Ieșiți din lume …

“Ieșiți din lume și scoateți lumea din voi”
Pr. Savatie Baștovoi – Lumina celuilalt [56]

Ieșirea din lume nu este un moment, nu este o dorință, un plan, este lupta de zi cu zi. Se înțelege că nu doar fizic trebuie să ieșim din lume. Dar cum? În primul rând mental. Lumea ne obișnuiește să vedem materia și taie orice tentativă de a vedea dincolo sau deasupra materiei. Asta ne incomodează – ca să zic blând – să ne exersăm vederea a celor care sunt dincolo de lume. Căci cu siguranță sunt multe și de unde știm asta? Sufletul nostru ne spune.

Un al doilea plan, pe lângă cel senzorial și al percețiilor este planul aspirațional. Scopul lumii este eficientizarea: maximizarea turbată a unor parametrii aleși de cei puternici. Pe vremuri, regii și împărații căutau să le fie lor bine și scopul oamenilor era să le slujează lor. Oamenii erau robi. Acum nu e prea mult diferit, doar că subjugarea nu mai este explicită deoarece minciuna a avansat imens de-a lungul anilor și adevărul simplu nu mai poate fi transmis prea ușor ci omul trebuie convins altfel pentru a se comporta ca un sclav.

“Pâine și circ” este într-adevăr veche, dar nu mai sunt suficiente. Circul trebuie să fie puțin elevat, complex, să aibă nuanțe de misiune de salvare a umanității. Altfel lumea nu mai acceptă circul și capătă idei contrare cezarului, caz în care apar tulburări.

Ieșirea din lume, prin prisma lațului care ține captivă lumea – pâine și circ – presupune aceste două lucruri: renunțarea la pâine (postul) și depărtarea de circ (rugăciunea, meditația, cugetarea la Dumnezeu).

Ieșirea doar fizică și doar în cadrul resorturilor materiale cu care suntem angrenați în lume nu ajută prea mult deoarece << dacă acasă nu este locul spre care să alergați și să vă liniștiți, atunci niciun alt loc nu vă va liniști >> [52]

Sfatul de a ieși din lume nu este nou și nu este mai discret decât altă dată. Contexul poate diferi, căci un părinte zicea să ieșim din cauza cipurilor, altul din cauza “certificatului” etc. Dincolo de motivul care este sau nu unul întemeiat, ieșirea din lume în sensul propus de părintele Savatie vizează în primul rând aspirațiile. Cele mai nobile aspirații propuse de lume sunt eficientizarea maximă, obținerea randamentului suprem în cadrul procesului de producție standardizată în care prețul unei vieți este de 5 milioane de dolari [1].

Nu putem sa nu discutam despre iesirea din lume fara a aminti de Epistola către Diognet – “creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume”. Acolo ni se dau câteva detalii concrete, dar cel care dorește astăzi să nu fie din lume, nu prea are indicii clare ce trebuie să facă. Bineînțeles despătimirea este clar că trebuie desăvârșită pentru că altfel vom fi stăpâniți de frica care vine din lipsa exercițiului virtuțiilor. Să însemne însă asta că cei păcătoși sunt condamnați să piară cu lumea? Este cernerea actuală deja o judecată înainte de vreme a celor păcătoși care nedorind să se lipsească de junk-food-ul de la curțile (cantinele) din mall, vor intra în hora certificatelor și a vaccinării perpetue?

Nu putem spune altceva decât că așa se pare. Trăim o cernere și dacă pe vremea cardului cu cip, primirea sau neprimirea era considerată o scădere a puterii a înfrunta ispitele diavolului, de data aceasta cum constrângerile sunt (deocamdata) mult mai mici decât cele în cazul cardului este clar că intrarea în horă este într-o oarecare măsură un indicator al dependenție față de lanțul standardizat de producție și distribuție de bunuri, servicii și ideologii.

Câtă vreme, deja există mii de oameni care arată că sunt capabili să se opună și să iese în afara sistemului (vedem în toate țările) este cu adevărat rușinos și îngrijorător pentru un creștin să facă pe niznaiul și să mimeze ascultarea față de Cezar, mai ales în etapa actuală în care constrângerile nu fac decât să dea puțină bătaie de cap în plus – cel puțin în aparență, deoarece în fapt aceste constrângeri, după cum am explicat în articolul anterior nu fac decât să ne deschidă noi oportunități și să ne simplifice viața. Ori simplifarea este un pas către a scoate lumea din noi, după îndemnul Pr. Savatie.

NOTE:

[1] cf. Unui oficial FDA https://www.activenews.ro/stiri/Angajat-FDA-expus-de-Project-Veritas-Vrea-inregistrarea-nevaccinatilor-ca-la-nazisti.-VIDEO-169528

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.