Este Green Deal-ul European atât de important cât să justifice ieşirea?

Da! Voi explica de ce. Dar Green Deal-ul este doar o parte, ar fi justificată ieşirea şi fără acesta, de asemenea voi explica.

Pentru melteanul care nu are idee pe ce lume trăieşte, e suficient poate să spun că actuala inflaţie e cauzată de Green Deal. Tipărirea de bani în toiul pandemiei cu scopul de a începe marşul accelerat către “emisii zero” în ditamai criză medicală cu nişte măsuri tembele luate în pripă, care s-au dovedit ulterior inutile şi foarte proaste chiar pe baza informaţiilor de atunci este Green Deal. Încercarea de a reduce masiv emisiile printr-o carantină perpetuă cu interdicţii de circulaţie, cu blocajul turismului şi al traficului internaţional, cu oprirea de fabrici în multe ţări membre, este Green Deal.

Dar “măsurile” abia au început, anul de naştere al “programului” fiind 2020. Deja vedem ce mult a realizat în 3 ani de la lansare, prin prisma obiectivelor discutate la articolul anterior. În paralel cu plandemia, în această perioadă a fost aproape distrusă şi industria auto care dacă mâine se scot subvenţiile pentru maşinile “verzi” va avea un crash masiv care oricum se pare că nu poate fi evitat oricum.

Voi începe deja acest articol cu punct ochit punct ţintit: nu toate măsurile pentru atingerea obiectivului de “emisiil zero” sunt luate pe faţă, discutate în Parlamentul European, publicate pe site-ul Comisiei şi asumate de liderii nealeşi. Cea mai mare parte din măsuri sunt în spatele uşilor şi există mai multe “agenţii” care împing agenda în faţă. Tot acest angrenaj are un singur motto, moştenit din filosofia de cucerire a Bisericii Catolice: “scopul scuză mijloacele”. Nu contează dacă vom fi obligaţi să folosim mijloace perverse şi medievale de controlul populaţiei, emisiile zero scuză măsurile de carantină. Nu contează dacă turismul European contează doar 0.00000001 în emisiile de CO2 la nivel mondial: paşaportul de vaccinare este un bun început şi după UE îl vom băga pe gât şi altor cetăţeni.

Dar deşi în acest articol mă voi referi doar la UE, Green Deal este evident global şi agenda şi organizarea are evident amplitudine globală. Prefer însă să disec pe bucăţi fiara apocalipsei pentru că este mai simplu aşa şi deoarece pentru a ne salva obiectivul urgent al românilor este conştientizarea importanţei independenţei care ne poate salva măcar parţial de influenţa acestei kabale pe care o vedem că începe să lucreze şi ideologic chiar la nivel local.

Ce este Green Deal şi de ce îi e lui Ciolacu atât de mult frică de el?

Green Deal este practic o nouă Constituţie a UE sau poate mai bine zis un nou program de guvernare pe termen de peste 30 de ani. A votat poporul această constituţie sau program de guvernare? Nu! Poporul a votat un preşedinte şi un partid, care a pus la putere un guvern, care îşi trimite când şi când la Bruxelles un om doi ca să participe la deciziile Comisiei Europene, o organizaţie de conducere supra-statală, care are putere mai mare decât guvernele deşi nu este aleasă direct de cetăţeni ci apare “ca prin minune” din “negocierile” între diversele ţări, care negocieri însă nu ni se spune prin cine se fac, deoarece se fac prin “diplomaţi numiţi”. Evident că la TV vedem că şi zmeul nostru de preşedinte participă poate la unele sedinţe unde “se decide” cutare lucru, dar deciziile cine le elaborează, cine vine cu ideea, ce scop au, nu ni se spune. Tot ce trebuie noi să tăcem şi să acceptăm ca proştii este iluzia că aceste programe “europene” pe termen lung sunt luate şi de ai noştri şi nu ni le bagă nimeni pe gât deoarece e şi omul nostru acolo, participă şi el ca Moş Ion Roată la Unire. Zic programe, la plural, deoarece Green Deal este unul dintre pilonii politicii europene căci alminteri, planurile de acţiune sunt multiple şi poate o dată o să îmi fac timp să scriu şi despre planul de “restructurare a procesului decizional din UE” – o denumire frumoasă pentru o etapă nouă din măsurile concrete care se iau pentru întărirea autocraţiei şi a unei dictaturi soft în UE, unde deciziile unanime măcar ca aparenţă nu vor mai fi tolerate ci o formulă “optimizată” de “luare a deciziilor rapide” va fi proiectată în mentalul colectiv ca “progres politic” adaptat unor “realităţi actuale” în care evenimentele sunt rapide şi decizia trebuie luată rapid de o cabală secretă nu prin procese laborioase şi stresante în care turbaţi ca Orban poate să pună frâne şi să ceară un morcov de arătat la prostimea de acasă în schimbul “unanimităţii” – cum a fost cazul recent la votarea ajutorului pentru Ucraina pe care Orban nu l-a votat dar nici nu l-a vetoat cum a ameninţat, cerând în schimb pentru ascunderea veto-ului un mizilic de fonduri pe care UE îl blocase pentru Ungaria pentru chestiuni de “democraţie”.

