Toamnă nouă, criză nouă

Vine toamna şi accelerarea inflaţiei va duce la criză după criză. Pe scurt vom avea:

• creşteri de preţuri (la mâncare)
• explozie de preţuri (la haine, încălţăminte, orice e de import)
• creşteri de dobânzi / rate
• proteste sociale
• măriri de taxe

În cele din urmă va veni tot un fel de FMI sau ceva de la UE care să ne arunce un os de ros după scandalurile care urmează. Deşi în ziua de azi, nu mai e nevoie de FMI deoarece UE tipăreşte direct euroi şi îi distribuie fără număr peste tot. Problema noastră e deficitul prea mare, dar cumva situaţia este următoare.

Evident că guvernanţii au făcut aceste deficite în cunoştinţă de cauză. Dar şmecheria românească a calculat că deoarece suntem “zonă de risc” (sindromul buricului pământului, ne credem putere “regională”, ţară importantă pentru NATO blah, blah) nu mai contează deficitele deoarece banii vor curge oricum. Prin urmare au aruncat în stânga şi în dreapta, nu cu măriri de salarii, deşi au fost şi astea, ci cu “investiţii”, de la panseluţe şi palmieri până la poduri neterminate, granturi pe şleau către camarila de partid şi firmele mufate la “fonduri”.

Una peste alta, trebuie totuşi să menţionăm principalul vinovat, adecă Isărescu. Dacă Isărescu nu ar manipula moneda în favoarea celor care folosesc România ca vacă de muls randamente crescute la credite babane, leul ar fi picat de mult şi importurile s-ar fi scumpit, stimulând producţia internă, productivitate şi prosperitate. Căci aşa cum guvernanţii sunt şmecheri şi nu le e frică de deficite, tot aşa şi bancherii sunt şmecheri şi ştiu că deşi guvernele noastre sunt incompetente şi fac deficite pe consum, şansele producerii de euroi pe bune fiind slabe, creditarea continuă câtă vreme semnalele politice sunt că la nevoie, dacă nu mai avem bani, vom plăti cu carne de tun.

Oricâte măriri de taxe şi reglări ale politicii fiscale ar face guvernanţii, deficitele nu se pot regla deoarece inevitabil urmează scăderea intrărilor. Pe lângă stimularea optimizării fiscale, noile măriri nu vor ajuta real productivitatea. Nu neg că pot să fie unele intenţii bune, cum ar fi taxarea profiturilor băncilor care sunt principalele beneficiare ale măririlor dobânzilor, deoarece după cum vedem aceste măriri nu stăvilesc deloc inflaţia şi nu ajută la nimic altceva decât la mărirea profiturilor băncilor care având siguranţa că vor fi salvate la nevoie şi având sprijinul necondiţionat al BNR, nu au adoptat deloc criteriile de creditare ci din contră, continuă să dea credite de consum cu miluita, de unde şi profiturile babane.

Evident că taxarea profiturilor băncilor este o măsură disperată şi arată incompetenţa şi proasta coordonare a politicii fiscale cu cea monetare. De altfel nu de puţine ori am explciat de ce BNR este stat în stat şi are interese obscure departe de interesele României. Nu poate nimeni să explice ce face bine BNR şi ce succese are şi ce rost are banca naţională. În afara de fluturat un steag bleg al unui leu care este oricum legat cu botniţă deoarece nu poate rage şi are cuşca / “marja” bine delimitată, aşa zisa stabilitate a băncilor nu este deloc un succes mioritic ci un apanaj al apartenenţei la UE unde băncile nu au voie să pice deoarece acestea sunt un angrenaj important al resetării mondiale la care suntem aspiraţi şi noi prin tembelismul şi prostia specifică.

Dar după taxarea profiturilor băncilor, evident că mizilicul obţinut nu va fi ajuns deoarece proiecţiile cheltuielilor sunt înfricoşătoare, mai ales dacă ne uităm la piramida demografică şi mai ales dacă ne aducem aminte că orice răcire a vremii la noi, produce migraţie către meleaguri mai vestice unde puţina forţă de muncă mioritică merge să îşi dea obolul acolo deoarece aici va fi prea frig şi condiţiile de muncă prea jalnice. Prin urmare se va trece şi la alte profituri care vor fi supte.

Personal însă nu sunt foarte îngrijorat deoarece Uniunea va arunca os de ros şi lumea nu va muri de foame deşi va mânca o pâine uscată, nu doar una mizeră ca astăzi. Problema e că cu cât vom cădea mai mult în noroi cu atât manipularea şi propaganda vor fi mai intense şi mai perverse, ducând inevitabil la perpetuarea statutului de banana country.

Probabil singura speranţă, ar fi paradoxal, tot de la BNR. Dacă cine ştie prin ce minune, de bătrâneţe şi boală moare Isărescu există mici speranţe ca în locul lui să vină un cap mai luminat care cine ştie cum prin minune să ia taurul de coarne şi să lase leul liber, stimulând măcar un consum reglat de productivitate prin monedă, dacă prin alte politici fiscale, economice sau prin pseudo-capitalismul europenist cu aspecte de comunism cu faţă umană (acum să fie Iliescu tânăr …) nu se poate, măcar prin leul slab să taie mecanismele de sifonare randamente prin creditarea guvernului şi a băncilor şi de asemenea să ajute producţia locală, tăind evident şi importurile prin simpla dublare a preţurilor. Problema este că fără coordonarea cu guvernul, un leu lăsat liber poate face ravagii, dar mai bine o criză produsă de întoarcerea la realitate decât o criză produse de droguri. Căci leul de astăzi este un drog, ne dă o stare de confort şi euforie care nu are nicio legătură cu realitatea.