Analize geopolitice

PRĂBUŞIREA IMPERIULUI

Voi începe cu o descriere pe scurt. Principalul factor determinant al evenimentelor actuale este prăbuşirea Imperiului. Prin Imperiu înţeleg Imperiul Anglo-American care are ca trei piloni principali:

1) sistemul financiar-bancar care se bazează pe dolar dar mai ales pe Fed care este un consorţiu de bănci private cu puteri nelimitate de control a politicii monetare cu tot ce înseamnă aceasta: dobânzi, credite, reglementare, masă monetară etc. Dacă deseori critic aici pe blog pe Isărescu, la noi măcar BNR, deşi este stat în stat, are totuşi un statut bine definit, cu anumite obiective, cu o anumită conduită. Chiar dacă nimeni niciodată nu analizează munca BNR şi nu verifică că aceasta îşi face datoria, sau că măcar nu încalcă propriul regulament, spre deosebire, Fed-ul din SUA, fiind privat, este efectiv o grupare de cămătari cu puteri nelimitate. E adevărat că în ultimă instanţă, teoretic, preşedintele SUA ar putea să pună armata să distrugă clădirea Fed-ului cu tot cu patronii băncilor componente în ea. Dar marea problemă este că în ciuda aparenţelor, SUA nu este condusă de preşedinte, ci preşedintele este numit de finanţatorii celor două partide care evident sunt aceiaşi pentru ambele partide şi numele lor este Fed. Personal nu sunt de acord cu teoria conspiraţiei legate de familiile de bogaţi care au strâns averi şi proprietăţi nelimitate. Ce mai contează averi de 500 de miliarde, dacă Fed-ul poate tipării şi pompa 300 de miliarde pe lună în sistem, din care o bună parte evident sunt direcţionaţi către cine e mai aproape de ţeavă şi de cine controlează reglementările de creditare.

2) sistemul politic-economic care conduce SUA şi coloniile Imperiului; în ciuda disponibilităţilor financiare nelimitate ale cercului de putere al bancherilor care compun Fed-ul, mai există şi alte centre de putere, anume miliardarii care deţin mari companii şi fonduri de investiţii; puterea acestui centru de putere este dată mai ales de abilităţile şi capacităţile logistice; bancherii, oricât de mulţi bani ar avea, nu pot efectiv să plătească toată lumea şi să ceară să execute planurile şi interesele lor, altfel spus, chiar dacă ai bani, dacă nu ai dorei la muncă, tot fraier eşti; e nevoie şi de forţă activă, prin urmare ecosistemul oligarhilor corporatişti care conduc şi Forumul este o lume în sine cu reguli proprii şi cu o dinamică permanentă între diverse noduri de influenţă care sunt în general aliniate la o anumită ideologie; repet, deşi banul contează, capacităţile de producţie, logistice, de comunicare sunt o putere în sine care nu ţine doar de bani; folosind aceste capacităţi, elitere coporatiste (altele decât bancherii de la Fed) au şi ele o influenţă masivă asupra lumii; deşi nu e subiectul actualului topic, monezile băncilor centrale sunt cumva tentativa bancherilor de a recupera terenul în lupta cu oligarhia Big Tech care după cum ştim a ameninţat suveranitatea dolarului, prin tenativele de emisiune de monezi proprii (vezi Libra de la Facebook care însă nu a fost permisă).

3) sistemul ideologic-religios: aici aş include centrele de putere religioasă, ideologică şi simbolistică care au influenţă asupra maselor şi care nu pot fi cumpărate cu bani (puţini) nici de bancheri, nici de afacerişti, nici de politicieni. Evident există excepţii, dar în general atât bisericile cât şi intelectualii influenceri care au o anumită autoritate asupra maselor în diverse domenii, constituie şi ei o forţă care deşi nu pare omogenă şi unită, în subteran este condusă direct de forţele întunericului şi prin vrăjitorie şi misticism, forţele întunericului au o putere de a influenţa lumea prin aceşti profeţi mincinoşi care alături de finanţe şi politică determină viitorul omenirii.

Dacă acestea sunt principalii piloni ai Imperiului Anglo-American, poate ar fi cazul să facem şi o analiză similară a chinezilor pentru a vedea ce factori determină acolo politica şi care ar fi viitorul. Aş prefera însă, din necunoaştere, să nu discut despre structura centrelor de putere din China (care necesită imersiune culturală şi evident monitorizare permanentă îndelungată) ci mai degrabă aş dori să analizez sumar modus operandi al Chinei care se dovedeşte constant, persistent, suficient de rezilient încât să putem spune că dacă până acum China a funcţionat într-un anume fel şi de acum înainte va continua să se ţină de program. După cum ştim, China are planul (în scris, ca lege) să devină principala putere mondială până în 2050, prin putere mondială dominantă înţelegând cea mai mare putere economică, cea mai mare putere financiară şi cea mai mare putere militară. Altfel spus, China doreşte nici mai mult nici mai puţin decât să ia locul Americii. Ceea ce a încercat şi URSS.

IMIGRANŢII – SOLDAŢII VIITORULUI RĂZBOI

Emergenţa Chinei ca competitor real pentru SUA a fost una incrementală şi neconvingătoare iniţial. În momentul în care China a preluat mare parte din producţia mondială, SUA erau obişnuiţi să aibă sclavi peste oceane care să muncească pentru ei şi să le producă bunuri ieftine, pe care ei să le cumpere cu dolarii tipăriţi de Fed, pe care dolari coloniile să îi primească cu veselie tembelă şi să se zbată apoi să muncească şi mai mult.

O bună vreme, China a fost considerată o nouă Japonie, o ţară bună la produs, la făcut mărfuri de calitate, dar care în niciun caz nu va putea domina SUA şi cu atât mai puţin periclita militar dominaţia SUA. Dar după ce chinezii au început să cloneze avioane de luptă ruseşti şi alte gadgeturi cool şi după ce au văzut americanii că la producţia de nave, la volumul de apă dislocată chinezii i-au depăşit deja şi creşterea lor pare de neoprit, atunci au început să se problematizeze grăbit. Mai întâi, Obama a încercat acel “pivot spre Asia” care a fost un mare fâs. Apoi a venit Trump cu ameninţările şi taxările, dar evident nu poţi taxa China deoarece dacă taxezi China, îţi taxezi proprii consumatori deoarece 99% din marfa de la tine din comerţ vine din China. Biden a trecut la un prim pas militar, războiul din Ucraina, produs ca consecinţă a nerespectării ultimatumurilor repetate ale Rusiei că Rusia nu va accepta intrarea Ucrainei în NATO conform acordurilor anterioare dintre fosta URSS şi SUA.

Trump spera ca prin taxare, fie pe segmente, fie incrementală, să poată determina întoarcerea acasă a “manufacturii”, adică a producţiei. Evident o idee simplistă şi care nu a analizat în profunzime realismul acestei speranţe. În realitate, americanul de rând a ajuns leneş, incompetent, nepregătit. De aceea au dat drumul la imigranţi, atât în UE cât şi în SUA pentru a umple golurile din produţie şi pentru a spera că un aflux de populaţie masiv va aduce forţe proaspete şi va creşte productivitatea muncii, permiţând astfel măcar recuperarea unei felii din terenul pierdut în faţa Chinei.

Gândind pe termen lung şi pe scenarii alternative, dacă productivitatea nu va fi recuperată şi se va ajunge la război, măcar imigranţii care au venit for fi îmbrăcaţi în uniformă şi trimişi la răzbel. Astfel, ultimul avantaj competitiv pe care SUA îl mai avea faţă de China, puterea militară, ar fi folosită ca ultimă opţiune în lupta cu China.

Nu doresc să justific haosul actual cu privire la migraţie şi impactul năvălitorilor asupra societăţilor din vest prin simplele argumente economice şi geopolitice. Acestea au fost poate doar un trigger iniţial, un argument care a produs aceast fenomen. Deoarece, trebuie să subliniem, că foamete şi sărăcie a fost mereu în lume şi acum 20 de ani, diferenţa între ţările dezvoltate din vest şi ţările sărace din sud era chiar mai mare. Acum diferenţele chiar s-au mai netezit, deci nu argumentul situaţiei disperate a acestor năvălitor justifică fenomenul ci politica iniţială şi actuală de stimulare a acestora, de organizare a fluxului şi migraţiei, de administrare şi logistică a primirii acestora, fără de care politici, ce se întâmplă nu ar fi posibil. De unde este logic că a existat o motivaţie şi un plan, dincolo de masca de deschidere şi bunăvoinţă faţă de semenii noştri aflaţi la nevoie, care semeni o ducea mult mai rău acum 30 de ani aşa cum o duceau şi cei aflaţi dincoace de cortina de fier.

MIŞCAREA PLĂCILOR TECTONICE

Aşa cum dominaţia economică şi progresul Chinei deşi rapid, are loc relativ lent dacă privim an după an şi nu ne dăm seama cum de unde acum 25 de ani China era o ţară cu un PIB sub al Japoniei, acum are un PIB de 4 ori mai mare, tot aşa şi marşul apocaliptic al SUA către un război nuclear mondial pentru păstrarea dominaţiei nu are loc peste noapte ci pas cu pas, aprinzând ieri un foc în Africa de Nord, prin Primăvara Arabă, tot ieri altul în Afganistan prin “lupta împotriva terirosmului”, azi în Ucraina, azi în Orientul Mijlociu şi încercând extinderea acestui foc al războiului în anumite locuri ale lumii pentru a încerca să frâneze măcar pentru moment expansiunea influenţei chinezeşti şi a ţine dragonul într-o curte cu garduri unde are voie să danseze, dar de unde nu are voie să iese. SUA altfel spus, nu poate nici distruge dragonul, nu îl poate anihila, deşi ar putea, ci are nevoie să îl ţină în continuare în genunchi, să producă bunuri ieftine, dar ar vrea ca acesta să nu aibă pretenţii de autonomie şi de desfăşurare a unor planuri proprii, cu atât mai mult cu cât acestea prevăd explicit detronarea SUA.

În acest context, războiul cu Ucraina este doar o tentativă de a lovi în partea slabă a chinezilor, anume în anumiţi aliaţi cheie, care pe lângă ajutorul militar oferit chinezilor prin tehnologia avansată încă a ruşilor, oferă energie ieftină şi totodată ajutau înainte de război dezvoltarea economică a UE care putea să dea idei minionilor din partea asta a oceanului în direcţia deculplării de SUA prin alinierea organică şi firească cu mărfurile şi eventual cu investiţiile chinezeşti.

De altfel, necunoscut publicului larg, este că excedentul bugetar masiv al Chinei a fost atât de mare încât nu prea existau soluţii de investiţii. Chinezii au cumpărat atât de mult din toată lumea, de la materii prime, la companii şi proprietăţi încât au ajuns chiar la anumite asseturi strategice din vest: companii de armament, mine de aur, porturi etc. Oare de ce nu le convine americanilor acest aflux de investiţii şi progresul economic cu care vin chinezii? EI bine, americanului de rând i-ar conveni, atât investiţiile chinezilor, cât şi planificarea şi modernizarea care se vede în China. Nu convine această situaţie centrelor de putere amintite mai sus, căci conflictul nu va fi între naţiunile lumii, ci între centrele de putere dominante, actuale şi China care are la rândul ei alte centre de putere şi care din ce vedem deocamdată sunt interesate de dezvoltare, de progres, de modernizare, de planificare şi de binele cetăţenilor.

Va mai dura însă până cultura chinezească şi modelul societal nou al chinezilor va fi atât de puternic încât va domina în conştiinţa globală memoria modelului american care pe zi ce trece intră în putrefacţie şi nu mai prezintă interes nici măcar pentru noile generaţii de tineri care sunt şocaţi când văd pe reţelele sociale cum arată oraşele din China, cum arată staţiile de metrou, aeroporturile şi în general totul.

Viziunea mea este că în ciuda alimentării unei stări conflictuale între vest şi China, tinerii percep realităţile aşa cum sunt şi planul chinezilor de a temporiza această dominaţie până în 2050 poate fi unul realist, care să se desfăşoare treptat, fără şocuri militare prea mari, inevitabile.

Partea proastă este că vechiul Imperiu (mai precis cei care au butoanele) încă are la dispoziţie câteva focoase nucleare destul de puternice cu care poate distruge omenirea. Depinde doar de noi dacă vom pune umărul la acest marş apocaliptic prin înrolarea în viitoarea mobilizare care poate avea loc în România în 2-3 luni în ritmul în care se mişcă ruşii.