Ca fapt amuzant, UE renunţă la procesul democratic al unanimităţii (fie ea aparentă căci în realitate este oricum ireală) pentru a putea lua decizii controversate şi evident nedemocratice care nu vor fi nu doar contrare voinţei popoarelor (cum oricum se întâmplă acum) dar chiar şi a guvernelor popoarelor (cam cum era în Evul Mediu în imperii unde uneori Împăratul călca pe nervi un supus local şi îl obliga să mărească presiunea pe plebe pentru a suge mai multe dări).

Pe scurt, pe faţă, principalul obiectiv al Green Deal European este reducerea emisiilor gazelor de seră la 50% faţă de nivelul din 1990. Prin gaze de seră se înţelege aproape orice gaze, de la respiraţia omului până la gazele de eşapament ale maşinilor, gazele centralelor de apartament, gazele sobelor, gazele fabricilor care nu funcţionează exclusiv pe panouri solare, gazele gropilor de gunoi, ale oilor, ale vacilor şi chiar ale animalelor de companie. Totul din astea trebuie redus la 50%, motivul fiind că astfel reducem încălzirea globală. Dar UE e responsabilă doar cu 9% din emisiile globale de gaze şi după cum ştim China creşte de la an la an ca Făt Frumos, peste 5 ani e posibil ca chiar şi nereduse, acest procent să scadă de la 9% la 3% din cauza creşterii chinezilor. Chiar dacă nu am reduce emisiile, e posibil ca UE în 2050, pe proiecţiile actuale economice în care UE se compară cu China cum se comparau pe vremea Epocii de Aur România cu Germania, este posibil ca procentul de emisii totale al UE din emisiile globale să fie sub 1%. Însă noi europenii avem “valori” şi nu contează această realitate, noi vrem “să dăm exemplu” chiar cu riscul ca mulţi să fie lăsaţi în urmă, adică exterminaţi, aşa cum se enunţă în obiectivul 3 discutat în articolul anterior. “Daune colaterale” ale “măsurilor”.

“Man on the Moon Moment”

Aşa a numit Ursula von der Leyen proiectul Green Deal. Şi după mine are cel puţin câteva asemănări cu proiectul americanilor din anii 50: este inutil, va toci bugete imense aiurea, nu va avea niciun impact real în viaţa cetăţeanului. Un proiect mult mai ambiţios ar fi reducerea sărăciei prin stimularea producţiei economice din UE în vederea reducerii dependenţei de China. Însă după cum vedem, se doreşte ca emiţătorii de emisii să fie reduşi la 50%, prin urmare, la ce bună atâta producţie? Din contră, UE vrea ca şi producţia actuală, dacă nu e “verde” mai bine să fie distrusă deoarece “verde” este principalul obiectiv.

