Prăbuşirea uriaşului

Politica este o treabă complexă, iar geopolitica este şi mai complexă. Ca să nu mai zicem de economie. Dar ca la fotbal, fiecare avem dreptul la o părere, şi puţini sunt care se abţin să nu se dea cu părerea. Bunăoară, Arpad Paszkany care mi-a atras atenţia cu o viziune interesantă asupra crizei din România: “nu e criză în România“. Înainte de a citi articolul am bănuit cum gândeşte domnul Arpad: dacă încă nu mor oamenii pe stradă de foame, încă nu a venit criza. După ce l-am citit, am înţeles şi mai mult. Ce vrea domnul Arpad să spună este că pentru dânsul şi pentru mulţi alţii pentru care banii daţi pe mâncare sunt sub 1% din venituri, într-adevăr criza nu prea a venit. El are dreptate şi când spune că pentru majoritatea oamenilor veniturile nu au scăzut, au rămas la fel. Ce domnul Arpad nu prea ştie sau ignoră este faptul că chiar dacă veniturile au rămas la fel şi chiar dacă salariile sunt mai mari decât în anul 2007, preţurile sunt altele, şi pe de altă parte, oamenii au mult mai multe credite ca atunci, deci o bună parte din bani se duc pe rate. Deci, dacă ar fi totuşi să privim sincer, în România este criză, şi este o criză profundă.

Dar ce este o criză la urma urmei? Iată ce ne spune DEX-ul:

CRIZĂ = Moment critic, culminant, în evoluţia care precedă vindecarea sau agravarea unei boli

Oare nu este România într-un moment critic? Oare nu este România într-un moment culminant? Cu siguranţă, iar a ne juca cu cuvintele ca să părem interesanţi nu mi se pare de bun gust. De fapt, nu domnul Arpad a greşit, argumentaţia lui este edificatoare, au gresit ziariştii care au selectat titlul articolului, în dorinţa de a găsi un titlu pompos au jignit pe toţi oamenii care suferă profund în urma situaţiei grave din ţară. Dar să trecem peste asta şi să mergem mai departe către ideea care am intenţionat să o enunţ încă din titlul acestui articol.

M-am oprit la articolul din wall-street.ro doar pentru a exemplifica că într-adevăr adevărata criză, criza profundă ajunsa la punctul maxim în România încă nu a început. Chiar dacă mulţi oameni suferă deja, ce asistăm noi acum este doar o mică jenă în comparaţie cu greutăţile care vor urma. Iar felul cum vorbeşte domnul Arpad, că el doar a câştigat mai puţini bani, nu a pierdut sau că în marile oraşe majoritatea oamenilor încă o duc bine, principala problemă fiind că nu îşi mai schimbă maşinile la 3 ani ci mai aşteaptă, este în parte adevărat. Părerea mea este că deşi am trecut prin multe valuri ale actualei crize (valul financiar, prăbuşirea creditelor, lipsa lichidităţilor, scăderea consumului, problema deficitelor etc) ce asistăm noi acum sunt doar semnele începutului căderii unui uriaş. Criza adevărată va veni din zbaterea pentru supravieţuire a Marelui Uriaş. Iar uriaşul de care vorbim este Marele Imperiu, unicul de fapt imperiu cu adevărat din zilele noastre, anume Statele Unite ale Americii.

Problema pierderii hegemoniei americanilor în detrimentul altora nu se pune prima dată acum. S-a mai întâmplat şi cu ruşii pe vremea lui Kennedy, s-a mai întâmplat şi cu japonezii când avântul acestora îi speria pe câţiva analişti dar ca în ziua de azi, nu a fost niciodată mai evident că America şi-a consumat bateriile şi nu mai poate să scoată nimic nou pentru a ieşi la liman. Democraţia americană, visul american, inovaţia, antreprenoriatul, pragmatismul şi curajul cowboy-lor au rămas umbre ale unui trecut glorios, sunt acele lucruri despre care americanii nostalgici discută cu melancolie pe bloguri sau la o cafea şi sunt frustraţi că demonii pe care singuri i-au ignorat au scăpat de sub control şi le-au furat ţara lăsându-i o naţie de spălaţi pe creier şi incapabili să mai mişte un deget în faţa finanţelor mondiale care le-au infectat toate sectoarele societăţii de la politic până la militar, educaţional, presă,  etc. Dacă vom asista la naşterea unui nou stat poliţienesc care va pune bazele unei dictaturi mondiale, este încă un semn de întrebare. Cert este că America a eşuat în globalizarea unor valori care nu se mai regăsesc acum nici măcar la ei: libertate, prosperitate, demnitate. Ce va veni, este greu de prevăzut. Putem însă să intuim prin ce vom trece.

Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este cred că încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce “soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi – cel puţin deocamdată pentru că Germania nu ştie dacă va mai duce în spate porcuşorii necondiţionat – a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. De exemplu, în acest moment, pe lângă războiul valutelor – autodevalorizarea – măsurile protecţioniste ca consecinţă a acestui război abia încep să intre în funcţiune. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului. Colac peste pupăză, s-a nimerit însă ca pe fondul existenţei unor sume imense de bani disponibil pentru speculaţii veniţi din tiparniţa americanilor, să crească şi cererea de produse alimentare din partea câştigătorilor crizei: China, India, Brazilia, etc. Cumulat cu catastrofele climatice, aceşti doi factori au explodat preţul mâncării şi au dus la schimbările politice din Africa care cel mai probabil se vor extinde şi în alte zone, nu înainte însă de a auto-alimenta inflaţia prin explozia preţului petrolului. Şi cu siguranţă impactul schimbărilor din Africa nu se vor opri doar la preţul petrolului.

La ce să ne aşteptăm deci? La orice, doar nu la ieşirea din criză. Şi aşa cum atunci când vedem norii strângându-se deasupra noastră şi vântul înteţindu-şi rafalele, cred că norii de acum se pregătesc pentru o furtună de gradul 5. Iată doar un nor:  Fed Policy Makers Signal Support for Abrupt End to Asset Purchases in June. Ce înseamnă asta? Daca Fed-ul opreşte tiparniţa şi începe să mărească interes-rate-ul, în condiţiile în care economia încă şchioapătă, America va avea o problemă: hiperinflaţia. Şi când America tuşeşte, restul lumii face pneumonie. Mă rog, restul lumii care nu are un sistem imunitar eficient, dar din păcate pentru noi, suntem printre cei mai expuşi la boală: România – Risc de REVOLTĂ? Topul ţărilor expuse la revolte.

Şi totuşi poate că pneumonia nu va fi ucigaşă, însă sunt unele voci care spun că sfârşitul inevitabil al crizei va fi Al 3-lea război mondial:

Gerald Celente, fondatorul Institului de Cercetare a Trendurilor, subliniaza faptul ca revoltele generate de austeritate si criza alimentelor conduc la tensiuni asemanatoare cu cele de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. (Bloombiz)

Prăbuşirea Imperiului Sovietic, deşi a adus cu ea multe probleme, a dus la descătuşarea lagărului în care erau ţinute popoarele, chiar dacă nu în aceeaşi măsură şi nu cu aceleaşi consecinţe benefice în toate ţările. Prăbuşirea Imperiului American va însemna cu totul altceva pentru ca dacă la primul a avut loc o implozie, la cel din urmă cauzele vin tocmai din faptul că s-a umflat peste măsură şi creşterea sa nu a fost deloc organică ci mai degrabă poate fi asemănată unui cancer. Cancerul lăcomiei fără limite (greed is good), al corupţiei sub umbrela lobby-ului, al exploatării economice prin corporaţii multi-naţionale fără nici un dumnezeu şi al cuceririlor pentru resurse (Irak, Afganistan etc) încă creşte şi încă mai are de infectat şi pe ultimele celule sănătoase din lumea de azi. Iar dacă ne gândim numai la arsenalul nuclear disponibil pe care acest uriaş îl are la îndemână şi asupra indiferenţei cu care permite ca milioane de oameni să sufere de foame şi să moară doar pentru ca bancherii să nu piardă un cent din proastele lor investiţii şi din pariurile win-win sub acoperirea CDS-urilor, putem să spunem şi noi ca domnul Arpad că deocamdată nu suntem în criză.

A început să se umfle mămăliga şi în SUA

Nu va exploda însă prea curând, cum s-a întâmplat în Africa sau în Europa de Est în 89. Însă cei care credeau că americanii au fost programaţi total în cartofi de fotoliu care nu mai gândesc cu propriul cap, au motive să îşi reconsidere părerea. Rămâne însă de văzut daca ce vedem acum este doar o scânteie sau un mare fâsăit cum au fost faimoasele mitinguri care nu au rezolvat nimic, tocmai pentru că oamenii nu ştiau motivul pentru care au ajuns să fie sclavi. Oamenii, gloatele altfel spus, se ridică atunci când le ajunge cuţitul la os, dar foarte puţini sunt cei care şi înţeleg cine înfige cuţitul, unde şi de ce.

