Tag: România

Imobiliarele – canarul din mină în criza seculară

Leave a comment

E nevoie de puține explicații ale termenilor din titlu la început.

Canarul din mină – pe vremuri nu existau detectoare de monoxid și canarii erau purtați în cușcă de mineri pe post de detector. Purtau cu ei un canar în cușcă și când acesta murea era semn că trebuie să iese repede afară deoarece sunt caze periculoase. Nu știm dacă vreun canar a supraviețuit misiunii …

Criza seculară – nu este un clickbait deoarece nu îmi stă în fire. Nu câștig nimic din acest blog și chiar mă enervează puseurile de publicitate în care trebuie să moderez prea multe comentarii de proastă calitate. Iată deci termenul pe wikipedia. Eu îi zic criză deoarece nu e vorba doar de inflație – sunt mai multe la pachet … De asemenea, ce trebuie să subliniez, este că după părearea mea inflația nu este generată doar de creșterea masei monetare (din motive de corupție masivă generalizată, precursoare prăbușirii unui sistem financiar sau începerii unui război mondial) ci și de gâtuirea lanțurilor de producție – din motive de … resetare a economiei mondiale.

Criza seculară va avea ca consecințe în primul rând scăderea demografică. Este deja fără îndoială că acesta este principalul obiectiv al politicilor mondialiste și vedem că în din ce mai multe țări obiectivul este realizat.

Sărăcia, războiul, riscul escaladării războiului, criza energetică și rana sângerândă a emigrației spre vest – care nu este nici măcar asumată de politicienii români – toate acestea sunt factori care determină evoluția pe piața de imobiliare.

Că imobiliarele sunt în jos nu este un mister. Misterul este procentul … Un ajutor în găsirea unui răspuns la această întrebare este sistem Google Ads care oferă o unealtă de analiză a cuvintelor cheie. Am introdus cuvântul “imobiliare” și am obținut un raport pe care îl postez ca atare, datele fiind clare. Coloana A reprezintă căutările din noiembrie față de octombrie și coloana B căutările din noiembrie 2022 față de 2021 – aceasta de fapt contează cu adevărat …

Vedem deci scăderi între 19% și 45% la diverși termeni. Cei care nu au scăderi putem găsi varii explicații. De exemplu închirierile la apartamente sunt probabil pe 0 deoarece s-au menținut pe fondul renunțării la achiziții de către cei care și-au întemeiat o familie și au nevoie să locuiască undeva și erau hotărâți să cumpere, dar condițiile actuale sunt cum sunt.

Raportul cuvintelor este mult mai mare, eu am postat doar capul de tabel cu cele mai multe căutări. Vă asigur însă că și restul sunt mare parte în scădere, existând puține și punctuale creșteri în căutările an la an care să denote un interes în creștere. De exemplu, la termeni în creștere am avea:

  • teren agricol de vanzare +22% – pe semne că în criza actuală, bogătașii caute să se protejeze de inflație făcând achiziții și cum celelalte imobiliare nu au viitor, se îndrept spre terenurile agricole, care sunt încă cu mult sub prețurile din vest și indiferent de preț, stocarea valorii în terenuri agricole este mai sigură decât în apartamente care poate o să dureze 15 ani până revin la valoarea dinainte de criză.
  • apartamente de vanzare urziceni +22% – anumite zone par pe creștere, pe lângă urziceni, am mai văzut căutările pe anumite sectoare în creștere
  • arsoniere ieftine de vanzare +108% – o creștere care spune multe și nu poate fi deloc “zgomot” – este evident că principalele căutări sunt ale investitorilor care se tem de inflație și doresc să plaseze banii în imobiliare căutând evident ieftinături în speranța să le închirieze ulterior pentru a scoate măcar un randament minimal, alternativa la depozite sau alte instrumente fiind negativă

Este clar că creșterea ROBOR-ului și tensiunile legate de creșterea prețului la energie a dat peste cap piața imobiliarelor. Dar criza abia a început, nici nu am prea auzit de șomeri. Firmele încă au făcut față la factura la utilități deoarece guvernul a mai prelungit niște scheme de creditare, dar cât timp o să mai țină investitorii pe linia de plutire niște vaci care nu mai produc lapte? Iată doar câteva știri legate de investiții

Dar nimeni, nici măcar jucătorii din domeniu, nu neagă că imobiliarele sunt în rahat. Evident, termenii folosiți sunt blânzi, deoarece nu trebuie să producă panică. Ce aș aduce eu nou este amplitudinea și durata acestui îngheț. După mine imobiliarele în România sunt deja moarte pentru următorul deceniu. Până războiul nu se va termina și temerile escaladării în război nuclear, miliardarii își bagă banii în construcția de bunchere și sisteme avansate de supraviețuire (de exemplu hoteluri în spațiu). Bineînțeles că cele mai interesante realizări nu se vor lăuda cu ele … sau le vor zice cu totul altceva decât ceea ce sunt. De exemplu, “orașul vertical” din Arabia Saudită este mai degrabă din punctul meu de vedere o super-fortăreață modernă – utopică dar care are evident rol de refugiu pentru miliardari în caz de SHTF. De altfel saudiții au mai multe proiecte de acest tip, dacă urmăriți însă o caracteristică comună este că acestea sunt adresate miliardarilor și au scopul de izolare fizică de restul.

Saudi Arabia is building a $5 billion turtle-shaped giga-yacht that will have its own mall and beach clubs

În final ce ar mai fi de zis?

Revenirea ROBOR-ului este o minciună – cele câteva zile de scădere recentă a ROBOR-ului nu sunt deloc un indicator al unei reveniri deoarece nu există fundamentele. Ce indică este doar punerea batistei pe țambal prin extinderea ajutorului dat de guvern companiilor și prin urmare amânarea în viitor a crash-ului de consum coroborat cu valu de șomaj care îi va urma. De la 1 Ianuarie se mărește salariul minim, deci …

Băncile dictează ritmul și amplitudinea scăderilor. Până ce băncile nu vor începe să execute proprietăți, prețurile nu vor scădea. Băncile au însă finanțare asigurată deoarece nu mai funcționează pe principii capitaliste ci sunt doar o extensie a băncii centrale. Prin urmare nu vor începe să execute proprietăți dacă nu li se va dicta. Nici măcar nu se discută de noi programe gen darea în plată sau alte propteli pentru cei care nu mai pot să ducă ratele în spate. Dar ROBOR-ul nu a crescut încă până la un nivel în care să fie necesare aceste discuții.

Marea decuplare. Distrugerea clasei de mijloc și sărăcirea generalizată merge mână în mână cu consolidarea clasei de sclavi utili care sunt folosite de păpușară să își implementeze politicile. Pentru asta nu este nevoie de conspirații ci este suficient ca interesele să fie convergente. De exemplu, miliardarii și milionarii din România au tot interesul să rămânem o colonie UE deoarece ei ca cetățeni europeni pot avea achiziții și proprietăți multiple în întreaga europă, se pot plimba nestingheriți și se pot bucura de un nivel de trai scăzut și de oportunități de afaceri spectaculoase pe meleaguri mioritice în comparație cu alternativa unei politici mai orientate spre interesul național general, adică spre cei de jos, spre micile afaceri, spre mici fermieri etc. Dar vedem că deja este prea târziu pentru a spera că miliardari români (proprietarii clasei politice) urmăresc interesul omului de rând.

Aduc un singur exemplu – legea care impune micilor fermieri să plătească o nouă taxă – taxa pe ierbicide. Sub umbrela “protecției consumatorilor”, PSD & Daia au băgat pumnul în gura micului fermier fără ca acesta să zică au. Puneți această lege în legătură cu creșterea numărului de căutări pentru “teren agricol de vânzare”. Cine credeți că caută pe internet să cumpere terenuri? Micul fermier care vrea să își extindă o afacere? Nici măcar marii fermieri nu caută pe internet deoarece tot ce trebuie să facă este să convingă pe arendatori sau să nu le mai lucreze pământurile și astfel va găsi urgent dfe unde să cumpere terenuri pe care le cunoaște. Nu, pe internet caută anunțuri de vânzare terenuri oamenii cu bani, fie cei cu mulți bani, fie cei care sunt la prima achiziție.

Marea decuplare în imobiliare înseamnă următorul lucru – vor exista în continuare proprietăți de calitate, premium la prețuri astronomice. Nu va mai există însă acea explozie a prețurilor la terenuri pe care să se construiască blocuri. La pachet cu criza, în diverse orașe, există oricum presiunea reglementărilor care sunt un spațiu de exploatat “oportunități” în sensul corupției autorizațiilor – adică o întoarcere în timp. Adică nu oricine va mai primi autorizație să facă un bloc de 3 etaje oriunde ci doar cei care vor da șpaga. Dar, proprietăți de lux se vor construi în continuare, vor fi însă mult mai puține și mult mai scumpe ca altă dată. Nu oricine își va mai permite să se multe într-un bloc nou. Nu oricine are o casă veche într-o zonă bună (nu la cucuieți la marginea orașelor) va mai putea cere prețuri astronomice pe metru pătrat în speranța că se vor bate în ofertări investitorii în blocuri.

Disperarea filpper-ilor. Discretă dar existentă, și la noi este o categorie de oameni care se ocupă cu filpping-ul de proprietăți. E vorba de mici pseudo-investitori care cumpără terenuri și le vând la preț mai mare, asigurându-și din aceste operațiuni banii de zi cu zi. Evident, se mai adaugă și ceva venituri, dar nimic esențial. Idem cu apartamentele. Am cunoscut – cu surprindere – un tip jos pălăria care pe lângă mici lucrări de dat găuri cu carota, investise toți banii într-o garsonieră pe care o închiriase. Este tânăr, are cam 25 de ani, necăsătorit, a muncit o perioadă și afară și acum era și student la electrotehnică încercând să se rupă de construcțiile brutale (dat la lopată, om de ajutor) și mergând spre specializări mai bănoase dar mai ales mai puțin dure fizic. Istanațiile erau cam maxim la ce poate spera el cu nivelul său de inteligență dar faptul că deja era proprietar și închiria m-a făcut să îl admir, mai ales când mi-a povestit condițiile de trai în care locuia el, care erau cu mult peste cele din garsoniera pe care o închiria. De exemplu, nu avea încălzire curentă, dar își rezolva problema cu un aer condiționat controlat prin wifi pe care îl pornea înainte să ajungă acasă ca să îi facă cald.