Poate o altă comparaţie cu proiectul american este termenul pe care aceşti nealeşi aroganţi care decid soarta popoarelor au tupeul să îl propună pentru astfel de proiecte: 20-30 de ani. Este clar cred eu că deşi programul este pe 30 de ani, fiecare calculează cam cât trebuie să reducă în mandatul său şi face tot ce poate, ca ba printr-o plandemie, ba printr-un black-out, obiectivele să fie atinse, chiar dacă pe partea de “măsuri” şi “targeturi” în plan economic şi al politicilor comune fiecare mai fentează cum poate, aşa cum vedem că de exemplu nici România nu şi-a atins ţintele de deficit setate de UE şi prin aceste ţinte nici obiectivele de reducere a emisiilor deoarece banii cheltuiţi aiurea în proiecte de investiţii au dus la creşterea consumului de gaze şi astfel emisiile în loc să se reducă au fost elevate din nou. Dar România a plătit cu vârf şi îndesat în plandemie când datorită “ordonanţelor” sanitare, lumea a fost obligată să stea acasă şi astfel consumul de benzină şi motorină a fost drastic redus.

Frânează Green Deal-ul economia?

Evident şi deja se resimte în domeniul auto tembelismul verde care suprataxează aiurea companiile, oferă subvenţii pentru motorizări ineficiente şi nedorite de oameni dar mai ales frânează progresul tehnic care ar fi menţinut UE pentru încă 100 de ani în pole-position pe singurul domeniu unde încă mai avem ştafeta de lider, anume producţia auto.

Iată un exemplu de intervenţionism care este paralel cu normele deja aiuristice din domeniu, anume “carbon credits” care după mine sunt un mecanism global de tranfer bani către Tesla şi Elon Musk care pe lângă subvenţiile guvernamentale oferite punctual şi fără condiţionare, primeşte periodic miliarde din faptul că vinde “credite de carbon” deoarece face doar maşini electrice şi prin urmare, poate să vândă aceste “certificate” [1]

Exemplul pe care doresc să îl dau este următorul. Fiecare producător auto european trebuie să facă la finalul anului (sau poate pe termene mai scurte, nu ştiu procedura 100% deoarece am aflat-o intr-o discuţie informală cu un expert din industrie) o medie ponderată a emisiilor de carbon. Dacă media sa depăşeşte o anumită limită (sau poate dacă se află peste media mediilor, mai probabil) va fi penalizat şi va plăti amenzi. Care amenzi sunt atât de mari încât se justifică financiar pentru o companie auto chiar să scoată din ofertă un model vandabil şi scump de motorizare relativ puternică. Vă invit de exemplu să încercaţi să cumpăraţi în România un Hyundai N performance, fie I30, fie I20, fie FastBack. Sau o Yaris GR, un model spectaculos realizat ca demonstraţie şi care s-au vândut în acest an în România doar 2 modele, deoarece Toyota nu primeşte comenzi. Am ajuns la vremurile când maşinile bune se dau pe sub mână şi în câţiva ani, maşinile care nu sunt electrice se vor da pe sub mână, inclusiv pseudo-hibridele din ziua de azi, deoarece un efect pervers al acestor reglementări tembele este că din cauza legislaţiei favorizante pentru modelele “hibride”, cum normele sunt relativ laxe şi nu prea ţin cont de parametrii, fiecare producător a introdus la mai toate motorizările un mic motor electric cu rol aproape vax pentru a putea clasifica modelul la “hibride” şi pentru a putea astfel oferi clienţilor anumite beneficii fiscale.

În schimb, chinezii fac motoare puternice şi progresează rapid şi pe electrice pentru a le băga pe gât europenilor [2]. Dar deoarece fac bani din vânzarea de termince de putere europenilor (dar nu numai), chinezii îşi permit să investească masiv în platforme de maşini electrice şi guvernul oferă această platformă tuturor producătorilor stimulând astfel competitivitatea şi tăind drastic costurile. În vechea Europă însă, unde competiţia între branduri este feroce, aşa ceva este imposibil. Evident că problemele nu au apărut de ieri de azi, tembelismul verde afectând companiile auto cu mult înainte de acest Green Deal. Green Deal va fi însă doar cuiul în coşciug, producătorii făcând deja apeluri ca acest program să fie oprit încă din faşă [3]. Răspunsul UE este însă cu acţiuni de investigare şi intimidare a chinezilor [4] ceea ce evident nu duce decât la un război tit for tat care afectează eventualii investitori europeni în China şi le fac viaţa grea acolo. Liderii UE, cu luminiţe la cap, nu au simţul realităţii economice şi cred că pot menţine un astfel de război cu China.

