Viziunea asupra lumii

Viziunea asupra lumii este o chestiune de viață și de moarte și cu toate acestea deloc dezbătută, discutată sau articulată pe meleaguri mioritice. Dar am putea spune că în întreaga lume putem observa accentuarea unor tendințe de fragmentare a identității, de eradicare a tradițiilor și de accentuare a haosului care tendințe sunt în fapt materializarea războiului nevăzut spiritual – de unde și importanța asumării, afirmării și consolidării unei viziuni asupra vieții pentru cei care doresc să reziste “trendurilor” și să nu devină obsoliți – în cel mai fericit caz, sau automatoni programați (NPC-uri) sacrificați pe altarul eficientizării rotițelor societății moderne în care puterea controlului maselor capătă dimensiuni apocaliptice.

Consecința ruperii de tradiții – care ofereau omului măcar fundamentele și cadrul unei viziuni asupra vieții cât de cât apropiate de Imitatio Christi, nu sunt altele decât predispoziția către animalizarea accentuată și în masă a întregii omeniri, decăderea din statutul de om în statutul de cel mult maimuță gânditoare care însă neavând principii și reguli morale, nu se va da înapoi de la cele mai distructive și autodistructive gesturi – fie la nivel individual, fie la nivel organizat, de grup, mergând până la nivel statal și suprastatal.

Nu intenționez un articol didactic sau vreun eseu filosofic, ci doar doresc să abordez subiectul cu ocazia începerii noului an școlar și a semnalelor pe care le putem deja scana cu privire la care ar fi viziunea asupra lumii care se dorește a fi impregnată noilor generații și mai ales dacă există o asemenea viziune a celor în măsură să determine această direcție.

Subiectul trebuie să fie important mai ales pentru părinți dar bineînțeles că soarta țării este importantă pentru toți care încă ne mai tocim nervii pe aceste meleaguri și dorim – pentru că nu putem altfel – să fie bine, ca să nu fie rău.

Din start, putem clar sublinia că educația tinerilor nu este deloc irelevantă și lăsată la urmă in programa de resetare a lumii. Cine deține puterea în lume propune matricea și dictează ce aliaj de concepte și idei trebuie turnat pe această matrice, pentru a forma omul nou. Iluzia că trăim în democrație și că libertatea de idei este tolerată, că avem dreptul să gândim liber, să ne exprimăm liber și alte de-astea, cred că este o prostie brută și nu are rost să mai pierdem timpul în a argumenta de ce este așa. Probabil cea mai mare minciună din setul de valori propuse, dar în fapt doar enumerate, căci în esență acestea sunt inversate, ar fi gândirea critică – o componentă a educației total inexistentă și total subjugată unei platforme demonice, în fapt singura gândire critică încurajată este cea împotriva valorilor fundamentale tradiționale și chiar a spiritului de conservare în esență. Ce altceva este propunerea ideologică a ecologismului tembel de astăzi, altceva, decât încurajarea oamenilor să se sinucidă? Singura gândire critică tolerată – pe acest câmp de luptă – este cea împotriva scepticilor cu privire la încălzirea globală. În niciun caz asupra alarmiștilor tembeli – asta e interzis!

Realitățile sunt clare – se duce un război pentru mintea copiilor și pentru ce vor crede ei, deoarece s-a dovedit că “omul vechi” cu greu poate fi transformat. Prin urmare, trebuie creat un om nou. Frânele la “schimbare” din partea “vechiului” sunt diferite în fiecare mediu, dar cumva rețelele sociale și noile tehnologii au permis o oarecare nivelare și aducere la un punct unic de control de unde se încearcă eliminarea vechiului sau măcar inactivarea lui și turnarea noului.

Care este însă acest nou și ce vrea el? În esență viziunea asupra lumii a celor care sunt la butoane este una satanistă îmbrăcată evident în haine “umaniste” sau “progresiste”. Unii numesc noul curent “neo-marxism”, alții “transhumanism”, alții “nihilism”. Eu îl văd ca pe o hidră antihristică cu multe capete.

