CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU RĂZBOIUL NUCLEAR – PREGĂTIREA SPIRITUALĂ

Vezi şi CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU RĂZBOIUL NUCLEAR – PREGĂTIREA MENTALĂ

Pregătirea sprirituală pentru un eveniment de asemenea anvergură este evident imposibilă pentru cei care nu sunt pregătiţi de moarte. Dar cine este pregătit de moarte? Şi ce am putea spune specific pentru acest eveniment, mai mult decât cele pe care deja le ştim sau ar trebui să le ştim ca ortodocşi practicanţi? Pentru cei care nu sunt ortodocşi “practicanţi”, pregătirea spirituală evident nu prezintă interes şi cel mai probabil majoritatea vor fi loviţi ca de tren de viitorul război nuclear şi vor trece prin binecunoscutele stagii ale unei crize cu paranteza că probabil etapa recuperării şi revenirii la normal, nu va mai exista deoarece post-război nuclear, în cel mai fericit caz în care vor mai exista enclave de supravieţuitori, viaţa va fi un iad. Nu imposibilă, nu grea, ci omul contemporan, obişnuit cu atâtea facilităţi, comodităţi şi beneficii, va fi aruncat în evul mediu, având însă mult mai puţină experienţă de viaţă şi mult mai multe aşteptări de la viaţă decât cei care au trăit în evul mediu.

Drama oricărui război este greu de purtat şi refugiaţii din prezent, cei care fug de războaie, au totuşi unde să fugă şi are cine să îi primească, chiar dacă întâmpină dificultăţi, au măcar speranţa că va fi bine. Au de mâncare, au haine, au unde să doarmă, unii au şi telefoane, pe alocuri mai primesc şi carduri. Post-război nuclear va fi însă o fugă continuă din loc în loc, în căutarea de mâncare, în căutarea de medicamente şi de orice altceva are omul nevoie pentru supravieţuire.

Pregătirea spirituală presupune mai multe planuri de analiză şi din start doresc să spun că acest articol nu caută să dea răspunsuri ci doar să evidenţieze complexitatea acestor chestiuni care inevitabil vor exista dacă războiul nuclear va veni. Pentru noi românii mai există şi o chestiune specifică care face abordarea şi mai complexă, anume posibilitatea ca noi să fim decimaţi de război înainte de războiul nuclear, deci să avem de suferit consecinţele unui război nuclear, după ce vom avea de suferit consecinţele unui război convenţional.

Primul aspect care trebuie să macine pe orice ortodox, este cum poate el să nu participe la un război care va produce milioane de morţi şi ce poate el să facă pentru a nu constribui la acest război. Evident, astfel de răspunsuri nu le vom afla de la oficioşii BOR care nu au de ales ci ei vor binecuvânta armata, aşa cum şi ierarhii de la Moscova dau cu busuioc pe tancuri. Chestiunile geopolitice fine sunt dificile pentru omul de rând, dar cred că mai ales pentru românul de rând nu ar trebui să existe dileme cu privire la cât de binecuvântată va fi intrarea României în acest război care se poate termina cu un război nuclear în care milioane de oameni vor muri.

Fie că vom intra, fie că nu vom intra în război înainte să zboare nuclearele, viaţa post război va veni cu nenumărate provocări. Poate ar fi util să recitim viata Sf. Serafim de Sarov şi ale altor sfinţi care au trăit în Rusia înainte de venirea bolşevicilor pentru a vedea cum îşi pregăteau ei fii duhovniceşti. Evident sfinţii, fiind luminători dau răspunsuri individuale pentru fiecare om. Sf. Serafim făcea profeţii pentru fiecare şi spunea, tu vei face cutare lucru sau acela îşi va pierde credinţa şi va fi ca un demon, alăturându-se antihriştilor (bolşevicii).