Evident că nu au nicio şansă deoarece nu poţi lupta cu steagul verde împotriva furnalelor care au în vârf steagul roşu. Chinezii râd şi îi ignoră pe europeni ai căror lideri în afara măcăniturilor în presa continentală nu pot face nimic şi nu realizează niciun obiectiv de politică externă şi economică în relaţia cu China. Practic, UE este la fel de impotentă în lupta economică cu China, cum este România în cadrul UE cu Germania. Cel mai clar indicator este deficitul care creşte drastic pe măsură ce chinezii aplică tit-for-tat pentru fiecare măsură tembelă a europenilor care se agaţă de idioţenia ecologică cu religiozitate [5].

Care ar fi “planul”?

Să intrăm puţin însă în meandrele concretului, anume în măsurile concrete pe care UE le ia în vederea realizării acestor obiective. Din start, industria cărbunelui este deja aproape interzisă. Minele trebuie pot fi înlocuite însă cu proiecte de extracţie de gaze naturale care însă nu pot fi finanţate dacă nu înlocuiesc capacităţi miniere de cărbune.

Ca fapt divers, gazele naturale şi petrolul sunt resurse OMNIPREZENTE în tot pământul, singurul fapt pentru care nu vedem PESTE TOT sonde care să extragă este că în unele locuri extracţia este mai ieftină şi de asemenea, dacă anumite ţări îşi permit să îşi polueze natura prin scurgerile şi accidentele inevitabile procesului de extracţie (cum ar fi Rusia), altele mai cu bani, preferă ca forţa de muncă pe care o au să o folosească pentru a produce bunuri mult mai scumpe, cum ar fi automobile de lux (Germania). SUA de exemplu, deşi o bună perioadă s-a bazat pe petrolul din Orientul Mijlociu, având la îndemână puterea dolarului şi puterea creditului, au investit în capacităţile locale astfel încăt extracţia a devenit fezabilă prin simplul fapt că având bani la îndemână şi tehnologie suficientă, a ajuns ca petrolul extras local să fie mai ieftin decât cel importat, de unde în prezent SUA nu se mai bazează pe alte ţări exportatoare ci din contră a devenit ea exportatoare. Şi nu doar de petrol, ci şi de gaze! Culmea e că SUA a folosit pretextul sancţiunilor pentru a-şi extinde capacităţile de producţie şi a băga pe gât europenilor gaze scumpe lichide cu al căror preţ noi europenii sponsorizăm indirect industria care nu e verde a extracţiei americane, în loc să finanţăm capacităţile locale care evident ne-ar oferi un avantaj imens prin costul redus şi disponibilitatea locală. Cel puţin în domeniul gazelor naturale, un mare cost ala cestora este costul de stocare. Fluctuaţia cererii şi a ofertei are o dinamică atât de complexă încât mare parte din costul final al gazelor naturale, chiar pe vremea importului de la ruşi era dat de prognosticarea realistică a consumului deoarece stocarea în exces costă imens, iar lipsa continuităţii, prin puseurile de cerere în momente importante ale producţiei, poate duce la creşteri de costuri ale producţiei imense. De aceea şi ruşii au pus mereu accent foarte mare pe stabilitatea contractelor de gaze cu europenii, de unde până astăzi, în ditamai războiul, gazele curg pe conducte atât spre ucrainieni (care îi plătesc pe ruşi cu banii primiţi de la europeni!) cât şi spre nemţi, prin intermediul ungurilor care au primit “excepţie” de la sancţiuni cu scopul de a redistribui gazele ruseşti pe şustache, departe de ochii presei şi ai boporului idiot care crede că Putin îşi roade dinţii de ciudă că nu mai exportă gaze la europeni când de fapt el exportă!

