Tag: SUA

Reocuparea Americii

One comment

Este Occupy Wallstreet inceputul unei revolutii in SUA sau doar o miscare de protest? Am putea usor cataloga protestele americanilor ca fiind o simpla miscare prin care tensiunile create in cadrul societatii americane incep sa se elibereze partial, intr-un moment in care multi credeam ca americanii sunt atat de spalati pe creier si atat de incapabili sa mai apere faimoasa lor constitutie incat am fi fost in stare sa trecem deja Imperiul American in manualul de istorie.

Este prematur sa intelegem unde va duce aceasta miscare. La o prima vedere, protestatarii nu pot fi catalogati si nu pot fi incadrati in nici un tipar. Nu sunt doar anarhisti, nu sunt doar hipioti, nici doar comunisti. Nu sunt doar saraci, someri sau studenti si nici doar veterani de razboi care si-au pierdut pensiile. Toate cele 99% procente ale societatii sunt acoperite de participantii la miscarile de protest.

Nu am urmarit indeaproape desfasurarea tuturor protestelor care au cuprins acum intreaga america. Mi-am format insa o prima impresie: sunt extraordinari. Nu atat prin curajul de a protesta impotriva guvernului intr-un stat politienesc cum este SUA, cat mai ales pentru lipsa violentelor si disciplina de care au dat dovada, pentru organizarea si mecanismele pe care si le-au implementat, oricat de hilare si copilaresti ar parea ele la o prima analiza, pentru sloganurile frumoase si miscatoare pe care le-au ales, dar mai ales pentru perseverenta si increderea pe care o au ca pot schimba ceva.

Sincer, privind de aici, eu nu cred ca ceva se poate schimba in SUA fara o lupta indelungata si crancena, poate chiar cu armele impotriva numeroaselor capete ale balaurului care i-a incorsetat pe americani. Caci cu ce altceva poate fi comparata clasa conducatoare a SUA decat cu un balaur cu multe capete: sistemul politic dual, lobby-ul mafiot, complexul militar pururea insetat de sange pentru ca comenzile la arme sa duduie, wall-street-ul drogat cu bani, presa mainstream care este in mana a “The Big 6”, hollywood-ul care formeaza constiintele, sutele de organizatii religioase sau nu, secrete sau nu, care mai de care mai ciudate si mai influente. Asta este America de azi si cu acest balaur se lupta generatia sociala care dupa atata twitter, facebook, youtube sau google cine stie cat de mult intelege din toate cate se intampla azi in America si cine este de vina. Cu atat mai mult, ce trebuie facut. Insa, asa cum ne invata o vorba frumoasa “dai vointa, iei putere”, cine nu incearca nu reuseste.

Spre deosebire de revolutionarii nostri din ’89 care stiau clar cine le sunt dusmanii si aveau o tinta clara, revolutionarii americani de azi nu cred ca pot sa identifice prea clar cine este dusmanul lor si capul cui trebuie sa cada. Foarte greu ne-a iesit si noua romanilor revolutia: chiar daca Ceausescu, partidul si securitatea erau cele trei capete ale balaurului care ne sugea sangele, cu usurinta putem vedea ca daca un cap l-am taiat, unul l-am ametit putin, celalat a reusit sa se ascunda in nisip si a pastrat balaurul un viata. Peste ani si ani, stam ca prostii si ne uitam cum cele doua capete care au supravietuit luptei poporului roman cu balaurul comunist s-au ridicate semete si au preluat controlul si lucreaza acum ca sa reinstaureze cel de-al treilea cap, precum coada soparlei care creste la loc pentru ca balaurul sa inceapa sa scuipe foc iarasi.

Chiar si asa, cu toata aceasta perspectiva pesimista, americanii vor avea de castigat. Au dovedit in primul rand ca nu sunt morti de tot, ca mai exista sange de … yankeu in degetele butonarilor maniaci care au schimbat pistolul pe joystick si contrazic cu fermitate teoria ca americanii au ajuns doar o natie de cartofi de televizor (sau calculator). Cand toti luptatorii de Quake, BioShock sau Black Ops se vor uni cu strategii de Starcraft si Warcraft si cu mesterii de Minecraft, ajutati de fermierii din Farmville, americani vor fi in stare sa repuna lucrurile la locul lor, sa spulbere jocul de carti din sistemul financiar, sa opreasca jocurile de-a razboiul si ingineriile sociale pe care SUA le sponzorizeaza in curent si sa recladeasca o societate care alta-data purta sintagma de “Visul american”.