Așa cum am detaliat în articolul “Capetele hidrei” în fapt nu este nimic nou – doar uneltele aflate la dispoziție forțelor întunericului sunt mai … performante. Personal, cred că va exista o progresie a uneltelor de control și influențare a minții umane până la un punct în care libertatea omului va fi clar imposibil să se manifeste și atunci Dumnezeu va decide să pună capăt omenirii, deoarece demonii vor fi întins deja pânza lor de control asupra tuturor sufletelor. Progresia nu este însă neapărat una tehnologică, ci progresul tehnologic este doar un amănunt, un asterisc al acestei progresii a controlului demonic asupra umanității care este de fapt alimentat de libertatea omului și cu depărtarea (sau apropierea) lui de Dumnezeu și de viziunea creștină asupra lumii.

Dar poate a venit momentul să intrăm în amănuntele legate despre viziunea asupra vieții și să vedem care ar fi mecanismele de fundamentare a unei viziuni și de ce este musai ca să abordăm analitic aceste mecanisme, dacă noi oricum ne afirmăm și aderăm deja la tradiția creștină.

Părerea mea este că mecanismele de transmisie a tradiției către copii au fost deja distruse și noile ideologii au monopolizat deja canalele de captare a atenției (cel puțin deocamdată) și de implementare de idei și ideologii – punctual poate deocamdată dar prin captarea atenției și mufarea informațională și comportamentală la sursele respectiv modelele propuse de sistem, orice urmă a tradiției va fi radical eradicată – acolo unde nu s-a realizat deja. Nici nu doresc să abordez ce se întâmplă în afară, eu mă refer strict punctual la România.

Dar astfel de tentative – ar putea zice cei moderați și sceptici, care nu sunt de acord cu viziunea mea apocaliptica – au mai existat. Bolșevismul de exemplu, a încercat să spele pe creier oamenii și iată nu a reușit să distrugă credința. Oare? Vi se pare că bolșevismul a dispărut? Nu sunteți de acord cu Pr. Iustin Pârvu care zicea că întreaga lume va fi o închisoare Pitești? Dacă da, unde ați trăit în ultimii 2-3 ani?

Dar nu doar legătura cu tradiția a fost ruptă ci și legătura cu autoritatea, care în fapt este canalul de transmisie a tradiției. Cu privire la autoritate, există bineînțeles unele aspecte mai complicate, în sensul că s-a dorit (și s-a realizat) distrugerea autorității tradiționale (religie, cultură, istorie, familie, neam) și înlocuirea acesteia cu o altă autoritate, a celor care se află la butone. În spatele cărei măști se ascund aceste butoane, contează mai puțin, deoarece ca orice mască ea este schimbată periodic. Uneori este masca “democrației”, a “luptei cu corupția”, a “progresului științific”, alteori este masca fricii (de teroriști, de virus, de război etc) care impune cedarea voluntară (mai mult sau mai puțin, tehnic se folosește “soft-power”) a drepturilor și libertăților fundamentale către “autorități” care vor dicta individului ce trebuie să facă în fiecare moment. Cedarea drepturilor este însă cea mai mică pierdere, mult mai gravă este cedarea încrederii și renunțarea la gândirea proprie

Ca o paranteză, părerea mea este că aceste experimente sociale extraordinare prin care am trecut sau încă trecem (războiul împotriva terirosmului, plandemia, marele reset) sunt doar mici “traininguri” și exerciții în dezvoltarea unor unelte cât mai eficiente de control. Așa cum în inteligența artificială, algoritmii sunt învățați prin oferirea unui set de date cât mai comprehensiv și în societate, modelele de control și tehnicile dezvoltate (fie ele organice, fie digitizate – cel mai probabil) sunt testate periodic, pe diferite scenarii. Și la fiecare progresie, puterea de control crește.

Pentru individul care dorește să scape din acest control, simpla mărturisire creștină și simpla practică religioasă este posibil să nu mai fie de ajuns. Aceasta deoarece tehnicile avansează atât de mult în timp ce progresul duhovnicesc pare atât de anevoios în ziua noastră. În plus, deși izolarea ar fi o soluție, de obicei ca să ajungă cineva la decizia autoizolării și tentativei de a realiza o oarecare protecție la influența mașinăriei sistemului este atât de greu de implementat practic, mai ales la nivelul familiei încât singura soluție după mine este atenția sporită la ce se întâmplă, documentarea riguroasă și elaborarea unor mecanisme de rezistență la influența controlului cât mai puternice, toate acestea bineînțeles folosind cât mai mult din armele luminii oferite creștinilor prin istoria milenară de rezistență împotriva demonilor a sfinților creștini.

