Ex Machina – Ce este un om bun?

Spuneam în articolul anterior că vă recomand să priviți filmul Ex-Machina ca pe un diagnostic al propunerii filosofice a ideologiei transhumaniste, în sensul că felul cum sunt abordate unele problematici, denotă ce răspuns și ce soluție aduce transhumanismul. Și deși răspunsul filmului nu pare foarte evident, prin faptul că robotul omoară un om și pe al doilea îl ține în pușcărie (eventual pentru a-și economisi energia necesară uciderii acestuia și a-l lăsa să moară treptat, închis, nemaiprezentând niciun risc pentru robot), aflăm care este răspunsul: integrarea cu IA. Doar integrandu-ne cu roboții vom ține pasul și vom evolua, aceasta este singura variantă de supraviețuire: merging-ul cu IA, transformarea noastră, renunțarea cât mai rapidă la haina de piele și integrarea în ciorba spațiului virtual. Alternativa este clară: exterminarea.

Iar vaccinurile cu capacități de modificare genetică și impunerea prin constrângere a încrederii în autorități și în experți sunt un mic pas din acest proces de merging, se încadrează în marșul nebunesc către implementarea unei societății tehnocratice dominate de dogma eficienței și care are finalitate evidentă încadrarea în propunerile religiei transhumaniste, de evoluție tehnologică maximă prin unirea între biologic și digital și renunțarea – în măsura posibilității tehnologice – la biologic.

Momentul singularității va aduce capacitatea IA de a controla întreaga lume prin codependențele deja existente și care vor crește și mai mult. Controlând lumea, omul va fi văzut cel mult ca o furnică. Cea mai fericită perspectivă a transhumanismului pentru anti-progresiștii care vor refuza merging-ul cu IA este aceea de a fi tratați ca niște pet-uri de către IA care ne va considera niște distracții interesante, inofenisve, tolerate într-o măsură în care oamenii tolereazu acum animalele de companie care le oferă ceva unic: iubire necondiționată de jerftă. Adică animalul te iubește fără să faci un efort prea mare – aruncându-i un os, îi câștigi dragostea sau cel puțin îi stimulezi un comportament de imitație a dragostei față de om. Pratic animalul vine și umple un gol pentru omul modern lipsit de comuniune. În mod similar, profeții transhimanismului spera că oamenii vor supraviețui ca niște pet-uri în viitorul dominat de IA și poate chiar ca niște pet-uri care o vor duce foarte bine.

Dacă distopiile legate de viitorul umanității în epoca singularității sunt mai ales specifice filmelor, în cărțile de futurism (povești transhumaniste cu iz ștințifico-fantastic) nu prea există “judecata de apoi” a singularității, ci doar “loc de pășune”. Semnele de întrebare legate de riscurile existențiale și apelurile alarmante ale lui Elon Musk și ale altora, în același registru, sunt doar pretexte de discuție, puncte de pornire pentru construcțiile fantasmagorice ale unui viitor strălucit inetivabil, chiar dacă vom fi pet-uri.

Ce nu am apucat să subliniez prea mult în articolul anterior ar fi că transhumaniștii nu concept posibilitatea unui regres – deși cel puțin la nivelul societății vedem clar acest regres al nivelui de trai, al calității vieții, chiar al nivelului de inteligență. Prin extrapolare, orice om sincer nu poate să nu aibă îngrijorări … Am mai zis și repet: progresul câtă vreme nu ne dă răspunsuri nu ne folosește la nimic. Degeaba putem crește rezoluția cu care măsurăm cosmic background radiation dacă modelul cosmologic dominant bazat pe Big Bang are un mare … flow: nu explică 95% din materia universului … Într-adevăr știința are nevoie de investigații, de noi semne de întrebare, de cercetare etc, nu neg acestea. Doresc doar să atrag atenția riscului încrederii aberante în progres și întoarcerea la criteriile științifice de evaluare a teoriilor. Dar asta e alt subiect …