Sunt filpperi și filpperi. Există o familie care de exemplu cumpără o casă, apoi cumpără un teren. Se apucă să construiască o altă casă pe noul teren și scot casa actuală la vânzare. Când prețurile sunt în creștere, obțin profit masiv în maxim 1 an. Vând casa și între timp construiesc una nouă pe terenul cumpărat pe care fie o scot la vânzare, fie dacă reușesc, se mută în ea. Evident, este un stil de viață care presupune să nu te lipești de nicio casă în care locuiești, probabil nici măcare de mobilă. Nu știu în amănunt viața lor, dacă mai au și alte meserii, dar ideea este că tehnic ei sunt filpperi. Deocamdată căderile nu sunt îngrijorătoare pentru filpperi deoarece creșterile au fost suficient de mari încât, în caz de disperare acum să poată vinde la discount. Primii care vor pica din picioare, înaintea băncilor, în privința cedării la prețuri vor fi filpperii cu expuneri bancare. Noroc că mulți politicieni sunt și ei în acest casino și probabil vor face lobby maxim pentru a-i proteja, fie prin constrângerile asupra băncilor, fie prin noi programe gen “darea în plată”.

Am abordat acest mini-thread doar pentru atrage atenția celor care se găsesc în această situație să arunce cărbunele fierbinte cât mai repede înainte să se ardă. Cine are urechi de auzit …

Materiale de construcții – piața materialelor a avut șocuri masive în acești ani, și în plandemie și în război. Dacă sectorul bancar poate fi controlat și piața creditelor manipulată, în privința materialelor de construcții, puterea Imperiului este limitată deoarece grosul vine din afară – minereul de fier din Rusia, merge în Turcia unde e prelucrat și făcut sârmă și tablă, apoi în balcani unde e procesat la următorul nivel (țevi, componente) și vândut în rest după aia. Turcia asimilează din ce în ce mai mult din lanțul de distribuție, așa cum vedem cu Ford-ul. Betonul s-a mișcat încet în puseul inflaționist din primăvară-vară, dar a recuperat ulterior. Adezivii însă, fiind produși cu mare consum de energie în combinate chimice care funcționau pe gazul rusesc, au explodat. De fapt toate materialele sintetice, gen izolații, placaje etc au explodat. Asta este un factor inflaționist care menține prețurile la noile proprietăți ridicat și face imposibilă o corecție care să relanseze piața.

În concluzie, prețurile nu vor pica decât la proprietățile low-cost pentru melteni. Bogătașii vor avea și bani și credite să cumpere proprietăți de lux la care însă prețurile vor crește și mai mult. Cuvântul cheie al acestui articol este cred decuplarea. Ceea ce este valabil pentru mai multe piețe

[CORONAVIRUS] Nu stăm bine

Leave a comment

Evolutia cazurilor din Romania nu arata ca intr-o tara aflata in carantina de aproape o luna. Iata un chart cu media (in curgere / rolling) pe 3 zile a cazurilor noi

Sursa charturi: https://ourworldindata.org/coronavirus

Dupa cum vedem, trendul nu pare deloc sa arate ca in alte tari unde curba a luat-o in jos in urma carantinei. De exemplu, Spania.

Evident numarul de cazuri este cu totul altul si poate ca la un numar de cazuri mici efectul carantinei nu se vede. Si poate ca masurile luate se vad in faptul ca nu am ajuns ca Spania sau Italia. Exista insa un delay. Eu am teama ca nu vom putea evita Italia, din motivele pe care le voi enunta mai jos …

Se lauga guvernanti ca noi am luat masuri din timp, blah, blah, ca nu avem cazuri ca altii. Am luat masuri drastice in timp pentru ca avem un sistem medical care este si prin urmare evident ca s-au ingrozit de cifrele din Italia. Dar la fel au cam facut si polonezii. Masurile drastice insa au fost luate pe hartie pentru ca in realitate, fluxul de capsunari nu a fost tinut sub control, carantina si izolarea cam apa de ploaie si rezultatele se vad.

Sa zicem ca o buna parte din cazuri sunt accidentele din sistemul medical si de aceea, fiind un numar mic, nu ne putem compara cu Spania pentru a putea vedea reversarea curbei numarului de cazuri. Sa ne comparam insa cu Polonia care are populatie aproape dubla cat Romania si capsunari … proportional la care se mai adauga si traficul de ucrainieni pe teritoriul lor, deci risc si mai crescut de raspandire decat in Romania

Repet – nu vreau sa zic ca carantina nu functioneaza. Carantina nu functioneaza cum am sperat noi. Reamintesc ca intr-un articol anterior am postat link la un video care modela raspandirea unui virus si in care se arata ca o carantina “laxa” in care oamenii mai merg la piata (zicea el in video, bricolaj as zice eu la noi, deoarece magazinele de bricolaj sunt de departe noile parcuri unde oamenii vin sa se plimbe si sa se relaxeze, deoarece parcurile unde am putea sa ne plimbam relativ la distanta si in aer liber sunt inchise) este aproape total ineficienta: diminueaza putin raspandirea, dar cu mult sub eficienta unei carantine stricte in care oamenii nu mai pot merge la piata (cum s-a intamplat in China unde totul era inchis, doar comenzile online si cateringul functiona).

Pot fi cateva explicatii de ce inca crestem si de ce nu vedem niciun rezultat optimist al carantinei:

  • nu vedem deoarece ce vedem este optimist, daca nu era carantina era mai rau – cam usor de adus aceasta explicatie, dar sa acceptam pana la proba contrarie;
  • testarea e cum e: nu avem ce face, pe datele astea lucram; polonezii testeaza insa mai mult ca noi: 3646 teste la 1 mil fata de 3240 Romania (sursa);
  • accidentele din sistemul sanitar (inevitabile) au crescut numarul de cazuri; Polonia e la fel si avand populatie dubla …
  • cifrele sunt inca mici, nu avem cum sa vedem un revers al curbei inca, virusul e greu de tinut sub control, exista transmitere comunitara, nu avem ce face;

Spun in titlu ca nu stam bine nu din cauza acestor cifre cu cazurile. In mortalitate nici nu vreau sa intru – acolo clar stam mai prost ca polonezii, dar din nou, nu stiu cat conteaza la cifrele – inca mici – pe care le avem.

Spun ca nu stam bine deoarece cred ca totusi s-a facut o gresala strategica foarte mare prin instituirea carantinei prea din timp. Realitatea ne dezvaluie cateva adevaruri simple care daca erau analizate cum trebuie … Eu banuiesc chiar ca amanarea la maxim a carantinei in alte tari s-a facut strategic – pentru a o impune intr-un moment cat mai optim.

Vedem asadar o uzare a incordarii oamenilor, o consumare a capacitatii de a-si mentine increderea in autoritati si de a raspunde la apelul de a sta acasa si de a ne feri de virus. Vremea fumoasa, de asemenea, nu prea ajuta. De altfel, carantina cand s-a introdus era o vreme atat de urata incat nici nu stiu daca era nevoie de carantina pentru a te tine in casa.

Nu cred ca se pland de carantina cei care stau acasa si nu merg la munca la serviciu. EI sunt niste fericiti (daca nu au luat inca virusul). Nu cred ca se plang de carantina nici afacerile inchise care nu au clienti: este logic ca oricum pana nu scapam de virus (alta discutie), revenirea la normal pentru ei este o iluzie si daca pana acum nu au realizat ca trebuie sa se reprofileze, nu stiu pe ce lume traiesc. Ma refer aici la restaurante, baruri, cinema-uri, turism, etc, cam tot ce inseamna lume gramada si nu a fost tinut deschis nefiind “esential”. Se plang insa de carantina cei care nu inteleg gravitatea virusului si li se pare ca totul este exagerat. Am explicat fenomenul, este o categorie intreaga de oameni care se cred mai destepti si au alergie la autoritate si la profesionisti, in general, si la doctori in special. Abundenta de magazine de plafar si rafturile de ceaiuri si de “tratamente” natruriste din farmacii sunt indicatorii vizuali ai procentului de prosti care se cred mai destepti ca doctorii, prin urmare, nu ii intereseaza sa mentina carantina decat de teama sa nu ia amenda. Care teama se va evapora cat de curand.

Dar nu doar acestia, chiar si cei care cred si se tem de virus, nu prea mai au rabdare, oamenii sunt slabi, disciplina e slaba, suntem in razboi si suntem nepregatiti de razboi. Romanii in general nu sunt razboinici, nu sunt buni de razboi. Bertlot ne-as spus-o tandru, ca suntem admirabil de dezorganizati. Culmea sa vina de la un francez asta, dar omul s-a ferit sa foloseasca cuvinte mai grele. Tine de firea noastra si ne asemanam destul de mult cu italienii, de aceea eu cred ca si la noi, pana ce nu vor incepe sa moara in jurul nostru, nu vom lua in serios riscurile. Oamenii se vor teme abia cand vor auzi: cutare a murit. Avem acest mare avantaj, ca avem multi romani plecati in afara care mai au pe-acolo inca prieteni ramasi (caci nu toti capsunarii s-au intors) sau mai pastreaza legatura cu strainii pentru care munceau. Si aud zilnic cazuri: cutare are virusul, cutare il are si el. Si cum televiziunile pompeaza pe morti si pe spitale, se face aceasta asociere si alarmare care insa e valabila acum si functioneaza la un numar mic de populatie.

Cand insa vom auzi: cutare a facut si e bine, cutare a facut si el si e bine si el, va fi un nou val de repulsie a mesajulor de precautie ale autoritatilor si ale specialistilor si oamenii vor zice: si mersul cu masina are un risc, poti sa faci accident si sa mori, ce tot ne speriem de virusul asta?

