Scandalurile cu preoți

Scandalurile cu preoți sunt din ce în ce mai dese la TV. Sau poate nu sunt dese. Nu știu deoarece nu mă uit la TV deoarece îmi este frică de TV. Mă uit pe Netflix însă nici acolo prea multe nu am ce să văd.

Am putea zice că există o creștere a scandalurilor deoarece se atacă Biserica. Se atacă Biserica dar nu cred că este ceva nou sau ceva excepțional ieșit din comun. În vremea apocalipsei pe care o trăim, nimic nu este ieșit din comun.

Avem deci sminteală și avem îndemnul “cine se smintește, să se smintească mai departe” – o parafrazare la Apocalipsa 22, 11:

Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.

Apocalipsa 22:11

Conspirație, orchestrare sau întâmplare?

Primul aspect pe care îl doresc tratat este un fel de răspuns la întrebarea “nu cumva totul este orchestrat”? Adică, nu cumva aceste scandaluri sunt organizate pentru a lovi în imaginea Bisericii? Răspunsul meu este fără echivoc: nu contează. Poate da, poate nu. Nu ca argumente, dar ca compeltare la răspuns, voi zice cele ce urmează. Pr. Nicolae Tănase povestește într-o conferință cum în Grecia, pentru a distruge imaginea Bisericii, sataniștii făceau tot felul de înscenări. De exemplu, sunau pe un părinte noaptea (dacă nu mă înșel zicea de Pr. Porfirie): “părinte, vino repede că moare cutare”. Părintele se ducea cu sfintele să îl împărtășească și când intra pe ușă, două prostituate sumar îmbrăcate săreau la gâtul lui. Părintele, ca să nu scape sfintele, nu avea ce să le facă. Un al treilea făcea poză la scena și ziua următoare era dat la ziar. Diavolul face tot felul de scamatorii ca să îi prostească pe cei slabi și să îi depărteze de Biserică și de preoți prin care le vine dezlegarea.

Personal nu am citit cartea (sau nu mi-o amintesc) dar am auzit cu urechile mele ce probleme pățesc doi călugări bătrâni de la sataniști pe multele Olimp. Am fost din întâmplare la o mănăstire pe Olimp foarte retrasă, la care se ajunge relativ greu cu mașina deoarece este drum prost. Intenția era să ajungem în altă parte, dar nu conteaza. Important este că pe drum am văzut niște marcaje sataniste care m-au mirat deoarece locația era relativ depărtată de localități, fiind pe munte totuși … Părintele de la mănăstire ne-a povestit că au mereu probleme cu sataniștii – unori vin și le dau foc.

Diavolul are scopuri multiple.

Diavolul are scopuri multiple (și lucrări multiple cum vom vedea). Primul este clar sporirea neîncrederii. Prin astfel de evenimente, diavolul urmărește să îi țină departe de Biserică și de preoți pe cei care au totuși o înclinație și tatonează cu ideea apropierii. “Ce rost are să te mai duci la Biserică, când iată cum sunt preoții?” (sau credincioșii) zice diavolul …

Al doilea scop este scăderea credinței celor care deși se duc la biserică, nu prea înghit preoții (da, există o asemenea categorie). Este vorba de cei care sunt cumva catehumeni, adică au ceva idee despre creștinism, au o înclinație, dar nu prea știu și nu prea vor totul, se mulțumesc să vină ocazional și consideră prezența lor ca un fel de efort pentru care Dumnezeu trebuie să le dea sănătate și poate să câștige la loto. Nu au perspectiva veșniciei, nu sunt preocupați de promisiunea creștinismului și de persoana lui Iisus Hristos, în general doar sunt consumatori de “pace duhovnicească”, adică de niscavai emoții superficiale pe care le oferă participarea la slujbe în momentele grele ale vieții lor.

Al treilea scop este scăderea râvnei celor care se luptă. Cei care sunt creștini adevărați și preocupați de lupta duhovnicească, văzând astfel de cazuri, nu pot să nu fie afectați și nu pot să zică – dacă acesta cade, ce să mai zic eu? Ce pot să fac eu, care sunt mult mai mic? Cei fără experiență în războiul duhovnicesc, nu realizează nici măcar posibilitatea ca informațiile să fie incorecte sau false și în fapt, cel prezentat ca căzut (preotul/episcopul ostracizat) să fie de fapt nevinovat în fața lui Dumnezeu și realitățile să fie altele. În cele din urmă și Hristos când l-a vindecat pe orb, l-au prezentat ca pe un călcător de lege, acuzându-l că vindecă sâmbăta, deși evindent că minunea era nemaivăzută și un semn clar al dumnezeirii, Mîntuitorul fiind neprihănit și Domn al Sămbetei.

