismul cu față tehnocrată

Exista o categorie de oameni “de afaceri” cu totul speciala, putin cunoscuta omului de rand, fie el bugetar, fie privat, fie capsunar. E vorba de categoria care nu traieste din capusarea statului roman, ci din capusarea Uniunii Europene. Si capusarea nu este ilegala, ci este perfect legala, bazata pe fondurile europene.

Sa dam doar un exemplu: “companie sociala, public-privata”. Exista fonduri europene si daca esti destept sa le vanezi, sa ai un mic fond de investitii si sa gandesti un “proiect” poti sa faci bani gratuit, in mediul privat, fara sa iti pese de clienti, market share si alte prostii de astea corporatiste, specifice soriceilor care fug pe rotita ca nebunii fara sa se uite in jur. Pentru a intelege cu ce se mananca monstrii astia din categoria economie-sociala, puteti vedea cateva stiri / noutati / domenii de activitate aici.

Ei … nu e chiar mediu privat, ideea e ca nu depinzi de contractele de la stat si nici de performantele tale in mediul economic competitiv al capitalismului cu fata europeana caruia ii suntem contemporani. Este de ajuns sa angajezi x% persoane cu dizabilitati si banii curg fara nici un stres, fie ca faci, nu faci ceva. Trebuie doar sa te pricepi la hartogarii, la legi si suceli specifice euro-birocratiei si sa ai niste oameni de nadejde in puncte bine puse din institutiile statului care sa vegheze ca nu te arzi cu ceva – nimic ilegal, doar sa te consulte DIN INTERIOR, ca din afara, e mereu imposibil, oricat de bine ai fii tu la citit norme si la oricate newslettere ai fi abonat.

O categorie si mai tare de “privati” din aceasta categorie sunt nu cei care au o firma/doua, o asociatie/doua/trei care au prins cum merge smenul ci si-au facut firme de consultanta care invata pe altii si ei doar se ocupa cu hartiile si isi trag comision din toata felia. Imaginati-va ca la miliardele alea de euro care intra pe fonduri europene, un bun procent este dat la “specialisti” si “consultanti”.

As face aici o mica paranteza. Nu neg ca nu exista afaceri de succes pornite cu fonduri europene, eu doar neg ca grosul banilor europeni se duc aiurea, pe proiecte nesustenabile care ar pica din clipa urmatoare opririi conductei.

Cu cat intram in criza, cu atat mai mult vom auzi de tot felul de idei tembele de interventionism cu blana de oaie capitalista dar cu narav de birocratie europenista autohtonizata care sub umbrela stimluarii unui sector “defavorizat” sau “promitator”, pompeaza bani “de sus” (din aer, de la UE, de la buget) in canale de nisa destul de bine gandite si conturate pe care deja activeaza oamenii “de afaceri” din sector “privat-european” de care am vorbit.

Orice se va face pentru dezvoltarea economica, mai putin retragerea statului, simplificarea legilor si reducerea impozitelor. De asemenea, in nici un caz constructia de autostrazi sau a infrastructurii …

Cand vorbesc despre lucrurile astea, nu vorbesc aiurea. Am un prieten care a refuzat un job de manager la o companie medie, pe un salariu frumusel, dar unde presupunea stoarcere de creier si nervi (caci cu asta se ocupa managerii) si a preferat sa ramana director de asociatii: face asociatiile cum face closca pui, are nevoie doar de adrese si cativa asistenti care sa completeze hartiile si sa faca pozele cu actiunile pentru a le pune pe site. Dupa 2-3 ani, nici site-ul asociatiei alea grozave care a rezolvat probleme sociale nenumarate pe fonduri europene babane, nu mai trebuie sa fie online …

4 comments

  • E greu sa rezisti tentatiei de a fura cand ai in fata “easy money”. Dar aici se vede cum inclina liberul arbitru al fiecaruia. Si suma acestor indivizi atarna greu in balanta negativa a unui neam. Poate de aceea si conducatorii ne reflecta atat de bine. Cum e vorba: “de la vladică la opincă”.

    Din pacate multi de jos, de la nivelul opincii, ar face la fel daca ar ajunge la nivelul vladicii. Dar fiecare isi scuza cumva huiduirea conducatorilor: “bai, eu daca as ajunge acolo, as fura si eu 1-2 milioane si mi-ar ajunge, m-as opri, nu 100-200 ca nesatuii astia!”. Asta da modestie…

    • problema este fenomenul, pervertirea si putreziciunea devin din ce in ce mai oficiale si mai legale

  • Daca vei face o cercetare in proiectele europene din educatie te vei ingrozi.Milioane de euro tocati pe tampenii create doar pe hartie de catre o gasca de parveniti foarte bine organizati.Ti-o spune un om din sistemul de invatamant.Si mai grav este ca s-a instituit o omerta pe tema asta pentru ca la o cautare pe google nu gasesti nimic rau in minunata lume noua care se creeaza sub ochii nostri.
    A,mint.Ceva,ceva tot se realizeaza cu fondurile astea .Elevii care sunt implicati sunt atat de bine spalati pe creier incat devin niste mici politruci nu foarte diferiti de fostii secretari utc.

    • da, am ceva informatii si din domeniul invatamant; aici insa e mizilic, cel mult sunt platite “schimburi de experienta” cu bulgari, polonezi sau unguri … insa grosul banilor se duc pe consultanta pentru someri, firme care fac cursuri pentru “recalificarea” somerilor; sunt scheme atat de complicate de sifonare legala si/sau nelegala a banilor incat nici o mie de DNA-uri nu o sa le descurce; sunt “bosi” care isi fac “clase de curs” din bani europeni pe care ulterior le transforma in case si le revand pe piata imobiliara, sunt firme care construiesc o pensiune pe fonduri europene aiurea-n praznic si jumatate din materiale si din forta de munca merg in proiecte paralele din imobiliare; stiu o firma de consultanta care au facut un bloc de locuinte langa sediul lor, nici nu le pasa de urmele pe care le lasa, probabil la hartii sunt acoperiti total

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.