Dar noi avem curajul sa visam macar la un vis romanesc?

Circus Americanus

4 comments

In timp ce pe meleaguri mioritice disputele sunt in jurul intrebarilor “cand sa marim salariile” si “cu cat sa marim salariile”, americanii saracii, care nu au avut un guvern responsabil ca al nostru care sa taie in carne vie si sa reduca cheltuielile, se lupta sa convinga lumea ca nu vor intra in faliment, chiar daca este nevoie sa tipareasca (sa butoneze) mii de miliarde de dolari.

Din tot show-ul de care am avut parte si care inca nu s-a terminat desi marirea plafonului s-a votat, cel mai mult m-a amuzat cum ministrul francez al bugetului (da, la ei exista asa ceva) a facut apel la guvernul SUA sa rezolve problema pentru a evita intrarea in faliment si sa puna in ordine si finantele.

Aceasta, dupa ce numai cu o luna in urma Obama facea apel la europeni sa rezolve problema datoriei Greciei.

E ca si cum in ultimele etape ale unui campionat, echipele aflate pe ultimele 2 locuri mai au cateva meciuri decisive si antrenorul fiecaruia face apel la echipa cealalta sa lupte in continuare din  toate puterile pentru a nu trece in divizia inferioara.

Calculele matematice insa arata clar ca falimentul nu poate fi evitat nici de o parte nici de alta a Atlanticului. Era sa pice bancile, dar nu au picat pentru ca au fost “prea mari ca sa pice”. Datoriile s-au transferat la state si intre timp bancile au devenit si mai mari. Acum stau sa pice statele si bineinteles si statele sunt “prea mari ca sa pice”, incepand de la Grecia care desi nici macar nu e prea mare, are in spatele ei derivate incat sa traga in prapastie toata lumea dupa ea. Asadar, datoriile statelor vor fi pasate la … cine urmeaza deasupra, si cum deasupra nu prea mai e nimic, se va naste astfel un super-stat, sau o super-banca, ramane de vazut, care va prelua toate datoriile dar si suveranitatea statelor. Si iata cum se naste un nou URSS, iar noi ne uitam la circ si ne amuzam, radem de clovn si ni se par hazli poneii, acrobatii ne lasa cu gura cascata iar elefantii care stau in fund ni se par o minune a naturii.

Toata lumea este acum un Circus Americanus.

În ce constă războiul cibernetic între SUA şi China

2 comments

Ştirile despre războiul cibernetic între China şi SUA, mai precis despre atacul informatic pe care chinezii l-ar duce împotriva americanilor, apar destul de des în presă şi ne mai aduc în vizor încă un front al războiului între cele două super-puteri, pe lângă frontul economico-financiar şi cel geostrategic.

Pentru ca in stiri nu se prea explica mare lucru in ce consta acest razboi, din putinele mele cunostinte o sa detaliez putin lucrurile. Si as incepe cu o concluzie personala: da, China ataca cibernetic SUA, si nu doar pe SUA, ci pe restul lumii. Atacurile s-au marit exponential in ultimul timp, tocmai pentru ca orice petec de pamant castigat in acest razboi (adica orice computer sau device independent conectat la retea) se transforma instant intr-un soldat luptator gata sa execute orbeste ordinele comandantului. Mai exact, orice dispozitiv (calculator personal, server sau chiar telefon mobil) al carui sistem de securitate este vulnerabil, odata gasite vulnerabilitatile si reusita penetrarea, va fi folosit ulterior ca o noua unealta de atac a altor dispozitive. Deci avantajul dobandit de cuceritorii chinezi nu consta doar in accesul la datele gazduite sau transferate prin acel dispozitiv ci la marirea capacitatii de ataca alte sisteme.

Cum se ataca un calculator?

