De ce prețurile vor crește în continuare în socialism

Avem așadar inflație. Suntem în top în Europa în condițiile în care veniturile în România sunt la coadă și în condițiile în care oricum nivelul de trai din România este cel mai prost. Practic, fără veniturile trimise din afară de căpșunari, România ar avea un nivel de trai chiar sub Albania, deși a fi sărac în Albania este probabil mult ma interesant decât a fi sărac în România.

Problema sărăciei este una uitată pe meleaguri mioritice deoarece cei slabi și cei săraci nu au nicio putere deoarece cred că de vină sunt străinii că ne fură, nu noi că ne lăsăm furați. Prin urmare, săracii din România nu fac altceva decât să se tânguie și în niciun caz să se gândească de ce ne fură străinii?

Un răspuns simplu la întrebarea de ce ne fură străinii este deoarece străinii au văzut că nouă românilor ne place să ne furăm singuri și să ne lăsăm furați, acceptând minciuni și gogoși fără cea mai mică umbră de suspiciune. De la politicianul care dă legi care să favorizeze firmele lui sau firmele căpușă ale partidului până la ultimul mojic care minte la primărie că nu câștigă nimic deși muncește cu ziua la negru, doar ca să primească acei 2-3 milioane ajutor de la stat, tot românul acceptă minciuna și tolerează hoția [1].

Mărirea salariului minim este o altă minciună care este pururea rumegată și învârtită în aburul informațional de pseudo-dezbateri întreținut de presa pseudo-liberă. Iluzia că cei 2-3 lei adăugați la salariul minim va aduce o ușurare a poverii se practică în România de 30 de ani și în alte țări chiar de mai mult timp …

Despre salariul minim eu am tratat de nenumărate ori aici și îmi este greu să revin deoarece îmi produce o tristețe profundă știind câți oameni se lasă amăgiți și sunt duși cu zăhărelul de partide și politicieni demonici care folosesc aceste gogoși perpetuu și practic se hrănesc din valul de speranțe deșarte pe care îl provoacă în balta electorală periodic.

Și mai tragic este când incompetenți și incluți care nu sunt politicieni emit opinii în apărarea acestui salariu. Omul de rând, aflat încorsetat în lanțul sistemului este firesc are scuze să ridice din sprâncene când eu zic că salariul minim are inspirație marxistă și este o frână pentru capitalism și prosperitate. Dar gardienii sistemului, bugetarii ancorați politic care sug pe spinarea clasei muncitoare, lingăi și paraziți care nu ar rezista o săptămână la privat sunt cei mai fermi apărători ai salariului minim deși salariul minim la ei începe de la cinci salarii minime pe economie. Există poate și excepții, cum ar fi femeile de serviciu care au doar 2 salarii minime din domeniul privat, dar mă refer în general la medie.

Nu am așadar nimic nou de zis, afară de faptul că recenta mărire a salariului minim va duce la un val de inflație rapid care va deveni în curând un BREAKING NEWS mai mare decât războiul din Ucraina sau morțile subite. Diferența acum față de altă dată este că dacă altă dată inflația oficială era 2-3% și creșterea salariului minim era de 5-10%, acum trăim într-o perioadă de inflație în întreg vestul al cărui ataș și plantație de forță de muncă suntem și dacă altă dată creșterea salariului minim era doar factor care producea inflația pe plan local, acum salariul minim vine ca sare pe rană, sau mai bine zis ca apa pe un incendiu la un puț de petrol – la început crezi că stingi focul dar apa nu face decât să răspândească petrolul și să mărească focul și mai mult.

Evident că salariul minim nu este doar unul dintre piedicile trecerii la capitalism și prosperitate. La asta am adăuga numeroase altele cum ar fi fiscalitatea, sistemul bugetar incompetent și extrem de politizat, umflat exagerat și construit aproape ca piedică la dezvoltarea unei clase mijlocii și a unei piețe concurențiale. Pe lângă asta, chiar dacă toate acestea ar fi eliminate și dacă am avea o clasă politică eficientă, orientată spre capitalism, care să dea legi care să stimuleze real afacerile, nu artificial să pompeze “fonduri europene” are ajung sifonate de tovarăși, mai rămâne problema Isărescu de care am tratat chiar recent. Evident eliminarea probleme Isărescu ar ajuta în primul rând la reglarea leului și la ajustarea de voie-de nevoie a consumului, stimulând producția locală și astfel măcar oferind unele condiții mai propice dezvoltării unei clase mijlocii care ar fi fundamentul unei economii prospere și a unei creșteri reale a nivelului de trai.

Prevăd așadar că din februarie nu războiul, nu vaccinul, nu clima și nu altele vor fi criza zilei ci inflația. Care va aduce proteste, care vor aduce tensiuni, care vor produce haos și din care se va ieși probabil cu un control al prețurilor – alegerea firească a oricărui stat eșuat înaintea trecerii către dictatură.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Detalii REVOLTĂTOARE în cazul medicului oncolog reţinut pentru că cerea şpagă! Anca Ababneh a cerut de două ori mai mulţi bani unui pacient care suferea de două forme de cancer

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.