De aceea zic, ca probabil era mai bine ca guvernantii sa nu instituie carantina ci sa astepte pana numarul de cazuri ar fi crescut si numarul de morti de asemenea si sa o faca atunci – cam cum au facut britanicii. Pe de o parte, efectul de turma s-ar fi creat mai repede, pe de alta, carantina ar fi fost mai eficienta.

In curand insa, oamenii nu se vor mai uita la televizor deoarece obosesc sa vada toata ziua stiri, vremea va fi frumoasa deci vor incepe sa iasa afara cat mai mult si schemele de fentat politia cu acea hartie vor fi invatate. Politia oricum nu poate sa controleze total lumea, este imposibil si fara colaborarea populatiei, carantina nu are efect. Moartea va deveni ceva firesc si viata va merge inainte (pentru unii).

Un numar mic va continua lupta si va sta in casa pentru a se feri de virus si acestia vor fi supravietuitorii, restul jucand un fel de ruleta ruseasca. Cei prosti vor muri sau daca nu vor muri, vor ramane cu plamanii perforati si cu alte sechele. Cel mai mult imi pare insa rau pentru doctori care vor fi sub presiune cam doi ani de zile de-acum inainte si vor ajunge in dilema etica a alegerii pe cine sa intubeze. Dupa cum stim, problema bioetica pe cine sa alegi sa salvezi intre un tanar si un batran daca nu ai de ales, inca nu a fost rezolvata. Oricat de mult ar zice unii ca copiii sunt viitorul si desi batranii oricum cam erau tratati pe la noi de sistemul medical ca bolnavi de importanta inferioara – ca sa nu zic mai mult – pentru cei care vor fi pusi in situatia sa faca trierea, experientele vor fi dramatice. Doctorii sunt obisnuiti sa vada suferinta si moarte, dar in general ei vad oameni vindecati, caci traiam vremuri bune inainte de acest virus (asa cum era sistemul nostru medical). Acum insa, se schimba cumva situatia si mai ales in spital doctorii vor vedea mai mult moarte si suferinta, ceea ce ii va distruge emotional si ii va incarca cu suferinta pentru restul vietii. Deznadejdea in randul personalului medical dar si expunerea la virus, va scade si din eficienta actului medical. Toate eforturile facute acum vor parea nesemnificative in fata valului de morti care nici macar nu vor mai ajunge la spital.

Coronavirusul ne-a pus la incercare dar noi clar nu suntem pregatiti. Vedem asiaticii ca se descurca mult mai bine, si nu ma refer doar la chinezi. Fibrele societatii romanesti se vor despica una cate una. Cand totul se va termina, cei care vor mai ramane, o sa aiba de munca mult, ca sa le reinnoade.

Bombele sociale care stau sa explodeze în România

Leave a comment

Evident sunt multe problemele cu care se confrunta actuala guvernare, dar eu voi face o scurta evaluare a varfului aisbergului deoarece sunt indeajuns probleme si aici. Intr-un articol de azi, Ziarul Financiar atrage atentia ca:

Oprirea activităţii la Oltchim, posibila demolare a Arpechim, amenin­ţa­rea cu închiderea a unui grup siderurgic cu peste 6.000 de angajaţi – Mechel, aduc în discuţie ceea ce s-a întâmplat cu industria românească în ultimii 20 de ani. (sursa)

Asadar, ar cam fi vreo trei Titanicuri care se indreapta clar spre inevitabila “restructurare” sub o forma sau alta, care in nici un caz nu va insemna mai mult decat taierea pe bucati si vinderea la fiare vechi a activelor ramase. Daca in vremuri de boom economic si care ofereau cu totul alte perspective, combinatul de la Resita abia a fost vandut mai pe nimic si chiar si atunci au avut loc concedieri masive, ganditi-va ce se va intampla acum.

Din pacate, cele trei mari intreprinderi enumerate de ZF nu sunt singurele din industria romaneasca cu mari probleme. Aseara l-am auzit pe ministrul energiei la o emisiune cum spunea ca a avut discutii cu doua dintre cele mai mari companii din Romania care s-au plans de cresterea pretului la energia electrica in urma smecheriei cu energia verde si au amenintat ca daca nu se intampla ceva, nu vor avea de ales decat sa inchida totul pentru ca costurile le-au crescut atat de mult incat se apropie de limita maxima suportabila a costurilor pe care nu o pot depasi. Sa fie oare doar lobby si niscavai tatonare din partea acestor companii sau sa fie aceasta informatie chiar de la sursa doar descrierea succinta a unui simtpom generalizat care loveste intreaga economie a Romaniei: cresterea costurilor pe fondul scaderi cererii si a puterii de cumparare, coroborata cu marirea competitivitatii externe.

Mi-am sucit mintea foarte mult sa incerc sa ghicesc care sunt cele doua companii. Foarte probabil una este Dacia, care insa din fericire mai are de unde sa taie, pentru ca daca va fi nevoie va taia din salariile angajatilor, stiut fiind ca salariul mediu la Dacia este mult peste media din economie. De altfel, ar fi taiat deja, daca situatia s-ar fi degradat mai mult pana acum. Cealalta companie nu prea am idee care sa fie, cel mai probabil Mechel care dupa parerea mea mai asteapta pana in vara sa vada cum merg lucrurile inainte sa inchida de tot asa cum au facut deja in Franta. Ca sa ramana, probabil vor avea nevoie sa taie drastic din salarii, sa concedieze masiv si sa beneficieze si de niscavai facilitati de la stat, iar asta cu energia ar fi unul dintre ele.

Ce se intampla in Romania nu este altceva decat contopirea problemelor noastre structurale cu criza globala. Vrem nu vrem, centrul de greutate se muta spre Asia si noi chiar daca mai avem avantajul fortei de munca mai ieftine ca cea din vest, nu prea avem alte avantaje, leul puternic fiind o piedica pentru investitorii potentiali, alaturi de alti factori cum ar fi instabilitatea guvernarii, lipsa infrastructurii si puterea de cumparare mica.

Cand un flacau care se ocupa cu insolventele a declarat mai pe la inceputul anului ca anul 2013 va fi anul marilor insolvente, putini cred ca se asteptau la amploarea pe care acest “trend” o va avea in 2013 in Romania, indiferent daca Europa va creste, va stagna, sau vom avea din nou un an pe muchie de cutit precum 2011. Ce se intampla acum la noi – prabusirea gigantilor cu picioare de lut trebuia in mod normal sa se intample cam acum zece ani, cand ne pregateam sa intram in UE. Din pacate pe guvernantii de atunci nu i-a interesat ideea de “eficienta” sau “diversificare” asa cum nici pe astia de acum, desi saracii nici nu banuiesc ce ii asteapta dupa colt. In loc sa ia masuri rapide de a tempera toate problemele si de a salva ce se mai poate, guvernantilor tot de ciolan le pasa si asa se face ca mai nou au deblocat posturile in administratie – singura lege buna data de Boc. Nu inteleg de ce au ridicat aceasta frana impotriva umflarii si mai mari a statului mai ales in perspectiva acestori socuri dar si a altora la care nici nu viseaza acum. Daca am putut functiona pana acum cu posturile de bugetari reduse, de ce nu si-au pus guvernantii problema ca poate putem rezista si mai departe si poate ca avem deja destui bugetari si nu e nevoie sa se dea liber la angajari. Cel mult, puteau sa dea drumul la angajari in sistemul medical, sau puteau sa flexibilizeze putin mai mult regulile de ocupar a posturilor, dar ei pur si simplu au anulat legea si au dat mana libera la angajat. Am auzit ceva de “in limiat fondurilor alocate pentru salarii” dar care companie de stat are bugetare si se tine de ea?

Si mai rasu-plansu decat aceasta ridicare a “embargoului la ciolane” este atitudinea cu care Ponta se arata “surprins” de salariile mari ale sefilor de la posta si ale altor companii de stat care sunt pe pierdere. Daca ar avea ceva cohones  Ponta rezolva problema rapid si in liniste si trecea la urmatoarea problema nu se fofila timid la televizor ca sa il mangaie pupincuristii din presa pe crestet sa arate ce premier popolar avem noi. Realitatea este insa trista: Ponta este total ignorant in ceea ce priveste economia si finantele, are consilieri prosti care l-a sfatuit atat de prost incat s-a facut de ras pe propriul blog laudandu-se cu scaderea CDS-ului Romaniei de cand a venit el, desi in realitate la vecinii nostri CDS-urile au scazut si mai mult, in ton cu toate tarile de altfel. La faza cu CDS-urile, premierului i s-ar potrivi proberbul ala cu prostul fudul. Iata deci cat de pe dinafara poate sa fie prim-ministrul nostru. Ma simt uneori ca in lupta cu criza noi avem generali niste adolescenti care se lupta cu niste fantome si nu au habar despre inamic, despre terenul de lupta, despre ce arme foloseste inamicul si de asemenea nu au nici un plan. E ca si cum am fi bombardati dar nu stim de unde si nu stim cu ce, doar reationam haotic si fara sens la toate loviturile pe care le primim. Din pacate, daca ar fi doar Ponta nu ar fi grav, dar sa ne gandim ca ministrul economiei este un poet nerecunoscut si care chiar daca impins din spate de liberali incearca sa mai aduca si el o idee doua cum ca trebuie sa avem grija cu cifrele ca maine-poimaine nu mai avem iar bani de salarii, nici el nu intelege adevarata gravitate a bombei sociale care sta sa explodeze o data cu inchiderea marilor intreprinderi si plecarea Daciei si a Fordului.

Stiu ca spun lucruri grave si as vrea sa spun de la inceput ca nu am nici o informatie din interior. Dar sunt ferm convins ca renuntarea de catre Ford a producerii noului SUV in Craiova este doar o mica etapa in plecarea definitiva. Un eveniment minor poate (la urma urmei aceasta “plecare” este doar un potential nerealizat) ne arata insa intentiile care se construiesc si ce reies din calculele investitorilor. Daca Dacia mai are ceva piata pentru Duster si posibil ca va reusi sa mai supravietuiasca un an-doi si cu noul Logan, Ford nu a intrat inca pe profit operational, are probleme mari cu cererea si dupa ce a taiat drastic in vest, urmam noi.

