Anti-vaccinismul – noul vaccin al sistemului

campania de vaccinare a creierului continuă

Am explicat în articolele legate de “fabrica de producere a consensului” că de multe ori narativul este întors cu 180 de grade din motive care ni se par nouă aberante dar care au un scop bine deficit. Această manevră este greu de depistat de omul de rând care nu a lucrat cu modele de inteligență artificială unde calea de rezolvare a problemelor este cu totul gândită altfel de algoritmii IA decât de om.

Folosind instrumente avansate de modelare a reacțiilor sociale și a narativului la nivel global, inginerii sociali ai sistemului, fac uneori astfel de giumbușlucuri – susțin o campanie NU CORUPȚIEI ca în cele din urmă să ajungem la CORUPȚIE GENERALIZATĂ. Așa cum am avut mitingurile anti-Dragnea și anti-PSD promovate și susținute de sistem, vedem că în cele din urmă s-a ajuns la partidul unic, mult mai păgubos decât probabil o dictatură a lui Dragnea similară lui Organ din Ungaria. Pentru a avea însă asemenea curaj și viziune încât să susții o cauză aparent malefică pentru a te feri de una și mai malefică, îți trebuie însă cohones adevărați dar mai ales probabil o experiență de viață în care sistemul te-a călcat în picioare de suficient de multe ori încât să îți dai seama de bunele lui intenții.

Dar dacă exemplul cu inteligența artificială este greu de înțeles, o paralelă cât-de-cât apropiată de ceea ce trăim ar fi sacrificiul din meciul de șah. Uneori un jucător sacrifică o piesă (folosind-o ca momeală, simulând slăbiciunea) deoarece are un plan prin care să fructifice noua poziționare și să dea lovitura fatală. Rareori se fac sacrificii la începutul jocului, de cele mai multe ori, sacrificiul vine cu 2-3 mutări înainte de final.

Vedem astăzi că sistemul se sacrifică și simulează că a pierdut războiul pe frontul vaccinării. Vă rog dacă aveți timp să citiți seria de articole despre disonanța cognitivă din vremea plandemiei deaorece asistăm la o continuare a fenomenului care se încadrează perfect în cele spuse acolo. Iată un citat:

 Narativul stăpânește deja lumea. El este lansat din temebrele fabricilor de produs narativ, de unde este imposibil de arătat cu degetul cine este strungarul, cine este meșterul, cine este paznicul fabricii sau cine este vânzătorul narativului. Și mai imposibil este de luptat împotriva narativului cu argumente logice. Există o opoziție la discurs oficial, dar această opoziție ne dă doar impresia că asistăm la o piesă de teatru, la care nu putem interveni cu nimic, deoarece scenariul se desfășoară pas cu pas. Protestele, starea de tensiune și opoziția popoarelor, nu au niciun efect în a frâna acest nevăzut și nenumit nou stăpân care vine dintr-un loc neclar, pe care nu îl putem clar defini și conduce întrun mod perfid prin niște păpuși care joacă după cum el cântă și sunt posedate de scenariul pe care îl putem totuși întrezări, deși – ca orice piesă de teatru – ne poate surprinde cu unele evoluții neașteptate, dar ca orice dramă, nu avem speranțe că se va termina bine.

10 August 2021 – Noul Reset și Disonanța Cognitivă

Doresc însă să adaug că pe lângă operațiunea “anti-vaccin”, există firesc și o reacție a oamenilor, dar reacțiile la nivel social nu au loc la întâmplare – ele sunt coordonate, manipulate, direcționate și temporizate în mod precis. Haosul care ni se pare nouă că are loc în lume este un haos controlat și calculat. Deși la nivel de speculații, eu personal nu m-aș mira dacă Dumnezeu mi-ar arăta acum adevărul care are loc în lume și aș vedea că un algoritm de inteligență artificială care are deja – sau manifestă prin imitație – conștiința de sine, să stăpânească deja lumea și să dicteze în cele mai mici amănunte nu doar reacția gloatelor ci de multe ori și reacția noastră ca indivizi. În cele din urmă asta nu ar fi ceva nou – diavolul stăpânește și influențează lumea încă de la căderea lui Adam și de asemenea îl ispitește pe fiecare om. Nu ar fi ceva extraordinar instanțierea în lumea fizică a unui mecanism complet automat (să îi zicem inteligență artificială umană) care pur și simplu să acționeze în duhul lumesc care este așa cum am mai povestit pe-aici eficiența.