Pe langa exploatarea unor vulnerabilitati cunoscute ale fiecarui sistem de operare in parte si ale fiecarui software instalat pe un calculator, cea mai raspandita modalitate de a incerca penetrarea intr-un sistem se numeste brute force si consta in incercarea repetitiva a unui set de posibile parole cu scopul de a o gasi pe cea potrivita. Sunt atacate astfel diverse servicii, de la banalul mail sau de la mai putin folositul ftp pana la testarea accesului la un serviciu care permite accesul total pe un server. Ca eficienta brute force-ul este depasit in prezent, existand metode specifice de contracarare, care insa depinde daca sunt folosite. Ca un exemplu, sa presupunem ca intrarea intr-un apartament se face prin introducerea unui pin format din 4 cifre si ca la fiecare incercare esuata este declansata o alarma. Un hot va incerca 2-3-4 combinatii in speranta ca va nimeri pinul corect. Deoarece alarma devine enervanta, proprietarul se decide sa o dezactiveze, considerand ca pinul sau va fi greu de depistat. Asadar, in loc sa schimbe pinul la fiecare declansare sau in loc sa gaseasca o modalitate de a-i depista si de a-i constrange pe atacatori sa renunte, proprietarul ignora problema si din comoditate nu intepreteaza ca pe o alerta tentativele esuate ci le ignora. Bineinteles, o data alarma dezactivata, atacatorul va incerca cu si mai multa ravna si in cele din urma va gasi combinatia corecta. Nu stiu daca ati inteles ce am vrut sa subliniez: chiar daca un sistem de securitate este construit solid, are mijloace de alertare si de auto-reglare in cazul tentativelor esuate repetate, totul depinde de om daca aceste mijloace sunt folosite sau functia oferita de ele este anulata. Tot asa se intampla si in lumea reala unde nu doar ca multi utilizatori renunta sa isi mai activeze firewall-ul sau antivirsului la cel mai mic inconvenient, dar chiar si unii administratori de servere sau webmasteriu folosesc parole simple, nu le schimba periodic si nu ia nici o masura in cazul in care sunt alertati de tentative de brute-force esuate.

Ce face China

China nu foloseste tehnologii prea avansate in razboiul cibernetic, ci mai ales foloseste perseverenta si un sistem centralizat care coordoneaza si monitorizeaza atacurile duse asupra serverelor din intreaga lume. Daca urmarim declaratiile oficiaililor chinezi, putem vedea ca ei nu neaga existenta acestor atacuri, ci doar dau vina pe hackeri:

“Though hackers attack the U.S. Internet and China’s Internet, I believe they do not represent any country”  (CNET)

Atacul chinezilor consta in folosirea in masa a unui numar mare de servere care ataca tinte targetate in mod periodic si o data o tinta castigata, pe langa sustragerea informatiilor, serverul penetrat va fi folosit pentru a participa si el impreuna cu celelalte servere la noile atacuri asupra unor alte tinte.

Eu am simplificat putin natura atacurilor si m-am referit doar la atacurile asupra serverelor din retea. Bineinteles, China foloseste insa toata gama de atacuri, care include o gama mai variata cum ar fi metodele de phishing prin care se incearca inducerea in eroare a unor utilizatori care isi dezvaluie datele de acces la anumite servicii pe care le folosesc. De exemplu, un utilizator al serviciului paypal primeste un email prin care este solicitat sa se logheze online. Utilizatorul da click pe email, se logheaza pe un site clona al paypal, fara sa isi dea seama, dupa care este directionat pe site-ul real pentru a ascunde furtul parolei. Ulterior, folosind userul si parola paypal, atacatorul poate accesa contul de paypal si face transferuri sau accesa istoricul tranzactiilor.

Pe scurt, chinezii incearca sa sparga tot ce pot, sa fure tot ce pot, si probabil au si o armata de mici chinezi care scormonesc prin datele gasite si vad ce poate fi folosit din ele, si cui sa le retransmita. De interes major pentru chienzi, probabil sunt tehnologiile americanilor, ultimul atuu al acestora fata de chinezi, care oricum se pierde incet-incet, chinezii invatand intr-un an cat americanii in zece. Pentru chinezi, furtul informatiilor folosind atacurile cibernetice nu constituie de fapt decat un efect de turbo dat inovatiei lor, ei incearca sa scurteze anii prin aceasta si totodata urmaresc – de ce nu – sa obina si cateva parghii mai mult sau mai putin relevante prin care pot sa se joace putin cu competitorii, evervandu-i la culme si speriindu-i cumplit.