Nu exista asadar perspective pentru absorbtia viitorilor someri. Ritmul investitiilor este mai drastic decat arata [1] si din pacate statul va avea o povara in plus de purtat, pe langa riscul miscarilor de protest. Iar daca intern, semnalele actuale sunt atat de grave, uitandu-ne inspre Europa nu vedem nici de acolo semne de prietenie si nu cred ca ne vom baza prea mult pe ajutorul europenilor cand vom fi iar in situatia de a semna un nou acord cu Troica. Daca in 2009, FMI si Troica au fost atat de binevoitori cu noi, incat nu au cerut mai mult decat sa le lasam bancile in pace sa isi scoata banii afara la costuri cat mai mici, acum nu mai avem nimic la mana, nu mai au de ce sa ne ajute, pot sa se descotoroseasca de noi. Pentru vesticii care mai conteaza, Romania nu e decat o povara si o sursa de tigani care vin sa le suga lor din bugetele sociale. Este de asteptat ca pe langa eventuale piedici in accesarea noilor credite, europenii sa ne puna bete in roate si la incercarile statului de a da o mana de ajutor companiilor aflate la ananghie. Sa nu uitam ce probleme au avut ungurii (care si-asa nu prea le pasa) cand au supra-taxat monopolurile si companiile care aveau profituri mari. Si cu toate acestea au facut-o si sunt pe cale sa faca si alte grozavii care ii vor aprinde si mai mult pe eropeni, dar ungurii au calea lor si am mai vorbit despre asta. [2].

Singurul lucru bun care merge in Romania este IT-ul [3] si tare mi-e teama ca din asta, o mare parte este video-chatul. Cam asta e viitorul romanilor: sa isi vanda fetele pe video-chat, combinatele la fier vechi, doctorii sa ii trimita nemtilor, muncitorii la capsuni in Spania, aurul canadienilor si graul arabilor.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Mare parte din investitiile intrate in ultimii ani s-au cam dus spre plantatiile de eoliene care de fapt vor suge bani din certificatele verzi si vor salta pretul energiei (ceea ce deja au inceput sa faca)

[2] Ultima data aici

[3] IT-ul a fost sectorul cu cresterea cea mai mare anul trecut 1% si cel care a salvat economia de la intrarea oficiala in recesiune

Este Hidroelectrica lebăda neagră a disoluţiei României?

2 comments

Termeni:

  • lebădă neagră:  metafora care incapsuleaza un eveniment surpriza (pentru observator) si care are un impact major (mai mult aici)
  • băieţi deştepţi:
    un individ cumpără (pompos spus „se obligă să asigure desfacere”) de la Hidroelectrica energia electrică la jumătate de preț după care o vinde pe piața liberă. Cum naiba să nu ai desfacere atunci când poți face, la nivel teoretic, discounturi de 50% din preț pentru o marfă al cărei preț e oarecum uniform la nivelul Uniunii Europene? Pentru cei care nu știu cum decurge suveica voi face precizarea că, pentru acest așa-zis business, nu este nevoie de cunoștințe sau echipamente sofisticate, de angajați sau de procese de management complexe. Practic, într-un birou, un angajat achită factură către furnizor și emite facturile către clienți. Diferența se numește profit! Atât! Singura ta grijă nu trebuie să fie decât ca, pentru energia contractată, să ai clienți, iar acest lucru credeți-mă că nu e deloc complicat. (credit: trenduri)
  • insolventa: in starea de insolventa o companie poate sa functioneze in continuare cu anumite restrictii: poate sa nu plateasca datorii la furnizori, poate sa anuleze contracte, nu plateste taxe si impozite etc; insa poate sa functioneze si sa incaseze bani; in general, insolventa unei firme este o stare menita sa o ajute sa functioneze in continuare dar fara presiunea creditorilor in speranta ca dupa efectuarea unei restructurari isi va reveni si va putea sa plateasca datoriile restante; insolventa poate dura maxim 3 ani dupa care fie reintra in stare normala de functiune, fie intra in faliment;

 

Poate ca dupa aceste scurte si blegi definitii nu ar mai fi multe de spus. Si totusi sunt cateva lucruri. Nu vreau sa tratez prea mult capitolul “baietii destepti” si rafuielile mafiote intre politicienii nostri care au – lucru evident pentru toata lumea – rostul sa decida cine pune mana pe ciolanul cel mai mare. Din partea mea, sa ronţăie cei care vor până crapă de tot, nu imi pasa, oricum hotia a fost, exista si va exista de cand lumea si in toata lumea. Nu are sens sa ne suparam si sa ne mahnim viata noastra cu lucruri urâte pe care oricum nu le putem schimba noi. Mult mai important este ca sa schimbam ce tine de noi: sa nu furam noi, sa ne facem noi munca cum trebuie, sa fim noi cinstiti etc. Hotia altora ne poate da doar un indiciu ca nu ne putem astepta la nimic bun din partea societatii si a tarii noastre, lucru de altfel stiut si de noi si de parintii nostri de atatea veacuri.

Mult mai interesant mi se pare insa, cat de neasteptat a venit acest eveniment si ce repercursiuni nebanuite poate sa aiba. Sa vedem insa in ce context ne aflam acum. Deci, dupa ce ca oricum suntem o Grecie in devenire (zilele astea tocmai am sarit pragul de 100 miliarde de euro datorie) si dupa ce ca oricum economia romaneasca este in colaps si in prabusire continua, de vreme ce s-a taiat macaroana la credite si investitii nu vin, oare ce mai lipsea din peisajul mioritic ca sa grabeasca dezintegrarea totala a statului, poate chiar inainte de dezintegrarea Europei? Cine pica mai intai este o dilema mai veche a mea pe care am tratat-o (cu informatiile de atunci) aici.

Deci contextul era oricum destul de gri, nu avem nici un motiv sa credem ca exista oarece semnale pozitive pentru Romania in ultimul timp, ba chiar o data cu schimbarea puterii si darea pe fata a lipsei unor idei macar minimale de a misca ceva in tara asta, lucrurile sunt chiar nasoale. Daca nici macar liberalii nu au idei de a face ceva, oricat de mic, macar doar sa dea un semnal ca incearca, ba chiar mai mult au pus bete in roate lui Ponta cand a venit cu ideea – geniala de altfel – de a supraimpozita bugetarii cu un os prea mare, atunci ce sperante de redresare sa avem? Cel putin ca semnal, noua putere era obligata sa ia cateva masuri de restructurare a statului: reintregirea salariilor nu da decat semnalul ca statul are nevoie de si mai multi bani pe viitor, deci statul creste pe cand zona privata care produce, sa se pregateasca de taxe si mai mari.

Sa trecem acum la ce consecinte poate aduce intrarea in insolventa a uneia dintre cele mai mari companii romanesti care – dupa cum spune Dan de la trenduri – produce energie din nimic. Este intr-adevar paradoxal cum o companie cu un asemenea monpol, cu o asemenea mostenire si cu cea mai ieftina si low-tech sursa de energie descoperita sa fie nevoita sa intre in insolventa si chiar sa aiba cifrele contabile care sa justifice aceasta intrare. Paradoxul este pana unde a mers furtul: au furat efectiv tot, nu au lasat nimic, nici macar nu au lasat prostii (adica baietii “destepti”) o rezerva ca sa nu extermineze “gazda” pe care o paraziteaza.

O prima consecinta pe care as vrea sa o tratez este validarea lui Diaconescu. Vrem, nu vrem, inca o data Dan Diaconescu are dreptate ca “ciocoii fura tot”. Toata zarva asta cu Hidroelectrica ii va da mult material si de data asta chiar va avea dreptate: ciocoii exista si au pus gheara pe averea tarii. Tusia Mari si unchiul Nelu de la tara il vor vota si mai convinsi acum pe Danut pentru ca au inca o dovada ca  ce zice el este corect.

O a doua consecinta este lovitura puternica pe care orice proiect major de infrastructura o va primi. Nu ma refer doar la problemele pe care le au acum bancile care au credite date catre Hidroelectrica si spaima pe care o vor avea pe viitor in creditarea oricarei compani de stat. Pe langa finantatori, multi alti privati se vor uita de doua ori inainte de a incepe vreun proiect mare impreuna cu statul, sau vor taxa mult mai mult dinainte si vor fi mult mai atenti. Toti vor gandi: daca pana si Hidroelectrica a intrat in insolventa, atunci orice este posibil, ce ma fac daca astia maine-poimaine imi trag tzeapa? Spaima blocajelor la plati doar trecuse, scandalul arieratelor nici nu s-a calmat de mult si acum inca un motiv serios de ingrijorare pentru oricine va avea de a face cu statul pe viitor.

Putina lume a facut valva cand cam acum o luna se zvonea ca si Posta Romana o sa intre in isolventa. Si mai putini insa stiu cate firme de comert electronic au taiat de tot colaborarea cu Posta Romana de vreme ce le-a fost frica sa nu fie ei cei care isi ia tzeapa mai ales ca oricum Posta Romana este un foarte rau platnic ca sa nu mai vorbim de celelalte defecte.

Se observa deci un trend: din ce in ce mai multe companii de stat au probleme si asta din cauza furtului si a ineficientei. Incet, incet, problemele se agraveaza, statul este nevoit sa pompeze bani in companiile care sunt pe minus in conditiile in care primeste din ce in ce mai putini bani de la cele aflate pe plus. Se creaza deci o spirala a fluxului de bani, o implozie a finantarii care coroborata cu o scumpire a creditarii care va trage cu sine inevitabil o ajungere la cotele de alarma, rezulta prapad sigur.