Semnele (sau indiciile) scepticismului cu care eu cred că simplii creștini nu mai pot rezista printr-o viață simplă la ispitele lumii contemporane sunt câteva experiențe recente din actuala plandemie când oameni întregi la cap, se temeau să vină la biserică și să sărute icoanele sau (și mai grav) sărutau icoanele cu masca, manifestând astfel o lepădare explicită (iconoclasm) chiar dacă din necunoaștere care necunoaștere însă nu îi absolvă deloc, vina fiind a lor personală că nu au acumulat suficientă credință și suficient har încât să poată face față ispitelor momentului. În fapt chiar dacă ei explicit nu s-au lepădat de Hristos, prin manifestarea lor au demonstrat necredința sau mai bine zis distanțarea lor de unele axiome fundamentale ale creștinismului, cum ar fi sfințenia obiecterlor de cult, puterea vindecătoare a harului lui Dumnezeu sau chiar păcatul de moarte al fricii (cei fricoși nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu).

Există așadar momente de cernere în care este obligatorie o stare duhovnicească extremă, fierbinte, pentru a putea face alegerile potrivite care să ne ferească de căderea la iad, prin propria opțiune și prin propria acțiune, altfel zis “de bunăvoie și nesilit de nimeni”. Sărutarea icoanelor cu masca, nu a fost deloc impusă de autoritățile demonice ci doar sugerată. A fost un moment punctual, în care să zicem că au picat un mic număr. Este însă doar un exemplu pe care l-am dat pentru a justifica de ce asumarea unei viziuni de viață creștine este obligatorie și raportarea la aceasta este singura opoziție reală pe care o putem face în ziua de astăzi la mecanismele de control diabolice camuflate prin intermediul aparatusului tehnologic al societății moderne.

Dar cum starea duhovnicească fierbinte perpetuă este un deziterat greu de atins, singurul lucru care ne rămâne de făcut este asumarea unei viziuni creștine asupra lumii cât mai conștientă (prin acțiune) și cât mai completă (prin formă și conținut).

Apelul la abortarea sintetică și analitică a viziuni creștine asupra lumii pe care îl fac ar veni poate ca ceva nou și străin ethosului ortodox tradiționalist. Argumentul meu este simplu – deoarece tradiția a fost ruptă și tentativa de reconectare la tradiție mergând pe unele filoane care au mai funcționat până acum ceva timp în urmă (apelul la morală, la cultură, la istorie, la viața înaintașilor noștri etc) nu mai dă roade, avem nevoie de o soluție completă de încreștinare și reîncreștinare atât a noastră cât și a celor din jur folosind uneltele filosofice la care au făcut apel și sfinții ortodocși în evul mediu târziu în lupta cu neo-platonismul antic.

Un alt argument la asumarea și folosirea viziunii creștine în raportarea la lumea prezentă și dialogul cu lumea de astăzi ar fi că, în opoziție cu inexsitența unei articulări și justificări a acesteia nu prea avem de ales decât reacțiile organice specifice unui mediu închis în cadrul credinței noastre, ori astea nu sunt suficiente când ieșim în afară. Poate cel mai bine pentru a explica ce vreau să zic ar fi apelul la un topic fierbinte: avortul. Răspunsul de bază al creștinilor referitor la avort este că ne opunem deoarece este o crimă deoarece noi credem că viața începe la momentul concepției. Prin avort, se elimină posibilitatea botezului unei făpturi create de Dumnezeu și prin urmare, perspectiva moștenirii Împărăției lui Dumnezeu este pusă sub semnul întrebării – atât pentru copil, cât și pentru mamă. Cu siguranță un astfel de argument nu are niciun ecou în societatea modernă și de multe ori, nici creștinii nu aderă la el. De aceea, dacă am avea o viziune creștină asupra lumii elaborată cum trebuie, am putea da un răspuns care cel puțin ar putea fi înțeles de cei din afară.