Americanii, desi detin controlul asupra nivelului cel mai de jos al internetului, prin detinerea in mare parte a patentelor hardware si a uneltelor de monitorizare a internetului (vezi Echelon) se arata speriati totusi de avantul chinezilor si mai ales au ramasi uimiti de amploare acestuia si de faptul ca nu au capacitatea ca sa le contracareze, neexistand posibilitatea de a stii apriori cine este si cine nu este rauvoitor si cine greseste o parola pentru ca a uitat-o sau pentru ca doreste sa oenetreze un server.

Nu cred ca le e frica americanilor ca le vor fura chinezii secretele militare sau ca le vor controla centralele nucleare asa cum au facut-o ei asupra iranienilor (vezi reuters). Alta este temerea lor, desi siguranta totala nu pot avea nici in privinta sistemelor vitale cum ar fi transferurile financiare, secretele militare sau institutiile guvernamentale. Ca o mica paranteza, in urma recentului atac informatic asupra FMI-ului, pentru prima data FMI-ul a decuplat conexiunea eletronica cu Banca Mondiala si banuiesc ca va dati seama ce inseamna asta, conexiunea respectiva nu era un simplu cablu pe care ar putea face sniffing oricine. Temerea americanilor este mai ales legata de vulnerabilitatea companiilor americane si a utilizatorilor individiali.

Atacul incet dar sigur dus de chinezi s-a intetit foarte mult in ultimul timp si amploarea acestuia ramane necunoscuta pana in momentul in care chinezii vor decide eventual sa genereze un eveniment. Ce ar insemna acest eveniment? Cum v-ar suna de exemplu, blocarea totala a transferurilor prin card pentru o zi? Ce s-a intamplat in decembrie anul trecut, cu atacul asupra site-urilor Visa si Mastercard a fost un mic fâsâit pe langa ce-ar putea realiza cateva mii de servere controlate de chinezi bine coordonate intre ele si cu o tinta mult mai sensibila decat site-ul web.

Iata deci ca razboiul intre SUA si China a inceput deja pe internet si avem inca un motiv sa credem ca zanganitul armelor nu este doar o iluzie ci chiar daca doar virtual, razboiului este nu doar potential ci chiar de neoprit.

Mutarea pieselor de şah

2 comments

Lumea e o mare scena de teatru cu numeroase scenarii, cu numeroşi regizori şi cu şi mai mulţi actori. Din când în când, însă, un nebun îşi adună o clacă şi pornesc la război. Nu se întâmplă prea des, dar când se întâmplă, nu e deloc bine. Nu cred că suntem prea departe de începerea unui nou război. Dacă la ora de istorie ni se spunea că înaintea Primului Război Mondial Balcanii erau un butoi de pulbere care stătea să explodeze, acum toată lumea este o mare de grenade cu cuiele scoase care aşteaptă doar să fie declanşate de primul foc de armă.

Mişcările din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu sunt clar terenul principal unde se joacă cea mai importantă partidă între Imperiul anglo-american şi China în principal, cu Rusia şi celelalte puteri locale (cum ar fi Turcia sau India) stând în expectativă în aşteptarea momentului propice de a intra în joc. Prin provocarea lanţului de pseudo-revoluţii din Africa, americanii urmăresc stârnirea unui domino care să se oprească tocmai în China şi care în drumul lui să rezolve o data pentru totdeauna şi “problema palestiniană”, care fără Siria şi fără un Iran aflat în cursa pentru dobândirea armei nucleare nu ar mai fi o problemă.