Plecând aşadar de la riscurile unui război nuclear ce putem face acum ca să ne pregătim spiritual? A ne gândi că avem şanse mari să murim, deci trebuie să fim pregătiţi de moarte, este un prim aspect. Dar deoarece noi oricum credem că înţelegem că viaţa e scurtă şi că putem să murim în fiecare moment, cu toate acestea amânăm pocăinţa şi trezvia noastră este lipsă. Dacă nici acum în prag de război nu ne folosim de moment pentru a aprinde trezvia, cu adevărat suntem pierduţi!

Pentru cei care totuşi au bune intenţii şi doresc să fie pregătiţi, cu privire la războiul nuclear, există unele atitudini exagerate pe care eu le consider denaturate şi bolnăvicioase: dezinteresul total şi ocolirea problemei sau pregătirea exclusiv materială fără a ne schimba stilul de viaţă.

De altfel, orice încercare, orice criză majoră scoate din fiecare dintre noi ce avem mai rău şi cumva răul din noi domină toată reacţia şi lucrarea noastră, invervenţia lui Dumnezeu văzută şi nevăzută fiind singura rezolvare. După ce trecem prin necazuri, chiar dacă avem unele beneficii din punctul de vedere al experienţei, rareori experienţa ajutorului primit de la Dumnezeu este cea dominantă şi nu de puţine ori tragem concluziile greşite, găsim vinovaţi mai mult pe alţii şi mai puţin pe noi, rareori dobândim smerenie, sau dacă se întâmplă o pierdem repede. A lua seama la ajutorul lui Dumnezeu în viaţa noastră, în momentele grele, este din start o lecţie obligatorie.

Dacă dintre cei credincioşi crizele de multe ori nu scot ce e mai bun din om, ci din contră, ce putem spune despre cei necredincioşi? După un război nuclear, mulţi se vor transforma în animale şi cei credincioşi vor trebui să înveţe să trăiască alături de ei. Am putea crede că oameni răi există chiar şi acum, poate chiar prea răi. Da, dar societatea aşa cum este îngrădeşte totuşi manifestarea acestui rău. În lipsa societăţii, când legea junglei va domni, cei răi vor manifesta răul şi mai pronunţat.

Dar oare nu există speranţa ca după acest rău, oamenii să se întoarcă la credinţă şi să devină mai buni? Personal nu am această speranţă. Şi vă şi explic de ce. În Al 2-lea Război Mondial, pe final, cei mai deştepţi oameni ai lumii, lucrau la crearea bombei nucleare. Deşi americanii câştigaseră în mare parte războiul, deşi nemţii se dăduseră deja bătuţi şi deşi americanii îi bombardau deja pe japonezi, acei oameni au ales să folosească nucleara, adică experienţa războiului nu i-a făcut mai pacifişti, mai umani, mai buni. Aşa cum bomba a fost dezvoltată în secret, pe măsură ce victoria era evidentă, proiectul putea fi exterminat în secret şi chiar pe ultima sută de metri, proiectele distruse, echipamentele distruse şi totul distrus, pentru a evita riscurile cu care încă ne luptăm. Cu adevărat, se puteau gândi că altcineva în viitor va putea inventa această bombă, dar la cum erau lucrurile atunci, SUA era de departe puterea dominantă şi putea controla ulterior, măcar o perioadă situaţia în sensul să înfrâneze dezvoltarea unei asemenea arme. Iată deci că războiul nu îi face pe oameni mai buni, nici măcar un război nuclear. Din contră, post-război, din cauza amploarei daunelor, vor exista multe goluri de putere şi cu siguranţă până la restabilirea unor puteri statale, până la reconstruirea capacităţilor de apărare, multe teritorii vor trăi sub legea junglei.