O singura speranta exista: ca USL sa fi facut miscarea asta pur si simplu pentru a taia macaroana scurgerilor si pentru a curma pentru totdeauna acest furt legal. Foarte greu vor rezista insa PSD-istii tentatiei, avand in vedere marimea ciolanului. Abia la profiturile pe anii viitori ale companiei vom vedea insa care este adevarul si abia daca contractele vor fi toate publice si totul va fi cat mai transparent, cum este normal intr-o companie de stat. Este totodata probabil ca doar asistam la o schimbare a garzii, desi pana acum in Romania schimbarile de garda s-au facut destul de linistit. Ca o mica paranteza, o verisoara profesoara imi spunea ca la ei in scoala “trecerea” s-a facut destul de linistit, vechiul director si-a dat singur demisia, nu a fost nevoie de presiuni. Aviz lui Ponta care zicea ca ei vor pune capat politizarii si vor pastra oamenii capabili. Canci! Nu au pastrat nimic, nu capabilitatea ii intereseaza pe ei ci ciolanul.

Dar de unde si pana unde disolutie? Oare putem trece de la o mica recesiune, sau poate chiar o criza mai prelungita la o disolutie? Pentru a ne raspunde la aceasta intrebare, este de ajuns sa ne uitam la greci si sa vedem ei ce zic? Milioane de euro care se scot din banci zilnic, companii mari care se retrag (Carrefour), altele care isi scot profitul zilnic din Grecia in fiecare noapte (Vodafone), banci care nu se mai pot imprumuta de la BCE ci sunt mentinute pe linia de plutire doar prin fonduri de la Banca Nationala a Greciei, lipsa tratamentului pentru bolnavii de cancer, blocarea oricaror proiecte de infrastructura, chiar si a celor aflate pe ultima suta de metri, dar mai presus de toate o datorie imposibil de platit si lipsa oricarei perspective.

 

Anchiloza ideilor

2 comments

In timp ce cei de la putere nu inteleg de ce poporul ii vrea jos desi Romania a terminat un an cu indicatori macro excelenti si total nesperati, presa si opozitia arunca in ei cu sageti dureroase pline de argumente aratand in general cu degetul catre saracia oamenilor si catre pensionarii suferinzi. Atat unii cat si altii sunt plini de patima in argumentare: stransi cu usa, oamenii puterii arata inspre cifrele reci si statisticile seci, acuzatorii le pun in fata dezastrul din economie, caderea tuturor indicilor bunastarii de la somaj si salarii la natalitate, scaderea numarului de casatorii si emigratie pana la scaderea drastica a investitiilor sau a pietei auto. Si din aceasta varza a ideilor si duel verbal, nu doar ca nimic bun nu se naste, dar paradoxul este ca si unii si altii au dreptate. Iar tragicul este ca toti abia au  habar incotro merge lumea si ce urmeaza sa se intample, disputele lor fiind cu totul irelevante si intr-un plan al ideilor minuscul fata de adevarata gravitate a situatiei.

Privind aceste dispute ma ingrijorez si mai mult cu privire la viitorul nostru: cu adevarat nimeni nu are habar de ce ne asteapta. Ca sa explic pe scurt sentimentul pe care il am cand privesc astfel de ispute, sa va explic prin cateva imagini. Avem un depozit de dinamita la care a luat foc acoperisul. In timp ce acesta arde, doua grupuri de oameni stau pe margine si se cearta. Unii striga: nu e vina noastra ca arde, noi am facut tot ce am putut ca sa ferim depozitul de foc, voi sunteti de vina pentru ca ati pus hartiile acelea langa el si de la ele s-a aprins focul. Dar degeaba ne acuzati, focul nu a ars decat o parte din depozit, cand o sa termine de ars acoperisul, o sa se stinga singur si o sa putem sa il refacem. Deja noi lucram la planul de reconstructie a acoperisului, ne-am si apucat. Ceilalti insa ii acuza: ce sa mai reparati, nu vedeti ca este ars tot. Trebuie sa va asumati vina, nu ati pazit depozitul cum trebuie, s-a ales praful de depozit si acum e randul nostru ca sa ne dati voie sa il stingem si sa il reconstrim. In acest timp, focul arde din ce in ce mai tare si urmeaza sa ajunga la dinamite si sa faca praf totul in jur. Prostia celor doua grupuri de oameni este uimitoare: ei nu doar ca pierd timpul certandu-se in timp ce acoperisul arde, dar nici nu estimeaza corect pericolul situatiei, desi cativa dintre ei stiu ca acolo se afla dinamita si ca aceasta poate exploda oricand. Totusi, cearta este mai importanta si nevoia fiecaruia de a dovedi ca el are dreptate si ca el stie ce este mai bine de facut primeaza.

Este trist sa vedem atata lipsa de perceptie a gravitatii. Chiar daca a gandi si a implementa o strategie de iesire din criza este oricum o treaba extrem de dificila de vreme ce nici americanii nu stau mai bine la acest capitol, si mai grav este cand cei care sunt la putere si cei care doresc sa le ia locul nu au simtul gravitatii si nu vor face decat ca furtuna prin care va trece intreaga omenire sa fie si mai grea pentru romani. Este strigator la cer ca toate nulitatile care au ros pana acum cotoaie fara sa dea nimic in schimb tarii careia ii sug sangele nu au minima moralia ca macar sa se dea la o parte si sa lase sa vina altii sa incerce si ei. Si nu ma refer doar la putere, ci in aceeasi masura si la opozitie. Aceleasi fete, aceleasi personaje vin la tribuna si dau lectii dupa ce toti si-au adus partea la dezastrul in care ne aflam, de la Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Ciorbea, pana la cei mai tinereii si deja uzati agarici si politruci cum ar fi purtatoarea de cuvant a guvernului care a debitat o tona de aberatii la Realitatea TV in direct incercand sa ne convinga ca totusi o ducem bine daca ne uitam la statistici sau Paleologu culturistul care acum a ajuns pe la Money Channel sau Mircea Cosa, “profesorul” care stie totul despre criza.

Pe scurt, starea lucrurilor poate fi exprimata in doua cuvinte: “anchiloza ideilor”. La vremuri noi, oameni vechi, idei vechi anchilozate, oameni incapabili care nu stiu pe ce lume traiesc, nu urmaresc ce se intampla in jur si nu sunt nici capabili sa ne pregateasca pentru adevarata criza care inca nu a venit. Deocamdata abia am vazut norii la orizont …

Perpetuarea crizei: o problemă românească?

4 comments

11 Aprilie 2011

O mare dilema pentru mine la care tin sa subliniez de la inceput ca nu stiu raspunsul adevarat este daca agravarea si perpetuarea crizei economice in Romania este o problema specifica nou sau tine de economia mondiala, de felul cum merg lucrurile in economia mondiala, in Europa, de cum suntem legati noi de meandrele globalizarii si de cat de dependenti suntem de banii veniti din afara si de toti factorii care ne influenteaza.

Utopic gandind putem spune clar: bineinteles ca nu! Daca aveam un guvern inteligent si cinstit (vezi bancul spus de Topescu) si daca aveam si o administratie publica inteligenta si cinstita si daca aveam si oameni de afaceri inteligenti si cinstiti si daca aveam si oameni ai muncii inteligenti si cinstiti, cu siguranta ca nu intram in criza chiar asa de adanc si poate ca pana acum deja ne bucuram si noi de o crestere economica mai mare ca inainte de criza, cum simte Germania sau cum estimeaza Polonia care va avea crestere in acest prim trimestru de aproximativ 4% in conditii in care Boc se mandreste ca poate sa declare incheierea recesiunii cu o crestere de 0,1% pe care insa ma indoiesc ca o vom obtine in acest prim trimestru.

Dar sa terminam cu utopiile inutile si sa incercam sa explicam cauzele afundarii noastre in namolul saraciei si in disolutia statului prin caderea drastica a veniturilor si explozia imprumuturilor.

Cred ca este foarte important sa incercam sa ne dam un raspuns la aceasta intrebare, pentru ca avand in vedere rata de indatorare publica, inrautatirea situatiei economice si inflatia exploziva care ne asteapta (pe langa cea doar arzatoare care a lovit deja in noi), trebuie sa stim pentru ce ne pregatim in viitor in cateva scenariile posibile legate de mersul economiei mondiale.

De ce zic asta? Sa presupunem ca vina pentru afundarea in criza este a noastra, a romanilor, a politicienilor, a factorilor de decizie, a oamenilor de afaceri si a muncitorilor. Fiecare intr-o oarecare masura. Dar vinovati in mod decisiv, adica din cauza noastra zacem pe marginea prapastiei si asistam cum ne prabusim. Pai in cazul asta, putem foarte bine sa luam in considerare ca chiar daca economia mondiala isi va reveni – cum nu se intampla inca decat in cateva tari cu un anume specific – noi nu ne vom reveni. De ce am crede ca daca Uniunea Europeana supravietuieste crizei datoriilor si daca SUA nu da faliment si reuseste prin minune sa intoarca foaia in relatiile cu chinezii si daca butoiul de pulbere din Africa de Nord nu explodeaza ci lucrurile se linistesc, deci in aceste conditii benefice, de ce am crede ca lucrurile isi vor reveni si la noi? Nu mai e loc de mai rau?

Multi zic: cresterea trebuie sa vina pentru ca oricum am cazut foarte mult, am ajuns la fund si acum nu poate fi mai rau si prin urmare avem o crestere care ii zice efect de baza. Acest termen economic care se refera la influenta momentumului acumulat in trecut asupra prezentului este atat de uzat in explicarea crizei din Romania incat multi analisti si reporteri l-au invatat ca pe o poezie si il folosesc atunci cand nu stiu de fapt sa faca o analiza, ci cred ca a compara niste date statistice cu cele de anul trecut este de ajuns pentru a explica o situatie si pentru a diagnostica cauzele unui cancer.