De altfel, “dragostea” nemţilor pentru ruşi vine tocmai din real-politikul economic al nemţilor care având nevoie de resurse au realizat că nu pot creşte fără energie ieftină şi constantă, de unde şi conductele din ce în ce mai mari care să asigure fluxul continue, dinamice şi care să permită fluctuaţii masive atât în jos câd şi în sus, din raţionamente de preţ deoarece repet, stocarea este foarte scumpă. Delegarea către Rusia nu s-a făcut deoarece Germania nu ar avea gazele şi resursele necesare acestei locomotive ci din motive pure de preţ – forţa de muncă fizică este mult mai mică în Rusia decât în Germania şi prin urmare nu se justifică această industrie aşa cum de exemplu pentru un ITist care câştigă mii de euro lunar nu se justifică să îşi taie singur lemnele din curte, deşi poate ar putea, deoarece timpul lui valorează poate sute de euro pe ora pe când un muncitor necalificat care să îi taie lemnele îl costă 150 de lei pe zi.

Rezultatul tembelismului sancţiunilor cuplat cu interzicerea cărbunelui, nu va duce decât la noi scheme de scumpire a energiei care în cele din urmă, sub o formă sau alta va veni tot de unde a venit înainte, doar că la alt preţ [6].

Realităţi şi penalităţi

Realitatea este că foarte probabil nemţii cel puţin nu vor lua parte la acest plan şi va exista un moment de fractură. De altfel, planul în sine nu este decât o ceaţă de aceea pe care o aruncă soldaţii în armată ca să nu vadă inamicul ce mişcări fac. În spatele sloganurilor şi a planurilor cincinale tembele oferite ca gogoşi de marketing presei dar mai ales fraierilor gen Ciolacu, marile puteri europene îşi trage fiecare câte o felie din marele tort comun la care contribuim şi noi şi de unde ne luăm doar firimituri. Bunăoară, de exemplu, deşi Germania are de suferit pe sectorul auto sau al energiei care este acum mai scumpă, câştigă pe sectorul producţiei şi vânzării de echipamente “solare”. Toată România şi ca noi toată Europa, este împânzită de panouri solare produse în Germania. Chiar dacă nu toate panourile sunt produse în Germania, toate trec prin Germania, fiind importate de nemţi de la chinezi. Toate celelalte echipamente, gen invertoare, cabluri şi alte prostii solare sunt de asemenea nemţeşti. Dacă maşină nemţească second are tot românul şi deja cererea a scăzut căci avem toţi maşini mai multe decât avem nevoie, o nouă piaţă se deschide pentru industria Germană care nemaifiind competitivă pe alte domenii din cauza lipsei de inovaţie şi a reglementărilor UE, a găsit o portiţă prin care să profite şi ei de acest flux de miliarte pe domeniul Green Deal.

Astfel, guvernul României finanţează proiecte, oferă garanţii la credite şi oferă deduceri investiţiilor în parcuri solare care devin fesabile economic abia după 20 de ani când costurile, chiar şi subvenţionate vor fi amorzizate. Ele sunt însă acum rentabile foarte rapid pentru tot lanţul deoarece banii vin de la guvern, care face credite. Creditarea însă se bazează pe deficite, care sunt rezolvate cu tipărirea de bani, care a produs inflaţia pe care o avem acum şi o va alimenta în continuare. Dar în inflaţie, mai ales cei care ştiu să înoate – şi evident există o clasă de experţi în fonduri şi proiecte europene – vor prospera şi împreună cu ei şi politicienii care aplaudă şi pomează aceste finanţări şi aceste reglementări total anti-economice dar care au acoperirea morală a “religiei verzi” care este acum religia UE şi pentru ale cărei dogme trebuie să renunţăm la orice minim bun simţ economic.