Tot timpul creştinii faţă în faţă cu răul, sunt datori să fugă. Asta pentru a evita vărsarea de sânge. Deoarece în ciuda poruncii de întors obrazul, atunci când viaţa celor din jurul nostru este pusă în pericol suntem datori să o apărăm, chiar dacă trebuie să vărsăm sânge. Dar vărsarea de sânge poate să se transforme în obicei şi poate să devină o patimă. De aceea, este bine să evităm situaţiile în care vom fi nevoiţi să vărsăm sânge, fugând.

Întorcându-ne la atitudinile exagerate de care vorbeam mai sus, de departe, cei mai mulţi creştini ignoră semnele vremurilor şi zic că ei se lasă în voia lui Dumnezeu, zic “va avea Dumnezeu grijă”. Este uimitor cum proverbul acela că “Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” îl putem vedea la toţi paşii dacă suntem atenţi. Mi s-a întâmplat zilele trecute. Un prieten m-a rugat să îi postez un anunţ imobiliar pe Facebook pe un grup pe care îl administrez. Eu i-am sugerat să îl posteze el deoarece e mai practic, deoarece oamenii pun întrebări şi nu are rost să fac eu pe telefonul fără fir. El atunci mi-a răspuns că nu se stresează deoarece Dumnezeu va rezolva această problemă. Mai spun în stânga, mai spun în dreapta … Nu i-am mai spus că oricât de mult ar spune el în dreapta şi în stânga, nu va putea spune la 16.500 de oameni interesaţi de imobiliare, cât are grupul meu. Tot ce trebuia să facă era să introducă un anunţ, dar el îi dă ordine lui Dumnezeu să îi rezolve problema cu două vorbe în stânga şi în dreapta.

Plandemia ca exerciţiu trimis de Dumnezeu să ne pregătească pentru greutăţile din viitor a fost înţeleasă de foarte puţini oameni. Majoritatea cu siguranţă înţeleg că Dumnezeu le-a tăiat planurile celor răi şi a intervenit în oprirea vaccinului ucigaş. Din păcate nu pe toţi i-a putut salva Dumnezeu deoarece cei fricoşi şi uşor influenţabili au căzut în capcană. Dar în loc să vadă că încrederea în autorităţi este o iluzie şi că diavolul a pus mâna pe toate cercurile de putere şi cu greu omenirea mai merge înainte fără împotmoliri fatale, creştinii de astăzi trăiesc majoritatea în mijlocul lumii ca şi cum totul a trecut şi sunt siguri că Dumnezeu va avea grijă şi pe mai departe să ne ferească şi de război şi de război nuclear. Optimismul nelimitat şi lipsa totală de orice preocupare faţă de viitor, în ciuda semnelor este ca atunci când deşi vezi că plouă afară, tu pleci fără umbrelă deoarece crezi că Dumnezeu va da la o parte şuvoaiele care cad din cer de deasupra ta, deoarece tu eşti special.

Oare câte semne şi câte evenimente mai trebuie să se întâmple pentru a vedea clar ce ne aşteaptă? Până şi liderii politici şi militari ne avertizează că va veni un război. Vedem cum politicienii nu ştiu ce să mai facă ca să rezolve această rejectare a mobilizării şi teama că vor pierde alegerile dacă mai amintesc de aşa ceva. De aceea la noi au trimis pe acel nene în bocanci de vară care a trebuit să tragă un semnal şi să ameninţe junii că vor fi luaţi cu arcanul. Apoi a fost pedepsit de politicieni deoarece au luat pulsul şi au văzut reacţiile. Mai nou şi preşedintele a calmat tinerii spunând că nu se reintroduce armata obligatorie ci se măresc salariile în armată în speranţa că astfel vor atrage mai mulţi fraieri care să fie trimişi în gura ursului. Dar aşa cum şi la doctori au mărit salariile degeaba deoarece aceştia continuă să fugă în afară, şi cu armata la fi la fel, de aceea mobilzarea va veni peste noapte, neanunţată, din timp.

