Prima casa … prabusita

Fiscul se pregăteşte să scoată la vânzareîn premieră o locuinţă cumpărată prin programul Prima Casă. Proprietarul nu a mai putut plăti ratele, iar banca a cerut deja ministerului Finanţelor banii înapoi. Adică valoarea creditului neplătit de client. Conducerea Fondului de Garantare, instituţia care aprobă dosarele de credit înscrise în programul Prima Casă declară că este doar începutul. Numărul celor care vor rămâne fără locuinţe pentru că nu le vor mai putea plăti va ajunge la câteva sute, adică 2-3 procente din totalul împrumuturilor aprobate. (Realitatea) De citit despre acelasi eveniment: – Balonul Imobiliar: Casa, dulce casa http://balonul-imobiliar.blogspot.com/2010/04/casa-dulce-casa.htmlC

Read more

Un gând frumos poate muta munţii

“Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei cap 17 v.18#20) Cuvintele Mântuitorului referitoare la puterea credinţei de a muta munţii din loc sunt binecunoscute. De multe ori, preoţii în predici ni le reamintesc şi uneori chiar subliniază minunile care s-au înâmplat în istorie, când credinţa a mutat munţii din loc la propriu, nu doar în mod figurativ care este de fapt sensul evident al metaforei. Îmi amintesc că un părinte când amintea despre aceste cuvinte, spunea că adevăratul munte este omul brută şi mutarea lui este transformarea într-un bun creştin. Iar dânsul, ca un preot cu experienţă, ne mărturisea că la viaţa lui a văzut mulţi oameni care s-au transformat total, s-au schimbat atât de mult încât într-adevăr putem spune că un sâmbure de credinţă poate muta munţii din loc. Este într-adevăr greu de crezut că doar un sâmbure de credinţă poate să mute munţii, fie ei munţi adevăraţi sau munţi în sens figurat: munţi de necredinţă şi îndoială, munţi de nepăsare şi delăsare, munţi de deznădejde şi amărăciune. Însă dacă cugetăm puţin, înţelegem de ce Mântuitorul a zis sâmbure şi nu a folosit alt cuvânt care să semnifice micimea, cum a folosit de exemplu acul: “mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului …” (Luca 18#25). Eu cred că Mântuitorul a folosit sâmbure pentru a da de înţeles că sâmburele poate să rodească şi poate face rod mare, care rod mare va fi în stare, poate mai târziu dacă nu mai devreme, să mută munţii din loc. Şi nu doar că poate ci chiar trebuie să îi mute, pentru a putea spori viaţa. Aşa cum arborii din jungla de la ecuator, trebuie să se lupte pe viaţă şi pe moarte cu celelalte plante şi cu ceilalţi arbori, pentru a supravieţui, şi credinţa noastră, dacă o lucrăm cum trebuie şi dacă vrem să crească, să sporească şi să ajungă cât mai sus, trebuie să işi înfigă rădăcinile cât mai adânc în pământ şi astfel credinţa mută munţii de pământ atunci când doreşte să ajungă cât mai sus. Ar fi multe de comentat şi povestit despre aceste cuvinte şi îndemnuri lăsate nouă de Mântuitorul spre lucrare. Cuvintele Mântuitorului de fiecare dată când ni le reamintim şi cugetăm la ele, trezesc noi şi noi sensuri şi reaprind focul credinţei în inimile noastre, îndemnându-ne să ne autodepăşim şi să cautăm să înţelegem din ce în ce mai mult, dar şi să devenim din ce în ce mai buni. Nu există să ascultăm sau să citim cuvintele Mântuitorului şi să rămânem insensibili, fără nici o reacţie.  Poate doar dacă într-adevăr nu mai avem minte să înţelegem şi nici inimă care să nu fie îngheţată precum o planetă atât de îndepărtată de soare încât căldura acestuia nu o mai poate dezgheţa. Dar nu despre credinţa care mută munţii am dorit să scriu, ci despre gândul care poate muta munţi.