China în încercarea disperată de a face faţă dezvoltării interne şi a presiunii discrepanţelor sociale are nevoie de resurse şi are nevoie de extinderea influenţei sale economice înspre vest, acolo unde se află atât resursele care îi trebuie cât şi principalele rute de transport al acestor resurse. Pakistanul nu este degeaba ţinut în stare de asediu de americani, ci tocmai pentru a opri extinderea economică a acestora înspre vest. Chinezii au rezerve şi cumpara tot ce pot şi are valoare şi potenţial. Să nu uităm împrumutul de 1 miliard de dolari pe care chinezii l-au dat Moldovei în 2009,  un stat minuscul, aflat destul de departe şi fără prea mari resurse pe care să le ofere în caz că nu va putea returna banii. Rusia care are cu mult mai mari interese în Moldova, nu a putut oferi decât 500 milioane de dolari. Cu atât mai mulţi bani ar avea China ca să cumpere ultimele picături de petrol rămase în Orientul Mijlociu şi să le transporte prin câteva super-conducte gigant făcute de chinezii mititei, mulţi şi harnici care fac autostrăzile cum fac furnicile cărările.

Dar nu doar extinderea Chinei spre vest încearcă americanii să rezolve prin valul de revoluţii programate din Africa, ci şi caută să provoace haos în aceste ţări cu resurse bogate pentru a le domina şi pentru a le putea exploada astfel mult mai uşor. Cum altfel am fi pierdut noi plata datoriei externe de către Irak, daca nu ar fi venit aliaţii noştri să dea jos cu Sadam şi să le sugă petrolul irakienilor? Credem noi că americanii plătesc factura irakienilor? Eu nu cred că plătesc, de vreme ce irakienii încă nu pot să se scape de americani, pentru ca cine împarte, parte îşi face.

Dupa Siria, cel mai probabil va urma Arabia Saudită. Nu cred că Siria va fi greu de dat jos, în Arabia Saudită însă o să fie foarte interesant pentru că deja saudiţii şi-au asigurat spatele prin cererea şi probabil primirea protecţiei Pakistanului. De altfel, nici Siria nu va fi piece of cake, cum a fost Egiptul şi Libia: Siria are tratat cu Iranul de apărare reciprocă, aşadar nu cred că NATO va bombarda prea curând Damascul. Influenţa serviciilor şi cârţitele deja plantate vor face însă misiunea de destabilizare mai uşoară decât pare pentru serviciile americane.

O mare necunoscută este însă rezistenţa şi docilitatea popoarelor. In Egipt după cum am văzut prima piaţă a libertăţii pe care au avut-o a trecut destul de repede ca un mare fâs. Sa vedem însă mineriadele cum o să se desfăşoare.

Pe bursă lucruri noi şi nemaiîntâlnite se întâmplă: căderi bruşte ale preţurilor la aur, argint, petrol şi chiar stocuri. A durat doar 2-3 zile, cam de când a început Soros să îşi vândă aurul. Nu ştiu dacă el e cauza, mă îndoiesc că ar fi putut provoca doar el valuri atât de mari. A mai fost şi spectacolul cu Bin Laden care a ajutat petrolul să o ia în jos, şi probabil a tras cu el şi celelalte. La cam o zi după au fost anunţate şi datele economice din SUA referitoare la locurile de muncă şi la alţi indicatori – date destul de pesimiste – prin urmare, s-au cam nimerit multe ştiri care au scapat şi acum dolarul de la o prăbuşire abruptă în care se angajase.

În SUA tensiunile politice se accentuează. Încercarea lui Obama de a ţine tiparniţa în funcţiune se blochează de refuzul republicanilor cărora le e frică de popor care a început să cam înţeleagă de ce creşte preţul benzinei.

În Europa este încă linişte, Spania nu a căzut încă şi Germanii nu au anunţat încă întoarcerea la marcă. Să vedem în toamnă ce direcţie va impune noul guvernator al BCE care se pare că va fi italian, deşi nemţii deocamdată se opun arătând cu degetul la datoria Italiei. Vedem încă o dată că la unirea europenilor e la fel ca la Moş Ion Roată: ai pământ? ai rumâni. Ai datorii mari? Ciocu mic! Actualul sef, Trichet, a reuşit să dea în cap euro-ului tocmai când începuse să călărească bine dolarul. Ce mă miră, e că deşi spreadurile au ajuns la limite maxime, presa nu prea mai discută despre asta. Cam cum e şi cu radiaţiile din Japonia despre care nu mai auzim mare lucru deşi încă sunt cu mult peste nivelurile de siguranţă. Ce e mai trist, e că deja au început să apară maşini radiate fabricate în Japonia, pentru fericiţii posesori care şi le pot permite.