În SUA rezerviştii sunt mobilizaţi, toate ţările discută despre reintroducerea armatei obligatorii dar nu ştiu cum să facă acest salt deoarece evident nici măcar ucrainienii nu apreciază mobilizarea deoarece oamenii nu vor război. Însă elitele vor război şi de aceea polonezii au declarat că sunt gata să găzduiască nucleare. Trump a mai zis că mută Ramstein în Polonia şi deşi de aici din ce ştiu eu americanii au retras nuclearele, este clar că această declaraţie a polonezilor nu este deloc un semn că vine pacea. Ruşii au declarat şi ei că dacă polonezii vor primi nucleare, le vor bombarda. Ucraina tocmai a primit o nouă tranşă de ajutor, rachete cu rază de acţiune mai mare şi se aşteaptă ca să lovească podul din Crimeea. Ruşii avansează rapid şi au ameninţat că îşi vor extinde teritoriile pe care le ocupă din Ucraina pentru a crea acel bandaj protector de care am mai discutat în jurul provinciilor de interes pentru ei. Dacă însă ucrainienii se retrag în ritmul actual, evident că ruşii nu se vor opri ci probabil vor avansa mult mai mult, caz în care europenii vor dori să trimită trupe, pentru început militarii activi. Pas cu pas vedem escaladarea războiului şi ce să mai zicem de Iran? Sau de Taiwan?

Deoarece suntem aici, noi gândim că nuclearele vor porni între ruşi şi americani. Dar dacă analizăm geopolitic, sunt şanse la fel de mari ca Iranul să fie prima ţară atacată cu nucleare de SUA. Dacă lobby-ul evreiesc va avea succes, aceasta va fi consecinţa inevitabilă a escaladării conflictului cu Iranul, aşa cum am comentat aici.

Câte semne să mai aşteptăm pentru a ne pregăti? Pe cât de inabordabilă pare o pregătire pentru un război nuclear, pe atât de mare trebuie să fie nădejdea creştinului şi trezvia lui care trebuie să îl problematizeze şi să îi trezească conştiinţa de mădular al Bisericii care are un rol activ în trupul Bisericii şi nu trebuie să fie doar o povară pentru ceillaţi. Căci atitudinea fatalistă şi ignoranţa totală, ce ne garantează altceva decât că la nevoie, dacă vom scăpa de bombe, vom fi efectiv nişte povare atât material cât şi spiritual deoarece am pierdut timpul delectându-ne în slujbe frumoase, muncă liniştită şi gândire pozitivă în loc să alergăm din colţ în colţ la comorile ascunse ale Bisericii pentru a afla cuvânt de îndreptare şi sfaturi despre cum să ne pregătim mai bine pentru vremurile care vor veni.

De cealaltă parte a extremei, sunt o categorie de credincioşi care sunt mereu preocupaţi de apocalipsă şi într-o măsură mai mare sau mai mică fac oarecare paşi în direcţia pregătiri, dar încă duc acelaşi stil de viaţă specific lumii vechi. De la cumpărarea unui teren, la umplerea beciului cu conserve sau chiar la renovarea casei de la ţară, mulţi cred că vor fi mai pregătiţi dacă fac unele gesturi care deşi semnificative material, fără o schimbare totală a stilului de viaţă, a preocupărilor, a aptitudinilor, este evident că nu le va ajuta la nimic după războiul nuclear. Căderea în capcana pregătirii materiale, fără a a acţiona în direcţia schimbării stilului de viaţă este specifică mai ales oamenilor rupţi de Dumnezeu care au o raţiune total materială, dominată de calcule materialiste. În afara ortodoxiei, această boală mentală se numeşte prepping. Pentru mulţi este un hobby, un divertisment, pentru alţii este o reacţie fizică la nişte probleme metafizice, dar realitatea este că un ţăran care nu are nimic pus deoparte dar a trăit toată viaţa muncind pământul, crescând animale şi mâncând din propria curte, este de departe mai pregătit decât un miliardar cu un bunker şi cu mii de conserve, care chiar dacă material nu va avea lipsuri, nu va face faţă mental şocului acelor vremuri.

