Ucraina, Africa, înfometare

Spuneam în articolele trecute că Ucraina, privită prin perspectiva rezultatelor obținute, devine pe zice trece o țară model pentru Marele Reset: populație redusă, economie distrusă, consum minimal. Deci amprenta de carbon optimă. Și în premieră, iarna aceasta BLACKOUT. Evident, după pace, va veni “reconstrucția verde” și se vor planta panouri solare în locul grânelor și al fabricilor.

Ca fapt divers, Africa este singurul continent care încă mai are creștere demografică masivă, cu mult peste medie, după această plandemie care a tăiat pofta de a naște copii unei întregi generații care era oricum distrusă psihic și mental de “noile tehnologii”. Africa a rezistat însă spectaculos la virus și prin urmare s-a încercat lovirea ei prin alte modalități, cum ar fi de exemplu prin mâncare.

Ucraina era unul dintre marii exportatori de produse agricole în Africa. Rusia de asemenea. Pe cât s-a vorbit despre Ucraina ca grânar al Europei, cu mult mai mult era pentru africani. Valoric, cifrele nu ne spun prea mult: 12 miliarde export cereale în 2021 dintre care, din Africa, cel mai mult avea Egiptul – 2 miliarde. Dar trendul de creștere al exporturilor ucrainienilor era unul foarte promițător: investițiile europene, modernizarea echipamentelor și factorii climatici (încălzirea climei, prelungirea sezonului) – toate astea promiteau rezultate spectaculoase pentru Ucraina.

Exporturile de produse agricole pentru africani, chiar dacă valoric nu înseamnă mare lucru, ca impact pentru nivelul de trai al africanilor însemna imens. Și în ciuda războiului, aceste exporturi au continuat, impactul fiind deocamdată mic. Ba mai mult, poate chiar africanii au beneficiat de acest război prin scăderea prețului – din cauza problemelor, ucrainienii nu au putut respecta contractele și rușii de asemenea au avut probleme cu exporturile în UE, deci s-a îndreptat înspre africani care nu au participat la sancțiuni. În rezumat, am putea zice că este trasă de păr supoziția că prin Ucraina s-a încercat lovirea în Africa la pachet cu criza energetică și creșterea prețurilor. Dar Marele Reset este un program complex care ia în calcul nenumărați factori și important este să urmărim efectele și să încercăm să facem abstracție de zgomot, deși evident războiul nu este doar zgomot. Dar privind prin prisma “realizărilor”, putem spune cert că africanii au avut de suferit din acest război mai mult decât românii care au avut de suferit cu mult sub austrieci sau unguri. Iată mai jos un chart de la Council of Foreign Relations una dintr organizațiile de consultanți ai Marelui Reset.

Sursa: cfr.org

Dacă implicațiile Ucrainei prin prisma programului Marelui Reset sunt asupra economiei din Vest și a siguranței alimentare a Africanilor care se încăpățânează să nu moară de Covid, războiul din Taiwan va lovi mai ales în tehnologie și va accelera întoarcerea umanității în Evul Mediu – evident, cu excepția Smart City-urilor unde vor avea acces doar cei vaccinați periodic și cu cip pe frunte.

Dar cum lumea este complexă și așa cum nu le-a ieșit 100% în plandemie ce au încercat, nici cu Ucraina nu cred că vor reuși – vedem că egiptenii importă de la ruși dacă nu pot de la ucrainieni și vedem că în ciuda bombelor, ucrainienii încă au producție agricolă destul de bună.

Sursa: NASA

Dar dacă acest unghi pe care îl propun prin care să privim conflictele actuale vi se pare tras de păr, uitați-vă în Olanda unde fermele se închid deoarece poluează. Mâncarea și producția agricolă este descurajată deooarece fiecare țară are o normă de tăiat din această producție pentru a face mâncarea mai scumpă și pentru a tăia pofta de reproducere a oamenilor și ideal de a-i înfometa.

Sursa: Știrile Google

Ca orice Titanic, economia mondială este greu de băgat la fund. De fapt, economia mondială chiar este mai puternică decât un Titanic. Se bagă o țară-două, se arpinde un război ba în Siria, ba în Ucraina, ba în Taiwan, dar restul lumii va continua să muncească, să producă, să consume, să emită CO2, ceea ce este interzis. Prin urmare, soluția finală nu va fi alta decât războiul nuclear total prin care să se pună în genunchi și ultimele redute. Culmea este că războiul deși poate pune unele piedici industriei, pe alocuri chiar stimulează și mai mult producția industrială și extracția de hidrocarburi. Este evident că tancurile au un consum de combustibil masiv și chiar dacă pe-acolo pe unde trec tancurile nu prea mai trec mașini multe, lumea se obișnuiește și așa cum vedem în Siria, tancurile circulă alături de mașini și chiar dacă avioanele evreilor distrug pistele aeroportului civil din Damasc, după reparații, turiștii continuă să vină. La fel va fi și în Ucraina.

Asta nu înseamnă însă că obiectivele Marelui Reset sunt periclitate. Așa cum am mai zis, dacă măsurile “chirurgicale” de transformare a umanității nu funcționează, se aplică alte măsuri, mai puternice. S-a trecut de la un virus scăpat din laborator la un vaccin care provoacă aleator miocardite și câte altele. De la virus s-a trecut la interzicerea petrolului și la explozia prețului la energie, apoi a început și războiul din Ucraina pentru a se putea da vina pe Putin pentru valul inflaționist care va veni și pentru considerentele legate de înfometarea Africii.

Panoplia “măsurilor” resetului nu poate fi acoperită însă într-un articol. Zilnic apar noi și noi informații din care putem clar decuce ce urmează. De exemplu, un corolar la “nu vei mai deține nimic dar vei fi fericit” este și aceea că nu vei mai deține mașini.