America: încă un pas către junk

5 comments

Standard & Poors a micsorat outlook-ul asupra datoriei SUA de la “stabil” la “negativ”. Nu au avut inca curajul sa schimbe ratingul – care a ramas la AAA – ci doar outlook-ul. Nu prea stiu eu exact ce inseamna outlook-ul si ce importanta are. Nu pun baza prea mult nici pe S&P – la urma urmei ei sunt aia de dadeau ratinguri mari creditelor junk pe care bancile americane le vindeau fondurilor de pensii si investitorilor ignoranti.

Dar s-a intamplat ceva cu miscarea asta, oarecum eu o sesizez ca o prima unda de soc a unui cutremur mult mai mare care va urma. Nu din cauza caderilor burselor am aceste temeri ci din vocea tremuranda a unui administrator al unui fond de investitii intr-un interviu dat la Bloomberg. Nu stiu cate filme distopice ati vazut, dar figura acestuia imi aduce amite de intro-urile din aceste filme in care un “oficial” sau “expert” discuta despre catastrofa care se va desfasura si incearca sa acopere aparentele printr-un mesaj sceptic la eventualele evenimente negative care s-ar putea intampla si transmite incurajari.

Este uimitor cum se balbaie inclusiv reporterul si pune intrebari stupide de genul: chiar trebuie sa luam seama la ce zice S&P? Lol, ce mai intrebare. Pai sa ne uitam la cum a evoluat bursa azi si la pretul aurului care a atins azi all time high.

Intr-adevar S&P nu face decat sa puna stampila pe un diagnostic care se scrie singur zi de zi: cancer. America e bolnava de cancer, toata lumea s-a infectat de acest cancer si buba urmeaza sa explodeze.

Ce avem noi de facut in aceste conditii? Desi presedintele ne indeamna sa aram hectarul din spatele curtii si sa nu mai pierdem timpul la tarabe dintr-o aroganta dusa la extrem, gura mincinosului adevar graieste. Fara sa stie, Basescu ne da solutia in fata crizei: agricultura de subzistenta. Nu glumesc, am explicat mai pe larg aici, inca din 2009.

SUA în insolvenţă? Vai, ce surpriză …

One comment

Citesc cu uimire un titlu de articol: DECLARATIE SOC: Statele Unite, pe drumul spre insolventa. Vai ce şoc, nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Adevărul este ca în presa mainstream, mai ales din România, ştirile sunt în mare parte preluări şi traduceri, iar băieţii (şi poate fetele) de la wall-street.ro nu s-au folosit de mediafax ca să primească semnale despre această ştire şi să facă un articol, ci pur şi simplu au dat un titlu bombastic şi au preluat ştirea literă cu literă de la mediafax, cum au făcut-o de altfel mai multe site-uri care au preluat-o inclusiv cu titlul de la wall-street.ro sau poate viceversa (cautare google: DECLARATIE SOC: Statele Unite, pe drumul spre insolventa).

M-a amuzat stirea asta pentru ca suna ca si cum autorii ei acum au coborat pe pamant de pe luna. Despre prabusirea dolarului, explozia datoriei SUA la nivele inimaginabile, tiparirea unor sume uriase de bani prin vanzrea de bonuri de trezorerie catre Fed pentru ca deja restul investitorilor sunt suprasaturati si oricum au alte variante, se tot vorbeste inca dinainte de 2008, inca inainte de caderea bancilor si bailout, dar cu si mai multa fervoare dupa bailout.

Despre falimentul SUA, am tratat si eu ocazional, cum ar fi aici:

Jim Rogers: investitor american şi analist financiar. Cofondator împreuna cu Soroş al Quantum Fund, profesor de liceu, scriitor şi fondatorul unui index financiar – RICI. A prezis acum doi ani că bula creditelor va devasta Wall Street. Prezice că SUA şi Europa vor fi falimentare, Asia va lua conducerea, materiile prime şi meşteşugurile vor fi economia de mâine, agricultura este afacerea viitorului apropiat. Iată un interviu recent în care ne îndeamnă să devenim fermieri, precum şi un alt interviu în care prezice falimentul inevitabil al SUA datorită măsurilor proaste luate de Obama & co.