Facand o paralela cu domeniul medical, am putea spune ca dupa o operatie de cancer care a decurs fara probleme majore, faptul ca leucocitele sunt cu putin sub nivelul anterior operatiei este un lucru bun, putin ingrijorator, este un efect de baza adica pentru ca inainte de operatie din cauza cancerului leucocitele erau multe, acum ca cancerul a fost extirpat e normal sa fie mai putine si putem asadar estima ca acestea vor scade pentru ca maximul a fost atins inainte de operatie. Evident ca o data cancerul intrat, pacientul va fi in pericol de moarte ulterior, indiferent de care va fi nivelul leucocitelor. Lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte si este total aiurea sa comparam ce a fost inainte cu ce este acum pentru ca am trecut peste o operatie si un cancer nu poate fi eliminat niciodata 100%, celule cancerigene mai raman, riscul persista, ca sa nu mai vorbim de conditiile care au dus la cancerul initial.

Tot asa si in economie, sa comparam niste cifre seci de acum cu ce a fost acum un an si sa dam verdicte arata o naivitate crunta, o imposibilitate de a intelege macar intuitiv ca economia este un organism viu si ca orice organism cu multe subsisteme  care reactioneaza la orice bataie a vantului, pur si simplu a masura niste parametri nu ne poate ajuta sa dam verdicte fara a intelege in profunzime si fara a face o anamneza minima a acestui organism.

Ca o mica paranteza, ascultam la radio o emisiune cu un doctor batran care spunea ca tehnica diagnosticarii s-a cam pierdut in ziua de azi. Doctorii se bazeaza in principal pe aparatura de investigatii (ecografie, CT, RMN, analize etc) si mai putin pe conctactul direct si efectuarea unei anamneze ca la carte. Astfel, fara a palpa ficatul pacientului, doctorul poate sa vada o mie de ecografii pentru ca se poate insela. Fara a discuta si a-l intreba ce il doare, cand il doare, cu ce se ocupa, ce mananca, etc, nu va da un diagnostic corect. Si ca sa sublinieze importanta anamnezei, a marturisit ca cele mai mari succese din cariera sa s-au datorat discutiei cu pacientii si palparii acestora, nu rezultatelor obtinute prin tehnologie care nu va putea niciodata sa inlocuiasca complet experienta si judecata omului.

Cum putem insa sa dam un raspuns la intrebarea daca noi suntem de vina, sau pur si simplu lucrurile sunt cu adevarat negre in economia mondiala, si prin urmare greul se simte si la noi? Parerea mea este ca un raspuns il putem da facand apel la fabula Greierele si furnica. Asa cum greierele se plange de iarna, asa si noi ne plangem de economia globala, dar cand furnica muncea si aduna (cum au facut de exemplu nemtii), noi beam bere si ne uitam la meciuri si bagam credite la maxim ca sa ne cumparam masini, ca doar prim-ministrul nostru era dealer auto pe-atunci si era normal sa stimuleze creditul ca sport national. Pentru ca a venit frigul lipsei de bani si bancile erau in pericol sa cada, a trebuit sa ne imprumutam la FMI ca sa le finantam indirect prin sustinerea artificiala a cursului si micsorarea RMO-ului ca si prin alte sporturi nationale cum ar fi creditarea statului de catre bancile locale. Si tot pentru ca dobanzile au crescut si noi (statul) functionam pe credit, a fost nevoie ca sa marim taxele, sa facem viata grea firmelor, sa taiem salarii, sa dam afara doctori si recent sa inchidem spitale si sa lasam oamenii sa moara pentru a fi astfel mai putine pensii de platit si mai putini asistati sociale care sa suga din bugetul dedicat salilor de sport si fantanilor cantatoare care si asa se infrunta cu constrangeri venite din problemele legate de creditare.

Am putea in acelasi timp sa spunem ca chiar daca am fi fost precum o furnica, si chiar daca toata primavara, vara si toamna am fi muncit si am fi strans si am fi fost cumpatati la cheltuieli, din cauza frigului foarte mare, tot avem de suferit. Acest rationament este si el valid desi daca ne-am uita in jur, in randul prietenilor, al rudelor al cunostintelor noastre am putea usor sa tragem concluzia daca este adevarat. De exemplu, emblematica pentru mine a ramas situatia dificila prin care a trecut Supermarketul Primavara. Locatii excelente, in buricul pietei, in locuri unde din cauza vadului nici un magazin alimentar nu prea mai rezista si prin urmare avea acces la un bazin de clienti foarte mare si mai ales si cu bani. In perioada in care economia duduia, si Primavara duduia: marfuri multe, variate, desi preturi mari. Dar pentru ca nu aveam unde sa mergem, eu si colegii mei ne faceam zilnic cumparaturile aici. Ba chiar de multe ori si la masa de pranz tot Primavara era alegerea pentru ca mini-restaurant-ul avea o oferta bogata si proaspata. Imediat cum a lovit criza insa, Primavara s-a prabusit. Abia mai gaseai apa minerala si cateva sortimente, multe rafturi chiar erau goale. Dintr-un personal foarte numeros, a ramas o singura casa si doi trei angajati pe la rafturi iar restaurantul nu prea mai are decat niste salate pleostite si faimosii pui la rotisor. Motivul? Investitiile imobiliare: folosindu-se de cifra de afaceri foarte mare si in crestere a magazinelor, patronii s-au aruncat in mobiliare in momentul cel mai neoportun. Ulterior, liniile de credit au fost taiate si abia au reusit sa tina pe picioare funtionarea magazinului. Nu stiu detalii complete doar vreau sa dau un exemplu despre cat de mult conteaza lacomia si frica in afaceri si in viata in general. Pentru ca la urma urmei si administrarea propriilor bani si a propriilor investitii, tot o afacere este, asa cum tot o afacere ar trebui sa fie si condusul tarii. Dar din pacate la noi politica este o afacere murdara in care administratorii stiu doar sa faca credite fara limita, sa dea afara oameni si sa semneze contracte cu firmele prietenilor care stiu de ce. Restructurare eficienta, investitii, planuri de dezvoltare si alte deastea sunt pentru fraieri, nu pentru ei.

Sa facem insa un exercitiu de abstractizare si sa punem in aceeasi oala coruptia, sistemul ticalosit, mediocritatea mediului de afaceri roman si hibele clasei muncitoare din Romania. Sa le consideram pe toate acestea status quo-ul nostru sau mai bine zis status quo ante – starea noastra inainte de criza. Sa ne gandim si la faptul ca acest status quo este cauza performantelor noastre si asa cum current events cause future events (evenimentele actuale determina trendurile viitoare / Gerald Celente) putem trage concluzia si ca pornind de la un status quo defavorabil, independent de conditiile externe,  viitorul nu va fi decat unul pesimist pentru noi.

Asadar, ne asemanam noi greierului care se tanguie si arata mereu cu degetul la iarna si la criza? Sau poate ca noi suntem furnica cea buna care desi a adunat si a muncit mult si a facut conserve pentru o iarna indelungata, iarna a fost atat de rea incat acum are si ea probleme. Cine oare poate fi insa de acord cu aceasta a doua supozitie? Romania si furnica muncitoare? Ha, ha, ha! Acum ar fi momentul sa ne uitam la niste statistici care spre deosebire de critica pe care le-am adus-o la inceputul acestui articol, aici ne-ar ajuta mult mai clar sa vedem cum stam:

Iata asadar unde au crescut numarul de angajati si unde au scazut in perioada anterioara crizei: au crescut in special in comert, in imobiliare si in servicii si au scazut mai ales in … industrie si agricultura, adica exact domeniile unde se produce ceva tangibil, unde ceea ce se face poate fi apoi vandut si cu banii primiti putem sa mergem la magazin (comert), putem sa ne cumparam apartamente (imobiliare), putem sa comandam pizza (servicii) sau putem sa ne facem case (constructii).

Deci departe de a trage concluzia ca inainte de criza Romania s-a comportat ca o furnica. Mai degraba, asa cum si campania publicitara a unei banci ne demonstreaza, romanii in general cantau la vioara (adica la cardul cu descoperire) si asa isi faceau cumparaturile si plateau servicile, leasingurile etc, desi in acest timp nu putem spune ca ei nu munceau, ca au fost lenesi si doar au beneficiat de bani necuveniti. Romanii doar s-au scaldat in banii copiilor lor care vor plati creditele, si in acest sens, principial este chiar mai grav nesaţiul lor decat lenea greierelului care doar s-a infometat pe el si a suportat singur consecintele nesabuintei sale.

Nu doresc sa trag vreo concluzie din acest articol, asa cum nu am spus lucruri noi. Am vrut doar sa incerc sa explic de ce probabil nu criza e de vina pentru situatia precara in care ne aflam, ci noi suntem de vina.

Dar la urma urmei, poate situatia nu e atat de grea. Am vazut ieri la Realitatea TV cum s-a deschis Targul de Pasi (fara vreo legatura cu Invierea Domnului) la care lumea s-a gramadit la sarmale, cărnărăi de toate felurile, bauturi si alte bunatati traditionale care se mananca dupa Postul Mare, nu in timpul postului. Deci daca oamenii inca nu au ajuns sa tina post si nu doar ca nu au bani sa cumpere de mancare, dar chiar isi permit sa cumpere la preturi duble, asa-zisele produse naturale, sau produse traditionale, inseamna ca nu le-a ajuns cutitul la os, deci criza nu e chiar asa de rea, sau poate ca e grea doar pentru 2-3 pe ici pe colo, nu pentru marea majoritate.

Asa cum cancerul de stomac nu se face simtit pana cand bolnavul nu incepe sa vomite tot ceea ce mananca, in rest nu are nici o durere, poate doar o mica jena din cand in cand, eu cred ca tot asa criza care o traim noi acum nu este decat o mica jena pe langa adevarata criza care ne va lovi.

Unele indicii despre un posibil viitor pesimist le putem afla de la experti. Cred insa ca asa cum japonezii nici nu aveau habar despre ce va da peste ei, acest lucru este valabil si pentru noi. Si nu pentru ca suntem hoti, corupti, lenesi, incapabili, dezorganizati, haotici si toate celelalte. Ci mai ales pentru ca suntem criminali si am ajuns sa ne acuze un doctor musulman. Intr-o tara de mii de doctori care se numesc crestini si sute de ginecologi care merg la biserica cel putin de Pasti si care nu fac avort in Sapamana Patimilor pentru ca nu vor sa aiba mainile pline de sange tocmai in aceasta perioada sfanta, am ajuns ca un musulman sa fie primul marturisitor si primul aparator al vietii care intra in gura acestei fiare numita presa. V-ati gandit vreodata ce ar insemna un cutremur de 8 grade in Romania?

