Alba-Neagra cu dobanzile

O scurta istorie a evolutiei dobanzilor si a politicii de dobanda a Fed-ului ar fi:

  1. pre 2008 – dobanzi scazute, reglementare laxa, pompat in creditare, instrumente financiare complexe toxice; totul a dus catre criza financiara din 2008 pusa pe seama creditelor imobiliare
  2. 2008 – avem criza financiara; bancile nationale au scazut dobanzile si au dat drumul la tiparnita in incercarea de a mentine caruselul piramidei caritas mondiale in functiune; s-au tiparit in tandem sume imense, creditele toxice au fost inghitite de bancile centrale prin achizitia asseturilor toxice care altfel ar fi dat jos cu 90% dintre bancile sau cal putin cu 90% dintre bancile care controlau Fed-ul si care determinau politicile financiare si discursul in jurul acestor; minumul atins este in decembrie 2008: 0.25%
  3. 2015-2017 – “revenirea” din “marea recesiune” sub bagheta Yelenei; pasi marunti spre “revenire” cu impotmoliri la fiecare mini-pas: 0.5 in 2015 dec , 0.75 in 2016 dec, 1.5 in 2017 dec
  4. 2018 a fost anul optimismului nejustificat; scaderile de taxe ale lui Trump au stimulat economia, au introdus nitel botox pe pietele financiare si s-au facut nici mai putin nici mai mult de 4 salturi ajungand la 2.5% in dec 2018


Ritmul accelerat al cresterilor din 2018 urma sa fie continuat in 2019. Scopul final urma sa fie “revenirea” sau mai bine zis pregatirea dobanzilor pentru urmatoarea recesiune ciclica. Reamintesc ca in 2017 in decembrie rata era de 4.25 (!). Dupa cum stim, istoric cam la 10 ani economia trece prin recesiune. Fara o rata de dobanda marita, daca vine recesiunea, Fed-ul este cu mainile legate si nu poate ajuta cu nimic economia, existand riscul prelungirii crizei pe mult mai multi ani decat in cazul folosirii baghetei magice a imprimantei de bani.

Datorita insa celor intamplate in 2019 (nu detaliem acum, pe scurt, intrarea pietei bursiere intr-o perioada de scadere – bear market – si riscul unui crash), ratele nu au putut fi marite.

Trump nu o data l-a certat pe Powel (seful Fed, numit chiar de Trump, care a marit ratele in 2018) ca saboteaza economia si ca in loc sa ajute economia sa se dezvolte prin ratele de dobanda mici, el mareste. Justificarea lui Trump ar fi fost ca inflatia fiind mica, nu ar strica scaderea ratei pentru a stimula si mai mult economia. Cum s-ar spune, de ce sa ne drogam cu cateva grame de heroina cand putem facem un mega speedball?

Evident ca lui Trump i-ar conveni bani gratuiti cat mai mult. Problema e ca exista si in cazul dobanzilor o zona goldilock care daca se paraseste poate duce la dezastre mari si ne plaseaza in zona experimentelor. Care zona oricum ne aflam, fiind cea mai indelugata perioada pe plan mondial in care toate bancile centrale converg in politici si micsoreaza dobanzile, pompeaza bani in asseturi toxice, alterand pietele financiare ale creditelor, asigurarilor, investitiilor si toate celelalte si provocand ceea ce in engleza se numeste malinvestment.

O cantitate de malinvestment exista mereu in piata, iar rostul recesiunilor este sa faca aceasta curatenie si sa regleze coordonatele. Fara reglaj, piata nu mai este libera si functioneaza ca o barca fara GPS in mijlocul unui ocean (in cel mai fericit caz): se ghideaza aiurea.

Starea in care suntem acum este ca Powel deja a anuntat ca urmeaza scaderi in toamna si se tot transmit semnale ca o scadere, doua acolo nu pot face mare rau, ca inflatia este oricum stabila, ca economia nu trebuie sa sufere din cauza trade-war-ului etc. Prin urmare, Trump a castigat si l-a determinat pe Powel sa schimbe directia trendurilor.

Vom asista la un experiment interesant: pe de o parte, Trump va prinde si mai mult curaj si va continua razboiul cu chinezii si probabil va incepe si cu europenii. Pe de alta parte, UE aflata in haos total va trebui sa gaseasca o solutie la esuarea programului BCE de achizitie de bonduri si prin solutie inteleg acceptarea eurobondurilor. Pentru asta insa trebuie sa numeasca un neamt la capul BCE, altfel nemtii o sa ii depaseasca pe italieni la populism si nu o sa accepte preluarea datoriilor porcusorilor de catre nemti. La pachet cu seful pentru BCE, nemtii o sa mai ceara si ceva garantii de la porcusori pentru a fi de acord cu eurobondurile si prin “ceva garantii” inteleg fie unificarea politicii fiscale fie legarea contributiilor membrilor la bugetul UE in functie de anumiti parametrii predefiniti (cum ar fi deficitul de ex), ceea ce va putea mentine intr-un corset mai concret decat limita aceea de 3% pe care nu au respectat-o decat fraierii. Altfel spus, urmeaza un bonanza al datoriilor si in UE: prin emiterea de eurobonduri, se va trece la pomparea unor sume inimaginabile de bani, cel putin inimaginabile pentru noi, perifericii in prezent. In esenta, atat intoarcerea trendului la Fed cat si lansarea eurobondurilor nu sunt altceva decat noi si noi scheme de kicking the can down the road. Cat timp o sa reziste, este marea intrebare.