Read more

Delicateţea – floare de colţ

Dacă ne-am întreba care virtute este pe cale de dispariţie la creştinii din zilele noastre, cred că delicateţea ar fi cel puţin în top 3. Dacă înfrânare mai încercăm câte puţină, de voie sau de nevoie, dacă smerenie mai primim din când în când de la Dumnezeu, căci altfel suferim, dacă iubire primind multă, dăruim măcar puţină, cred că delicateţea nu doar că nu prea o practicăm, dar nici nu ne-o dorim, nu o cerem, nu îi ducem lipsa, nu conştientizăm că trebuie să o dobândim. Nu-mi explic altfel de ce atât de rar sau chiar deloc întâlnesc măcar un gest sincer de delicateţe, ba chiar, din contră, mă lovesc destul de des de neghiobie şi mitocănie peste tot. Şi nu mă refer la mitocănia ordinară, ci chiar la cea “duhovnicească”, cu pretenţii. Este bineînţeles şi consecinţa mitocăniei mele, căci noi vedem în alţii ceea ce suntem noi, dar chiar aşa cum sunt, am observat că delicateţea, acolo unde este, îţi sare în ochii, nu ai cum să nu o vezi. Chiar dacă nu o depistezi pe moment, frumuseţea şi sublimul ei se tipăresc în memorie şi putem astfel ca mai devreme sau mai târziu, când suntem în linişte, să ne amintim de ea cu plăcere. Căci asurziţi fiind de vuietul lumii şi obosiţi de fuga către nicăieri la care ne îndeamnă demonii deşertăciunii, nu avem nici timp şi nici răbdare să percepem un gest delicat, un cuvânt delicat, o atitudine delicată sau orice manifestare a acestei virtuţi. Ba mai mult, unii dintre noi, orbiţi fiind de demonul “justiţiar”, adică căutând mereu să “mărturisim” dreptatea, să aratăm altora greşelile lor, să îi ducem pe “calea cea bună” sau să luptăm cu “vrajmaşii” lui Dumnezeu, nu doar că nu luăm în considerare delicateţea în acţiunile noastre, ci chiar o considerăm ca un compromis sau ca o slăbiciune, dacă cine ştie cumva ne-ar trece prin cap aşa ceva. Nu ştiu cum putem dobândi această virtute, dar ştiu cât de periculoasă este lipsa ei. Dacă Domnul a zis “vai de cel prin care vine sminteala”, şi dacă neavând delicateţe, cu uşurinţă putem face multă sminteală, orice am spune şi oricum am face-o, într-adevăr este vai de noi atunci când nu suntem delicaţi în vorba şi în purtarea noastră. “Nu crede tot ce auzi, nu spune tot ce ştii” ne învaţă un proverb. “Nu fă tot ce poţi şi nu da tot ce ai”, a mai adăugat Pr. Paisie Olaru. Nu oricum şi nu oricând aş mai adăuga eu. Nu doar conţinutul mesajului, nu importanţa sau adevărul lui, nu doar scopul pentru care îl spunem contează ci contează enorm când şi cum o facem. Sf. Siluan Athonitul spunea: “să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt şi trebuie să ne nevoim,

Read more

Războiul cafegiilor

Mi s-a parut prea amuzanta emisiunea legata de razboiul intre Gheorghe Florescu si Mihai Constantin Florescu legat de brandul Avedis (TM), pentru a nu v-o recomanda. Pe scurt, Gheorghe Florescu – autorul cartii “Confesiunile unui cafegiu“, e intrigat ca celalalt Florescu, autodeclarat “fratele” sau, i-a furat brandul Avedis. Nu se poate insa comenta mai mult despre emisiune, doar ca sunt admirabili si simpatici amandoi Florestii. Ar mai lipsi sa faca un film impreuna, cred ca ar avea succes total. “Razboiul” incepe la minutul 28.

