Exercitiu de admiratie [1]

“Exercitiu de admiratie” este un documentar realizat de Gabriel Liiceanu in anul 1991 (conform IMDB unde informatiile sunt extrem de sumare) despre Emil Cioran, dar care contine si un interviu cu Petre Tutea. Discutiile cu cei doi sunt intretesute, urmand un dialog imaginar. Pe alocuri, Tutea se descrie pe sine si i se adreseaza lui Cioran, indirect, prin intermediul televizorului.

Inainte de toate, doresc sa imi arat dezamagirea ca nu avem inca un documentar despre acest documentar. Importanta acestui documentar este extraordinara si popularitatea sa pe youtube nu poate fi descrisa. Exista nenumarate repostari cu sute de mii de vizualizari. Din ce am observat pe Youtube, Cioran este foarte cautat si exista extrem de putine inregistrari despre el, deoarece cu el nu prea au de unde – stim ca acest documentar este probabil unicul in care Cioran a acceptat sa apara in fata camerelor fie video, fie audio.

Fac deci apel la dl Liiceanu sa incerce sa incropeasca fie un documentar fie o carte despre exercitiul de admiratie. A trecut ceva timp si cu siguranta sunt multe informatii foarte picante si care trebuiesc consemnate undeva.

Din start, intrebarea care se pune este cum de nu s-a reusit intalnirea celor doi? Fie Tutea dus la Paris, fie Cioran adus la Bucuresti, desi, dupa cum stim, aceasta ar fi fost imposibil. Daca de Cioran stim ca era sceptic cu privire la calatorii, sunt curios in legatura cu Tutea care ar fi fost problema? Sanatatea, finantele?

O alta intrebare pe care mi-o pun eu, desi am vazut documentarul probabil de peste 10 ori, care este timeline-ul interviurilor? Cui i-a fost luat primul interviu? Vedem in documentar cum Liiceanu face un ping-pong al ideilor, un fel de dialog remote intre Tutea si Cioran spunandu-i si lui Tutea ce zice Cioran si viceversa. Exista doua posibilitati: fie interviul cu Tutea a fost luat primul, fie cel cu Cioran. Nu imi este clar daca au fost mai multe etape. E posibil ca Liiceanu sa mai fi vorbit inainte sa mearga la Paris cu Tutea despre Cioran, avand astfel memoria proaspata si putand sa ii transmita lui Cioran exact ce zice Tutea.

Este clar insa ca Liiceanu s-a ridicat la inaltimea situatiei si a realizat ceva extraordinar: nu doar un dialog intre cei doi, la distanta, dar a reusit sa si scormoneasca in cei doi nenumarate chestiuni fierbinti. Daca Tutea a fost extrem de deschis si am avut parte de filmari cu el si bucurestenii chiar puteau sa stea la discutie cu el in parc, despre Cioran situatia e cu totul alta. Sunt tare curios sa stiu cum de a reusit Liiceanu sa il convinga sa dea interviul, daca a mai incercat inainte, daca au mai incercat si altii, daca cumva a mai dat alte interviuri. Sunt curios, daca de exemplu Academia Romana a incercat sa il invite in Romania la vreo conferinta sau Ministerul Culturii, macar pe vremea cand Plesu era ministru, de asemenea a incercat sa il contacteze pe Cioran si sa ii ofere ceva suport financiar, sa il incurajeze sa se intoarca in tara etc. Au fost vremuri tulburi si de aceea, nu ar strica sa stim ce s-a intamplat, cat mai in amanunt.

Interviul incepe cu o declaratie scrisa a lui Tutea care probabil fusese anuntat in prealabil de interviu si se pregatise, care declaratie este citita de un tanar pe care din pacate nu il recunosc.

“In ceea ce il priveste pe Cioran, imi permit sa il infatisez in acesti termeni: el se considera scepticul de serviciu al unei lumi in delcin si traieste in conflict cu Sf. Pavel si cu Absolutul Divin”

Petre Tutea

In intreg interviul, Petre Tutea penduleaza intre a-l declara pe Cioran un blasfemiator si a-l vedea “in amurgul existentei lui impacat cu sine” si cu Sf. Apostol Pavel. Tutea se arata optimist ca spre finalul vietii Cioran avea sa se impace cu Dumnezeu. In final, vom intelege ca aceasta speranta vine doar din dragostea pe care Tutea i-o poarta si nu are nicio baza care sa vina dinspre Cioran.