La mulţi ani, Românie!

One comment

“Unde sa emigram?” ma intreaba un prieten azi. Stie ca nu vreau sa emigrez, probabil glumeste. Sau cel putin, sper. L-am speriat cam mult cu previziunile mele sumbre. Si totusi, parca nu avea nici un gand de plecat, desi il auzisem o data de Italia, ca asta si-ar dori el. O verisoara din Italia isi suna parinti si le spune ca nu poate sa le spuna ce munceste, nu are voie. Masa plange non-stop si a inceput sa delireze. Fata a fost mereu cu probleme si eu banuiesc ca nu pestii o opresc sa spuna unde e, ci doar face ea pe dura, isi bate joc de parinti ca sa se distreze. Oricare varianta, tot e nasol.

Un prieten este in Londra, munceste zilier prin constructii pe unde gaseste. Sta la o prietena a lui nevasta-sa care si ea a plecat de ceva timp. A mai fost in Spania mai demult, apoi a revenit o perioada si acum a plecat iar. Sandel care mi-a facut niste reparatii pe la tara, s-a grabit pe ultima suta de metri ca sa plece in Spania sa nu piarda un proiect. Nu ii pasa ca imi face treaba proasta si ma pierde de client, Spania este pentru el tara tuturor bunatatilor desi a recunoscut ca muncea non stop, nu apuca sa vada nimic pe-acolo, nu distractii, nu odihna, munca non-stop inclusiv duminica. Il amuza ca spaniolii angajaza pe altii sa le cumpere paine, lapte sau alte chestii de mancare si le lasa plasele la poarta. Se lauda cum si el a furat de mai multe ori si se mira ce prosti sunt spaniolii.

Varu si cu vara – doctorii – sunt acum in Germania pentru 3-4 luni la niste cursuri sau burse. Pe el il miroseam de mult ca tanjeste dupa Germania, a auzit el ca sunt salariile cele mai mari pentru doctori si ca se gasesc posturi. Doua vorbe am schimbat cu el dupa ce a plecat, dar deja il citesc: cum termina a zburat. Vara-mea nu prea ar pleca ca are parintii bolnavi, dar el e ca si plecat, insa dupa ce termina bursa. Cealalta vara-mea medicinista, nu a terminat inca rezidentiatul dar si-a gasit in Anglia post, doua saptamani acolo, in spital, doua aici. Si-a facut actele, acum invata engleza, incepe din Ianuarie. Nu a speriat-o zvonul ca o colega s-a intors dupa doar o saptamana, a renuntat ca nu a facut fata la stres, ea e muncitoare si are nevoie de bani.

Doar taica-meu m-a anuntat deja ca el nu pleaca din tara, el pleaca la tara. La anu cand iese la pensie.

Ce inseamna Romania? Ce sa mai insemne Romania acum? Voua nu va suna banal, pe voi va mai misca cuvantul asta? Romania. Ce se mai poate spune acum despre Romania? Pana acum, mai vorbeam ba de integrare in NATO, ba de contributia Romaniei in nu stiu ce scheme de aparare, ba de potentialul de dezvoltare al agriculturii noastre, ba de informaticienii nostri care sunt luati de Microsoft, ba de faptul ca in curand putem ajunge a 7-a putere economica in Europa. Cred ca locul 7 asta, visat de Tariceanu, este cel mai mare target pe care si l-a propus vreodata cineva in Romania. E mult spus target, dar macar estimare tot a fost. A fost ceva nou la vremea aia. Tot timpul, in orice clasamente europene, eram deasupra Bulgarilor, ne luptam pentru penultimul loc. Cand se discuta despre implementarea aquis-ului comunitar, Romania era pusa fata in fata cu Bulgaria: ce au elaborat ei si nu am elaborat noi, ce am implementat noi dar nu au implementat ei. Dar tot timpul. A venit apoi Tariceanu cu a lui faimoasa estimare pe care cred ca o sa regrete toata viata ca a facut-o. Practic Tariceanu si-a castigat notorietatea de Pinochio cu locul asta 7. Acum pare chiar amuzant, macar am avut unul care ne-a dat sperante.

Dar acum? Simt o mare frustrare cand trebuie sa vorbesc despre Romania. Ce sa spun, tara mea de glorii, tara mea de dor? Dar suna atat de ireal! Tara mea de glorii? Pai care glorii frate, ca avem numai insuccesuri. Tara mea de dor? De dorul ei, fuge tot romanul unde apuca si ar fugi si mai rau, dar noroc ca stam prost cu limbile straine.

As putea sa vorbesc foarte mult despre lipsurile Romaniei. Toata lumea vorbeste de fapt foarte mult despre lipsurile Romaniei, despre incapacitatea romanilor si despre faptul ca nu suntem in stare inca sa ne dezlipim de ultimul loc in toate privintele. Si totusi, oricat as vorbi despre lipsurile romanilor, nu stiu daca as reusi sa gasesc “busteanul” care opreste totul. Intr-o tara cu multe paduri, oamenii transportau bustenii taiati pe apa. Pe la anumite coturi ale raului, se intampla sa se blocheze toti bustenii din cauza aglomeratiei. Cu timpul, au descoperit ca de fiecare data era un singur bustean care bloca totul, daca acel bustean era scos, restul o lua la vale fara problema. Daca as gasi care este acest bustean, as striga in toate partile si as cere romanilor (care au mai ramas pe-aci) sa ajute sa gasim o solutie ca sa scoatem busteanul asta si apoi cu siguranta totul ar lua-o la vale, fumul care ne sufoca s-ar ridica, cumpana ar trece si Romania ar incepe sa se schimbe in bine indiferent de incotro ar merge restul lumii.

Mi-e teama insa eu sunt printre putinii care cred ca exista un singur bustean care ne tine in loc. Toti vorbesc ca avem multe probleme de rezolvat, ca in primul rand avem probleme de mentalitate, ca avem complexe de inferioritate, ca sistemul s-a ticalosit de tot, ca nu avem cultura civilizatiei occidentale, ca romanul este neserios si incapabil din nastere, ca noi de fiecare data am fost nevoiti sa facem compromisuri pentru a supravietuii, cate si mai cate se tot spun, dar nimeni nu crede ca problema este un singur bustean. Se mai gaseste cate un batranel senil sa sustina unele aberatii, cum s-a gasit Djuvara sa zica ca ortodoxia e de vina ca suntem in urma. El a facut-o insa doar ca sa para original si destept, caci toata viata a cautat si el faima, si acum pentru ca e batran si inca nu saliveaza (decat poate idei blegite) cum fac altii de varsta lui, s-a gasit sa dea vina pe ortodoxie, caci altfel nu il baga nimeni in seama.

Tot dintr-un avant de entuziasm, de data asta poate avand oarece dreptate, Puric repeta mereu ca memoria e problema noastra. Ca ni se sterge memoria programatic si de aceea ne rupem de tot, ne fragmentam ca societate si ca indivizi. Rupturile din societate se reflecta si in viata individului. Nemaiavand ce sa ne uneasca, prin amnezie, ne nastem din televizor, mici robotei alergand disperatii prin hypermarketuri si nu avem timp sa ne intrebam “cine suntem?”. Sau sa raspundem, ca de fapt Puric nu ne indeamna sa ne intrebam, ci sa ne amintim. Ma indoiesc ca amintirea este problema, ma indoiesc ca doar memoria ne lipseste si ca daca toti romanii si-ar aduce aminte de stramosii lor, instant am incepe sa fim altii. Romanul nu e uituc, ba chiar isi aduce aminte prea bine cum au trait bunicii lui si el vrea mai mult, el vrea sa aiba totul acum si aici. Nu il intereseaza alte detalii. Imi povestea un prieten, cum a facut credit sa ia masina fara sa ceara permisiunea tatalui. Fiind de la tara, tatal lui nu prea auzise de credite, ce inseamna astea, dar nu ii mirosea bine ca copilul lui sa ia bani multi dintr-o data, bani care nu sunt ai lui. Fiul gandea logic: o rata de 100-200 de euro, mi-o permit eu pe luna, orice s-ar intampla. Tatal insa cum l-a auzit a inmarmurit: “ce-ai facut, ai dat casa la banca?” Un fapt concret si doua raportari. Tatal fata in fata cu fiul. Simptomatic pentru mai toti.

Generatia trecuta, tematoare, sfidatoare la promisiunile modernismului si comoditatii, multumita cu putinul pe care il are si tinand cu dintii de acest putin. Generatia tanara: increzatoare in sine dar si in sistem, dorind sa scape de saracia parintilor, tanjind dupa un pic mai bine chiar cu riscul de a pierde mai putin binele de azi. Dar mai presus, sfidand parintii. Cati romani oare nu au ascultat de parintii lor: nu va aruncati mama la credit, ne ia banca casa mama, mai tineti mama si voi de bani, nu mai aruncati milioanele in hypermarketuri. Nu vinde mama pamantul ca nu stii ce o sa vina.

La urma urmei, totul se reduce la credit. Daca pacostea asta nu ar fi cuprins toata Romania, acum nu discutam de faliment, pentru ca nu existau datorii. Dar poate sa se dezvolte o tara fara datorii? Pare absurd, pare aiuristic, o ipoteza a unui ignorant si nestiutor. Doar cea mai dezvoltata tara din lume are cea mai mare datorie. Si in crestere. De cate ori “analistii economici” nu repetau exemplul asta penibil de nenumarate ori, cand vreun nebun sa gasea sa mai strige impotriva acordului cu FMI si impotriva inlesniri conditiilor de creditare din vremurile de inceput ale nebuniei.