Jim Rogers nu lucreaza la Fed, dar totusi e si el un nume de care ziaristii (fie ei doar de online) ar trebui sa stie. Stirea a fost preluata mot-a-mot (sau lettre-a-lettre) tot de la mediafax (ce ne-am face daca nu ar fi ei, 90% din presa nu ar mai exista) sub titlul: Oficial al Băncii Centrale Americane: SUA se află pe drumul către insolvenţă. Iata deci ca in formularea titlului, cei de la (i)realitatea s-au abtinut sa pompeze aiuristic sau poate ca nu au avut timp, desi la descrierea fotografiei nu s-au abtinut sa exclame: Richard Fisher anunţă apocalipsa financiară în SUA.

Ca sa va linistesc in caz ca v-ati speriat deja, va spun ca nu e cazul sa ne speriem inca si oricum falimentul SUA nu ar fi rau pentru ei, ci mai rau pentru noi, si nu ma refer doar la faptul ca are si BNR-ul o bruma de “investitii” in hartiile pe care le numesc ei bonuri de trezorerie cat mai ales la faptul ca inca o data in istorie am ales tabara pierzatoare si ne-am orientat sperantele catre imperii care nu ne pot ajuta cu nimic chiar daca ar dori sa o faca. Iata insa sursa de baza a stirii (adica linkul, ca reuters este mare) care nu strica sa o mentioneze macar cei de la mediafax care au facut traducerea: Fed’s Fisher: U.S. debt situation at tipping point. Iata si o formulare mai precisa care denota cat de aiuristic a fost preluat mesajul in presa romaneasca, informatia la baza fiind de fapt de o alta natura:

The U.S. debt situation is at a “tipping point,” Dallas Federal Reserve Bank President Richard Fisher said on Tuesday, and urged the U.S. central bank to refrain from any further stimulus measures.
“If we continue down on the path on which the fiscal authorities put us, we will become insolvent. The question is when,” Fisher said in a speech at the University of Frankfurt.

Exista americani responsabili si chiar in ceasul al 11-lea, chiar unul dintre bancherii care conduc Fed-ul, deci controleaza Guvernul SUA, deci conduc lumea, deci chiar in ceasul al 11-lea, omul face o strigare si incearca sa aiba acoperire pentru ce va fi dupa, pentru ca prabusirea nu va putea fi oprita in nici un fel. Adevarul este ca Fisher este oricum un gica contra, nu stiu daca din princpiu sau pentru ca nu le strica elitelor un om care sa zica si altceva ca sa dea inteleaga poporul ca exista democratie si libertatea pluralismului de pareri. Fed-ul oricum nu va supravietui caderii pentru ca oamenii se vor trezi si vor intelege cine i-a dus in prapastie. Prin atitudinea sa fata de baiolut, tiparnita si politica Casei Albe, Fisher cel mai probabil bate pe termen lung, sau mai pe sleau spus sta cu fundul in doua barci: zice una si face alta. Sau poate si mai probabil, Fisher e folosit pe post de sperietoare ca sa convinga Congresul si sa otraveasca opinia publica ca tiparnita trebuie sa mearga in continuare cu o viteza si mai mare. Avand in vedere ca programul QE2 se termina in Iunie, teoretic din Iunie tiparnita trebuie sa se opreasca. Practic insa daca se opreste SUA nu mai are bani ca sa il obmbadreze pe Gaddafi si ca sa isi plateasca ratele la datoria enorma pe care au facut-o. Prin urmare, ca sa porneasca QE3 si ca inainte de orice QEx, populatia trebuie convinsa, si cine mai bine sa o convinga decat un fel de Mugur Isarescu (de Dallas) care ii atentioneaza pe politicienii americani ca nu e bine sa cheltuiasca mult aiurea, ci trebuie sa stranga cureaua.

Cat despre insolventa SUA, din pacate avand in vedere resursele de manipulare a pietelor, a geopoliticii, a finantelor si a economiei, SUA vor putea sa duca in insolventa mai multe tari inainte sa intre si ele. Dar ce insolventa, faliment. Dar ce faliment, criza. Dar ce criza, razboi! Cu adevarat Max Keiser ii numeste pe bancherii care trag sforile bancheri sinucigasi:

1 2 3 4