Iată câteva elemente ale unei viziuni asupra lumii și încercați să exersați la fiecare ce răspuns ați putea da, în contextul problematicii avortului:

  • o explicație asupra lumii – de ce există viața, de ce există omul, de ce există universul etc
  • un răspuns cu privire la viitor – ce finalitate are omenirea, universul, viața omului; despre viața de după moarte, despre rai și iad, despre judecată (eshatologie)
  • valori și chestiuni etice – morala creștină – ce ar trebui să facem și de ce; ce ar face sfinții, ce poruncă ne dă Hristos cu privire la o chestiune morală?
  • ortopraxia – cum să dobândim mântuirea, cum să acționăm într-o situație concretă, cum să reacționăm la anumite evenimente în concordanță cu morala creștină;
  • epistemiologie – teoria cunoașterii – ce este adevărat și fals, ce este Dumnezeu, cum înțelegem adevărul

Ce mai trebuie să știm important cu privire la viziunea asupra lumii este că orice viziune presupune un set de axiome / presupuneri / prejudecăți pe care le deținem (conștient sau subconștient, consistent sau inconsistent) legate de construcția de bază a realității. De exemplu, viața are valoare este o presupunere care nu trebuie explicată deoarece este fundamentală pentru o viziune creștină asupra lumii. Întrebări de genul “de ce m-a născut Dumnezeu dacă eu nu i-am cerut” nu își au sensul într-o viziune creștină asupra lumii și nu le putem da un răspuns. Nu au nicio logică de fapt, fiind inconsistente în oricare viziune asupra lumii, chiar și în viziunea ateistă în care Dumnezeu nu există.

Istoric, viziunea asupra lumii din punct de vedere creștin a fost abordată mai ales în spațiul protestant. Evident că există diferențe majore între viziunea creștină asupra lumii în fiecare sectă, de unde putem sublinia că este obligatoriu pentru apologetica și eclesiologia ortodoxă cunoașterea particularităților acestor viziuni pentru a le combate și pentru a le evidenția erorile evitând astfel alunecarea în ciorba ecumenistă a confuziei dogmatice și incosistenței filosofice. Nu trebuie să facem nimic nou, cu siguranță cine are o cultură vastă a patristicii ortodoxe, poate sublinia cu ușurință diferențele și erorile viziunilor asupra lumii propuse de diversele “confesiuni”.

Întorcându-ne la chestiunea educației în învățământul românesc, sper că m-am făcut înțeles de ce este important ca să realizăm că o viziune creștină asupra lumii nu apare și nu se construiește din senin fără contribuția noastră activă. Nu este greu să deducem și să recunoaștem că propunerea care se face copiilor în ziua de astăzi nu are niciun sâmbure de viziune creștină, din contră putem vedea chiar un asalt în oglindă asupra turor elementelor viziunii creștine enumerate mai sus, poate începând chiar cu valoarea vieții. Câtă vreme viața este un accident (fie el emergent sau nu) – axiomă fundamentală a viziunii ateiste asupra lumii prin prisma dogmaticii evoluționiste, se deduce clar că viața nu are valoare. Prin urmare, elevul care este deja impregnat (conștient sau nu) cu o asemenea presupoziție, nu va putea niciodată să înțeleagă de ce avortul este greșit.

În final, doresc doar să zic că voi continua acest gen de articole cu chestiuni mai în amănunt și că asumarea, afirmarea și elaborarea unei viziuni creștine este în esență o igienă a minții, un exercițiu rațional permanent necesar pentru a rezista asaltului asupra creștinismului și poate oferi o frânghie de salvare în războiul spiritual în care pe frontul rațional principala armă a dușmanului este confuzia și dezinformarea, amesecul de adevăr și minciună, construcțiile argumentative ilogice care pot fi ușor demontate dacă avem câteva cunoștințe de bază.

Nu vreau să merg până acolo ca să afirm că trebuie să luptăm cu diavolul cu armele pe care le folosește el – se știe că cearta cu diavolul este nerecomandată. Dar filosofia, logica, rațiunea, argumentarea sunt după părerea mea daruri ale lui Dumnezeu oferite omului tocmai pentru a-l ajuta să de mântuiască și să lupte cu ispitele diavolului. Trebuie doar să învățăm să le folosim cât mai mult, în paralel cu tot ce înseamnă viața duhovnicească, deși par – în aparență – inutile sau rezervate celor “deștepți”.

One comment

  • Este o mare plăcere să vezi că mai există oameni cu astfel de preocupări, concepții și discursuri. Am hotărât să vă las acest mesaj, pentru a vă semnala că nu sunteți singur. Suntem destul de mulți, însă nu facem ceea ce trebuie (de exemplu, să ne semnalăm prezența măcar… altora ca noi).
    Mult succes, tărie sufletească și putere de muncă în continuare!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.