În final, ultimul scop este pur și simplu ura brută sau “grobiană”, cum zice Bălănel. Indiferent de celelalte scopuri, chiar dacă acestea nu au succes (și cumva procentul de încredere al populației în Biserică arată ineficiența acestei lupte în România), când prinde ocazia, diavolul pur și simplu îi atacă pe cei sporiți deoarece îi urăște. Deși urăște pe tot omul (și chiar se urăsc între ei, deoarece au doar ură), diavolul urăște mai ales pe cei sporiți și pe cei pe care îi identifică cu “potențial de risc” pentru el, adică, pe baza experienței și informațiilor lui, poate realiza că cel în cauză va salva multe suflete și le va ajuta de la pierzanie și prin urmare încearcă să îi strice lucrarea.

Şi am văzut că toată strădania şi toată izbânda omului la lucru nu este decât pizma unuia faţă de altul

Eclesiastul 4,4

Căderi și cununi

Indiferent de realitatea faptelor în sine, judecata noastră trebuie să fie simplă, clară și fără prea multe tânguieli, revolte, mâhniri sau calcule lumești. Chiar dacă cel în cauză a căzut sau nu în vreun fel, important este ca noi să nu cădem și văzând aceste lovituri ale vrăjmașului să ne pregătim și noi ca să fim loviți, ca și cum am fi următorii pe listă. Făcând o comparație cu războiul, să presupunem că ne aflăm în război.

A ne preocupa dacă cutare a căzut sau este atacat pe nedrept într-un asemenea scandal este comparabil cu a ne preocupa pe câmpul de bătălie, atunci când lupta este încinsă, de o bombă care cade mai aproape (sau mai departe de noi) în ce măsură a lovit sau nu vreun camarad de-al nostru. Asta consuma cel puțin timp și energie și mai important este ca noi, văzând aceste rachete, să ne ferim, să căutăm loc ferit pentru a nu fi și noi loviți de ele, știut fiind că inamicul are asupra noastră ațintite atâtea arme și văzând cu ochii noștri ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă ne stă în putere și vede o posibilitate, evident a ajuta camaradul este ceva bun. Dacă vedem de unde atacă dușmanul, putem atrage atenția la superiori – iată de acolo atacă. Dar de departe principalul lucru de făcut este ca să ne plasăm pe noi într-un loc ferit, unde nu putem fi atacați și, dacă putem, să ne rugăm pentru cel căzut și atacat deoarece probabil el este încununat de Dumnezeu pentru faptele lui cele bune și deoarece noi suntem slabi, Dumnezeu a lăsat pe acela să fie pradă diavolului, știut fiind ori că nu poate fi atins, ori că dacă va cădea, se va ridica, deoarece pentru un anume scop, Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceste atac.

Trebuie să mulțumim ca nu noi suntem atacați și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne apere de asemenea ispite și de toate ispitele. Reflexul nostru la orice astfel de știre trebuie să fie o atenție și mai mare și sporirea rugăciunii.

Spurcare și sfințire

Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.

Apocalipsa 22:11

Nu pot încheia fără a face câteva comentarii la acest verset, deoarece pare potrivit vremurilor și pare că vremurile noastre sunt cele care se aprope cel mai bine de acest verset. Versetul pare un îndemn, dar de fapt nu este îndemn. Dumnezeu nu ne poate îndemna să facem nedreptate, spurcăciuni și de asemenea, cine este sfânt, cum se mai poate sfinți în continuare?

Formularea este clar una poetică și una care descrie o realitate. Cine este obișnuit cu nedreptatea, asta va lucra. La fel cel cu spurcăciuna și la fel cel cu dreptatea și la fel cel cu sfințenia. Trecerea dintr-o parte în alta, este imposibilă la sfârșitul timpului, la judecată. Când vremea va veni (și poate a venit), cu greu oamenii se vor mai schimba din răi în buni și din buni în răi deoarece timpul va fi scurt. Scurt în sensul că nu va mai fi vreme pentru pocăință și cumva, toată istoria se va pogorî pest omenire și oamenii din acele vremuri vor fi cumva constrânși în a continua pe calea pe care au pornit.

Sau altfel: așa cum în momentele de stres, presiune și provocări majore pentru cineva, personalitatea și caracterul ies la suprafață și vedem “ce poate” respectivul, cum se manifestă, cât de nervos este, cât de multe înjurături știe sau cât de mult se poate abține, tot așa și la plinirea vremurilor, când se va apropia judecata, focusul înspre rău și înspre bine se va accentua și cu greu cei care sunt nedrepți nu vor putea să nu mai facă nedreptăți în continuare. Răbdând însă nedreptățile, cei sfinți se vor sfinți încă. Nedreptatea este ca o spurcăciune în fața lui Dumnezeu și dreptatea duce la sfințenie care nu se termină niciodată, ci cel sfințit zboară în sus neîncetat.