Criza programată

Prin creșterea ratei dobânzi într-o perioadă de contracție economică și incertitudini geopolitice (ca să nu folosim cuvinte mai grele) nu se încearcă altceva decât punerea de gaz pe foc.

Dar Fed-ul e strâns cu ușa, spun unii. Nu au de ales … Faptul că această criză ne-a prins cu dobânzile jos, nu e vina Fed-ului. Pe bune?!? Cine i-a pus să țină dobânzile scăzute de peste 10 ani (din 2008) și cine i-a pus să tipărească bani în draci în timpul plandemiei? Fed-ul este prins într-o horă în care singur s-a băgat și prin controlarea dobânzii decide de fapt ritmul de ciopârțire a PIB-ului global și prin impact, numărul de oameni care vor muri de foame.

Într-o prezentare de acum câțiva ani, Jenet Yelen (evreică fostă președintă a Fed-ului în epoca Obama între 2014 și 2018) recunoștea cu candoare că cauzele unei recesiuni economice sunt fie dezechilibrele fiscale (cheltuieli aberante, nesusținute de venituri la nivelul guvernului) fie cauzate de Fed (prin politica monetară). Nu știu contextul, dar se pune întrebarea: de ce ar vrea Fed-ul să provoacă o recesiune? Nu știu. Cea mai mainstream și neutră poziție este că Fed-ul are o politică obiectivă care urmărește binele comun și singura problema ar fi cum să realizeze acest bun comun. Ce nu este însă prea clar pentru toată lumea este că Fed-ul este de fapt o bancă privată. Președintele Fed-ului este propus de președintele SUA dar trebuie să fie ales de președinții filialelor Fed-ului care sunt privați. De asemenea, președintele evident că nu e de capul său la putere, ci este reprezentantul unor centre de putere cu anumite interese. O dată ales, președintele Fed-ului are o anume autoritate, dar deciziile se ia cu ușile închise și de fapt nu prea știm cine decide.

Una peste alta, nu putem să nu observăm o sincronicitate între terminarea plandemiei, începerea războiului din Ucraina și pregătirea unei crize financiare seculare care probabil se va termina cu WW3. Deja narativul vedem în ce direcție merge, deoarece actorul ne spune dinainte ce va fi – programarea pare un instrument necesar și nelipsit din modusul operandi al iluminaților.

Dar rata dobânzilor nu este singurul pericol la orizont. Creșterea prețului la comodități este poate mult mai periculoasă. Iar războiul din Ucraina nu este decât începutul declanșării unui val de scumpiri care va zgudui întraga lume deoarece efectele acestor se vor simți nu doar în țările sărace – unde oamenii vor muri de foame și vor porni revoluții cum a fost în Primăvara Arabă și cum au început deja în Peru. Și țările în curs de dezvoltare care atinseseră cât de cât un nivel de trai bunicel (cum e România) vor fi date înapoi și multe întoarse din nou în lumea a 3-a. Iar țările “dezvoltate”, cel puțin așa cum le știm noi, vor trece printr-o criză în care săracii vor muri de foame și bogații vor deveni săraci.

De unde însă această creștere a prețului la comodități? Am explicat în articolul anterior de ce deglobalizarea produce ineficiențe. Sunt nenumărate fațete, faptul că Rusia și Ucraina nu mai exportă acum grâne în nordul Africii este un exemplu. Faptul că China după ce a văzut pericolul sancțiunilor va încerca să transforme obligațiunile care expiră în comodități tangibile și va face hoarding la nivel național de resurse de care nu are nevoie, dar pur și simplu nu are ce să facă cu dolarii, este de departe principala presiune. Dar nu doar China ci și alte țări, care nu sunt în relații perfecte cu SUA și nu au perspectiva unei relații solide în viitorul scurt sau mediu, vor încerca să se diversifice și se vor depărta cât mai mult de dolar. Și cum nu există alternative, după ce prețul aurului va deveni prohibitiv, vor urma una după alta toate celelalte resurse: metale feroase și neferoase, metale rare care pot fi stocate simplu, produse agricole care vor fi procesate și transformate în alte resurse care pot fi stocate pe termen mediu-lung. De exemplu, grânele pot fi folosite în producția de alcool care poate fi stocat mai ușor pe termen mai lung.