Printre câştigător sunt însă şi alţii, nu doar nemţii, deoarece uniunea trebuie să fie “unită”, altfel sclavii se răscoală şi regii rămân în fundul gol. De exemplu Franţa. Deoarece are multe centrale nucleare, Franţa a reuşit ca prin acest pact să introducă şi energia nucleară la energie verde, deşi evident gazele naturale sunt la fel de puţin poluante, poate chiar mai puţin malefice prin efectul pe termen lung decât deşeurile nucleare. Dar o mână spală pe alta, şi Germania a acceptat acest Green Deal, chiar dacă interzice (deocamdată ipotetic) cărbunele doar pentru că mare parte din electricitatea consumată o foloseşte de la centralele nucleare ale francezilor.

Deşi sunt pe finalul articolului şi m-am plictisit de scris, poate e momentul aici de un mic offtopic. Multă vreme în presa noastră când se amintea de Germania, că a renunţat la producţia de energie nucleară, formula clasică era: “în urma presiunii ecologiştilor, Merkel a oprit centralele nucleare din Germania”. Bună vreme m-am mirat deoarece evident Germania are nevoie de energie şi energia nucleară este cea mai ieftină şi relativ destul de curată. Este adevărat că reglementările aiuristice fac costurile autorizărilor foarte mari dar tehnologia a avansat atât de mult încât reactoarele nucleare ar putea înlocui complet toate sursele de energie şi dacă s-ar investi şi mai mult în stocarea deşeurilor şi securizarea reactoarelor, cu siguranţă că de departe ar fi un salt istoric din punctul de vedere al costului şi disponibilităţii energiei electrice. Însă partea proastă este că câteva centrale nucleare ar face inutile miliarde de panouri solare şi finanţarea lor, ar face de asemenea inutile, mii de kilometrii de conducte de gaze şi industria din spate, de asemenea ar face inutile minele de cărbune şi milioanele de votanţi din landurile germane etc.

Anul acesta, cu ocazia decuplări de Franţa a coloniei Nigeria/Niger (negri), am aflat că francezii “importau” uraniu din Nigeria/Niger la preţuri modice prin varii scheme (“colaborări”, “investiţii” dar mai ales control armat). [7]. Iată deci de ce Germania prefera să importe electricitate de la francezi care şi-au construit întreaga industrie nucleară pe spinarea uraniului ieftin “importat” din Niger/Nigeria: nu avea sens economic pentru nemţi să concureze cu francezii deoarece distribuţia energiei electrice se face local şi dacă tu ai lângă tine ditamai lanţul de reactoare care au costuri infime de materie primă, ce sens mai are să ai propriile centrale nucleare care ar putea produce electricitate care însă ar avea preţ mult mai mare decât cea produsă de francezi.

Aceeaşi logică economică este valabilă şi în cazul externalizării producţiei de ulei din Germania către Ucraina. După cum ştim, a fost o perioadă după începerea războiului din Ucraina când românaşii noştri ne informau că la nemţi e criză de ulei şi se dă cu bucata. Ne-am umflat în pene atunci, deoarece la noi rafturile erau pline de uleie. Explicaţia a fost că fiind o operaţiune cu beneficii economice foarte mici, producţia de ulei nu renta să fie făcută în Germania unde mai utile sunt aeroporturile şi fabricile auto în locul câmpurilor de grâu care oricum nu au randamentul terenurilor din câmpiile Ucrainei, la care din nou se adaugă costul muncii. Iată deci, că doar din acest artiol aţi aflat că Germania a externalizat aproape total unele industrii cum ar fi extracţia de resurse (către ruşi, deşi au şi ei gaze), centralele nucleare (către francezi deoarece aveau uraniu ieftin de la negri), ulei şi probabil alte produse alimentare (către ucrainieni). Nemţii au în schimb bănci (mari chiar dacă sunt zombie), sedii de mari lanţuri de producţie şi mici secţii unde finalizează producţia la diverse produse pe ultima sută de metri pentru a putea pune pe ele ştampila de Made in Germany, care vinde la preţ dublu indiferent de brand.