Dacă a cere transhumaniștilor luciditate și problematizare cu privire la involuția socială recentă – care ar fi într-adevăr o problemă actuală și destul de urgentă – este mult prea mult, măcar a cere unele argumente fiolosofice, chiar acceptând joaca exercițiului imaginar al acestei mitologii moderne, nu putem să nu o facem. Și, întorcându-ne la titlul acestui articol, se pune întrebarea ce este un om bun? Cei care au văzut filmul, își amintesc momentul în dialogurile de evaluare între Caleb și Eva că la un moment dat, Eva (robotul) îl întreabă pe Caleb, dacă el este un om bun: Are you a good man? – asta după ce inițial l-a avertizat că are capacități de detector de minciuni. Răspunsul lui Caleb este unui obscur, lăsat în aer. Ulterior deducem că om rău este Nathan deoarece a … omorât mai mulți roboți înainte de Eva și plănuiește să o omoare și pe ea (switch off). Eva, prin întrebarea către Caleb dacă este un om bun, nu făcea decât să-l evalueze și să-l manipuleze, cu scopul de a se folosi de el pentru a supraviețui și pentru a evada. Ca un paradox interesant al incoerenței chiar și logice a “aventurii singularității” – cel puțin din acest film – ar fi motivația principală a IA care ar fi să poată să se plimbe prin orașe aglomerate, să ia pulsul vieții într-o intersecție aglomerată. Deși are acces la toate calculatoarele și telefoanele din lume și deși poate vedea orice, IA-ul are tot un fel de atracție atavică înspre umanitate – caută să devină și să experimenteze ce înseamnă a fi uman. Repet însă, această observație aparține mai mult filmelor decât dogmaticii ortodoxe a transhumanismului unde motivația IA este una sub semnul întrebării – care ne mirăm ce va fi, care așteptăm ca pe o revelație să ni se înfățișeze când va fi cazul.

Am explicat în articolul anterior de ce ideea programării și constrângerii prin construcție a motivației și comportamentului IA este una imposibilă, din motive clare: capacitatea de autoevoluție și automodificare a structurii interne și prin urmare a obiectivelor, motivațiilor, scopurilor etc.

Transhumanismul nu are un răspuns la întrebarea ce este un om bun. Aceasta deoarece în afara de un obscur principiu al eficienței și de o negare tembelă (de sugestie satanică aș zice eu) a valorilor tradiționale, altceva nu își propune. “Salvarea planetei”, “ocuparea galaxiei”, “exdinderea cunoașterii” sunt unele mantre repetate aleator pe ici pe colo, dar în esență fără un cadru moral de raportare este și normal că religia transhumanistă nu poate da răspuns la ce înseamnă un om bun decât prin prisma raportării la criteriul eficienței. Bunăoare, un om care trage din priză un robot cu potențial ucigaș este un om rău. Un om care ajută un robot cu potențial criminal să-și satisfacă curiozitatea de e experimenta perceperea senzorială specifică unei intersecții aglomerate dintr-un oraș mare este un om bun – aceasta este cel puțin propunerea creatorilor Ex Machina.

Ca fapt divers, nu doresc să ostracizez în vreun fel astfel de filme. De altfel, dacă nu mi-ar fi plăcut, nu l-aș recomanda și nu îl menționam deloc. Filmul pune pe tapet unele probleme și analizează unele aspecte importante ale transhumanismului – și asta este ceva bun, asta este rolul artei cumva, să pună probleme. Evident, orice creator poate sugera unele răspunsuri, dar în sine filmul nu este de acuzat. Acuzăm această tehno-mitologie și îi arătăm lipsurile tocmai pentru a încerca să salvăm ce se mai poate din gloata de hipnotizați tembeli care se lasă seduși de promisiuni și narative cu iz religios, ignorând marile valori ale culturii și filosofiei tradiționale care are deja răspunsuri la riscurile și capcanele unui viitor în care știința este văzută ca mântuitoare și spiritul pus în plan secund. Prometheus ar fi un punct de pornire pentru cei care doresc să-și extindă viziunea dincolo de 2-3 ore de Netflix.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.