World Economic Forum calls to reduce private vehicles by eliminating ‘ownership’. World Economic Forum says steps need to be taken to reduce reliance on critical metals amid green energy push

Sursa: FoxBusiness

Dar cum se poate implementa această măsură deoarece în ciuda controlului asupra guvernelor, puterea “Forumului” este limitată. Orice guvern care ar interzice sau limita în vreun fel deținerea automobilelor de către persoane private ar fi măturat rapid. Prin urmare ce variante rămân? Vedem că eliminarea diesel-urilor este aproape terminată. Cu toate acestea, norma de reducere a mașinilor nu funcționează – oamenii se ambiționează să cumpere mașini și nu vor să circule cu bicicleta ca danezii spălați pe creier. Atacarea Taiwanului de către chinezi va produce un șoc pe piața conductorilor electrici mai mare decât cel din plandemie … Producătorii care nu s-au adaptat vor avea mari probleme și probabil vor închide. Deja contracția din sectorul auto este masivă. -3% la nivel mondial în 2022 este masiv (sursa) mai ales că inflația nu și-a arătat dinți până pe la mijlocul anului trecut. Cu toate acestea, cu 3% nu se face primăvara – Resetul și-ar dori un 50% și lovirea Taiwan-ului va ajuta imens în această privință.

Dar marea dilemă legată de viitorul război din Taiwan este legată de sancțiunile care vor fi – sau nu – luate împotriva Chinei. De la sancțiuni punctuale legate de interzicerea noilor investiții sau tăierea companiilor chinezești din achizițiile guvernamentale, până la eliminarea Chinei din SWIFT este cale lungă. Vă reamintesc că nici Rusia nu este exclusă total, câteva bănci au rămas încă de pe atunci, ceea ce – deși pune probleme – garantează totuși o funcționare a sistemului bancar.

În final aș dori doar să fac o scurtă clarificare. Resetul, după părerea mea nu este limitat la Imperiul Anglo-American. Rusia și China sunt de asemenea aliniate Resetului. Există un mix de coordonare și atașament la program, este evident că pentru Putin supraviețuirea este mult mai dificilă ca președinte al Rusiei decât pentru Biden, de exemplu. Cel puțin la o primă vedere. Prin urmare Putin are o fidelitate față de Marele Reset, dar nu la fel ca Biden, adică politicienii din est sunt cumva mai mult folosiți, controlați, șantajați de către centrele de putere din Vest, așa cum se întâmplă la noi. Adeziunea lor vine din mândria drăcească de a fi alături de “cei puternici”, de cei care “fac jocul”, de cei care “construiesc viitorul”. Chiar dacă sunt slugi altora, liderii din est nu se dau înapoi și poate muncesc chiar cu seriozitate mai mare decât cei din vest la realizarea “programului” visul lor și promisiunea pe care au primit-o fiind de a mai urca încă o treaptă din cele 37 sau câte sunt și de a ajunge cât mai aproape de vârful piramidei.

Deci dincolo de planul conflictelor aparente, chiar în timp de război, stăpânirea este relativ unită “într-un gând” de către demoni și acțiunile coordonate. Rareori însă scap în afara informații despre ce discută, cum discută, cum primesc ordine, cum și cui dau socoteală dacă ordinele nu sunt executate. Uneori, liderii nu sunt în stare nici măcar să citească scriptul

Și nu doar cei care sunt la pensie …

Unitatea în gând merge la pachet cu unitatea intereselor și deseori nu este nevoie de ședințe de coordonare sau de planuri prea complexe de acțiune.

O sa redau ce zice Carlin despre “teoria conspirației” și v-aș ruga ca în locul companiilor petroliere despre care se discută aici, să puneți pe magnații corporațiilor tehnocratice sau pe “liderii schimbării” cu care se lăuda Schwab că a “penetrat” guvernele din întreaga lume

“Nu ai nevoie de o conspirație formală când interesele converg! Oamenii ăștia au fost la aceleași universități și fraternități, sunt în aceleași comitete de conducere (ale marilor companii), sunt în aceleași country-cluburi, au interese comune, nu au nevoie să organizeze o ședință, ei știu ceea ce e bine pentru ei.”

Hidra are deci mai întâi de toate o unitate de gândire – salvarea planetei de către elite” și ca patron protector au pe “demonul eficienței”. Bineînțeles, obiectivul suprem este “salvarea planetei”, echivalentul în plan demonic, în religia antihristrului al mântuirii la Judecata de Apoi. Iar dacă în creștinism, mântuirea este una personală, care se face asupra individului și ia în calcul faptele personale, salvarea unei singure oi fiind prilej de bucurie în rai, în religia Forumului Mondial, mântuirea este una abstractă, generală, diafană, ascunsă sub umbrela unor cuvinte care nu spun nimic – “Make the world a better place” sau “Mare progress in the World” sau “Save the Humanity”. Evident că ce înseamnă o lume mai bună este cu totul diferit de la un om la altul, și diferențele pot fi esențiale deoarece ce e bine pentru o mână de miliardari poate însemna genocidul a 5.5 miliarde de oameni pentru ca planeta să devină “verde”.

Dar despre odioșenia și putoarea cu care acești înșelați își ascund faptele și acțiunile în spatele unor slogane îmbrăcate în sonorități virtuoase cu rapel la moralitate, nu are rost să dezbatem aici deoarece nu cred să existe dubii sau îndoieli. Vom vedea însă implicațiile posibile ale războiului cu Taiwanul și care va fi etapa următoare în care vom fi trecuți cei care ne ambiționăm să respirăm în continuare aer, să producem CO2 și nu am murit încă subit.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.