Întorcându-ne la titlul acestui subcapitol, anume al realităţilor, realitatea principală este că politica europeană este politica celor puternici care îşi apără drepturile şi interesurile. Noi românii, în UE, vom fi mereu la coadă, mereu cerşetori ai drepturilor noastre. Mereu vom da către Imperiu, fie resurse, fie forţă de muncă, atât pregătită (doctori, it-işti, ingineri), cât şi forţa brută de “jos” (constructori, spălători de vase, mecanici etc).

Ni se spune mereu că UE este o elită la nivel mondial, că este un lider moral. Dar realitatea este că UE este blocul economic cu cea mai slabă “creştere economică” (vezi articolul anterior apropos de “crestere negativă”). Realitatea este însă că UE este în cădere continuă încă din anii 80, 90, dacă sunt luate la comun cifrele ţărilor componente. Atât SUA cât mai ales Asia sau America Latină sunt cu mult deasupra UE la creştere economică.

Deseori, gogoaşa care ni se bagă pe gât este că trăim într-o lume globală unde competiţia e foarte mare şi e nevoie să facem parte dintr-un bloc pentru a face faţă. O minciună mai mare ca asta nu există! A fi parte dintr-un bloc este bine dacă tu eşti puternic în acel bloc şi iei parte la decizii deoarece după cum ştim cine împarte, parte-şi face. Niciodată fermierii români nu vor avea de câştigat în lupta cu grânarii ucrainieni, în politica UE! Dacă e nevoie să dăm doar un exemplu ca să spargem acest motto pervers folosit de manipulatori ca să spele creierele pe meleaguri mioritice, poate ar fi suficient să zicem Taiwan.

Cât despre argumentele raţionale că apartenenţa la un bloc e mai bună decât soluţia individuală, aceasta este o falsitate logică din nenumărate puncte de vedere. În principal varianta blocului este din start mai dificilă deoarece într-un bloc tu eşti cumva dependent de ceilalţi şi ar fi bine să ştii cu cine te aliezi ca să nu intri la apă. După cum cred că am explicat suficient, acest Green Deal nu este deloc un deal pentru noi românii deoarece după ce că oricum eram codaşi în competiţia globală prin faptul că industria românească lipseşte cu desăvârşire, perspectiva dezvoltării unei producţii este şi mai nasoală. Iar în cazul în care aceste măsuri draconice chiar vor fi puse în aplicare, măcar bogăţiile pământului pe care le aveam, nu le putem folosi şi vom fi nevoiţi efectiv să muncim ca sclavii în viitor pentru a putea avea o bucată de firimitură aruncată de la importatorii şi distribuitorii de panouri solare care vor face big $$$ din acest “deal” ca şi din următoarele.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Tesla’s carbon credit sales soared to $1.78 billion in 2022

[2] Totul despre motorizarea 1.5 MPI vanduta de MG Motor in Romania! Motor SAIC 15S4U productie Opel General Motors

<< la inceput de an 2024 putem spune ca europenii NU MAI CONSTRUIESC motoare pe benzina fiabile pentru ca te forteaza sa cumperi masini electrice, intreg procesul tehnologic al motoarelor cu aprindere prin scanteie fiind oprit undeva in anul 2018 cand #DieselGate a dat lovitura de gratie industrie auto germane. >>

[3] Auto industry calls on EU leaders to act on eroding industry competitiveness

[4] EU launches investigation into Chinese EVs to protect European automakers

[5] China dismisses EU trade deficit concerns as leaders meet

<< Von der Leyen told reporters after the summit the root causes of China’s trade surplus with the EU were “well-known” — a lack of market access for European companies and Beijing’s preferential treatment of domestic companies >>

[6] 2022–2023 Russia–European Union gas dispute

<< In 2022, Turkish President Recep Tayyip Erdoğan and Russian President Vladimir Putin planned for Turkey to become an energy hub for all of Europe. According to Aura Săbăduș, a senior energy journalist focusing on the Black Sea region, “Turkey would accumulate gas from various producers — Russia, Iran and Azerbaijan, [liquefied natural gas] and its own Black Sea gas — and then whitewash it and relabel it as Turkish. European buyers wouldn’t know the origin of the gas. >>

[7] Uranium price hike projected after Niger coup spurs slight rise