Ciudat si deplasat, Liiceanu incearca sa il apere pe Cioran, intrebandu-l pe Tutea daca un sceptic care isi pune probleme nu este mai “fierbinte” decat un mistic care a gasit deja toate raspunsurile. Asta denota lipsa de experienta spirituala a lui Liiceanu, deoarece credinta nu este deloc ceva static si viata celui credincios este o batalie poate mult mai intensa decat a celui care are nelinisti metafizice si inca nu accepta revelatia. Dar poate voi mai reveni pe acest subiect. Ca o mica paranteza, tin sa mentionez ca exista o carte a unei doamne care incearca sa il prezinte pe Cioran ca pe un crestin profund. Foarte ciudat si de neinteles de ce ar incerca cineva sa faca un asemenea tambalau, cand lucrurile sunt clare si cand Cioran spune cu gura lui si clar ca nu crede. Imi cer scuze ca nu am retinut titlul acestei carti, dar voi reveni in comentarii cu aceasta referinta, deoarece pe langa carte, cred ca exista si un interviu pe Youtube cu autoarea.

Intorcandu-ne la documentar, are cateva hibe si retrospectiv, sunt frustrante. Avandu-l la dispozitie pe Cioran, Liiceanu trebuia sa nu piarda un minut din timpul disponibil si sa il traga de limba continuu. In schimb, documentarul pierde timpul cu filmarea cartierului, Liiceanu il scoate pe Cioarn la plimbare ca sa ii arate pe unde a locuit in tinerete – amanunte interesante insa care nu sunt esentiale. Nu mai zic ca documentarul este incarcat si cu imagini si filmari de la Rasinari – locul unde s-a nascut Cioran si contine audio si cateva cuvinte ale fratelui lui Cioran. Insa cinematica cu prezentarea satului, cu incearcarea de a reda feeling-ul mediului in care a copilarit Cioran, este obositoare, lunga si prea pretentioasa. Cum poate sa creada un documentarist ca filmand acum, ne duce in lumea copilariei lui Cioran? Inteleg sa vedem casa, sa vedem strazile satului, inteleg sa vedem cateva poze, etc. Dar sa filmezi zeci de minute bune clopotul, dealurile, o inmormantare, o scara etc, nu are sens. Folosind paralele cu ce se intampla in prezent, putem spune ca documentarul are unele sectiune cu iz de mokumentary, doar ca nu prea le iese schema. Nu mai zic de coloana sonora a secventelor din sat: muzica indiana si budista. Ce sens are? Foarte trist ca nu apare in imagini si fratele lui Cioran, desi audio ocupa destul timp si marturia lui este evident extrem de interesanta.

De neinteles, de ce nu a facut Liiceanu un intreg interviu mai pe larg si cu fratele lui Cioran in care sa incerce sa extraga mult mai mult decat a reusit in acest documentar, in prima parte.

Este foarte posibil ca scopul documentarului sa nu fii fost doar dialogul cu Cioran si extragerea de la el a unor intrebari fierbinti pe care poate admiratorii lui Cioran le-ar fi avut. Poate ca Liiceanu a vrut sa il si promoveze putin pe Cioran (desi nu vad ce sens ar avea asta) si sa il popularizeze, de unde trivialitatile cu prezentarea satului, a mediului, interventia fratelui.

De altfel, si interviul cu Cioran incepe despre copilarie si se lungeste cam mult. Aflam insa amanunte interesante: Cioran era prieten cu groparul si acesta ii dadea cranii cu care Cioran se juca cu ele ca cu o minge, fiind foarte distrat de acestea. Nu inteleg insa daca acest “hobby” era secret. Din marturie, pare secret, insa cat de mult putea un copil sa tina un secret? Fratele si prietenii sai nu vedeau cand Cioran se juca cu craniile? Fratele sau spune ca se jucau impreuna si deseori veneau acasa tarziu. Trecand prin fata cimitirului care se afla in proximitatea casei lor, grabeau pasul deoarece le era frica de strigoi.

Copilaria mea a fost paradisul. Pentru mine, ziua cea mai trista din viata mea a fost ziua in care tata m-a dus la Sibiu. Nu o sa uit niciodata. Aveam impresia ca totul s-a distrus in viata mea.

Emil Cioran

Cioran a fost trimis de tatal sau ca sa faca liceul la Sibiu. La Sibiu a stat in gazda, in perioada de inceput, la o familie de nemti de la care a invatat germana. Ulterior, toata familia s-a mutat la Sibiu, tatal lui Cioran, preot fiind, a fost numit protopop la Sibiu.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Links: