Tag: cate-un pic

Guvernantii se pregatesc sa mareasca cota unica ca sa mai scoarca nitel din noi, incurajati de faptul ca sectorul privat inca mai exista si in ciuda problemelor, mai exista firme care angajaza oameni si fac profit. Ei nu inteleg ca atunci cand daca ai o populatie de 1000 de animale si e seceta, exista un moment in care 800 din ele vor muri din cauza competitiei si cele 200 care vor ramane vor avea o perioada scurta de “bunastare” si de revenire aparenta a unui echilibru. Evident, cata vreme seceta continua, va fi doar o problema de timp pana cand si cele 200 vor muri pas cu pas, una cate una sau mai multe deodata. Daca insa le mai tai ratia de apa si la astea care au mai ramas, nu vei face decat sa accelerezi distrugerea totala.

Iata inca un indicator care arata starea precara a economiei romanesti. Cea mai clara imagine a celor 800 de animale care au murit din exemplul de mai sus, o vedem in situatia creditelor neperformante:

Potrivit datelor BNR, la sfârştul lunii august restanţele au urcat la 33,35 miliarde lei (7,5 miliarde euro), iar ponderea acestora a ajuns la 14,9%, cel mai ridicat nivel din toate timpurile. Faţă de sfârşitul anului trecut, nivelul restanţelor a urcat cu 4,31 miliarde lei, iar totalul ceditelor a scăzut cu 4,66 miliarde lei, ceea ce a făcut ca ponderea restanţelor să avanseze destul de rapid, de la 12,6% la 14,9%. (Sursa: CAPITAL)

Ce este cu adevarat ingrijorator nu este nivelul ridicat al acestor restante (falimente de fapt, restante de peste 3 luni la credite ipotecare sau de bun consum, deja cam inseamna restante, cine nu reuseste in 3 luni sa isi plateasca o rata, este clar ca nu va reusi nici peste 3 luni, decat poate unul dintr-o mie) cat mai ales trendul acestui procent – INCA IN CRESTERE. Toti bancherii sunt cu ochii pe acest indicator si tot spera inca de ani in urma ca sa scada. Iata ce declara un director de banca in 2010 cand spera ca acest procent sa inceapa sa scada din 2011:

Stepic anticipeaza insa ca, din punctul de vedere al activitatii bancare, volumul creditelor neperformante nu va incepe sa scada decat in 2011, posibil abia din a doua jumatate a anului. (declaratie din Noiembrie 2010, Sursa: Business magazin)

Daca bancherul de la Raifheissen ne citea blogul, putea sa inteleaga de ce aceasta nu se va intampla nici in 2011 si nici prea curand:

Cu privire la 2011,  doresc sa pun in garda pe cei care se lasa amagiti de visurile optimiste ale unora sau altora care apar pe ecranul de sticla incercand sa faca oamenii sa uite de amarul zilei si sa viseze la timpuri bune. Nu vor veni timpuri bune, fratilor, ci ne asteapta timpuri din ce in ce mai proaste, cate un pic, pic, pic, pana n-o mai fi nimic de supt de la noi. Nu va lasati amagiti de nici o prognoza pentru ca prognoze false au fost si vor mai fi. (Noiembrie 2011: Ce ne asteapta in 2011?)

Deci situatia este nasoala, suntem pe muchie de cutit. Iar totul se invarte in jurul datoriilor si a incapacitatii de reformare totala a sistemului economic romanesc bazat pe:

1) un sector de stat si toti care sug de pe seama lui (firme capusa, regii autonome, contractanti ai administratie publice, bugetari etc) si se hranesc din intrarea banilor pe credit la nivelul statului (obligatiuni de stat interne si externe, credite de la FMI, credite de la Banca Mondiala etc)

2) un sector privat de offshore care produce (produse sau servicii) pentru exterior cu adaos minimal: firme cu capital strain care platesc salarii minime si produc pentru exterior dar adaosul lor este minimal: ei nu au nevoie decat de produsul in sine, nu de profitul din vanzarea acestor produse, pentru ca vanzarea efectiva a produsului final pentru care se face profitul se realizeaza prin companii inregistrate in alte tari unde taxele sunt mai mici; acestia platesc contributiile, TVA, accize, etc, sunt baza productiva a economiei romanesti in ciuda marjei minimale la care functioneaza, dar momentan dezvoltarea acestui sector este blocata de infrastructura supraincarcata (lipsa austrazi, lipsa parcuri industriale reale cu utilitati disponibile – energie electrica, caze, etc si lacunele sistemului fiscal incert); foarte rare sunt cazurile de companii din acest sector care sa realizeze o marja de profit consistenta (ca procent) si sa traga in sus intreaga economie;

3) un sector privat minimal care traieste din consumul celorlalte doua si care este total irelevant in ecuatia globala a economiei pentru ca se lupta cel mai greu cu lipsa finantarii, cu povara fiscala, cu lipsa unei perspective reale, cu importurile ieftine, cu scaderea cererii etc. As incadra aici comertul, producatorii de alimente, brutariile, taxiurile, firmele de curierat, fermele de subzistenta, frizeriile si saloanele etc.

Creditele neperformante se trag mai ales dintr-o categorie care nici macar nu merita enumerata pentru ca a fost cvasi-anihilata de guvernantii romanesti de dupa 2008 si care si nu are nici o sansa pe termen scurt sau mediu sa isi revina: companiile autohtone care produc local, folosesc materie prima locala, inregistreaza profiturile local, nu folosesc inginerii fiscale si nici transfer de valoarea catre firme din afara (deci nu sunt doar subsidiare ale unor megacorporatii) si care neavand un teren propice de dezoltare (piata de desfacere, finantare, mediu economic in general) sunt in continua lupta pentru supravietuire si ce a mai ramas din ele sunt inghitite de sectorul 2) de mai sus (offshore-ul). As include aici fabricile de mobila, micile ferme, fabricile de confectii, de utilaje industriale etc. Problema acestei categorii este una sistemica si nu va fi de ajuns nici macar mult trambitata “reulare a creditarii” care nu reprezinta decat o perfuzie de glucoza pentru un bolnav de cancer. Problema acestei categorii sta in primul rand in mediul propice dezvoltarii: birocratie minimala, taxe suportabile, lipsa concurentei neloaiale (vezi sectorul 1 care inghite nu doar contractele si oportunitatile care ar ajuta firmele oneste, ci mai ales capitalul uman), fiscalitate predictibila si neagresiva, existenta unui sentiment pozitiv cu privire la dezvoltarea viitoare, orice in general ar convinge o mana de oameni capabili sa se uneasca, sa ia taurul de coarne, sa isi puna mintea la contributie si sa munceasca cu spor avand speranta ca nu vor avea piedici care nu pot fi controlate. Insa cand tu stai mereu cu securea deasupra capului si te loveste cand o marire de TVA, cand o explozie a costului creditarii, cand o scadere brusca si necontrolata a consumului, cand amenintarea maririi cotei unice, nu iti mai vine deloc gandul sa te apuci de afaceri sau sa le extinzi ci nu vrei nimic altceva decat sa inchizi totul si sa-ti iei talpasita in afara.

Eu vad o evolutie in 2 etape a situatiei:

1) cresterea sectorului de stat (1 de mai sus) cu toate “dependintele” pana la punctul de autosufocare; adica pana in punctul in care vor sari de punctul critic de indatorare si guvernul va fi nevoit sa mareasca taxele si impozitele pana cand va sufoca total sectorul privat autohton si va inhiba si dezvoltarea sectorului de offshore

2) intrarea in regresie a sectorului 1 (similar cu ce s-a intamplat in 2009-2012 cand nu mai erau bani) si cresterea molcoma a sectorului 2, in urma caderii drastice a salariilor care va veni ca consecinta a somajului si foametei generalizate. De altfel, cresterea acestui sector deja exista pentru ca acest fenoment s-a mai intamplat si au existat factor externi de presiune asupra costului productiei, ceea ce a avantajat situatia noastra.

Tare mi-e teama insa ca am cam intrat intr-un ciclu al mortii in Romania intre aceste 2 fenomene: vin strainii, investesc, platesc salarii minime, dar totusi creste pib-ul si maxa de impozitare, deci statul prinde curaj. Se umfle atunci sectorul de stat, cresc capusile, cresc taxele, accizele etc pana in punctul in care investitiile sunt afectate si strainii nu mai vin. Guvernul atunci taie salariile la privat, da oameni afara, produce somaj si spaima mare in forta de munca care va accepta sa munceasca pe salarii mizere si sa faca orice munca, deci se creaza din nou “premize favorabile” revenirii cresterii in investitii dupa care ciclul este reluat.

Deci premizele sunt ca Romania sa ajunga o mare plantatie de capsunari in fabricile strainilor, cu observatia ca nu toti se vor comporta la fel de bine cu noi ca francezii de la Dacia unde salariul mediu este mult peste media nationala.

Marele semn de intrebare este cat va dura etapa 1) si daca etapa 2) va reusi sa includa prin expansiunea sectorului privat offshore tot ce se taie din sectorul de stat, avand in vedere ca deja dezvoltarea sectorului 2) este blocata din cauza sufocarii infrastructurii. In plus, orice dezechilibru in evolutia 2) va fi puternic simtita de sectorul de stat care pana acum a fost protejat de “buffer-ul” oferit de posibilitatea creditarii. prin emitere de obligatiuni si “acord” cu FMI-ul.

PS: de aceea este si interestul atat de mare al guvernantilor in “proiectul” Rosia Montana sau al gazelor de sist. A elabora o restructurare a economiei care sa creasca rolul sectorului privat sanatos si care aduce plus valoare este mult mai greu (si chiar imposibil avand in vedere concurenta continua intre acesta si sectorul de stat si al capuselor acestuia) decat o infuzie – fie ea pe termen scurt – de venituri de la aceste sectoare extractive care ne plaseaza chiar si sub statutul de tara bananiera care presupune totusi oameni care muncesc pe plantatii si sunt platiti. In cazul exploatarilor insa, numarul de angajati este minimal si chiar loveste in numarul real de locuri de munca care ar supravietui in cazul in care zonele respective nu ar fi afectate. Asadar nu e de mirare ca dupa ce au epuizat directia creditarii, urmatoarea sursa de venit pentru alimentarea monstrului nesatul numit buget de stat este concesionarea resurselor care este in ochii guvernantilor o noua fata morgana dupa ce banca morgana care finanteaza la nesfarsit incompetenta si furtul bine organizat a disparut sau e pe cale de disparitie. Este uimitor cum cu privire la problemele lor, guvernantii sunt proactivi si gasesc solutii ingenioase pe cand cu privire la dezvoltarea sustenabila si cat mai extinsa a economiei nu au nici o idee constructiva, ba din contra, au mereu acelasi medicament: “mariri de taxe si impozite”.

Am pus data in titlul acestui articol, deoarece am mai tratat subiectul “cate-un pic, pic, pic” de mai multe ori pana acum si vreau pe viitor sa imi fie usor cand caut in urma, sa gasesc jurnalul unor evenimente si opinii trecute. Trecutul conteaza pentru mine pentru ca vreau sa imi verific cat de mult sau cat de putin m-am inselat cu privire la viitor. Ca o mica paranteza, as dori totusi sa mentionez ca principala mea preocupare este totusi prezentul, viitorul fiind evident in mare parte o abstractiune, putin spus o necunoscuta si cu siguranta o invariabila, mai ales in plan general. Pe plan personal chiar daca putem shimba lucrurile, intr-o masura sau alta, putin conteaza. Mai mult conteaza atitudinea pe care o vom avea in intalnirea noastra cu viitorul, care atitudine tine intr-o oarecare masura si de cumularea experientelor noastre trecute si sistemul de reactie pe care ni l-am consolidat de-a lungul intregii vieti.

Asadar, iata ce spuneam in 27 Noiembrie 2010 cand deja multi actori publici pe plan national sustineau iesirea din criza cu siguranta in 2011:

Nu vor veni timpuri bune, fratilor, ci ne asteapta timpuri din ce in ce mai proaste, cate un pic, pic, pic, pana n-o mai fi nimic de supt de la noi. Nu va lasati amagiti de nici o prognoza pentru ca prognoze false au fost si vor mai fi. (Cate-un pic, pic, pic)

Trecand peste absurdul recursiv al apelului meu – abia acum am realizat ca si eu faceam tot o prognoza care putea fi amagitoare – parerea mea de atunci, ca si de acum este ca aceasta criza se va consuma abia in cativa zeci de ani. Dupa impactul crizei creditelor care a inceput procesul de “deleveraging” (nu am gasit inca un termen in romana pentru asta), pentru a evita colapsul sistemului financiar statele au inceput sa preia ele datoriile bancilor si astfel intervenind pe piata banilor au alterat mecanismele pietei libere care constituie fundamentul capitalismului. Cum este evident ca pana azi o economie eficienta in afara capitalismului nu a existat si probabil nu va exista, din acel moment in care statul a intervenit pe piata si a dat drumul la tiparnita, economia reala a intrat intr-o stare de convulsii multiple si variate atat pozitive cat si negative, fluctuand de la problemele de creditare si cash-flow care au lovit initial in 2008 si urcand pana la exuberanta falselor reveniri produse de stimulii financiari agresivi injectati de bancile centrale. Dupa un acest dute-vino al cresterilor promise si realitatilor jalnice, inevitabil investitorii din economia reala isi vor fi invatat lectia si vor investi din ce in ce mai putin, reducand liniile de productie mai intai, mutand operatiunile in locatii mai ieftine, taind drastic costurile si limitand expunerea doar pe piete pe care au pozitii solide care sa nu le puna in pericol profiturile si mai ales cota de piata – caci o data cu tiparirea de bani, bancile nationale au fost nevoite sa taie dobanzile pentru a mentine pe linia de plutire bancile si statele totodata, deci este de asteptat ca dobanzile sa nu creasca prea curand si in fuga de urs sa conteze doar cine fuge mai incet sau altfel spus pestele mare sa inghita pestele mic.

Nu voi mai repeta acum lucruri care le-am mai spus aici si pe care le mentin mai putin partea cu … trezirea popoarelor, ci doar voi face cateva comentarii ale unor stiri recente care ne demonstreaza fara echivoc patternul pe care l-am intitulat “cate-un pic, pic, pic”:

*) Gigantul american Cargill iese de pe piaţa uleiului. A închis o fabrică din Dolj cu 266 de angajaţi. Untdelemnul de la Bunica se duce în Franţa – Desi pare o stire de business cu o companie care a facut o miscare oarecare si desi in lumea afacerilor se intampla tot felul de miscari, intrari, iesiri, deschideri si inchideri, faptul ca unul dintre cei patru mari giganti mondiali care controleaza peste 80% din piata alimentara inchide o fabrica mie mi se pare definitoriu pentru directia in care se indreapta lucrurile: contractie economica. Acest exemplu este definitoriu pentru intreaga economie: scaderea consumului cauzeaza scaderea productie, contractia si mai accelerata a distribuitorilor, cristalizarea producatorilor si diminuarea capacitatilor integratorilor prin eliminarea operatiunilor care nu mai aduc profit si renuntarea la orice investitii.

*) Cinci brokeri au spus dintr-o lovitură adio bursei de la Bucureşti – desi am vrut ma rezum doar la producatori, nu am putut sa sar peste aceasta stire, desi nu sunt primi brokeri si nici cei mai mari care parasesc Romania. Sa insemne plecarea din Romania ca doar noi stam foarte prost si devenim din ce in ce mai irelevanti, atat de irelevanti incat brokerii sa nu mai poata face fata nici macar cu costurile mici de operare pe care teoretic le au la noi (una e chiria in Bucuresti, alta e in Varsovia sau Frankfurt)? Nici vorba, pur si simplu volumul tranzactiilor a scazut atat de mult si lichiditatile pe piata sunt pe un trend de scadere accelerata incat brokerajul a ajuns sa nu mai fie o afacere, mai ales la noi iar perspectivele sunt dupa cum ne arata miscarile actorilor din aceast sector.

*) Renault ameninţă că va închide două fabrici în Franţa în lipsa unui acord cu sindicatele – este acesta doar un skirmish intre patronat si sindicate? Pai daca este, deja e un sport la Renault ca si pe la noi cand vor sa bage pumnul pe gura salariatilor ii ameninta ca inchid fabrica. Din pacate insa, lucrurile nu sunt chiar atat de simple si cifrele sunt graitoare: scaderea vanzarilor pe piata auto este poate viitorul soc care va lovi economia mondiala dupa criza creditelor, mai ales avand in vedere ca industria auto trage dupa ea mult mai multe industrii cu impact in varii domenii (productie, inginerie, transporturi, robotica, etc). Sa nu uitam ca prima industrie (cu exceptia bancilor) care a beneficiat de ajutorul statului a fost industria auto, atat in SUA cat si in Germania (si indirect in restul Europei). Insa pentru ca creditul ramane mort si dezvoltare nu exista, consumul de masini a scazut si va scadea in continuare, capacitatile fiind mult peste necesar, deci industria auto va cunoaste o corectie majora care din pacate nu va fi lina cum am spera, ci unda de soc va fi puternica avand in vedere tocmai marimea acestei industrii. Asa cum o basculanta nu poate lovi usor o bicicleta tocmai pentru ca oricat de priceput ar fi soferul basculantei, cateva tone cu greu pot fi franate si manevrate ca sa nu faca praf o bicicleta care ii apare in fata, tot asa si cutremurul din industria auto va lovi in plin economia europeana si va produce unde de soc in toate sectoarele economice si mai ales sociale. Nu este deloc exclus ca viitori someri care acum mai produc masini pe stocuri sa fie in plan social drojdia din care se va coace o noua revolutie. Si daca nu in vest, foarte posibil pe la noi inchiderea fie a Ford-ului fie a Daciei sa produca mari convulsii sociale.

*) Grupul ArcelorMittal a raportat pierderi de 3,7 miliarde de dolari pentru anul trecut – aceasta stire este foarte interesanta deoarece arata si cat de mult inteleg reporterii care traduc stirea ce se intampla de fapt in realitate, de ce un “gigant” are totusi pierderi:

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a raportat o pierdere de 3,7 miliarde dolari pentru anul trecut, ca urmare a unui cost de 4,3 miliarde dolari generat de reevaluarea operaţiunilor de oţel din Europa, dar se aşteaptă pentru 2013 la o îmbunătăţire a cererii şi a rezultatelor. Consumul de oţel la nivel global, un indicator al situaţiei economice, va creşte cu 3% în acest an, după un avans de 2% anul trecut, susţinută pieţele din China şi Brazilia, în timp ce Europa va avea un declin mai redus, estimează ArcelorMittal. Industria mondială a oţelului, cu o valoare de 500 de miliarde de dolari, a încetinit puternic în 2012, întrucât o temperare a creşterii în China a agravat impactul cererii slabe din Europa lovită de criză. ArcelorMittal nu are operaţiuni în China, dar este afectat de trendurile din ţara cu cea mai mare producţie şi cel mai mare consum de oţel. Economia Chinei a înregistrat anul trecut cel mai lent avans din ultimii 13 ani, însă accelerarea cheltuielilor pentru infrastructură şi a schimburilor comerciale la sfârşitul anului trecut prezintă perspectiva unui avans al PIB mai rapid. (Sursa: Gandul)

Asadar, in aceeasi stire aflam si ca in 2012 cererea a crescut cu 2% dar si ca industria mondiala a otelului a incetinit puternic. Asta arata cat de bine inteleg fenomenele reporterii si cu cata maiestrie folosesc cifrele pe care le au la indemana. In fapt, dincolo de motivele pentru care Mittal a inregistrat pierderi, certitudinea care nu poate fi negata este ca cererea de otel a fost si este in scadere, cu toata cererea Chinei care pompeaza bani in economie pentru a o tine pe linia de plutire. Cata vreme economia nu creste deoarece nu are finantare si nu are nici cerere (cu tot specificul Asiei si al tarilor emergente, care insa sunt departe de a compensa caderea cererii in vest) este evident ca si cererea de otel va scadea si asta e motivul pentru care Mittal inchide combinate si are pierderi.

*) „Să mai ţin magazinul sau nu? O să fie bine anul acesta? Pentru că 2012 a fost dezastruos. Când ne vom reveni?“ Ce ar răspunde Mugur Isărescu la aceste întrebări practice – in final o stire amuzanta care contine in ea un singur adevar si cateva anomalii odioase. Pe mai multe planuri, adica si din ce zice autorul, si din ce spune Isarescu si din ce intreaba femeia cu magazinul. Sa ma explic. Singurul lucru adevarat este ca “Datele statistice arată o cvasistagnare a activităţii economice în 2012, comparativ cu anul precedent“. A avut mare dreptate cine a spus ca statisticile nu mint. Din pacate cei care dau explicatii despre statistici mai mint uneori, fie prin omisiune, fie prin deductie falsa, fie prin pura propaganda nesimtita cum ar fi opinia lui Isarescu ca investitorii au capatat incredere in economia romaneasca si de aia au venit cu euroi sa cumpere lei. Cata minciuna si cata vrajeala in atat de putine cuvinte. M-as bucura daca si vinul lui Isarescu ar fi la fel de tare si aiuritor precum ii sunt explicatiile. Nu in economia romaneasca au incredere “investitorii” (care de fapt sunt speculanti!) ci in rezervele de aur, gaze de sist, petrol si alte resurse pe care FMI ne va obliga sa le vindem atunci cand vom fi nevoiti sa ii platim ratele. Pe care rate le platim acum cu banii imprumutati de la investitori care au incredere ca FMI va avea ce sa execute in caz ca noi vom intarzia la plata in momentul scadentei. Deci nu in economie au ei incredere ci in cu totul altceva. Avand in vedere ca pe ziaristii i-am criticat deja in acest articol, voi trece direct la femeia care il intreaba pe Isarescu “o să persiste deficitul amplu de cerere agregată in acest an”. Cu tristete i-as raspunde acestei femei ca, desi nu e doar vina lui Isarescu ci e o consecinta a crizei mondiale, cererea nu va creste ba chiar va scadea. Si nu doar anul acesta ci pana cand capitalismul nu va fi restabilit in totalitate si trendul de crestere a reglajului si influentei guvernelor in piata, atat direct cat si indirect nu se va curma in totalitate.

Stirile proaste revin periodic, una alba, sapte negre, o zi de liniste, o saptamana fierbinte. Dar viata merge inainte si resetul se poate intampla de seara pana dimineata sau de dimineata pana seara, precum am putut vedea in documentarul The Day of the Dollar. Iata cateva picaturi de azi:

– actiunile Metro AG au picat azi cu peste 7%; de la inceputul anului au picat cu peste 45%
– bondurile americane au crescut pentru a cincea zi in cel mai lung rally din luna mai cand criza din Grecia a inceput sa se incinga; dobanzile au atins recorduri minime, un semn ca cresterea globala se lasa asteptata, prin urmare banii fug din actiuni si bonduri nesigure in bondurile americane, vazute sigure din cauza numarului mare de arme nucleare pe care SUA le are;
– bondurile grecesti au atins limite maxime, si probabil nu pentru ca noi greve generale se anunta in Grecia;
– leul aluneca la minimul anului desi dl. Vasilescu – panadolul de serviciu – declara ca “situatia este sub control”