Dar oare sa fie incapacitatea de a gandi in afara cutiei (out-of-the-box) busteanul care ne tine pe loc? Sa fie doar mimetismul nostru penibil al sistemului “european” – pe care il adaptam si il implementam oricum doar cum ne convine, il contopim cu  sistemul local ticalosit – marea problema care tine Romania in loc? Dar care este acela care gandeste in afara cutiei? Ca sa ne invete si pe noi. Ne-am putea aminti aici de Polonia, dar cei care au gandit in afara cutiei, au fost decapitati prin acel faimos accident orchestrat. Succesul Poloniei insa nu tine doar de politica lor, Polonia a pornit oricum din pole-position dupa caderea comunismului, asadar altcineva trebuie sa detina secretul.

Ce ne lipseste noua romanilor de am ajuns unde am ajuns? Am citit “calatoria geopolitica” a lui Friedman de la Stratfor. Parerea lui este ca una dintre problemele principale ale romanilor este ca gasesc solutii iluzorii la fantomele trecutului. Pe scurt, autorul se refera la faptul ca incercam sa trecem peste spaimele trecutului asteptand sa primim miere si unt de la Europa si de la NATO. Unii au numit ghinion ca noi am intrat in Europa cand se sparge cheful. Mai toti sunt convinsi ca nu exista alternative. Foarte putini mai spera ca vom mai gasi cateva sticle de bautura ca sa continue “show-ul”. Un sambure de adevar are si Friedman, dar totusi nu a gasit nici el “busteanul”.

Se mai gasesc unii mai nou, cum ar fi Chirovici – si au si ei putina dreptate – sa spuna ca chiar daca am fi avut un guvern bun, tot ar fi fost nasoala situatia. Iar exemplul Irlandei este un argument in favoarea lor. Guvernul Irlandei a condus bine tara si totusi iata-i in genunchi in fata finantei mondiale. Motivul pentru care suntem insa tristi de ziua nationala – in viziunea lui Chirovici – este lipsa unei viziuni. “Suntem (inca) tristi de ziua NOASTRA nationala nu doar pentru ca suntem saraci, pentru ca avem rate la banca si ne temem de ziua de maine. Ci mai ales pentru ca nu avem un drum – chiar daca anevoios – la capatul caruia sa ne regasim identitatea si demnitatea. Milioane dintre noi au ales sa-si ia lumea in cap pentru a-si contopi destinul individual cu acela al altor natiuni, mai apasat conturat, satui de rataciri si intrebari fara raspuns. Acest sentiment de frustare este mai dizolvant decit saracia”. Socant de adevarata constatarea lui Chirovici, si nu atat constatarea cat expunerea concisa si precisa a unei stari de fapt pe care toti o simtim. As adauga insa la ce spune Chirovici, ca lipsa unei viziuni nu este apanajul doar al romanilor ci al omului postmodern. Vremurile parca au lovit peste noi ca un asteriod. Lumea s-a traznit pe toate meridianele nu doar in Romania, lumea este trista peste tot si da, nu are legatura cu banii.

Iata deci ca in cautarea busteanului, am mai aflat un mic adevar: nu banii sunt de vina. Busteanul problema nu are a face cu economia. Stiam asta insa si de la bunica care imi da lectii de viata de fiecare data cand e vorba de bani. Iarna asta, de exemplu, ca sa incerc sa o ajut si eu i-am cumparat lemne multe, am zis sa aiba si ea sa faca cald calumea, dar bineinteles am motivat ca iau multe ca sa ne faca cald cand ne ducem pe le ea, pentru ca in anii anteriori cam faceam frigul. Cu toate acestea, desi am amenintat-o ca o sa mai iau si altele, bunica inca nu face focul. Ea asteapta gerul, cum sa faca focul de pe acum? Sa arda lemnele aiurea? Ba a incercat sa faca intr-o seara si era sa se sufoce de caldura, a deschis usa. In plus, i-a mai venit o idee: o sa foloseasca din lemnele cumparate de mine, doar sa ne faca foc noua, ca sa vedem daca ne ajung o iarna. Ea o sa faca focul cu alte lemne, niscavai buturugi ramase de anul trecut, doua trei blani, surcelele pe care le-a strans cand a taiat via si cativa pomi uscati de prin curte. M-a flituit fara sa vrea, din instinct. E saraca dar nu e atat de lipsita pe cat o credeam eu. Nu avea nevoie de lemne, nu mintea cand ne spunea ca ei nu ii e frig, ea e obisnuita cu frigul, pana nu da bruma si nu ingheata apa e hotarata sa nu faca focul, iar lemnele mele ii sunt inutile, banii nu sunt problema pentru ea desi nu are bani. E atat de saraca ca a primit si biscuiti europeni de la ajutoare, de la europeni a luat biscuiti dar de lemnele mele nu se atinge. Nu ii lua insa nici de la europeni daca nu erau gratis, dar mai mult a vrut sa le faca ciuda la alte vecine care ele nu au primit. Simtul umorului  la batrani este uneori incredibil, am ras hohote cand am auzit-o de ce s-a dus sa ia ajutoarele.

Bunica este insa fericita. Nu stiu daca ea are habar ca azi e ziua nationala a Romaniei si ce crede despre asta. Cand nepotu era insa in Anglia, bunica plangea in fiecare zi. Nu a inteles niciodata de ce plecase in afara. Acum e fericita pentru ca nu e singura, mama sta cu ea pentru o perioada. Cand e singura insa, ii este foarte greu, dar totusi nu pot spune ca e nefericita. Isi face de lucru singura, desi iarna e mai greu ca nu prea are ce sa faca. Televizorul o lasa rece, nu ii da drumul. La strada nu prea mai are cu cine sa schimbe o vorba iarna ca lumea sta in casa. In plus, mai toti batranii au murit pe-acolo si casele sunt pustii, tineretul a fugit in afara. Bunica are deci si pricini de tristete, se lupta cu singuratatea, dar faptul ca are 85 de ani si ca poate oricand sa moara, o mai consoleaza din cand in cand si ii da o libertate de traire pentru care o invidiez. E la fel de libera precum un copil care in afara de jucariile lui nu stie altceva, diferenta e insa ca bunica are o viata in spate si totusi ar avea multe pricini de poticnire in starea ei de beatitudine.

Inteleg acum ca busteanul pare sa fie totusi legat de asteptarile noastre, de perspectiva noastra asupra vietii, de felul cum privim lucrurile, cum ne stabilim targeturile, cum ne dorim prezentul dar mai ales viitorul. Este adevarat ca ne aflam oarecum intre ciocanul viitorului si nicovala prezentului, de aceea nu avem respiro ca sa ne conturam niste asteptari, ci pur si simplu traim instinctual, reactionam. Nu mai admiram, nu mai privim viata, omul de langa noi sau orice lucru care ne poate aduce liniste si ne poate elibera tensiunile ci pur si simplu suntem prinsi intr-un angrenaj complex si agasant care ne consuma toata energia, dar ne mai lasa putina incat sa ne traim nemultumirea si sa o strigam cat ne tine gura.

Cu siguranta busteanul tine de fapt si de credinta. Sau mai bine zis de lipsa ei. Este cert ca romanii nu mai au credinta. Avorteaza mai mult ca toti altii si cresc caini  in locul copiilor avortati. Fura, desfraneaza, injura, se manie, sfideaza, se lacomesc, nu au rabdare, nu au respect, pacatuiesc mai mult ca orice neam. Nu intotdeauna, ci in general. Uneori regreta, le pare rau, dar nu indeajuns, nu au puterea sa mearga pana acolo unde pot gasi dezlegarea. Nu pot sa plece capul sub poala preotului si sa ceara iertare de la Dumnezeu. Raman la usa bisericii si doar aprind o lumanare. Dar ce poate face o lumanare in mijlocul unei furtuni? Sau o cruce facuta in graba cand trecem pe langa biserica. Caci in general, cam la asta se rezuma credinta la romani.

Sa fie oare superficialitatea busteanul cu pricina? Oare daca romanii ar fi mai seriosi si ar cauta sa practice credinta asa cum trebuie, sa puna in aplicare toate cate ni le cere ortodoxia si sa taie toate cate ni le interzice ortodoxia, s-ar schimba lucrurile? Este o utopie intr-adevar sa crezi ca asa ceva se poate intampla, insa o utopie era si sa crezi in 88 de Craciun, ca la anul pe vremea asta Ceausescu va fi porcul pe care il vor taia romanii. Minuni exista, poate si faptul ca nu mai credem in minuni sa fie busteanul care ne tine in loc.

Iata deci cate lipsuri avem. Este cert ca ne trebuie o minune ca sa ne impinga mai departe in istorie in cautarea a ceea ce inca nu stim ca ne lipseste. Aceasta minune eu cred ca va veni in curand si poate numele ei va fi unire. Nu stiu pe cati romani ii mai poate misca azi o unire cu Moldova, si nici dintre moldoveni. Ei sarmanii macar privesc la Europa cum priveam noi acum 6-7 ani, cu siguranta cel putin pentru ei unirea ar insemna o viata noua, i-ar trezi din tristetea care ne-a cuprins si pe noi chiar daca suntem in Europa, si poate si noi ne-am molipsi din bucuria lor.  Unirea ar inseamna intr-adevar un inceput nou si ar deschide perspective la care nici nu ne putem gandi acum. Atunci, poate chiar vom avea o noua zi nationala si poate incepand de atunci, romanii nu vor mai fi tristi de ziua nationala si poate incepand de atunci valul de euforie din tara ii va atrage ca un magnet si pe cei plecati peste mari si tari. Poate ca acesta este busteanul care ne tine in loc: frica de demonul de la rasarit si incapacitatea de a ne lua soarta in maini si de a face fapte marete. O unire cu Moldova intr-adeavar ar reaprinde energii nebanuite si ar propulsa Romania intr-o adevarata lupta cu prezentul sumbru si cu viitorul incert. Si poate ca  atunci nu vom mai spune cu jumatate de gura: “La multi ani, Romania!”

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Cum ar arăta lumea fără România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Octavian Paler – România e o ţară prădată

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Dan Puric: Iubesc România din auzite

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

O ţigancă ne explică de ce îi place România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Romania la 20 de ani după Ceauşescu