Despre explodarea mămăligii în SUA am mai scris aici. Sincer nu mă aşteptam să înceapă atât de devreme pentru că în afara vechii problemi a şomajului, a tăierilor bugetare şi a creşterii preţurilor, americanii nu au motive să se plângă. În România, atunci când s-a dat legea cu tăierea salariilor bugetarilor, doar o mână de oameni au venit la parlament să protesteze, deci încă mai este loc pentru tăieri. Cu atât mai puţin în SUA cuţitul nu a ajuns încă la os. În SUA nu moare nimeni de foame pentru că băncile chiar dacă te dau afară din casă, statul îţi oferă totuşi tichete de masă cu care orice homeless poate să îşi cumpere un hamburgăr şi o sticlă de băutură ca să mai uite de amar.

Problema particulară în Wisconsin este legată de reducerea bugetului statului, mai precis de modul în care se încearcă reducerea costurilor: prin eliminarea unor drepturi colective ale angajaţilor din domeniul bugetar, adică prin atacarea sindicatelor şi totodată prin mărirea unor contribuţii (impozite). La urma urmei, nu contează scânteiea, interesant va fi dacă acesta va fi factorul declanşator al unei revoluţii chiar în inima imperiului. Tot o caracteristică specifică a acestor proteste este că aşa ca şi pe la noi, partidul are şi el acoliţii lui – câinii de pază ai sistemului – care au sărit pe bieţii doctori şi profesori să îi sperie, sub stindardul unui fals liberalism care susţine teoretic statul minimalist, care are puţini angajaţi şi care trebuie să reducă cât se poate de mult orice cheltuială, pentru că … aşa cum zicea şi preşedintele nostru, oricum avem prea mulţi filosofi şi oricum din şcoala românească nu iese nimic bun, ci doar diplome pe bandă. Cam aşa gândesc şi cei care se opun bugetarilor, deşi atunci când statul a donat băncilor şi altor multinaţionale sume terifiante de bani, nu s-au atacat.

Cea mai interesantă chestie din protestele astea este un nou trend: după ce sunt concediaţi, sindicaliştii din SUA rămân uniţi şi pun bazele unei mişcări de schimbare a sistemului. Ei nu mai cer doar condiţii bune pentru membri lor (salarii, condiţii de muncă, etc), ci încearcă să aibă un rol mai extins în societate, să impună schimbarea de jos în sus.

În final iată o dezbatere între un socialist şi un câine de pază al lui Obama:

Tragedia Americii

“Marea tragedie a Americii este că oamenii care îi conduc economia nu mai cred în capitalism”, spune Max Keiser.

O declaraţie bombă, care mai degrabă s-ar potrivi în România neocomunistă în care relaţiile, şpaga şi hoţia ridică în sus pe unii, în timp ce munca şi meseria bine făcuta îi alungă în afară pe alţii.

Dar la ce se referă Max? În primul rând Max critică noul val de Quantitative Easing 2, încă o “ediţie” de 600 miliarde de dolari tipăriţi, dar ediţie care de fapt este nelimitată pentru că o să se oprească abia când … o să rezolve problema, adică niciodată. În loc să mărească rata dobânzii şi să încurajeze economisirea de dolari, adică să întărească dolarul, americanii tipăresc şi mai mulţi în speranţa că aceştia vor ieşi în afară – la plata creditelor – şi nu se vor mai întoarce niciodată înapoi – provocând astfel temuta hiperinflaţie, consecinţa firească a unei astfel de doze.

Dar de ce fac americanii asta? De ce tipăresc dolari cu nemiluita, mai ales după ce au văzut că prima dată nu i-a scos din rahat? Pentru că nu au de ales, este cam ultimul lucru care le-a rămas înainte de a ataca Iranul in speranta provocarii unei crize a petrolului, explozia pretului petrolului si inevitabil cresterea cererii de dolari care ar ridica in sus din nou dolarul. Bineinteles, in viziunea acelorasi conducatori care ca si pe la noi nu vor sa se dea jos de pe scaune si sa lase locul altora mai buni. La ei e mai complicat, caci nu conducatorii conduc, ci conducatorii conducatorilor, prin urmare oricare ar veni in loc, tot aia va face, precum s-a intamplat si se intampla.