Read more

L’albero degli zoccoli – un film de excepţie

Este greu de spus orice cuvant despre acest film, deoarece este un film aparte.  As incepe cu mentiunea ca a luat premiul de la Cannes (pe langa alte 14 premii), poate acesta a fost si unul dintre motivele pentru care m-am hotarat initial sa il vad. Pe scurt, filmul prezinta viata de la o ferma la inceputul secolului XX. In ultimul timp, am cautat filme clasice italiene, deoarece cred ca vremurile care ne asteapta vor fi mult mai grele ca mizeria din Italia ante- sau post-belica iar regizorii italieni au reusit cel mai bine sa ilustreze viata oamenilor simpli in toate aspectele ei. Filmul va produce multora plictis, dar pe masura ce timplu trece, cu atat devine mai interesant. Plcitisul vine mai ales dintr-un “altfel” de cinema, filmul nu este deloc un clasic. Eu nu am reusit sa il vad pe tot odata (are 3 ore), dar chiar si pe bucati merge vazut fara probleme deoarece, nu are o actiune sau un fir epic prea elaborat, filmul este mai mult o fresca a vietii unor oameni necajiti, nu ne propune sa urmarim altceva decat oameni, gesturi, vorbe, ganduri. Tocmai din aceasta fresca avem mult de invatat despre cum erau lucrurile alta data si de ce viata grea aveau oamenii, dar totodata si de ce viata binecuvantata si aproape de Dumnezeu traiau ei in acele vremuri si in acele locuri. Pe langa viata grea si problemele cu care se confrunta fiecare familie, filmul este presarat cu momente sublime in care fie preotul spune un cuvant de folos, fie oamenii dau sfaturi copiilor, fie cei batrani ii inavata pe cei tineri. Este o lume uitata si pierduta, insa o luma in care omul nu era rupt de Dumnezeu, nu era fara radacini si aruncat in neantul nihilismului cu care se confrunta in ziua de azi. Chiar si alungati si prigoniti, oamenii nu isi pierd speranta ci pornesc pe o noua cale. In fata orcarui necaz, credinta le calauzeste pasii, iar cea mai mica greseala este pedepsita amarnic si pedeapsa este primita cu smerenie si cu pocainta. Imi este greu sa spun mai multe, de altfel Mike Leigh comentand filmul a spus ca este extraordinar la mai multe nivele iar despre regizorul Ermanno Olmi ca este un geniu si asta este tot. L’albero degli zoccoli este de asemenea filmul preferat al lui Al Pacino. Deja am spus prea mult, poate o sa revin cu link la o subtitrare buna, caci eu din pacate am gasit una care nu merge pana la sfarsit, ultima jumatate de ora din film nu este tradusa, ceea ce este foarte neplacut mai ales ca sfarsitul are multe mesaje si un oarecare aparte fata de restul fimului. Ar fi interesanta de facut o paralela intre Morometii si acest film, ar fi multe similitudini dar si multe diferente. Links: – IMDB – torrent – comentariul lui Mike Leigh

Read more

Un rus căruia i se fâlfâie de dolari

“Am tot ce imi trebuie. Nu vreau sa se uite lumea la mine ca la zoo. Nu sunt un erou al matematicii.” Un rus a refuzat premiul de un milion de dolari, dupa ce a rezolvat una dintre cele mai dificile probleme de matematica din lume, cunoscuta sub denumirea de “Conjectura lui Poincare”. Desi locuieste într-un apartament plin de gandaci din St Petersburg, matematicianul a refuzat sa accepte premiul. “Am tot ce mi-as putea dori”, a spus Grigory Perelman, în varsta de 44 de ani. Premiul în valoare de un milion de dolari i-a fost acordat matematicianului de catre Institutul de Matematica Clay din Cambridge, Massachusetts. Rusul, considerat cel mai inteligent om din lume, a rezolvat “Conjectura lui Poincare” si a postat raspunsul pe internet, în urma cu patru ani. Atunci, Grigory Perelman a primit medalia Fields din partea Uniunii Internationale de Matematica din Madrid, însa nu a dorit sa ridice premiul. Enigmaticul savant a fost prima persoana din lume care a facut acest lucru. “Nu sunt interesat de bani sau faima si nu vreau sa se uite lumea la mine ca la animalele de la zoo. Nu sunt un erou al matematicii”, a declarat rusul la acea vreme. Sursa: bzi.ro

Read more

Fitch avertizeaza Marea Britanie si pune sub semnul intrebării salvarea Greciei, in timp ce riscul suveran creste

Agentia de rating Fitch Ratings a dat o lovitura dura credibilitatii planului bugetar al guvernului Marii Britanii, avertizand ca Marea Britanie risca sa piarda increderea invesitorilor si erotarea ratingului AAA daca nu adera la un plan clar de austeritate. […] Guvernul se bazeaza pe o revenire “coreana”, modelata pe revenirea rapida a Koreei pe trend de crestere in urma crizei Asiatice din 1998. Guvernul se bazeaza pe cresterea productiei si a veniturilor din taxe ca sa suporte cea mai mare parte din deficit. “Este o presupunere optimista” a spus Fitch. Sursa: Telegraph

Read more
1 337 338 339 340 341 342