Practic, cei care sunteți familiari cu conceptul de hoarding în perioade inflaționiste, puteți înțelege ce vor face țările printr-o paralelă cu cei fac oamenii simpli cu ceva resurse în pragul unei crize anunțate – cumpără mai întâi necesitățile stricte (lemne, cărbune, paleți), apoi își cumpără materiale de contrucție pentru ce planuri au pe viitor (dacă fac casa, cumpără pentru casă, dacă fac anexe, cumpără pentru anexe, dacă nu au planuri, cumpără măcar să nu piardă prețurile vechi și să vândă la preț crescut peste ceva timp). După ce au cumpărat tot ce ține de energie și de materii prime pentru construcții, cumpără terenuri, cumpără animale, cumpără aur, cumpără conserve și poate chiar panouri solare. Dacă se pricep, cumpără Bitcoin, sau investesc la bursă în acțiuni care există de ani buni și există perspectiva că vor supraviețui oricărei crize (Google, Coca Cola, Lockheed Martin, Nvidia, UIPath etc).

Lucrurile sunt bineînțeles mult mai complexe la nivelul statelor deoarece există și posibilitatea investiției în proiecte masive, gen conducte de gaz care să aducă gazul rusesc din Siberia care acum este exportat la europeni. Chinezii nu aveau nevoie de asta, dar daca rușii suportă jumătate din conductă și le dau apoi contract pe un preț preferențial timp de 10 ani, chinezii se bagă. La fel cu alte proiecte din Asia, căci Asia este de ceva ani centrul de greutate al economiei mondiale, lucru pe care ceătățeanul meltean spălat pe creier nu îl înțelege. Am aflat cu stupoare că până și Japonia vrea să diversifice rezerva Bancii Centrale și alocă 5% în yuani, vâznând … bineînțeles … dolarul!

Ce este culmea, este că cu toate achizițiile de resurse făcute de chinezi anul trecut și la începutul acestui an (importurile de resurse ale Chinei din Rusia au crescut în acest an cu 22% față de perioada similară de anul trecut), moneda chinezilor nu scade ci chiar se întârește. Ne-am aștepta ca teoretic, dacă ei vând dolari și cumpără materii prime, yuanul să scadă. Cum însă există actori străini care deja folosesc yuan-ul chinezesc ca rezervă alternativă la dolar (am amintit Japonia) și cum riscul sancțiunilor va împinge statele “cu probleme” spre metode alternative de plată, este normal ca yuanul să se întărească și o dovadă că China accelerează trecerea către statutul de monedă de rezervă a yuan-ului care însă după părerea mea nu se va produce decât după un război mondial în care China ar trebui să câștige.

De aceea vedem SUA disperate să pornească WW3 cât mai repede pentru a putea fructifica avantajul teoretic cel puțin pe care îl mai are acum în plan militar. Alternativa este creșterea Chinei (care deja a depășit economic SUA) și investițiile în armament care pot pune mari probleme dominației americane. De departe primul semnal este viteza accelerată a lansării de noi nave maritime militare. Cel puțin la capacitate volumetrică, China cam se ține de SUA și chiar a depășit-o în câțiva ani recenți. Faptul că încă au deficiențe la capitolul avioane și la numărul de focoase nucleare este de asemenea doar o chestiune de timp.

Pentru a putea însă porni WW3 iluminații au nevoie să convingă publicul american că dușmanul este Rusia și/sau China și prin urmare, o bună perioadă când se va vorbi de inflație și criză vor arăta cu degetul înspre ruși, nu înspre Fed. Apoi e nevoie doar de o scânteie …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.