Razboiul profetit de Nostradamus din 11 Noiembrie 2010 nu a inceput. De fapt, Nostradamus nu a fost un profet ci un simplu poet care a scris niste poezii misterioase ce pot fi interpretate dupa cum au nevoie zero-televiziunile, zero-ziarele sau zero-blogurile mai nou. Si totusi, la cum stau lucrurile acum, niciodata nu cred ca un razboi a fost mai probabil. Raman uimit cum citesc in presa mainstream de azi, titluri care le citeam in presa alternativa acum cateva luni. Iata doar cateva titluri:

Stiglitz nu crede în planul americanilor (Adevarul)

Tipărirea de bani şi cumpărarea de bonuri de Trezorerie, măsurile anunţate de Rezerva Federală, banca centrală a Statelor Unite ale Americii, în vederea stimulării economiei, nu vor avea rezultate bune, este de părere Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Razboiul valutelor: pericolul repetarii crizei din ’29-’33 (Bloombiz)

“In cazul in care se va ajunge la un razboi al valutelor, criza ar capata proportii dramatice. Ne-am indrepta foarte repede catre spirala din 1933, cu agravarea foarte mare a crizei si extinderea ei catre economia reala, catre productie si consum”, a declarat analistul financiar Aurelian Dochia, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.

Anglia riscă o criză similară cu cea a Greciei prin austeritate (Romania Libera)

Guvernul britanic riscă să împiedice relansarea economică şi să declanşeze o criză a datoriilor similară cu cea a Greciei, prin reducerile puternice ale cheltuielilor publice pe care le pregăteşte, avertizează Christopher Pissarides, laureat al premiului Nobel pentru economie, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Randamentele obligaţiunilor irlandeze au explodat, UE se pregăteşte să intervină

Randamentele obligaţiunilor irlandeze pe zece ani au atins un maxim istoric de aproape 9% după o zi de miercuri în care investitorii au vândut pe bandă rulantă titlurile de datorie ale guvernului de la Dublin. Obligaţiunile irlandeze şi-au continuat căderea liberă chiar şi după ce comisarul european pentru probleme economice Olli Rehn şi preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet au dat un vot de încredere guvernului de la Dublin.

Care poate fi sfarsitul acestor stiri negative, mai ales pentru noi romanii care suntem avertizati si de Patriciu ca criza in Romania este abia la inceputurile ei? Sfarsitul este greu de prezis in vremuri tulbure. Putem insa sa prevedem continuarea crizei din urmatoarea stire:

Grecia va anunţa o nouă serie de măsuri de austeritate

Grecia urmează să anunţe, săptămâna viitoare, o nouă serie de măsuri de austeritate, în condiţiile în care are nevoie de 4,5 miliarde de euro pentru a respecta ţinta de deficit bugetar pentru 2011, au declarat, vineri, surse guvernamentale, potrivit Wall Street Journal.

Nu stiu in ce masura tragedia Americii tine de increderea sau neincrederea celor care o conduc in capitalism. Stiu insa ca principala tragedie a Americii consta in uitarea de Dumnezeu. Nu vreau sa arat cu degetul catre un alt popor. Nu sunt prea mandrul de poporul roman incat sa ii judec pe americani. Au insa un pacat mai mare decat toti ceilalti: lacomia. Nu cred in generalizari, dar toti stimi ca nemtii sunt zgarciti, francezii aroganti, italienii vorbareti, grecii lenesi, japonezii prea muncitori, rusii betivani etc. Fiecare popor are o meteahna prin care s-a evidentiat mai mult decat alte metehne. Daca americanii au una este lacomia. Mereu si-au dorit mai mult si mai mare. Bani mai multi decat parintii lor, masini mai mari ca ale vecinilor lor, proprietati mai multe pentru ca deh, piata e increstere, profituri cat mai mari pentru ca se poate, si asa mai departe. Greed is good nu este doar o replică dintr-un film recent, ci o mantră grotesca a homo americanus.

Tragedia Americii va fi si tragedia intregii lumi, pentru ca daca dintr-al Doilea Razboi Mondial ne-au salvat americanii, Al Treilea va fi cu siguranta unul la care ei ne vor duce, pentru ca a fi politai al planetei nu e un job prea facil cand incepi sa furi de la cei care pretinzi ca ii aperi. Asta insa doar daca America profunda nu va gasi puterea sa renasca si sa se scuture de putregaiurile care o conduc, dar mi-e teama ca profunzimea americii este atat de mult de lipsita de orice putere incat a pierdut deja momentum-ul, asa cum si noi l-am pierdut, dupa cum explicam intr-un articol mai vechi.

Si daca totusi americanii vor scapa? Daca totusi fiind puterea #1, avand puterea financiara pe care o au, avand mijloacele tehnice pe care le au, avand cea mai puternica armata, cei mai buni diplomati, vor scapa? Celor care care pun aceasta intrebare le raspund: daca aveau toate acestea, cum de ajungeau aici?

Iata si tube-urile care m-au determinat sa-mi impartasesc aceste ganduri:

1 2 3 4