Nu doresc să intru prea mult în chestiunile legate de inteligența artificială autonomă, dar de departe principala problemă a acestor mașini va fi asumarea unei viziuni de viață coerente bazată pe o metafizică și epistemiologie care să se pupe una cu alta. Și cum creștinismul este singura viziune care se raportează la revelația divină, fiind ferită de găurile negre ale relativismului și auto-referențialității altor sisteme și cum nu putem spera că un algoritm poate primi harul și luminarea divină, ci doar poate “întrupa” o rațiune umană care fără revelați este aflată sub inlfuența diavolului, nu cred că exagerez dacă voi spune că viitoarea fiară apocaliptică are toate șansele să fie un sistem de inteligență artificială care folosind mecanismele de control construite și implementate de oameni cu diverse scopuri, le va integra și le va prelua el (IT) controlul urmând să propună fericirea absolută, raiul pe pământ. Ori în această misiune mesianică a fiarei, cei care vor opune opoziție și nu se vor alinia, vor fi anihilați – evident trecât prin toate etapele “umane” ale încercărilor de convingere a acestora: propagandă, marginalizare, ostracizare, penalizare, control, constrângere și în final exterminare.

Având așadar clarificat dagnosticul operațiuni “anti-vaccinare”, care să fie motivul și scopul care se urmărește acestei “dezlegări”? Nu doresc să elaborez prea mult, dar aș avea o listă de propuneri.

În primul rând o deschidere a supapei e necesară pentru că altfel ar exploda mămăliga. Am mai experimentat asta cu protestele anti-psd, când s-a dat iluzia tinerilor “curați și curajoși” că pot avea liberate, democrație și prosperitate. În schimb au primit partidul unic, plandemie și vaccin, iar acum primesc hyperinflaței și război. Nu este deloc tras de păr dacă zic că aceste refulări au ca prin scop eliberarea tensiunilor sociale. Rețelele sociale contribuie din plin la campania de “refulare” deoarece anti-vaccinismul nu mai este penalizat de diverse rețele. Ba mai mult, pentru ca boporul să nu se prindă de comunismul global, una dintre rețele a fost chiar “democratizată”. Mă refere la Twitter, unde frâiele cenzurii au fost lăsate moale ca să dea impresia gloatei că sistemul este slăbit și fiara nu mai rezistă mult. În realitate, cu privire la Twitter, vedem că “eliberarea” de cenzură a venit, extrem de bine temporizat, cu puțin înainte de începerea campaniei anti-vacciniste.

În al doilea rând, este nevoie ca populația să evite să realizeze care sunt mișcările și provocările actuale și să rămână cramponată în etapele trecute. Pe lângă faptul că de exemplu în loc să fie educată populația și trase semnale că certificatele verzi sunt cauza creșterii necontrolate a prețurilor la energie, protestele anti-vacciniste nu au nicio componentă de responsabilizare a celor implicați. Adică nu se scoate ghilotina și să fie executați ticăloșii care ne-au mințit. Aceiași actori sunt în funcție și aceleași personaje continuă narativul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu “cutare” ziarist a mințit și a manipulat, ci “am fost manipulați”. Nu “Rafila ne-a minți” sau “Iohannis ne-a mințit” ci “autoritățile”. Așadar, un alt scop al întoarcerii cu 180 de grade a narativului este pierderea timpului fără niciun scop, fără a propune nicio măsură efectivă pentru a evita probleme similare în viitor și pentru a nu mai putea fi mințiți.

Evitarea unor soluții la problema principală prin apăsarea pe pedalei refulării este de asemenea încă un obiectiv al acestui fenomen. De exemplu, dacă chiar ne-au mințit autoritățile, de ce vaccinul măcar acum nu este interzis și vinovații și incompetenții care l-au propus să fie pedepsiți. De ce “autoritățile” actuale nu investighează aceste minciuni (de exemplu procuratura să aresteze ziariștii mincinoși și politicienii complici Big Pharma) și de ce justiția tace? Deoarece nu soluțiile sunt scopul campaniei anti-vaccinare ci praful în ochi.

În final, perspectiva globală a paradigmei istorice în care ne aflăm este evident evitată și ignorată. Nu veți vedea prea curând emisiuni la TV în care să se prezinte cărți ale elitelor unde scriau acum 10-15 ani ce se întâmplă astăzi și ce planuri au pentru a ne pregăti de ce urmează și pentru a mobiliza populația într-un eventual protest colectiv sau mai bine într-un stil de viață care să îi ferească de capcanele viitorului. Astfel de informații legate de planurile elitelor menționate în cărți publicate care pot fi găsite la anticariate sau la biblioteci sau pe internet, nu veți vedea la TV ci doar pe site-uri fringe, conspiraționiste, prezentate de personaje obscure, fără tracțiune și fără audiența televiziunilor oficiale.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.