Răspunsul corect este că în vremuri de restrişte trebuie să întindem mâinile către Dumnezeu pentru a afla răspuns şi ajutor. Acestea sunt principalele abilităţi spirituale pe care trebuie să le exersăm şi plandemia ne-a fost un test de puţin trecuţi. Câţi mai au exerciţiul ca în vremuri de dileme să postească ca să afle răspuns de la Dumnezeu ca sfinţii din Pateric? Toţi citim cărţi dar le citim în loc să ne uităm la filme, adică ca nişte consumatori de idei, nu pentru a pune în practică măcar 10% din ce citim în ele. Pr. Nicolae Tănase spune că vom da seama în faţa lui Dumnezeu că avem atâtea cărţi din care putem afla toate tainele credinţei şi noi nu le punem în aplicare, le citim ca pe divertisment. Ca şi cum am citi o carte de bucate fără a face nicio reţetă din bunătăţilie prezentate acolo.

Spun că pandemia a fost o situaţie ideală deoarece chiar prin prisma realităţilor proxime nouă, am primit îndemn clar şi cert cu privire la ce ar trebui să facem. Vă reamintesc că Pr. Justin Pârvu deseori îndemna oamenii să se mute la ţară, să formeze mici comunităţi în proximitatea mănăstirilor. Pe atunci, erau discuţiile cu cardul şi părea exagerată măsura deoarece evident cardul nu era încă pecetea. Dar părintele nu propovăduia neapărat ruperea totală de societate, ba chiar ştiu oameni pe care i-a îndemnat să activeze în societate în poziţii înalte, pentru că e bine să fie creştini în punctele unde se ia decizii importante pentru ţară. Ce propovăduia pr. Iustin este crearea de comunităţi creştine pentru a ne apăra mai bine împreună împotriva lucrării vrăjmaşului care se face în lume. Şi în lume cu greu ne poate apăra Dumnezeu, deoarece dacă trimite ploaie, trimite peste toţi. Plandemia a confirmat cât de mare a fost Pr. Justin şi deşi nu prevestise virusul şi vaccinarea, cei care i-au ascultat sfatul, au trecut prin plandemie ca şi cum aceasta nu ar fi existat.

Pregătirea spirituală pentru războiul nuclear implică nu doar chemarea la o viaţă mai sfântă, ci şi osteneala pentru adaptarea dinainte la cele pe care noi creştini le putem vedea, le putem intui şi ne aşteptăm ca să vină. Puţin despre ieşirea din sistem, am tratat aici în timpul plandemiei. Iată cum peste 3 ani, topicul devine din nou fierbinte deoarece vremurile sunt fierbinţi.

Cei care au dileme şi doresc răspunsuri mai concrete cu privire la pregătirea spirituală trebuie mai întâi să înţeleagă că aceasta presupune o revoluţie, o schimbare totală. Nu putem împăca şi stilul de viaţă actual şi o bună pregătire pentru ce va veni, oricât de ostenitori duhovniceşti vom fi. De altfel, intuiţia mea este că pe cei nepregătiţi, dar care totuşi au avut un suflet curat, Dumnezeu îi va lua o dată cu ciupercile. Cei care însă nu sunt pregătiţi, vor mai rămâne după ca să se ostenească şi ca să aibă timp de pocăinţă. Evident, că şi ceva sămânţă pentru vremurile de după, va fi păstrată.

Indiferent de unde ne vedem noi pe noi, mai mult sau mai puţin pregătiţi de moarte, de ispite, de lipsuri, nu putem evita urgenţa şi necesitatea pregătirii pentru viitor deoarece ca orice elev, ştim că după simulări vine examenul adevărat unde nu mai putem fenta nota şi de notă va depinde soarta noastră în veşnicie.